Stenogramă plen

Distinse domnule președinte, Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați domni deputați, Domnilor miniștri,

„O nenorocire nu vine niciodată singură”, spune o veche vorbă românească. Și, ca aceasta să se împlinească, după fulminanta acțiune trei în unu, adică unificarea spitalelor, cam alandala, făcută cu rezultate îndoielnice, iată că vine și aproape se legiferează șpaga la stat, sau coplata la români. 53 la 51.

53 la 51, stimați și distinși deputați, nu e un scor de la un meci de baschet, așa cum probabil ați fi tentați să credeți, este rezultatul votului dat luni în Senatul României pentru coplată. Ce-i coplata? Oficial, coplata, stimate doamne și stimați domni deputați, este – atenție! – în opinia Guvernului PDL-UDMR „un moderator în accesarea serviciilor medicale din pachetul serviciilor de bază și reprezintă contribuția personală la plata serviciilor medicale”. Curat limbă de lemn! Nu știu ce ați înțeles dumneavoastră, distinși deputați, din ceea ce au votat, repet, 53 la 51, stimabilii domni senatori.

Românii, alegătorii noștri, vor înțelege repede că actualii guvernanți au pus un nou bir, o nouă șpagă, pe lângă

obișnuitul plic strecurat discret în buzunarul halatului medicului cu salar mic, mic, mic, în raport cu cel al șoferului domnului ministru Cseke Attila.

Acum, acest plic mare, mare intră și în buzunarul de popă al guvernanților. Guvernanți constituiți din PDL-iști, din UDMR-iști etc., care, după operațiunea clasică „pupă-l în boc și ia-i tot” – scuze, distinse domnule președinte –, revin: „pupă-l în bot și ia-i tot”, adică 25 la sută din salariu, impozitul pe pensie, întinde cu nerușinare mâna la circa 12 milioane de români, dar în special la cei peste 4 milioane de pensionari, pentru așa-numita coplată. Înainte vreme, pe timpul fanarioților, era dijma, era fumăritul, erau altele. Acuma-i coplata.

Concret, coplata înseamnă, pentru cetățeanul de rând, scoate banu’, ca la colțul străzii. Ai, n-ai, dai. Nu la medic, ci la stat. Cât? Maximum 6 milioane pe an, adică 50 de mii de lei consultația la medicul de familie. Dar, dacă te apucă durerea după program, mai pui 150 de mii de lei, 100 de mii de lei la medicul specialist. Dar ai grijă să nu te îmbolnăvești după program, că-s 150 de mii. Și nici într-un caz să nu dai curs programării lor la a te interna în spital, că-ți trebuie 500 de mii de lei la internare și câte 100 de mii de lei pentru fiecare zi de spitalizare, tarife, taxe, cum dorești să le spui, aplicabile pentru toți și toate bolile, cu excepția urgențelor. Coada se va muta la urgențe. Vrei, nu vrei, la urgențe, birjar!

Văzând tarifele și văzând nivelul salariilor și al pensiilor actuale, înțelegeți, stimați colegi deputați, de ce ministrul sănătății, cu seninătate, afirmă că onor coplata este un moderator. Adică, simplu: cine să se mai interneze cu 500 de mii de lei la internare și 100 de mii de lei patul, în fiecare zi? Vor prefera să stea în patul lor de-acasă. Vor prefera să se trateze cu leacuri băbești, naturiste, că-i la modă: mușețel, coada calului, sau, de ce nu, urzici, ștevie și lobodă.

Iată, stimați colegi deputați, cum o anumită măsură, pe care Partidul Social Democrat o interpretează ca fiind pripită, și nu suficient de bine gândită, face ca românii, trăitori de bine, să nu se mai îmbolnăvească, să nu mai ai nevoie de patul de spital. Și, în acest mod, numărul de medici devine supranumerar. Ei pot pleca în străinătate. În acest mod, iată că numărul de spitale este prea mare și trebuie unificate.

Stimate domnule deputat, deja colegii dumneavoastră atrag atenția că ar trebui să vă apropiați de concluzii.

Aveți dreptate, domnule președinte, îmi cer scuze.

Vă mulțumesc foarte mult.

Ceea ce... – mai lăsați-mă să continui –, ceea ce îți face un prieten nu-ți poate face niciun dușman. Domnul Mocanu vrea să-mi ia locul la Iași. Poate-i dați la UNPR.

Închei, pentru că nu pot să-mi continui acest lucru, având în vedere mulțimea de stimați colegi care așteaptă și inclusiv distinsul coleg Mocanu, căruia am să-i spun „bună dimineața, domnule coleg, și un gând bun pentru acțiunea matale destabilizatoare a PSD-ului!”. Așa vom câștiga alegerile. Vă mulțumesc pentru atenție.

Vă mulțumesc și eu foarte mult pentru înțelegere. Din partea Grupului parlamentar al PNL, dacă este cineva în sală?

Nu este.

De la UDMR, domnul Kötő Iosif are cuvântul.

## Domnule președinte, Stimați colegi,

La data de 7 martie anul curent am participat la o întâlnire cu organizații neguvernamentale și specialiști în domeniul toxicologiei și combaterii consumului de droguri la Spitalul de Urgență Floreasca. La această întâlnire a participat un invitat special din Israel, profesorul Weitzman de la Spitalul de Toxicologie din Askelon – Israel. De asemenea, la această acțiune a participat și Excelența Sa domnul Dan Ben Eliezer, ambasadorul statului Israel în România.

Spitalul de Toxicologie din Askelon este specializat pe dezintoxicarea, recuperarea și reinserția socială a consumatorilor de opiacee – produse pe bază de heroină, metadonă etc. Profesorul Weitzman a pus la punct o tehnologie care permite dezintoxicarea în totalitate pe parcursul a două zile de spitalizare.

Secția de toxicologie a Spitalului de Urgență Floreasca, condusă de prof. univ. doctor Macovei, ne-a prezentat câteva cazuri de tineri consumatori internați pentru dezintoxicare cu utilizarea acestei tehnologii.

Din materialele prezentate a rezultat că, din păcate, în România există un număr considerabil de consumatori de stupefiante ale căror tratamente necesită la ora actuală un timp îndelungat, respectiv internări pe perioade lungi în spitale specializate, tratamente foarte costisitoare.

Pe această cale doresc să sensibilizez Ministerul Sănătății pentru sprijinirea unor proiecte și programe, a societății civile și a secțiilor spitalicești specializate pentru a diminua și mai ales pentru a preveni consumul unor astfel de substanțe, care, din păcate, se comercializează în România.

Consider că în primul rând este foarte importantă activitatea de prevenție, în special în școli, ca urmare a faptului că vârsta dependenței scade îngrijorător, producând creșterea cazurilor de violență, furturi și chiar crime.

Recuperarea și reinserția socială a acestor tineri sunt deosebit de importante pentru întreaga societate. În acest sens Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Sănătății Publice împreună cu societatea civilă ar trebui să colaboreze pentru a sprijini această acțiune prin programe educative și monitorizare pe o perioadă de cel puțin un an a persoanelor care au urmat tratamente de dezintoxicare.

Cred că este de datoria noastră, a politicienilor, în circumscripțiile noastre electorale să sensibilizăm direcțiile teritoriale abilitate pentru organizarea unor campanii sistematice de prevenire a consumului de droguri și de etnobotanice.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale, domnul Aledin Amet.

## Bună dimineața!

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Newruzul, o sărbătoare a luminii”.

Newruzul reprezintă pentru popoarele turcice o sărbătoare foarte veche, cu o deosebită încărcătură simbolistică. Păstrat în tradiția populară ca fiind o manifestare dedicată primăverii, acest eveniment a fost promovat, este promovat și va fi promovat inclusiv în cadrul comunității musulmane din România.

Cuvântul „newruz” are la bază două cuvinte din limba persană – „now” – „nou”, și „ruz” – „zi”, semnificația fiind, așadar, „o nouă zi”, interpretarea referindu-se la venirea primăverii. Obiceiul constă inclusiv în urările adresate, sub formă de colinde, de grupurile de copii purtând crengi împodobite, în centrul atenției aflându-se natura, renăscută la începutul primăverii, culoarea verde căpătând, astfel, o importanță aparte. Se oferă colindătorilor fructe și ouă vopsite.

În fiecare an, în preajma datei de 21 martie, sunt organizate manifestări dedicate sărbătorii. În această ordine de idei, la sediul filialei Medgidia a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România s-a desfășurat, duminică, 20 martie anul curent, tradiționalul spectacol de marcare a evenimentului. Acțiuni similare au avut loc și în localitățile Valu lui Traian și Tuzla, ambele din județul Constanța. Au fost prezentate informații legate de sărbătoare, dar și momente artistice.

Având în vedere toate aspectele evidențiate, am inițiat o propunere legislativă, convins fiind că va fi favorabil finalizată, astfel încât, în calendar, să fie trecută și această veche tradiție a etniei pe care o reprezint.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc.

Din partea Grupului parlamentar PDL, domnul Severus Militaru.

Este?

Vă rog.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Trebuie să construim alternative pentru energia nucleară”.

Stimați colegi,

La începutul anului 2011, producția netă de cărbune a României a crescut cu 4,2% față de perioada similară din 2010, iar după accidentele nucleare din Japonia, prețul cărbunelui la nivel global a crescut cu 8% într-o singură săptămână.

Este o veste bună pentru minerii din țara noastră, pentru că extracția cărbunelui revine în centrul atenției. La nivelul Uniunii Europene, producția de energie este asigurată în proporție de 26% de cărbune și 15% de energie nucleară, urmând ca după dezastrele de la Fukushima statele să fie tentate să renunțe la energia nucleară în favoarea altor surse.

Chiar dacă studiile arată că producția de energie cu ajutorul cărbunelui este extrem de poluatoare, riscurile aduse de acest fel de energie sunt considerabil mai mici decât cele ale energiei nucleare.

În plus, costurile de depoluare sunt incomparabile, iar dacă pentru energia termo, ele se pot înlătura în câțiva ani, poluarea radioactivă rămâne pentru zeci și chiar sute de ani, pentru suprafețe de mii de kilometri.

O parte însemnată a minerilor aparținând Societății Naționale a Lignitului din Oltenia, dar și angajați ai Complexelor Energetice Turceni și Rovinari, sunt speriați de perspectiva de a pleca în concediile de așteptare din care nu știu dacă vor reveni.

Consider că acum Guvernul, prin Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, trebuie să spună răspicat și fără echivoc că România are nevoie de cărbune, are nevoie de energia produsă pe bază de cărbune.

Am convingerea că dacă lecția Cernobîl a fost prea repede uitată, dezastrul de la Fukushima nu va mai trece neobservat de lumea întreagă. Astfel, România va trebui să decidă și ea, în cel mai scurt timp, cât de oportune mai sunt planurile care vizau construcția de noi reactoare nucleare pentru producția de energie în România.

Mă întreb dacă nu este în acest moment mai necesară ca oricând constituirea celor două mari companii energetice care să asigure un echilibru important sistemului energetic, un preț competitiv al energiei și cu riscuri cât mai mici pentru sănătatea populației, precum și asigurarea pe termen lung a locurilor de muncă ale celor care lucrează în minerit și energie.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc și eu.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Mircea Gheorghe Drăghici.

Vă mulțumesc, domnule președinte. Declarație privind justiția din România. Doamnelor și domnilor deputați,

Legea răspunderii magistraților ar fi trebuit să constituie o prioritate a Guvernului și a Parlamentului. Din nefericire, deși în repetate rânduri, de câțiva ani buni, li s-a cerut Ministerului Justiției și Ministerului Public să vină cu un astfel de proiect de lege, cele două instituții se fac că nu aud.

