Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 februarie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Leon Dănăilă
Discurs
Deși stupefiantele sunt considerate niște substanțe foarte dăunătoare pentru organism, în special dacă sunt consumate de copii și dacă sunt consumate la vârstă tânără, trebuie să vă amintesc faptul că totuși o serie din aceste stupefiante, după ultimele cercetări, s-au dovedit a fi anticanceroase, împotriva leucemiei, împotriva bolii Alzheimer și împotriva altor afecțiuni. Dar nu trebuie să le luăm, fiindcă cercetările sunt incomplete, și nu trebuie să extindem această utilizare la populația de rând.
Totuși, bolnavii canceroși cu dureri intratabile pot beneficia de aceste stupefiante într-o cantitate suficientă, iar farmaciile să aibă posibilitatea să emită aceste substanțe în boli intratabile cum este cancerul sau alte boli care pot beneficia de acest tratament.
Trebuie să menționez faptul că în America și în alte țări aceste permisiuni sunt favorizate și farmaciile pot elibera substanțele respective, în special marijuana.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.