Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 septembrie 2007
other · respins
Miron Ignat
Discurs
„Deschiderea noului an școlar” Stimate colege, Stimați colegi,
Ziua de 15 septembrie este deja o zi clasică pentru români, mai cu seamă pentru copii, părinți și cadre didactice, ea reprezentând ziua ce marchează deschiderea noul an școlar.
Însă, în acest an, emoțiile elevilor și părinților referitoare la incertitudinea începerii noului an școlar au fost mult mai mari față de ani precedenți.
În ultimii zece ani, începutul anului școlar a adus pentru elevi și părinți tot felul de surprize. Astfel, elevii au ajuns ca în fiecare an, la 15 septembrie, să se ducă la școală fără să știe ce îi așteaptă.
Starea de îndoială a persistat până în ultimul moment, deoarece activitatea dascălilor putea fi perturbată de o serie de proteste justificate ale sindicatelor din învățământ, nemulțumite că nu au ajuns la un acord, în ciuda faptului că timp de o săptămână s-au purtat negocieri intense referitoare la salariile acestora.
La începerea noului an școlar, aproape un sfert din unitățile de învățământ din țară nu au fost pregătite, multe dintre ele neavând autorizații sanitare, deoarece nu au respectat normele de igienă și siguranță pentru elevi, iar mii de copii din Capitală nu au început anul școlar la unitățile de învățământ la care au fost înscriși. Întrucât lucrările de reabilitare nu au fost încheiate, elevii au fost trimiși la alte școli. Pentru unii dintre elevi, clopoțelul a răsunat în corturi, în sălile Casei de căsătorii și în Căminele culturale. Situația este cu atât mai de neînțeles cu cât anul acesta au existat banii, Guvernul a alocat 1,5 miliarde de lei pentru reabilitarea școlilor.
O altă problemă cu care se confruntă unitățile de învățământ este lipsa acută a cadrelor didactice pregătite. Noul an școlar a debutat și sub auspiciile improvizației și incertitudinii. Se vor înlocui testele naționale cu teze cu subiect unic, se generalizează învățământul la zece ani, este obligatorie începerea școlii la vârsta de 6 ani, fapt care a creat nemulțumiri în rândul părinților.
Și pentru școlarii și elevii aparținând etniei rușilor lipoveni, pe care îi reprezint în Parlamentul României, această zi a fost încărcată de emoții și speranțe legate de posibilitatea studierii limbii materne și de aprofundarea culturii și tradiției strămoșești, pe care le promovăm și care reprezintă cartea noastră de vizită cea mai de preț.
Ca și multe alte unități de învățământ din țară, școlile din zona Dobrogei, unde studiază etnicii ruși lipoveni, necesită reparații. Aș enumera aici doar școlile din Periprava, Șfiștofca, Chilia Veche, care sunt într-o stare precară, acest lucru îngreunând foarte grav procesul educațional.
Comunitatea Rușilor Lipoveni din România a depus eforturi susținute pentru a deschide cabinete de limba rusă în Carcaliu, Slava Rusă, Slava Cercheză, Sarichioi, Jurilovca — localități unde studiază copiii ruși lipoveni —, dotate cu aparatură adecvată, precum calculatoare, televizoare, DVDplayere, dar și cu cărți, manuale și material educațional în limba rusă.