Răzvan Mustea-Șerban

„Despre adversarii de carton ai Codului muncii!”

De luni întregi de zile agenda publică din România, dar și cea politică au fost monopolizate de dezbaterile aprinse în jurul proiectului Guvernului care propunea modificarea Codului muncii. O lege de o asemenea importanță avea nevoie de mult mai mult echilibru în comunicarea principalelor măsuri ce urmează să fie aplicate.

Din nefericire, opiniile favorabile acestui proiect, dar și argumentele obiective și documentate ale Guvernului aproape că nici nu și-au făcut simțite prezența, pentru că rezistența la schimbare, exacerbată de sindicate, a fost puternic susținută de opoziția parlamentară și, uneori, nefiresc de imparțial, de unele canale de difuzare a informațiilor publice.

S-au auzit mai degrabă sintagme de genul: „Boc, criminalul!” „Legiferarea sclaviei!”, „Adio, drepturi!”. Nu pot să nu mă gândesc, în acest context, la cât de contemporan a rămas un celebru dicton al premierului britanic Winston Churchill, care răspundea opozanților reformelor economice, pe care el însuși le demarase, astfel: „Mulți văd economia capitalistă ca pe un criminal ce trebuie spânzurat... puțini o văd însă ca pe un cal care trage la căruță”.

Capitalismul pe care România a reușit să-l construiască în ultimele două decenii, cu plusurile și minusurile sale, nu putea să nu lase urme adânci și asupra societății românești, asupra structurilor economiei și mai ales asupra principalelor elemente ale pieței muncii.

Când spun acest lucru mă refer la faptul că perioada de criză economică pe care România a traversat-o a evidențiat mult mai clar problemele majore existente în sistemul economic românesc, în special cele legate de factorul muncă, și anume: un deficit uriaș de forță de muncă fiscalizată, o rată a șomajului foarte mare în rândul tinerilor absolvenți, o rată de ocupare cu peste zece procente mai mică decât media europeană.

A critica _a priori_ dorința unui guvern, oricare ar fi acesta, de a răspunde prompt unor asemenea provocări dovedește, în mod clar, că nu poate fi vorba decât despre un gest de ipocrizie sau rea-voință.

Câți dintre cei care au criticat, fără argumente obiective de altfel, au și înțeles care sunt rațiunile modificărilor Codului muncii, și mai ales sensul economic al termenului „flexibilizarea” pieței muncii?

Puțini sau deloc, vă asigur!

Dorința de flexibilizare a pieței muncii vine ca răspuns la rigiditatea ei de astăzi, la faptul că agenții economici cu activități sezoniere, temporare sau atipice nu aveau altă alternativă decât aceea de a utiliza forța de muncă într-un cadru neoficial sau, de ce să ne temem să spunem, de a utiliza munca la negru, aceasta pentru că legiuitorul care a conceput Codul muncii în urmă cu opt ani de zile nu a luat în calcul importanța pe care o au relațiile de muncă în activitatea sectorului privat, neglijând faptul că acest sector se află într-o continuă mișcare ce influențează și utilizarea muncii.