Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 februarie 2009
procedural · vot amânat
Radu Stancu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Desigur, este mai important aici.
Am crezut că timpul îmi permite să mă încadrez până se ajunge la punctul 16 din ordinea de zi, unde se afla inițiativa legislativă unde trebuia să fim prezenți. Vă cer scuze încă o dată.
Nu mai pot face referire la proiectul de lege anterior pentru că s-a luat deja o hotărâre.
Doamnelor și domnilor senatori,
Prin Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane se propun, printre altele, următoarele:
– introducerea unei definiții a noțiunii de victimă a traficului de persoane, reținerea ca infracțiune de trafic de persoane și a faptelor de recrutare, transport, transferare, cazare sau primire a unei persoane în scopul prelevării de țesuturi sau celule de origine umană;
– dispunerea obligatorie a unor pedepse complementare în cazul sancționării persoanei juridice pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 678/2001;
– crearea locuinței protejate pentru a asigura victimelor traficului de persoane găzduire de tip familial în sistem protejat și asistență în vederea reintegrării sociale a acestora. Preferința pentru oferirea de asistență în regim rezidențial victimelor poate fi susținută prin invocarea nevoii de siguranță în fața amenințărilor traficanților. De aceea, pentru această situație sunt indicate locuințele protejate, unde este păstrată intimitatea domiciliului, fiind asigurată și protecția;
– înființarea, în cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, a unor structuri care să ofere servicii de asistență și victimelor adulte ale traficului de persoane; – finanțarea cheltuielilor de capital și de personal de la bugetele locale ale județelor pentru centrele, respectiv locuințele protejate prevăzute în proiect;
– introducerea dreptului victimelor infracțiunilor prevăzute în proiect la asistență juridică gratuită;
– introducerea perioadei de reflecție și pentru cetățenii români, victime ale traficului de persoane, pentru a elimina discriminarea între cetățeni străini victime ale traficului de persoane și aceștia.
Având în vedere aceste considerente, doamna președinte, doamnelor și domnilor senatori, vă rog să adoptați Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.