În tot acest timp s-a creat în unele zone ale țării un mecanism represiv, foarte asemănător cu poliția politică de dinainte de 1989, cu diferența că, astăzi, mecanismul represiv se simte mult mai confortabil în probarea acuzelor, bazându-se în 99% din cazuri pe telefonia mobilă.

Astfel, sunt scoase din context înregistrări telefonice din urmă cu 5-7 ani și formulate capete de acuzare, așa cum se întâmplă în cazul domnului Constantin Nicolescu de la Argeș, județ din care vin și eu. Pe aceeași stenogramă a conversației patronului de la PIC și un angajat al acestuia au fost arestate două persoane: arbitrul Gheorghe Constantin și, după câțiva ani buni, Constantin Nicolescu, pentru aceeași sumă de bani invocată în convorbire și cu aceeași presupusă destinație, cu deosebirea că prescurtarea CCA, în cazul arbitrului, a fost interpretată drept Comisia Centrală de Arbitri, iar în cazul Nicolescu, culmea, drept Consiliul Județean Argeș!

Am ieșit în acele clipe pe posturile naționale de televiziune și am apărat dreptul oricărui cetățean de a fi judecat în stare de libertate. Am primit avertizări încă din acele momente că, dacă nu mă astâmpăr, voi face parte și eu din dosarul Nicolescu. Le-am interpretat atunci ca simple amenințări fără fond.

Nu peste mult timp, în aceste zile, asist la punerea mea sub învinuirea de complicitate la acuzația pusă în cârca domnului Nicolescu, trafic de influență asupra primarilor din Argeș, de parcă președintele Consiliului Județean Argeș ar avea nevoie de complici pentru a-și îndeplini așa cum se cuvine datoria față de administrația județeană.

Precizez că la data înregistrărilor invocate nu dețineam nicio funcție de demnitate publică!

Modul foarte grăbit în audierea pe bandă rulantă a primarilor din județ, comportamentul abuziv al procurorilor care nu lasă martorii să fie asistați de avocați, faptul că nu mi se prezintă niciun element material sau probă din care să reiasă calitatea mea de învinuit, punându-mă în imposibilitatea de a mă apăra prin dovedirea probelor ca fiind netemeinice, articolele din presa locală – care vorbesc despre faptul că se dorește să fiu un nou caz Ridzi/Păsat, dar, de această dată, de la opoziție, cu orice preț –, toate acestea mă îndreptățesc să vin astăzi public la tribuna Parlamentului și să vă prezint aceste lucruri foarte grave.

Se dorește cu orice preț repararea imaginii publice prin contrafacerea de urgență a unui dosar în dreptul unui deputat incomod din opoziție, domnilor colegi? Poate ar putea cineva de la Cotroceni să ne răspundă.

Doamnelor și domnilor deputați,

Vă anunț că cei care folosesc astăzi mașinăria DNA au dat naștere la un mecanism cu iz de cătușe, care mâine poate să lucreze împotriva dumneavoastră sau a oricărui român ce incomodează puterea!

De aceea, eu cred cu tărie că va trebui făcută o reală reformă a justiției și a instituțiilor, precum DNA, care trebuie scoasă de sub control guvernamental prin Ministerul Public și mutată sub coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii. Vă invit, stimați colegi, să facem acest lucru până nu este prea târziu, până când victimele DNA nu vor fi într-un număr foarte mare și până când nu se vor crea nemeritat și iremediabil, de cele mai multe ori, traume fizice și psihice asupra celor hăituiți de DNA și a familiilor lor.

Vă mulțumesc.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc și eu. De la PNL nu este nimeni. Domnul Mircea Irimescu. Vă rog. Aveți cuvântul.

Bună dimineața!

Vă rog să mă scuzați de întârziere.

Declarația politică se intitulează „Copilotul președintelui”. Stimați colegi,

Cu o săptămână în urmă, Președintele României a uzat din nou de posibilitatea de a folosi postul public de televiziune fără nicio restricție, ca instrument de propagandă în interes personal și al partidului pe care-l conduce și-l oblăduește din umbră. Într-un interviu, cu aplombu-i caracteristic, domnul Traian Băsescu a dorit să-și consolideze poziția de lider care deține inițiativa în viața politică românească. Jucătorul vedetă al politicii noastre, ca-n totdeauna, a urmărit să-și impună punctele de vedere în viața publică.

Cum funcționează optim sistemul de sănătate al țării, care este forma potrivită de organizare a unui învățământ performant, cum se poate opri declinul demografic, cum trebuie făcute anchetele la parchete, cum trebuie să „percuteze” poliția, cum trebuie folosite finanțele publice, ce le-ar sta bine să facă sindicatele și cum trebuie legiferate raporturile de muncă, ce este interesul național... Iată câteva domenii în care, în opinia domnului Băsescu, nu există loc pentru pluralitate de soluții. Ele sunt unice și, ușor de înțeles, doar ale Domniei Sale. Unele au fost deja aplicate, altele se implementează cu mult succes acum, altele așteaptă viitoare răsunătoare noi asumări de răspunderi guvernamentale.

În ciuda orgoliilor prezidențiale, de această dată, temele de mare interes public au fost invocate cu dibăcie doar pentru a masca scopul real al intervenției televizate. Deși revizuirea Constituției (cu nuanțe noi!), ieșirea din criza economică sau lupta împotriva corupției nu au lipsit dintre subiectele dialogului prezidențial, s-a putut desluși intenția de bază a intervievatului: aceea de a pune ordine în lupta internă din principalul partid de guvernământ și de a discredita opoziția care încearcă acum să-și împlinească menirea într-o formulă unită. Întrebat dacă, în eventualitatea formării unei noi majorități parlamentare, ar accepta desemnarea președintelui PSD pentru funcția de primministru, variantă vehiculată în cercurile opoziției, domnul Băsescu a răspuns „nu” și și-a justificat poziția prin faptul că nu poate fi șef al Guvernului României o persoană care este copilotul cuiva, fie și în automobilism, sportul pe care-l practică în timpul liber. Titularul de la Palatul Cotroceni a încercat să ne convingă că premier poate fi doar o persoană care are, în tot ceea ce întreprinde, doar rolul de vioara-ntâi.

Ratând șansa de fi Președintele tuturor românilor, fundamentul poziției politice a președintelui a rămas doar partidul moștenitor direct al celebrului FSN. Prin urmare, pentru Domnia Sa, chestiunea viitorului formațiunii politice care l-a propulsat și l-a reînvestit în prima magistratură a țării este o mare urgență națională și a simțit nevoia să acționeze. Teoretic, oriunde stabilitatea principalului partid de guvernământ este un subiect de interes și prin asta președintele crede că poate salva aparențele încadrării acțiunii sale în normele constituționale. Curajosul nostru președinte nu-și asumă public rolul de notorietate pe care-l joacă în PDL, dar dacă-și închipuie că prin asta păcălește pe cineva, se înșală.

Concret, în interviul menționat, președintele s-a pronunțat categoric pentru realegerea actualului prim-ministru Emil Boc în funcția de președinte al PDL, imixtiune în viața internă a unui partid politic de nepermis unui președinte în condiții normale, dar înghițită ca o fatalitate de societatea românească. Deși știa că se află în contradicție atât cu prevederile constituționale, cât și cu statutul partidului în discuție – al cărui membru, formal, nu este –, președintele și-a asumat riscul situării în afara legii fundamentale, pentru că altfel nu ar fi putut salva poziția celui mai obedient subaltern pe care l-a avut în cariera sa politică, prototipul său ideal de... copilot! Evident că apărarea actualului rol în PDL al lui Emil Boc are pentru șeful statului o miză deosebită: surparea poziției prim-ministrului ar însemna erodarea autorității președintelui în cadrul partidului.

Așadar, spus răspicat, din punctul de vedere al președintelui, cât timp va fi în funcție, niciun copilot nu poate fi prim-ministru în România decât cu o singură excepție: dacă face echipă cu el. Un singur tip de copilot este compatibil cu înalta funcție de șef al Guvernului României, copilotul președintelui. Pentru el se poate, iată o nouă dublă măsură pe care Traian Băsescu o folosește în interes personal și politicianist.

Ar mai fi de discutat despre trăsăturile tipice ale copilotului prezidențial, dar nu cred că are rost. Toată lumea le știe, pentru că, prin grija președintelui, are zilnic în față un nedorit exemplu viu. Eu revin numai cu sublinierea că este deosebit de grav că Președintele României nu realizează ce rău imens face vieții politice românești prin refuzul de a se poziționa deasupra partidelor politice. Voit sau în necunoștință de cauză, consecințele sunt aceleași. Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale, domnul Zisopol Dragoș.

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația mea politică de astăzi se referă la mesajul Excelenței Sale domnul Dimitriou Doli, adresat grecilor de pretutindeni, cu ocazia Zilei Naționale a Greciei, 25 martie 1821.

Stimate domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Astăzi am deosebita onoare și plăcere să pot citi, în cadrul Camerei Deputaților din România, mesajul Excelenței Sale domnul Dimitriou Doli, ministru secretar de stat în cadrul Ministerului de Externe al Republicii Elene, prilejuit de împlinirea a 190 de ani de la începutul Revoluției Elene din 1821.

„Dragi compatrioți,

Aniversarea începerii luptei pentru independența Greciei la data de 25 martie 1821, zi care coincide cu marea sărbătoare creștină a Bunei Vestiri, îi aduce încă o dată în memoria noastră pe eroii care și-au jertfit viața pentru dezrobirea patriei noastre, după secole de sclavie.

Lupta pentru libertate, îndreptată împotriva unui inamic superior din punct de vedere numeric și într-un context internațional inițial negativ, a fost un succes deoarece grecii, subjugați împreună cu cei din diaspora, au luptat de-a lungul timpului sub stindardul unui scop comun, acela al independenței, al unei vieți demne pentru ei, dar mai ales pentru generațiile viitoare. Rolul diasporei elene a fost determinant, comparabil cu cel al grecilor de pe câmpurile de luptă. Ideile revoluției s-au născut în mințile luminate ale grecilor din diaspora, ale iluminiștilor, ale membrilor Eteriei și ale tuturor celor care aspirau la făurirea Greciei libere.

Conaționalii, dintre care mulți și-au dat viața pe câmpurile de luptă pentru patria înrobită, au consolidat filoelenismul în diaspora și au influențat guvernele țărilor de adopție, contribuind în mod hotărâtor la dezrobire.

Uniți, grecii de pretutindeni au spart lanțurile robiei și au pus bazele statului grec independent modern.

Și astăzi, când patria se află la o răspântie istorică de o importanță crucială, când trebuie să ia hotărâri majore care-i vor marca viitorul, rolul diasporei elene continuă să fie la fel de important.

Progresul, bunăstarea materială, hărnicia și moralitatea dumneavoastră demonstrează ce înseamnă Grecia în țările care vă găzduiesc și ne umplu sufletul de mândrie.

Mai mult, recunoașterea personală și colectivă în noile voastre cămine întăresc și îmbogățesc legăturile țării noastre cu locurile unde trăiți și consolidează prezența noastră internațională, fapt care astăzi capătă de la sine o valoare și mai puternică.

Lupta pentru obținerea și în special pentru menținerea libertății este continuă, lecția de la 25 martie 1821 fiindu-ne un far călăuzitor.

Astăzi, ca și atunci, unitatea puternică a elenismului de pretutindeni este promotorul și condiția necesară, care ne mobilizează pentru a depăși orice dificultăți.” Vă mulțumesc.

## Mulțumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul Mihai Cristian Apostolache. Aveți cuvântul.

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Cu ceva timp în urmă, am inițiat o propunere legislativă care viza completarea Legii administrației publice locale și a Legii privind instituția prefectului.

Prin această propunere legislativă urmăream să elimin orice fel de speculație referitoare la rolul pe care îl are președintele consiliului județean în sfera autorităților administrației publice locale.

Concret, în actuala formă a Legii administrației publice locale, dispozițiile președintelui consiliului județean nu se regăsesc enumerate între actele autorităților administrației publice locale, alături de dispoziția primarului, hotărârea consiliului local și hotărârea consiliului județean.

Propunerea legislativă tocmai acest lucru îl urmărea, și anume să adauge în Capitolul IX din această lege, care reprezintă, practic, sediul materiei actelor autorităților administrației publice locale, și dispoziția președintelui consiliului județean ca act de autoritate al acestuia, care trebuie comunicat prefectului, și acesta, dacă consideră că actul respectiv este ilegal, să-l atace la instanța de contencios administrativ, cum se întâmplă în cazul tuturor actelor autorităților administrației publice locale.

Din păcate, după ce această inițiativă a fost susținută în comisia de specialitate din Senat de toate partidele, iar Guvernul și-a dat acordul pentru susținerea respectivei

inițiative, în plenul Senatului – care a fost și Cameră decizională – partidele de opoziție s-au opus inițiativei, fără să aibă o motivație serioasă.

Acest fapt ne conduce la concluzia că opoziția nu poate ieși din sfera politicianismului și demonstrează, încă o dată, incoerență, inconsecvență și lipsă de profesionalism în ceea ce privește reglementarea activității autorităților administrației publice locale.

Vă mulțumesc.

## Mulțumesc și eu.

Din partea grupului deputaților fără apartenență la un grup parlamentar, domnul deputat Clement Negruț.

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică se intitulează: „Parlamentarii României trebuie să se ridice la înălțimea înaintașilor.”

Data de 15 martie 2011 va rămâne o pată neagră în istoria națională pentru locuitorii din județul Alba. Gestul unui funcționar al statului român de etnie maghiară de a-l judeca și spânzura pe Avram Iancu, revoluționarul român pașoptist născut în inima Ardealului și stindardul luptei pentru unitatea națională a românilor din Transilvania, este de o gravitate extremă și nu poate fi trecut cu vederea.

Eu, ca deputat venit din județul Alba, din inima Transilvaniei, nu pot să accept ca statul român, prin instituțiile sale reprezentative, să nu aibă nicio reacție față de un asemenea gest de frondă la adresa românilor din Ardeal.

Constat cu dezamăgire că, în acest context internațional extrem de delicat, nici Președinția României, nici Guvernul României și nici Parlamentul României nu au avut o reacție imediată.

Nu putem să ne vedem terfelită istoria națională în propria noastră țară, nu putem accepta ca înaintașii noștri, care au luptat pentru unitatea națională, să fie batjocoriți de un angajat al statului român.

Cer pe această cale, în mod public, adoptarea imediată a unei poziții diplomatice corecte și coerente, înainte ca lucrurile să degenereze și ca tensiunile etnice din România să lase loc unor abordări nedemocratice și violente.

Solicit de urgență anularea deciziei de detașare la Abrud a acestui individ, care și-a permis să atenteze la imaginea celui care a sădit în inima românilor ideea de libertate, de dragoste față de Ardeal și față de țară.

Avem datoria morală de a acționa, iar faptele de glorie ale unor români ca Avram Iancu și ca alți luptători și diplomați pașoptiști ne obligă să fim consecvenți cu noi și cu poporul pe care noi îl reprezentăm aici, în Parlamentul României. Mulțumesc.

Mulțumesc și eu.

Domnul deputat Vasile Mocanu, din partea PSD.

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi am intitulat-o: „Cine are grijă de centrele de permanență?”

În județul Iași există în acest moment opt centre de permanență, dar statutul lor este încă foarte confuz. Un centru de permanență are rolul de a asigura asistența medicală în urgențele medico-chirurgicale, mai ales pentru populația care ajunge mai greu la spital.

De asemenea, un astfel de centru de permanență presupune o locație corespunzătoare, dotări și, evident, personal medical specializat.

Marea întrebare care se ridică este cine susține financiar aceste centre? Mai precis, cine oferă locația, cine plătește asistentele medicale și medicamentele, cine achită factura telefonului și a celorlalte utilități, cine asigură paza?

Potrivit legii, autoritățile locale, dar și ministerul de resort ar trebui să suporte toate cheltuielile unui centru de permanență. Autoritățile locale ar trebui să ofere locația și să asigure paza centrului, în timp ce Guvernul ar trebui să finanțeze asigurarea continuității serviciilor de asistență medicală primară. Acest lucru îl spune legea, dar realitatea de pe teren arată cu totul altceva.

Acolo unde aceste centre funcționează cât de cât, fondurile necesare funcționării provin de la medici, ca și aparatura medicală și obligatorie. De regulă, autoritățile locale se plâng că nu au bani nici pentru a plăti un paznic. Cât despre ministerul de profil, anul trecut nu a existat niciun fel de buget pentru medicamente și materiale. Așa se face că aceste centre de permanență mai există doar datorită devotamentului medicilor față de pacienți. Acest lucru nu-i scutește însă de permanentele scandaluri făcute de pacienții băuți, care devin extrem de agresivi. Căci de apărat, pe medici nu-i apără nimeni!

Jumătate din populația județului Iași trăiește în mediul rural. Așadar, aproximativ 400.000 de mii de ieșeni ar avea nevoie de aceste centre de permanență. E suficient de mare acest număr pentru a-i face pe oficiali să privească mai atent situația centrelor de permanență?

Eu sunt sigur că da. Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc și eu.

Din partea Grupului PDL, domnul deputat Valeriu Alecu.

Mulțumesc, domnule președinte. „Relansarea urgentă a agriculturii românești” Domnule președinte,

Stimați colegi,

Cea mai mare parte a economiștilor este de părere că efectele crizei imobiliare americane încep să se retragă treptat din economia mondială. Statele Unite sau țări dezvoltate din Uniunea Europeană au deja certitudinea relansării procesului de creștere economică, după mai mult de trei trimestre consecutive, bazate pe cifre pozitive.

Din nefericire, chiar dacă această undă de șoc nu s-a retras definitiv din economia mondială, o altă provocare, la fel de serioasă, amenință întregul mapamond: creșterea prețurilor produselor agroalimentare.

Unii pun acest lucru pe seama schimbărilor climatice, care au redus producția globală, alții o pun pe seama creșterii excesive de cerere, mai ales din partea țărilor suprapopulate. Această amenințare nu este însă, ca precedenta, de scurtă durată. Învingător va fi acela care va reuși să crească propriile capacități de producție.

Cu toții cunoaștem potențialul agricol deosebit al țării noastre, determinat de așezarea geografică și de climă, dar și de calitățile deosebite ale solului, care foarte ușor ar putea asigura hrana pentru 80 milioane de oameni.

Din nefericire pentru România, în cei peste 20 de ani de reconfigurare a economiei, investițiile și preocuparea pentru agricultură au ocupat un loc marginal.

Este foarte adevărat că nu este suficient să ai potențial ca să poți prospera, ci trebuie să ai capacitatea să îl poți și valorifica, folosind resursele interne, fondurile europene, dar și oportunitățile pieței Uniunii Europene.

Creșterea producției agricole, stimularea produselor autohtone și a numărului fermelor zootehnice sunt posibile prin dezvoltarea infrastructurii rurale, care ar atrage investitorii prin facilitarea accesului la fonduri europene a fermierilor care doresc să investească atât în sectorul agricol, cât și în cel zootehnic, prin dotarea tehnică a agriculturii, dar și prin măsuri de stimulare a producției agricole în acest an.

Stimați colegi,

Trebuie să ne recâștigăm piața agricolă internă și, în acest sens, avem bani alocați pentru infrastructura rurală, pentru infrastructura fermelor, pentru sistemele de irigații, dar și bani nerambursabili pentru împăduriri.

Agricultura trebuie așezată, asemenea oricărei afaceri din domeniul economic, pe principiile rentabilității, iar ocupația de fermier trebuie să iasă din stigmatul în care a fost aruncată timp de mai multe decenii. O agricultură performantă asigură securitatea cu aprovizionarea de produse agricole și creează premisele ca niciun hectar de teren agricol să nu mai rămână necultivat. Agricultura trebuie să devină atractivă și profitabilă pentru cei care se dedică acesteia.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc. Din partea PNL mai este cineva? Domnul Ciuhodaru, doriți să luați cuvântul? Vă rog.

Mulțumesc, domnule președinte.

Aș putea spune că ieri, la Iași, am asistat la un tramvai de neputință. Un mort și șapte răniți s-au întâmplat din cauza proastei organizări a sistemului și asistăm, de fapt, la o Românie _second hand_ . Avem tramvaie la mâna a doua, avem spitale la mâna a doua și tot ceea ce se întâmplă se datorează mai mult politicilor la mâna a doua.

După ce această dramă s-a produs, am asistat la politica de mâna a doua în ceea ce privește sistemul sanitar, pentru că în urma comasării și desființării Spitalului de urgență, acești pacienți au continuat același traseu al domnului Lăzărescu, plimbându-se între toate spitalele din Iași și negăsind soluția salvatoare decât în spitalul desființat, Spitalul de urgență.

Cred că este momentul să renunțăm la această politizare excesivă și să-i găsim pe aceia care sunt în stare, cu adevărat, să facă politici de sănătate și politici în orice domeniu. Pentru că, dacă nu, gândiți-vă că în acel tramvai sau în acea mașină puteați să fiți oricare dintre dumneavoastră și nimeni nu-ți poate scuza, indiferent de unde, pierderea de vieți omenești.

Vă mulțumesc.

Mulțumesc.

Din partea Grupului minorităților naționale nu mai este nimeni.

Din partea Grupului PSD, domnul Laurențiu Nistor. Aveți cuvântul.

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi este intitulată: „A intrat conducerea portocalie a României sub papucul lui Viktor Orbán și al acoliților săi?”

Prezent la Târgu-Mureș, președintele Parlamentului ungar, laureat cu premiul ce poartă numele tunarului pașoptist Áron Gábor pentru sprijinul acordat secuimii, acordat de Consiliul Național Secuiesc, Kövér László, a declarat, din „puțul gândirii”, de jurai că-i PDL-ist: „Cererea autonomiei din punct de vedere moral mi se pare corectă și modernă. Nu doar oamenii din ziua de astăzi cer autonomia, ci este viitorul nației și voința Divinității”. Și mai susține individul că secuii din afara graniței Ungariei își cer „doar drepturile care li se cuvin în mod firesc”, îndemnându-i pe maghiari să aibă încredere în „succesul politicii naționale”.

Înaintea ceremoniei, câteva sute de persoane au mărșăluit prin oraș cu făclii și lumânări aprinse pentru a comemora maghiarii executați în 1848. N-am văzut nici măcar un singur român arborând vreun steag în bernă sau purtând doliu de ziua maghiarimii, așa cum a devenit metoda printre prietenii marelui europarlamentar-popă, un alt László, Tőkés de data aceasta. Nu s-a văicărit nici măcar un europarlamentar român că are o jenă la ficat cu reminiscență istorică de la Ip sau de la Trăznea, când „brava” armată de honvezi fascizată scotea pruncii din burțile mamelor cu parii și lega civilii cu sârmă ghimpată de tancuri, după care le dădea foc!

