Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 martie 2019
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Adrian Mocanu
Discurs
„Despre adevăratele priorități”
De mulți ani subiectul numărul unu în România și în lumea întreagă privind România este justiția. Este un subiect greu, dificil de înțeles și de explicat pe limba tuturor. Tocmai de aceea spun că este un subiect ușor de manevrat, simplu de folosit pentru a manipula. Unii se pozează în apărători neînfricați ai justiției, care trebuie să pedepsească, alții în gardieni ai justiției, care trebuie să facă dreptate. În tot acest timp, adevăratele probleme au căzut pe locul doi în dezbaterea publică.
Deși această guvernare a luat măsuri bune pentru români și pentru România, ele nu au putut lua fața subiectului amplu al justiției. În Europa, România a devenit o țintă. În loc să se vorbească despre noi în termeni laudativi, pentru că merităm, având în vedere că avem cea mai mare creștere economică din UE, am devenit ținta atacurilor și a ironiilor celorlalte state membre. Vina este numai a noastră! Noi ne-am pârât reciproc, noi am strecurat șoapte otrăvite în urechile partenerilor noștri europeni și transatlantici.
Opoziția consideră că justiția va deveni curată atunci când adversarii politici ajung după gratii. Dar colegii din opoziție nu vorbesc niciodată despre condițiile din închisori sau despre ce șanse are un român obișnuit într-un proces, fără resurse materiale. România a ajuns într-un moment de cumpănă, în care își poate schimba soarta. Propun să o facem prin renunțarea la vrajbă și prin concentrarea pe o țintă cu adevărat importantă: dezvoltarea. Avem nevoie de autostrăzi, de infrastructură în stațiunile turistice care zac în paragină, avem nevoie de susținerea afacerilor românești, de fiecare cent din fondurile europene aflate la dispoziția României. Haideți să îi lăsăm pe specialiști și pe magistrați să rezolve problemele justiției, iar noi, puterea și opoziția, să ne notăm în agende dezvoltarea țării ca prioritate.
Ar fi groaznic pentru români ca principalul subiect în alegerile din 2019 și 2020 să fie în continuare justiția. Dacă nu realizăm că românii s-au săturat de cearta continuă pe dosare și pe procurori și nu ne orientăm rapid spre lucrurile de care avem nevoie cu adevărat, vom avea un absenteism record și la europarlamentare, și la alegerile prezidențiale, și generale. Absenteismul favorizează, ca în Franța, Austria, Marea Britanie și Germania, apariția extremismului, iar România nu își poate permite asta.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.