Chiar dacă a avut vreo crampă stomacală, românul a suportat-o cu stoicism, fără să țipe-n sus și-n jos că iredentiștii maghiari îi provocau greață sau să sară să pună opinci, pe post de chipie, pe capetele celor 13 generali maghiari care au ucis peste 40.000 de români transilvăneni, însă pe care suntem obligați să-i suportăm în orașul patronat de pașa Falcă, finul lui Zeus de la Cotroceni.

Consider că declarațiile președintelui Parlamentului ungar Kövér László privind autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc – aiurea secuiesc: conform ultimului recensământ, mai sunt doar vreo 700 de secui în România, iar secuii niciodată n-au fost nici unguri, nici trib maghiar, secuii fiind un neam turcic, cărora, ca și altor seminții, li s-a impus, cu cizma pe gât, limba maghiară timp de secole! – constituie un fapt de o gravitate fără precedent. Susținerea deschisă pe care președintele Parlamentului ungar Kövér László o acordă public autonomiei pseudo-Ținutului Secuiesc, implicând statul maghiar într-o amenințare cu intervenția în afara granițelor sale, în detrimentul altui stat membru atât al NATO, cât și al Uniunii Europene, constituie un fapt de o gravitate fără precedent și care nu poate și nu trebuie să fie tolerat. De la politica pașilor mărunți, făcuți de UDMR-riști în peste 20 de ani, s-a trecut la o nouă etapă, intervenționismul statului maghiar.

Spre cinstea sa, Markó Béla a realizat că s-a sărit calul și a încercat, măcar de ochii lumii, să dreagă busuiocul, afirmând că declarațiile venite din partea reprezentanților ungari sunt „nepotrivite” și „neadecvate”.

Doresc să protestez categoric față de modul în care reprezentanții puterii statului maghiar își permit, pe teritoriul României, să vorbească despre lucruri care afectează Constituția României și că FIDESZ investește bani să-i ajute pe maghiarii din Transilvania să obțină dubla cetățenie.

Remarc cu tristețe că Ungaria a devenit un stat extremist și că minoritatea maghiară din România, care are deja mai

multe drepturi decât majoritatea, tinde să îmbrățișeze extremismul de coloratură fascistă și devierile de la democrație, ridicate la rang de politică de stat.

Și mai recomand încă premierului Boc să aibă grijă cum circulă prin preajma casei sale din Țara Moților, având în vedere reacțiile sale la afrontul adus Crăișorului Munților, căci moții sunt oameni aprigi și drepți.

Vreau să închei cu un citat devenit celebru: „Cea mai mare greșeală pe care au făcut-o ungurii în istorie a fost venirea lor în Europa” – sunt cuvintele rostite de prințul moștenitor al Imperiului Austro-Ungar, Franz Ferdinand de Habsburg, cu puțin timp înainte de asasinarea sa la Sarajevo.

N-aș putea să nu închei, domnule președinte, cu două citate din Avram Iancu: „Unicul dor al vieții mele este să-mi văd națiunea mea fericită, pentru care, după puteri, am și lucrat până acum.”

Și al doilea: „Și când va veni dușmanul/Să vă ia pământ și drept,/Români, scuturați gorunul,/din mormânt să mă deștept.”

Vă mulțumesc.

Mulțumesc și eu.

Domnul deputat Vasile Cristea, din partea PSD... Victor Cristea, iertați-mă!

Vă rog.

Mulțumesc, domnule președinte.

„Anomalia 2011 – asistența socială în grija Bisericii” Stimați colegi,

Benjamin Franklin, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii, afirma: „O Biblie și un ziar în fiecare cămin, amândouă studiate și apreciate la adevărata lor valoare, o școală bună în fiecare cartier – aceștia sunt pivoții de bază ai virtuții, moralei și libertății civice”.

În același context de identificare a rolului pe care îl are religia în viața unui neam, filosoful român Petre Țuțea spunea că „Religia transformă poporul într-o masă de oameni culți”, adăugând că aceasta „este singura salvare în care se poate vorbi de egalitate”.

Un alt monument de cultură românească, Biblia de la 1688, Biblia lui Șerban Cantacuzino, are meritul neîndoielnic în afirmarea nestrămutată a limbii naționale în cult și în edificarea limbii române literare. Este momentul în care se proclamă triumful limbii române în Biserică și în cultura națională.

De-a lungul istoriei zbuciumate a poporului român, preoții, prin lucrarea lor bisericească, au slujit la creșterea și luminarea minții fiilor neamului. Astfel, Biserica a exercitat o influență mult mai mare decât simpla reflectare în viața politică a națiunii – căci Biblia are puterea de a ne motiva spre meditație și cugetare, ceea ce nu se poate spune despre actuala putere politică de guvernare.

Într-o atmosferă de teamă permanentă, renunțând la rațiune, se legiferează parteneriatul dintre stat și Biserică, transferând asistența socială în grija cultelor, în timp ce instituțiile de profil ale statului, administrația locală, organizațiile nonguvernamentale, sunt specializate în acest sens.

Legea permite finanțarea construirii de așezăminte sociale pe lângă Biserică, fără a specifica destinația lor. Mai mult decât atât, legea nu prevede asigurarea de servicii sociale pentru copii și persoane cu dizabilități. Aceste persoane nu sunt în atenția puterii politice dintr-un motiv simplu: nu votează!

În mod premeditat, Guvernul și partidele care îl susțin implică Biserica în actul de guvernare, aceasta devenind complice la abuzurile și umilințele săvârșite față de români. Astfel, Biserica a devenit subordonată puterii politice. Prin această complicitate cu Biserica, Partidul Democrat Liberal acumulează capital financiar și electoral mult mai ușor, fără a plăti pentru prestația jalnică a guvernării.

Nu încercați să orbiți credincioșii!

Istoria stă mărturie că ori de câte ori Biserica a fost sprijinită de stat ea a fost ostilă libertății. S-a aliat cu despotul, fiind complice la abuzurile acestuia, în schimbul protecției propriilor abuzuri.

Declarația mea nu este un avertisment împotriva credinței înseși, a religiei organizate, ci doresc să avertizez împotriva combinației dintre Biserică și puterea politică guvernamentală.

Domnilor guvernanți,

## Domnilor parlamentari,

Să nu renunțăm la rațiune și să luptăm pentru manifestarea liberă a religiei de către indivizi și împotriva instituirii religiei de către stat. Se impune să dăm rațiunii locul care i se cuvine, pentru a judeca toate faptele și toate opiniile.

În această accepțiune, Biserica trebuie să se implice mai mult ca oricând în viața duhovnicească a românilor, în viața duhovnicească a tinerilor, cei care reprezintă Biserica de mâine, România de mâine, iar puterea politică guvernamentală, prin instituțiile statului, trebuie să asigure dezvoltarea economico-socială pentru care s-a angajat în 2008.

Solicit ca Președintele statului să sancționeze combinația stat-biserică prin a nu promulga această lege. Vă mulțumesc.

radioactive pot deteriora și mai mult starea de sănătate pe o rază de mii de kilometri.

Sub impulsul unor astfel de emoții, guvernele europene au decis ca reprezentanți ai tuturor statelor membre să participe la Bruxelles la o reuniune de urgență pe tema securității nucleare în Uniunea Europeană, aici urmând să se ridice și problema României, care este extrem de vulnerabilă prin centrala nucleară de la Cernavodă.

În România, un cutremur de o asemenea magnitudine ar avea consecințe mult mai dramatice decât în Japonia, unde construcțiile par că nici nu s-au sinchisit în fața unui astfel de seism.

În București, dar și în multe alte așezări urbane din România sunt încă locuite construcții cu grad de rezistență scăzut, care nu au mai beneficiat de consolidări de peste 3 decenii, adică de la un alt martie memorabil pentru români. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar putea întâmpla dacă faliile subterane ale Vrancei ar sancționa lipsa de preocupare a românilor și a administrațiilor locale pentru cele câteva zeci de mii de clădiri, unele dintre ele prăbușindu-se fără a mai avea nevoie de o mișcare telurică.

Ceea ce ar trebui să facem este să acționăm, pentru că natura nu dă decât avertismente, nu ne și anunță din vreme asupra a ceea ce se poate întâmpla. Dacă nu vom acționa, regretele vor fi de prisos.

Vă mulțumesc.

## **Domnul Marian Sârbu:**

Vă mulțumesc.

Nemaifiind domni deputați care doresc să intervină, încheiem aici ședința consacrată declarațiilor politice de astăzi.

Vă mulțumesc foarte mult.

Mulțumesc, domnule deputat.

Urmează domnul Daniel Florian Geantă, deputat din partea PDL.

## Bună dimineața! Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea de astăzi se intitulează: „România, vulnerabilă la un eventual cutremur”.

Ziua de 11 martie 2011 va rămâne în conștiința mondială drept ziua în care natura ne-a avertizat asupra puterii uriașe pe care apa sau pământul o poate dezvolta, dar și mai ales cât de vulnerabili suntem în fața acestei provocări.

Nu cred să fie pământean care să nu se fi îngrozit de ceea ce s-a întâmplat în Japonia în această tragică zi, când o mișcare telurică fără precedent a pus la grele încercări chiar și scara de măsurare Richter.

Și de parcă cutremurul de 8,9 grade nu ar fi fost îndeajuns, un val de tip tsunami, cu o înălțime de peste 10 metri, a măturat totul în cale.

Cea mai mare provocare a devenit însă gestionarea problemei centralelor nucleare japoneze, ale căror sisteme de securitate multiple au cedat în lanț. Exploziile repetate ale reactoarelor de la Fukushima și norii de substanțe

„Preocupările alianței socialiste. La extremism nu se răspunde tot cu extremism!”

Ca și cum nu ne-ar fi fost de ajuns mariajul contra naturii dintre aripa foștilor liberali cu socialiști nedemocrați, aliați de conjunctură pentru acapararea puterii, săptămâna trecută am fost martorii unui circ, oferit pe gratis, în plenului forului legislativ, avându-i ca principali debutanți pe scena teatrului politic pe înțeleptul Antonescu și pe profetul Ponta.

În încercările disperate ale celor doi așa-numiți lideri ai partidului socialist de a convinge parlamentarii, atât ai opoziției, cât și ai puterii, să voteze moțiunea de cenzură îndreptată împotriva Guvernului, au recurs la tot felul de tertipuri politicianiste ieftine, pentru a prelungi, pe de o parte, dezbaterile pe tema moțiunii de cenzură, iar, pe de altă parte, a fost încă un motiv în plus de a-și exersa limbajul nedemn de un lider politic.

Abordarea conform căreia noi, parlamentarii, ar trebui să adoptăm urgent o rezoluție de condamnare a discursurilor oficialilor maghiari cu ocazia Zilei Naționale a Maghiarilor de Pretutindeni a fost doar un joc ieftin de imagine care ar fi putut compromite imaginea României în rândul statelor europene.

Pe mine personal nu m-ar fi deranjat absolut deloc, sunt și voi fi adeptul dezbaterilor corecte, al discuțiilor civilizate în cadrul forului legislativ, însă ceea au intenționat liderii opoziției să facă, prin încercarea de a declanșa în mod nejustificat un scandal diplomatic, m-a determinat să cred că actuala opoziție este condusă de alte principii decât cele democratice și constituționale.

Mă întreb cum este posibil ca imaginea României să fie știrbită din cauza unor declarații iresponsabile și neconforme cu realitatea.

În calitate de parlamentar din zona Ardealului, nu am fost și nici nu voi fi de acord niciodată cu manifestările extremiste ale minorităților naționale, am luat și voi lua atitudine indiferent de situație, însă nu pot tolera și accepta ca imaginea României să fie subiectul unor scandaluri diplomatice din cauza iresponsabilității unor politicienii ai actualei opoziții, care, conduși de setea de putere, au uitat de respectul față de semeni.

Dincolo de explicațiile nereușite ale marilor politicieni socialisto-liberali, care s-au ghidat după „niște articole de pe fluxurile de știri”, gestul acestora are semnificația unei grave iresponsabilități politice. În fapt, acești așa-numiți lideri politici au convingerea greșită că, luând binecuvântarea de la Bunicuța, Năstase și Patriciu pot face tot ceea ce doresc în Parlamentul României, ca pe maidanul lor. Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută în Parlamentul României a fost însă departe de a constitui un demers constituțional și fundamentat de legea supremă, ci a fost mai degrabă o răfuială politică a actualei opoziții, deranjată în preocupările ei de a face politică de șirul nesfârșit de eșecuri la care este supusă.

Nu contest și sunt de acord cu abordarea că activitatea diplomatică a României trebuie să fie mai vigilentă și mai preocupată de promovarea corectă a țării noastre peste granițele țării, însă nu pot fi de acord cu aruncarea în derizoriu a unor acțiuni diplomatice care trebuie gândite în mod temeinic.

România, ca stat european, nu o dată a fost dată ca exemplu în Comunitatea Europeană în ceea ce privește multiculturalitatea și respectul acordat minorităților naționale și, tocmai de aceea, consider că astfel de declarații sunt de natură să conducă la tensiuni inutile în relațiile diplomatice. În acest context, în ce privește autonomia teritorială, ungurii din Miercurea-Ciuc vor avea tot atâta autonomie cât vor avea aromânii din Dobrogea, orice altă viziune fiind anticonstituțională.

Consider ca fiind neconstituțională și inacceptabilă orice formă a autonomiei teritoriale pe criterii etnice, fapt neacceptat nici de Uniunea Europeană, iar acest lucru este recunoscut și de liderii UDMR, pe care, de altfel, îi felicit pentru bunul-simț și pentru adevărata lecție de politică externă și diplomație oferită celor doi lideri ai uniunii socialiste.

## „Greva foamei forțată în spitalele din Botoșani”

Declarația mea politică de azi se referă la lipsa cronică de alimente destinate hranei bolnavilor internați în spitalele din Botoșani.

În 2008 guvernanții au hotărât că norma de hrană pentru fiecare bolnav internat în România trebuie să se încadreze între 4,7 și 7 lei. De atunci însă au trecut 3 ani și alimentele s-au scumpit cu 60%, iar acum acești bani ajung pentru cartofi, mămăligă și varză.

La Spitalul județean, de exemplu, bolnavii au parte tot mai des de ciorbă de orez la felul întâi și mâncare de cartofi cu salată de varză la felul al doilea, pacienții plângându-se că se

ridică de la masă mai flămânzi decât s-au așezat. Se cunoaște că un adult are nevoie în medie de circa 2.000 de calorii zilnic în condiții de sănătate bună și de activitate de intensitate medie. Or, aici vorbim de bolnavi care au nevoie să se hrănească corespunzător pentru a lupta cu boala de care suferă. Cum putem să nu ne dăm seama, chiar și nefiind specialiști în nutriție, că un asemenea meniu oferit bolnavilor nu are cum să le asigure aportul de calorii necesar nici măcar în proporție de 50%?! Desigur, nu vorbim despre meniurile din restaurantele și hotelurile pe care le patronează și onorează cu ilustra sa prezență doamna ministru Udrea, însă totuși nu poți să tratezi eficient un om flămând, care consumă în medie 1.000-1.500 de calorii pe zi!

În condițiile în care meniul bolnavilor din spitale devine tot mai frugal de la o săptămână la alta, putem vorbi despre o nepăsare criminală a autorităților față de pacienții plătitori de asigurări de sănătate. Deși conducerile unităților sanitare spun că se încearcă asigurarea unui aport caloric cât de cât la nivelul standard, s-a ajuns ca pentru un bolnav să se aloce în medie 5-6 lei pentru trei mese pe zi, astfel că, vor, nu vor, pacienții țin post pe timpul internării, carnea lipsind cu săptămânile din meniu. De cele mai multe ori responsabilii unităților recurg la mici artificii financiare pentru a le putea oferi bolnavilor o alimentație diversificată, cumpărând produse care se apropie de termenul de expirare. Fiind vorba de cantități apreciabile, aceștia primesc și reduceri la ouă sau produse lactate, însă prețurile sunt și așa mult peste posibilitățile financiare ale spitalelor.

Ce am putea să comentăm? Poate numai să cităm aceeași distinsă doamnă ministru, care a postat de curând pe blogul său întrebarea: oare o fi ieșit loboda? O fi ieșit, doamnă ministru, o fi ieșit! Poftă bună tuturor bolnavilor din spitale și sănătate!

„Ziua Poliției Române”

Fiecare stat are istoria sa, iar în interiorul acestuia, fiecare instituție a parcurs un drum devenit peste ani istorie.

În fiecare an, în data de 25 martie, Poliția Română îmbracă haine de sărbătoare, motivația regăsind-o în istorie, mai precis acum 183 de ani, în timpul domniei lui Grigore Dimitrie Ghica, care înmâna la 1822 marelui agă Mihăiță Filipescu steagul Agiei, legalizând funcționarea acestei instituții.

De-a lungul vremii, slujbașii acestei instituții au purtat pe rând denumiri cum ar fi: ispravnic, vătaf de vânători, agă, milițian sau polițist, diferența este doar a veacurilor în care-și îndeplineau misiunile, comună fiindu-le datoria de-a îndepărta nelegiuirile.

Ultimul an a fost unul greu și pentru polițiști, ca pentru toți bugetarii, salariile fiindu-le tăiate, iar anul acesta se anunță și mai greu, acesta debutând cu vestea disponibilizării câtorva mii de polițiști, jandarmi și angajați ISU, listele cu disponibilizați fiind deja în lucru la structurile de conducere ale fiecărei instituții din subordinea Ministerului de Interne.

Paradoxul este că Poliția Română are 8.000 de funcții vacante, deci ar trebui să se facă angajări, nu disponibilizări! Polițiștii trebuie să lucreze peste norma legală pentru a suplini lipsa de personal, deși orele suplimentare nu se plătesc.

Mă întreb dacă polițiștii din stradă, cei care vor rămâne după disponibilizări, vor mai fi motivați în vreun fel să-și pună viața în pericol luptându-se cu infractorii din ce în ce mai bine organizați, criza economică ducând la o creștere a numărului infracțiunilor cu violență săvârșite cu arme de foc.

Siguranța cetățeanului trebuie să fie principalul criteriu de organizare a Poliției Române, și nu alte rațiuni. De aceea, pledez ca polițiștii să fie în număr suficient pe străzi, să fie bine instruiți, echipați corespunzător și să fie bine plătiți, astfel încât să nu fie tentați să închidă ochii la infracțiuni.

La mulți ani Poliției Române și tuturor polițiștilor români ce se ridică la înălțimea misiunii lor!

privilegiile unora și cheltuielile aberante de atunci. Practic, ar demonta tot ceea ce a reușit actuala conducere să facă în 2 ani de zile, și anume să reducă din ipoteca moștenirii Tăriceanu, pe care suntem nevoiți să o plătim.

Așadar, stimați colegi, nu pot să nu critic această viziune a USL, ori mai degrabă această lipsă de viziune, și fac totodată un apel la responsabilitate către aceștia de a recunoaște meritele actualei guvernări și de a participa cu măsuri viabile la dezvoltarea economică a țării, nu cu populisme ieftine. Așteptăm cu interes soluții alternative, reale, nu vorbe goale.

*

„Uniunea Social-Liberală sau Uniunea Soluțiilor Lipsă” Vorbeam într-o luare de cuvânt anterioară despre cât de lipsit de consistență este proiectul Uniunii Social-Liberale în ceea ce privește gestionarea situației social-economice a țării, la conducerea căreia se imaginează deja. Iată că au trecut 44 de zile de la semnarea protocolului USL, un trâmbițat protocol al Uniunii „Soluții Lipsă”. Astfel, constatăm că la mai bine de o lună de la semnarea protocolului nu există _de facto_ niciun proiect cu soluții alternative concrete din partea acestora. Probabil ei consideră că li se cuvine puterea, în lipsa oricărui proiect sau a oricărei soluții viabile.

Am putea spune că reprezentanților USL li se potrivește ca o mănușă vechea zicală: „Când țara arde, baba se piaptănă”. Astfel, în protocolul USL ei schițează doar reforma pe hârtie, vorbind despre „stat eficient în slujba cetățeanului”, despre „reforma instituțiilor statului” sau despre stimularea unui sector privat puternic. Cu toate acestea, s-au opus Codului muncii asumat de Guvernul Boc, care tocmai asta face – permite o dinamică mult mai bună a economiei. Ca dovadă, în loc să susțină acele măsuri benefice economiei, singurul lor scop rămâne atacarea puterii, apelând la un discurs populist și fără idei consistente. Să nu uităm că USL s-a opus și oricărei redresări a bugetului statului român în ultimii 2 ani.

Între timp însă, actuala Coaliție de guvernare și-a văzut și își vede în continuare prioritățile: reforma statului și a mecanismelor sale de acțiune și control, reforma aparatului bugetar, flexibilizarea pieței muncii, atragerea investitorilor străini. Chiar dacă pentru urmărirea acestor priorități a fost nevoie de măsuri dure, ele au fost variantele unui Guvern responsabil. Mai mult, țin să menționez faptul că nu suntem singurul stat din lume în care se iau astfel de măsuri și în care există forțe ostile reformei pe timp de criză.

Un exemplu recent îl avem în statul american Wisconsin, unde actualul guvernator republican, de dreapta, a adoptat măsuri drastice, impunând angajaților la stat măriri ale contribuțiilor pentru fondurile de pensii și sănătate. De asemenea, a acordat comunităților locale o flexibilitate în procesul de angajare, permițându-le să își selecteze așa cum au nevoie mâna de lucru și în condițiile în care bugetele le permit, nu așa cum cer niște sindicate iresponsabile. Pentru toate aceste măsuri trebuie să țină, de asemenea, piept unei opoziții de stânga, care nu înțelege prioritățile unui buget strâmtorat, de criză.

Stimați colegi,

Cu toate că a adoptat măsuri dure, actuala Coaliție de guvernare a reușit să mențină un curs stabil al monedei naționale. Tot actuala Coaliție condusă de Emil Boc a reușit să îndeplinească criteriile FMI, care sunt puncte de reper pentru investitorii străini și care au permis României să nu se scufunde din punct de vedere economic.

Din păcate, probabil că singura cale știută de USL este cea care ar duce spre revenirea la situația din 2008 – la

„Nu ne mai putem permite să-i plătim pe aceia care aleg să stea acasă în loc să muncească!”

În fiecare an, în cea de-a treia zi de marți a lunii martie, se sărbătorește în întreaga lume Ziua Mondială a Asistenței Sociale. Evenimentul aduce în lumina reflectoarelor practicile de asistență socială și contribuția acestora la funcționarea și dezvoltarea societății și face parte dintr-un dialog continuu privind modalitățile de abordare a provocărilor generate de condițiile sociale existente la nivel mondial.

Anul acesta putem considera că am sărbătorit Ziua Mondială a Asistenței Sociale într-un mod inedit în România: avem un nou Cod al asistenței sociale, elaborat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și aflat la această oră în consultare publică, care va reglementa cadrul general de organizare, funcționare și finanțare a sistemului național de asistență socială din România, un sistem ineficient și care nu mai e sustenabil în condițiile de mare fragilitate bugetară.

Sistemul actual de asistență socială îi avantajează pe cei care au obținut nejustificat și făcând abuz de carențele din sistemul legislativ fie o pensie de boală, fie un ajutor social și care trăiesc din aceste ajutoare, în detrimentul celor cu adevărat în nevoie, care au certificate medicale reale, se află în incapacitate de muncă și fără posibilități financiare. Potrivit Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, inspecțiile tematice efectuate în 2010 de inspectorii sociali din România au constatat nereguli în cadrul a două prestații sociale: venitul minim garantat (12% din cazuri) și indemnizațiile pentru persoanele cu handicap (14%). Din aproape 140.000 de dosare de handicap verificate în ultimele luni, 35.000 au prezentat suspiciuni de fraudare. În același timp, aproape 11.000 de dosare de pensionare pe caz de boală au fost suspendate pentru că posesorii s-au dovedit a fi buni de muncă.

Ministrul muncii a luat decizia corectă: revizuirea legislației asistenței sociale pentru a acoperi ariile de acțiune insuficient reglementate în domeniu și pentru a ne alinia la ultimele evoluții în domeniu, înregistrate la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. Noul proiect de lege al asistenței sociale se înscrie într-un cadru mai larg, făcând parte din strategia pe 2011 în domeniul social pe care o are în vedere ministrul muncii și dintr-un Cod social în lucru care va mai cuprinde Legea prestațiilor sociale, Legea calității în asistența socială, legea inspectorului social.

Obiectivul este ca numărul de persoane dependente de prestațiile sociale, dar apte de muncă, să fie redus cu cel puțin 100.000 de persoane, iar ajutoarele să fie direcționate către acele familii care depind într-adevăr de asemenea ajutoare. Acest lucru se va face printr-o schimbare substanțială a abordării în ceea ce privește acordarea de ajutoare sociale, anume printr-o evaluare a situației reale a familiei și utilizând mecanisme de evaluare, verificare și inspecție valide și funcționale, care vor elimina erorile și fraudele. Conform noului cod, se vor îmbunătăți criteriile după care vor fi acordate drepturile și ajutoarele pentru susținerea familiilor aflate în dificultate. De exemplu, refuzul unui loc de muncă, al participării la cursuri de formare, recalificare sau alte măsuri active pot conduce la diminuarea cuantumului beneficiului social sau la încetarea acestuia și la interdicția de acordare pe o anumită perioadă. Noul cod îi va stimula, totodată, pe cei asistați să-și găsească un loc de muncă – beneficiarii de ajutoare sociale care se încadrează în muncă și se întorc la activitatea profesională sau încep o activitate pe cont propriu pot primi majorări ale beneficiului social acordat, stimulente pentru suplinirea unor servicii sociale sau pot obține prelungirea perioadei de acordare a beneficiului social cu maximum trei luni, din luna încadrării în muncă. La rândul lor, angajatorii care încadrează în muncă persoane beneficiare de prestații sociale pot beneficia, în condițiile legii, de facilități fiscale sau de altă natură.

Un element important și inovator al reformei sistemului de asistență socială îl constituie introducerea testării veniturilor pentru beneficiarii din familiile înstărite și dezvoltarea unui sistem de detectare a cazurilor de fraudă prin verificări încrucișate. Va fi dezvoltat un sistem informatic integrat care va asigura verificarea datelor înscrise în cerere, precum și a altor informații referitoare la solicitant și situația socioeconomică a acestuia, lucruri care vor permite combaterea erorilor, a fraudelor și a corupției din sistem.

Cooperarea Parlamentului este esențială pentru finalizarea acestui proiect de reformă, iar aici mă adresez în special colegilor membri ai Comisiei pentru muncă și protecție socială. Indiferent de apartenența politică, este nevoie de lucru în comun intens și susținut, pentru a avea cât mai repede o lege în vigoare. Dincolo de beneficiile directe asupra performanței sistemului românesc de asistență socială, nu este de neglijat faptul că noua abordare va aduce economii substanțiale la bugetul asigurărilor sociale, prin eliminarea abuzurilor din sistem.

„Miza Guvernului Boc este sărăcirea populației”

Sunt unul dintre parlamentarii care au votat moțiunea de cenzură din respect pentru cetățenii acestei țări, din respect pentru vrâncenii care sunt victimele regimului asupritor PDL-ist. Spre deosebire de colegii din opoziție, mi-am exprimat, prin vot, dezaprobarea față de tratamentul la care sunt supuși oamenii în slujba cărora suntem aici, un tratament inuman practicat de clica condusă de Udrea, Boc și Băsescu.

Un alt motiv pentru care am votat moțiunea sunt informațiile oferite de Institutul Național de Statistică, conform cărora inflația în România a crescut în luna februarie a acestui an la 7,6%, având, conform Eurostat, cea mai ridicată rată a inflației din Uniunea Europeană.

Aceleași date arată că în 2010 legumele și conservele s-au scumpit cu aproximativ 22%. Un procent similar a fost consemnat și în cazul uleiului comestibil. Zahărul și fructele proaspete au depășit și ele zece procente. Pe segmentul produselor nealimentare, o scumpire importantă a avut loc la energia termică, unde prețurile au urcat cu 12%. Și serviciile pentru apă, canal și salubritate au cunoscut majorări importante, de aproape 16%.

Pentru începutul lunii februarie a acestui an, previziunile arată că pâinea s-ar putea scumpi cu 15%, iar producătorii anunță că uleiul s-ar putea scumpi tot cu 15-20%.

Într-un top al celor mai importante scumpiri din 2010, pe locul I conduce detașat cartoful, cu 45,5%, urmat de tutun,

care ocupă un loc II, cu 26,3%. Pe podium se află și legumele și conservele de legume, cu o majorare de 22,4%. Pe locul IV în clasament este uleiul, cu o majorare de 21,7%, urmat de medicamente, cu 15,3%.

Combustibilii sunt de departe campionii. În 2009 prețul carburanților a crescut cu 13%, în 2010 cu peste 15% iar de la începutul lui 2011 prețul a crescut de două ori, atingând pragul critic de 6 lei per litru. În aceste condiții, nu numai că Guvernul „ardeleanului cinstit” nu a luat nicio măsură, dar a decis că aceste cheltuieli sunt nedeductibile și în 2011.

Întrucât scumpirea alimentelor este un pericol pentru securitatea socială, Guvernul ar fi trebuit să folosească toate pârghiile disponibile pentru a nu permite creșterea alarmantă a prețului la carburanți, întrucât majorarea prețului la combustibili atrage după sine și creșteri de prețuri în zona alimentelor.

Am votat moțiunea pentru că un număr mare de români și, în speță, de vrânceni rămân fără loc de muncă de la o lună la alta. În Vrancea, numărul disponibilizărilor depășește numărul ofertei de locuri de muncă, în condițiile în care în evidențele AJOFM sunt 10.956 de șomeri, iar rata șomajului a depășit 7 procente.

Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care am votat această moțiune de cenzură, o moțiune făcută pentru cetățenii acestei țări, o moțiune făcută împreună cu partenerii sociali, într-o perioadă în care Guvernul a decis să ignore pe toată lumea, de la simpli cetățeni, la sindicate, medici, profesori, pensionari, veterani de război.

Din păcate, și această moțiune s-a desfășurat după același scenariu. Ca și în cazul moțiunii precedente, o hotărâre de guvern a înclinat balanța voturilor contra. Apărută în urmă cu două zile, Hotărârea Guvernului nr. 192 din 2011 împarte 259 milioane lei pentru lucrări de infrastructură și baze sportive în mediul rural, dintre care peste 90 milioane lei pentru 161 de primării conduse de PDL și peste 36 milioane lei pentru 62 de primării UDMR.

Puțin peste 200 de primării PSD și PNL au primit aproximativ 100 milioane lei.

Coincidență sau nu, acțiuni similare au fost desfășurate și înainte de votul din septembrie 2010 pe Legea pensiilor, când au fost alocate de guvern către colegii PDL-iste 399,5 milioane de lei, sau înainte de moțiunea de cenzură de anul trecut.

În anul 2009, conform Institutului pentru Politici Publice, peste 70% din primării care au obținut bani din Fondul de rezervă al Guvernului aparțin tot PDL.

Boc demonstrează că își dorește cu orice preț să își păstreze locul în fruntea unui Guvern al cărui singur merit este că falimentează România și pe români, iar parlamentarii PDL susțin acest demers pentru a avea în continuare acces la pușculița statului.

„Prioritatea bugetară pentru anul 2012 – educația”

Prima lege publicată în Monitorul Oficial al României din anul 2011, Legea nr. 1, este una dintre legile așteptate de mai mult de două decenii în România. Este vorba despre legea care parafează viitorului unei națiuni, Legea educației naționale.

Reformarea ciclurilor de învățare, de la nivelul preșcolar și preuniversitar până la cel superior reprezintă răspunsul la modificările din ce în ce mai accentuate ale societății românești, ale pieței muncii și, de ce să ne ferim, la calitatea din ce în ce mai redusă a competențelor cu care absolvenții finalizau studiile.

Procesul demarat este unul de lungă durată, implicând modificări majore atât de infrastructură, cât și de curriculă, programe, manuale și metode de învățare. Toate vor fi reanalizate și reevaluate pentru a corespunde mult mai bine nivelurilor de studiu și nevoilor pe termen lung ale viitorilor angajați.

Cea care poate că a fost, din nefericire, nu suficient abordată este politica care vizează resursa umană didactică din sistemul românesc de educație. Guvernanți sau guvernați, parlamentari sau oameni simpli evită să afirme că educația costă, și mai ales performanța obținută în sistem depinde fundamental de calitatea resurselor umane, care este indisolubil legată de finanțarea acestui sistem.

Nu cred că poate cineva contesta faptul că salarizarea neatractivă din sistemul educațional a determinat cel mai nefavorabil efect cu putință, și anume abandonul din sistem al cadrelor didactice bine pregătite și profesionalizate. Este cu siguranță cea mai importantă resursă din sistem, care, spre deosebire de alte resurse, se formează greu, se menține greu și se păstrează la fel de dificil.

Este adevărat că și această resursă trebuie să se supună condițiilor de performanță și principiului _Long life learning_ , adică învățarea permanentă pe întreg parcursul vieții, pentru cadrele didactice de la toate nivelurile.

Unul dintre instrumentele pe care statul român nu le-a utilizat nici măcar în perioadele de _boom_ economic este finanțarea. Nu putem pretinde de la un sistem să producă performanță fără a oferi în contrapartidă resursele necesare atingerii acesteia.

Ceea ce vă propun pentru anul care va veni, pentru anul 2012, este să încercăm să dirijăm viitorul surplus de resurse bugetare către educație. Este atât o obligație morală față de copiii noștri, cât și una legală, de a asigura cota legală de venituri ca procent din produsul intern brut al României.

Educația este aceea care pe termen mediu și lung poate conduce la creșterea competitivității României, la creșterea nivelului de trai și la diminuarea problemelor sociale. Națiunile dezvoltate și cu viziune au investit și investesc în educație și cercetare.

Dacă dorim să facem parte din clubul select al țărilor dezvoltate, opțiunea pentru educație este o condiție care nu se negociază.

„Perseverența dreptății”

În data de 16 martie 2011 moțiunea inițiată de opoziția parlamentară pe tema Codului muncii a fost respinsă de plenul Parlamentului. Arestați de către propriii lideri în bănci, parlamentarii puterii au fost din nou umiliți de Boc, Udrea și Oprea, prin interzicerea dreptului de a vota. Lesa scurtă pe care șefii de la Guvern au strâns-o în jurul propriilor parlamentari a fost un nou motiv de batjocorire a statutului de om politic și parlamentar.

Mai mult decât atât, niciun demnitar guvernamental nu a avut, din nou, curajul de a ieși în stradă pentru a dialoga cu cei peste 8.000 de oameni adunați în piața din fața Palatului Parlamentului. Boc și ai lui au ales să trăiască într-un glob de sticlă prin care nu pătrunde niciun zgomot al vieții reale din România. Mai mult, a fost interzis accesul invitaților și al cetățenilor la balcoanele Parlamentului, tot din spaima unui contact direct cu orice cetățean al României. Pentru PDL și pentru șeful suprem, domnul Băsescu, românii sunt doar o

masă de manevră, catalogați drept leneși și bețivi de către diverși demnitari ai statului. Cu toate acestea, pe umerii cetățenilor români este pusă povara impozitelor și a taxelor din care mai-marii care se află în palatele Cotroceni și Victoria își iau salariile și beneficiile.

Poate că unii vor spune că moțiunea de săptămâna trecută a fost un gest formal și inutil, pentru că nu a reușit să îndepărteze acest Guvern incompetent. Cu toate acestea, lupta parlamentară este singurul mijloc instituțional de a protesta în fața valului de dispreț, ură și în fața nerespectării legii de către cel mai slab guvern pe care l-a avut vreodată România. Mă întreb ce ar fi spus parlamentarul Emil Boc din 2003 prim-ministrului Emil Boc din 2011, care a ales să facă exact ceea ce condamna în urmă cu câțiva ani: să batjocorească Parlamentul printr-o asumare de răspundere nedorită de nimeni și care nu era necesară.

Am convingerea că va veni, cât de curând, momentul în care mulți dintre dumneavoastră nu vor mai suporta umilința. Am convingerea că va veni un moment în care veți asculta vocea rațiunii, a dreptății și mai ales a oamenilor în mijlocul cărora vă este teamă să pășiți în acest moment.

Eu, ca parlamentar liberal, pot să vă promit cu certitudine un singur lucru: vă voi mai oferi, alături de colegii mei, prilejul de a vă recâștiga demnitatea. Din nefericire, acest Guvern va continua să facă imensele greșeli de până acum, pentru că neprofesionalismul și diletantismul stau în fiecare zi la masa Executivului. Astfel, vom fi nevoiți a mai depune moțiuni de cenzură pentru sancționarea incompetenței lui Emil Boc și a Guvernului său, dar și pentru ca dumneavoastră să puteți să vă îndreptați coloana vertebrală și să votați în folosul oamenilor care v-au ales.

„Incalificabil: acțiune caritabilă a MAE taxată la suprapreț!” Abordez astăzi o temă care nu-mi face deloc plăcere: România nu are în acest moment un ministru de externe. În documente este menționată persoana cetățeanului Teodor Baconschi ca ocupând această funcție. Nu am să mă refer – sunt convins că sunt multe declarații politice pe aceste subiecte – la absența oricărei reacții a persoanei care în acte este numită ministru de externe față de mesajele antiromânești de săptămâna trecută ale unor oficialități maghiare sau la lipsa vreunei poziții oficiale – aici o vină uriașă o poartă și președintele Traian Băsescu – a României față de deciziile partenerilor noștri externi în cazul evenimentelor din Libia. Am să mă refer la atitudinea incalificabilă față de o categorie de cetățeni români, și anume față de cei care au avut de suferit în urma cataclismelor din Japonia.

Ieri am aflat – din reportajele tv prezentate de la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă a unui număr de 30 de repatriați din Japonia – că așa-zisa acțiune umanitară care îi viza pe cetățenii români din Japonia s-a făcut pe cheltuiala celor în cauză. La prima vedere am avut o reacție de indignare. Mai grav însă mi se par celelalte informații legate de această repatriere. Nu numai că s-a perceput o sumă de bani pentru repatriere – 1.000 de euro pentru un adult și 500 de euro pentru un copil –, dar acest aspect nu a fost anunțat inițial celor în cauză. Doar înainte de îmbarcarea în aeronavă cetățenii români din Japonia au aflat că trebuie să semneze un angajament de plată. Din această cauză, unii dintre cei care au vrut să se întoarcă în țară au fost nevoiți să renunțe la acest demers. Mai mult, din declarațiile celor care au venit în țară a reieșit că prețul solicitat de către promotorii așa-zisei acțiuni umanitare a fost de fapt mai mare decât costul obișnuit al unei curse de linie.

Nu a fost însă acesta singurul aspect legat de repatrierea cetățenilor români din Japonia.

Luni, după audierea lui Teodor Baconschi la Camera Deputaților, acesta a avut o serie de referiri incalificabile la adresa cetățenilor români repatriați sau nerepatriați din Japonia.

Citez: „În primul rând, românii din Japonia au un nivel de trai destul de bun, vă pot asigura. În al doilea rând, am putut să le oferim un bilet subvenționat, deci cu un tarif absolut rezonabil. Există însă și variante, alte curse de linie care pot să coste de trei, patru ori mai scump”. Deci aceasta este aprecierea față de cetățenii români din diaspora a persoanei care conform fișei postului trebuie să se ocupe, printre altele, și de protejarea acestora.

De unde știe Teodor Baconschi că toți românii din Japonia au un nivel de trai destul de bun? Are Domnia Sa informații că românii din Japonia sunt toți milionari sau că dețin funcții foarte bine plătite? Și chiar dacă lucrurile stau așa cum susține Teodor Baconschi, nu se puteau înregistra situații în care și români de acolo să fi avut de suferit în urma cataclismelor naturale? Sau crede Teodor Baconschi că doar case aparținând cetățenilor japonezi s-au dărâmat, că doar cetățenii japonezi au rămas fără loc de muncă etc.?

Și pentru ca tacâmul să fie complet, a mai ieșit și premierul (tot din acte) Emil Boc, care a precizat că repatriații au fost nevoiți să suporte cheltuiala unui bilet de avion pe ruta Japonia-România din cauză că, citez, „Trebuie să existe un echilibru în cheltuirea banului public”. Da, trebuie să existe un echilibru în cheltuirea banului public cu repatrierea a maximum 250–300 de cetățeni români, cât încap într-o aeronavă, dar în același timp nu se pune problema unui echilibru al banului public când se cheltuiesc milioane de euro pentru construirea unei telegondole pentru o stațiune de schi care nu există, pentru un kilometru de autostradă la prețuri unice ca mărime în Europa etc.

PS: Îl somez pe Teodor Baconschi să prezinte opiniei publice bilete de avion pe ruta București–Tokyo și retur care să coste între 3 și 4.000 de euro. În caz contrar, să-și prezinte demisia.

„Agricultura, șansa României”

Am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru a vă împărtăși poziția mea în legătură cu una dintre prioritățile României, adevărata șansă a acestei țări de a deveni un jucător important la nivel european, și nu numai. Cel puțin declarativ, toată lumea este de acord că agricultura reprezintă oportunitatea României de a se dezvolta, și când spun toată lumea nu mă refer doar la mediul politic și economic intern, ci și la mesajele pe care le primim de doi ani încoace de la nivel european. Cu toate acestea, starea agriculturii este una dezastruoasă, iar preocupările noastre zilnice se referă la orice, numai la acest subiect important nu.

Nu pot accepta ca în programul de guvernare al acestui incompetent Guvern agricultura să fie un domeniu prioritar și în doi ani de zile niciun fel de măsură să nu fie luată pentru dezvoltarea agriculturii. Nu pot accepta ca în numele austerității și al penuriei bugetare să fie tăiată și singura măsură luată de vreun guvern postdecembrist care avea rolul impulsionării acestui domeniu, și mă refer aici la renta viageră. Nu pot suporta ipocrizia și propaganda guvernamentală portocalie care ne anunța cu surle și

trâmbițe măsuri de impulsionare a agriculturii care nu au fost implementate nici la doi ani de la anunțarea lor. Nu pot sta nepăsător în fața unui ministru al agriculturii care nu face nimic și care era unul dintre cei mai mari „experți” ai acestui domeniu în perioada de opoziție.

Chiar dacă pot părea exagerat în afirmații, vă garantez că realitatea agriculturii românești este una sumbră. De mai bine de două săptămâni am întâlniri cu cetățenii din localitățile din sudul județului Vâlcea, zonă preponderent rurală, în care agricultura de subzistență reprezintă principala îndeletnicire. Problemele lor nu au nici cea mai mică legătură cu războiul din cadrul partidului de guvernământ, cu adevăratul conflict armat din Libia sau cu dezastrul natural din Japonia. Principala lor preocupare și îngrijorare se referă la lipsa de interes a autorităților statului față de agricultură și sprijinirea fermierilor, fie că sunt mai mari sau mai mici.

Tocmai de aceea, în numele acestor oameni am venit astăzi în fața dumneavoastră, pentru a face apel la un comportament rațional și inteligent, prin care să transformăm agricultura în motorul economic al României.

Nu cred și nu accept ca activitatea Ministerului Agriculturii să se rezume la plata, și aia cu întârziere, a subvențiilor către fermieri. Nu cred și nu pot accepta că actuala Coaliție de guvernare este atât de obtuză și de infatuată încât să nu vadă că agricultura este una dintre marile șanse ale acestei țări. Nu cred și nu pot accepta că o țară ce are un potențial agricol uriaș și care poate hrăni 80 de milioane de cetățeni nu-și poate produce propria hrană, la un preț rezonabil. Toate acestea sunt realități crude ale agriculturii românești, iar oricine nu le vede nu este altceva decât un ilustru necunoscut propagandist portocaliu.

Pe această cale, fac un apel la dumneavoastră, parlamentarii de la toate partidele, atât de la putere, cât și din opoziție, să încercăm să asigurăm fermierilor români legislația de care au nevoie pentru a transforma agricultura în motorul economiei românești.

„Atenție la românii vulnerabili!”

Din ce în ce mai frecvent urmărim, fără prea mari reacții din partea poliției, cum rubricile de publicitate ale ziarelor românești se dezvoltă cu tot mai multe oferte de tămăduiri, descântece sau chiar promisiuni de binefaceri.

Din nefericire, în spatele acestor anunțuri se ascund înșelătorii grosolane, cărora le cad pradă oameni simpli, care traversează perioade grele din viața lor și sunt de-a dreptul vulnerabili în fața oricărui individ care le oferă o minimă speranță.

Și, de parcă nu ar fi îndeajuns, tot mai frecvent întâlnim mici grupuri sociale, organizate pe principiile sectelor, care funcționau în anii ’70, față de care autoritățile sunt total lipsite de vreo atitudine activă.

Tineri sau bătrâni, săraci sau înstăriți, ajung sub presiunea psihologică a așa-zișilor lideri spirituali ai acestor grupări, fie să se dedea la acte imorale sau ilegale, fie să fie spoliați de avere, pe care o donează în cotă-parte sau în integralitate liderilor sau grupării ilegale.

Caracterul ilicit al acestor grupări este lesne sesizabil și, chiar dacă cele mai multe dintre aceste secte se feresc de autoritățile statale, ele pot fi simplu depistate și controlate.

Unele dintre aceste grupări infracționale au ajuns chiar să prindă ființă cu ajutorul unor falși preoți sau pastori, pentru că iluzia de apartenență la religia creștină le dă mai multă credibilitate și putere. Iarăși, din nefericire, nici Biserica Ortodoxă Română nu a avut o acțiune consistentă, în sensul disocierii acesteia de grupările care ilegal utilizează însemnele creștine.

Mă număr printre cei mai puternici susținători ai drepturilor și libertăților consacrate de Constituția României. Aceasta nu înseamnă că voi fi de acord cu interpretarea în sens infracțional a acestor prevederi care au legitimat aceste grupări și pe liderii lor penali la săvârșirea unor fapte ce trebuie sancționate legal.

Rog atât autoritățile române, cât și cetățenii români la colaborare, pentru ca „binefăcătorii”, „descântătorii” sau mai știu eu ce alți „providențiali” să ajungă în locul în care singura minune pe care ar săvârși-o ar fi reducerea pedepsei pentru bună comportare. De asemenea, rog colegii parlamentari să se concentreze asupra legislației care reglementează astfel de activități ilegale și, dacă se impune, să demarăm procedurile pentru completarea eventualelor viduri legislative.

„Semnale externe privind revenirea economiei”

România nu a cunoscut cea mai bună perioadă din punct de vedere socioeconomic în ultimii doi ani. Măsurile de reechilibrare bugetară pe care a trebuit să le luăm au costat scump atât statul, cât mai ales populația. Nu cred că este cineva din actuala majoritate guvernamentală care să nu fi resimțit politic nemulțumirea unei bune părți a românilor față de măsurile de austeritate.

Mai important este faptul că măsurile nu au fost luate inutil. După un ciclu de doi ani extrem de dificil, încep să se vadă semnele relansării economice. Sunt mulți dintre dumneavoastră care sunt sceptici la analizele economice interne. Tocmai de aceea aș vrea să fac apel la câteva rapoarte de analiză externe României, care au fost puțin mediatizate în ultima perioadă.

Institutul de la Viena pentru Studii Economice Internaționale (WIIW) a întocmit un raport care prognozează o creștere economică de 2% pentru România în anul 2011 și de peste 4% pentru anul 2012. Principalul argument ține de creșterea consumului și de repornirea creditării. Într-adevăr, dacă ne uităm în piața bancară, lucrurile încep să se miște mai bine ca înainte. Am ajuns la un stadiu de echilibru fiscal care garantează băncilor, dar și marilor investitori, condiții propice pentru a-și desfășura activitatea.

Bank of America, ca urmare a unei vizite a specialiștilor proprii în România, a publicat un raport în care se punctează îmbunătățirile în mediul economic din țara noastră. Principalele puncte pe care se insistă țin de accelerarea procesului de absorbție a fondurilor europene, de consolidarea fiscală care atrage spre România fluxuri de capital care până acum ne-au ocolit și, nu în ultimul rând, de stabilitatea politică de la noi. Iată de ce nu cred că schimbarea Executivului poate fi o variantă pozitivă acum. Avem nevoie de maximă stabilitate politică.

O analiză a Barclay’s se concentrează pe evoluția leului în raport cu principalele monede internaționale. Concluzia principală este aceea că leul se află la un punct de confluență corect între puterea de cumpărare a românilor a diverselor produse de import și nevoia producătorilor interni de a avea un leu mai slab în raport cu euro pentru a avea beneficii mai mari de pe urma exporturilor. De altfel, guvernatorul BNR, domnul Mugur Isărescu, vorbea în luna februarie, atunci când a anunțat rata inflației anuale pe 2010, de o întărire a monedei naționale prin prisma pieței, nu prin intervenții ale Băncii Centrale. Citez: „Luna trecută nu am intervenit deloc în piața valutară, nu am făcut nicio operațiune, iar leul s-a apreciat pentru că așa a vrut piața. De

altfel, un raport al Barclay’s arată că leul se află exact în zona de corespondență a puterii de cumpărare a românilor, adică aceasta este valoarea lui reală”. Întărirea leului din ultima perioadă este naturală și arată revenirea competitivității economiei naționale, dar și creșterea fluxului de investiții în monedă străină din România.

Perspectivele economice ale României pentru următoarele șase luni s-au ameliorat și potrivit unui sondaj efectuat de institutul german ZEW și Erste Bank în rândul analiștilor financiari europeni. Totodată, situația economică actuală din România este văzută mult mai bine de analiști decât în sondajul din ultimul trimestru al anului trecut, înregistrând cea mai bună îmbunătățire din regiune.

În curând va fi lansată și analiza Unicredit, care, din câte am înțeles, va păstra tonul optimist privind evoluția economică a României.

Iată deci cinci semnale externe extrem de puternice care mă fac să cred că revenirea economiei naționale se va produce curând și va fi sustenabilă și de lungă durată. Avem nevoie însă de mai multă încredere în noi. Criza economică ne-a făcut pesimiști. Eurobarometrele arată că suntem cei mai pesimiști membri ai Uniunii Europene. Dacă reușim să ieșim din această pasă neagră a gândirii negative, cu siguranță criza economică va fi în curând de domeniul trecutului.

La sfârșit, nu vreau neapărat să lansez un elogiu la adresa Guvernului și a premierului, dar trebuie să punctez că fără hotărârea de care a dat dovadă la sfârșitul anului trecut, aproape împotriva tuturor, semnele revenirii economice ar fi întârziat. Nu pot decât să sper că toate prognozele pe care le-am prezentat în această declarație politică se vor adeveri și că în curând vom vedea și efectele sociale ale revenirii economice.

„Ce faceți în caz de accident nuclear?”

1. Alarmarea – „alarma la dezastre” (constând în 5 sunete-impulsuri – 10 secunde între ele), prin sirene, clopote de biserici și informare media, urmată de informații suplimentare privind regulile de comportare, modul de realizare a măsurilor de protecție, durata de acțiune a norului toxic și alte măsuri ce trebuie aplicate după trecerea pericolului;

– esențial este comportamentul calm și respectarea strictă a regulilor și a măsurilor indicate;

– lăsați libere liniile telefonice de urgență.

2. Adăpostirea (de reținut: adăpostul de orice tip: locuință, subsol permite reducerea expunerii la radiații de cinci ori în raport cu norul) constă în:

– deplasarea rapidă spre locuință și poziționarea în încăperea cea mai izolată de exterior și în care se poate asigura izolarea cea mai bună prin acoperire și etanșeizare (utilizând suplimentar bandă adezivă, bandă izolare, cârpe) și închideți gurile de aerisire, instalațiile de ventilație sau de climatizare;

– nu intrați în locuințe cu îmbrăcămintea contaminată;

– executați decontaminarea personală a îmbrăcămintei și încălțămintei (apă curentă, depozitare în saci de plastic);

– mijloace improvizate de protecție pentru aparatul respirator și pentru întreg corpul (măștile contra gazelor și costumele de protecție speciale sau, în lipsa acestora, un echipament de protecție de tipul: salopetă, căciulă, mănuși și bocanci sau cizme).

Atenție! Mijloacele improvizate nu oferă protecție în atmosfera contaminată mai mult de 3–7 minute, așa că limitați la maximum deplasările în afara locurilor de adăpostire, iar dacă o faceți, îmbrăcați mijloacele de protecție;

- închideți apa, gazul, aparatele electrice și sursele de

- foc;

– consumați alimentele și apa doar din surse protejate și avizate;

– în vederea unei eventuale evacuări în afara zonei contaminate, puteți pregăti cele necesare.

3. Supravegherea radioactivității mediului înconjurător (dozimetrie) și evacuarea (sau autoevacuarea) ce asigură protecția efectivă doar înainte de staționarea în zone contaminate.

4. Asigurarea asistenței medicale de urgență: se realizează în unitățile sanitare și spitalicești din zona în care se amenajează spații protejate și un circuit adecvat.

Se tratează cazurile de iradiere și contaminare pentru prima urgență.

Administrarea de iodură de potasiu asigură autoprotecția împotriva iodului radioactiv (de aceea trebuie administrată cât mai rapid):

a) luată înaintea expunerii: asigură o reducere a dozei încasate de până la 98%;

b) luată la 4 ore după expunere: asigură o reducere a dozei încasate de doar 50%.

Radiosensibilitatea diferă în funcție de organ, dar cele mai afectate sunt: creierul, intestinul și sistemul hematopoietic – generând 3 sindroame:

1. Sindromul cerebral (apare rapid în minute sau ore după expunerea în doze mari 5.000 r), caracterizat prin reacții inflamatorii (edem cerebral, meningită și vasculită), având ca simptome: cefalee, letargie, somnolență urmată de sindrom convulsivant asemănător cu forma grand mal a epilepsiei, cu evoluție fatală.

2. Sindromul gastrointestinal (apare după ore sau zile după doze de 500–1.000 r), caracterizat prin: febră, diaree, anorexie, greață, vomă, ce dispar după 2-3 zile și reapar în a 5-a zi. Dezechilibrele pot evolua în 1-2 săptămâni agravate fără aplazia măduvei osoase și pancitopenia.

3. Sindromul hematopoietic (apare după 2-3 săptămâni la doze sub 200 r), caracterizat prin leucopenie, trombocitopenie și anomalii hemostatice asociind: febră, cefalee, oboseală, anorexie, dispnee, căderea părului, faringo-amigdalită, echimoze, tumefiere, ulcerații ale gingiilor și amigdalelor, manifestate prin sângerări. Evoluția este gravă din cauza anemiei și agranulocitozei, limfopeniei, ce conduc la infecții. Moartea poate apărea din cauza acestui sindrom la 12–14 zile.

Prognosticul este nefast când este prezent sindromul cerebral.

Scăderea numărului de limfocite la 48 ore poate sugera cantitatea de radiații primită:

– aproximativ 1.200 = expunere medie;

- 300–1.200 = expunere letală;

- sub 300 limfocite = expunere foarte gravă.

Simptomatologia este variată, iar formele clinice diferă în funcție de doza de radiații, suprafață și volumul iradiat, modul de iradiere și sensibilitate individuală.

Forme clinice

În funcție de evoluție:

- A. acută _:_

a) iradierile parțiale determină efecte predominant locale: dermite, vezicule, ulcerații, necroză;

b) iradierile generale sunt mai grave (mai ales în iradiere unică de mare doză) și pot fi:

– ușoare (la 200-300 r): vărsături, cefalee, diaree, inapetență, leucopenie, căderea părului;

– forma de gravitate medie (la 400 r): agitație, cefalee, vărsături, diaree, inapetență, cădere a părului, leucopenie – este mortală în 50% din cazuri;

– forma gravă (la 600 r) și fulminantă (la 1.000 r) este mortală prin exacerbarea sindromului cerebral.

B. cronică, apare după iradieri generale, mici, repetate. În funcție de gravitate (trei grade, care în unele cazuri se pot succeda, constituind faze evolutive):

Gradul I: tulburări generale, reversibile – astenie, cefalee, tulburări vasomotorii, insomnie, modificări sangvine (eozinofilie, leucopenie);

Gradul II: asociază și diaree, inapetență, prurit;

Gradul III: accentuarea leziunilor de grad I și II, asocierea de puseuri acute; se adaugă și leziuni locale.

Prognosticul depinde de intensitatea tulburărilor și de complicațiile ce pot surveni.

„«Mântuitorul» Boc și creștinul Botiș”

Probabil orice persoană normală își pune întrebarea dacă vreunul dintre cei care au elaborat sau promovat noul Cod al muncii mai intenționează să muncească vreodată în altă instituție decât Guvernul României sau în Parlament. Întrucât nu îi pot suspecta de masochism fără dovezi, răspunsul evident este că nu.

Aflat probabil în criză de idei în încercarea sa de a convinge populația cât de benefică va fi introducerea neoiobăgiei industriale, ministrul Botiș a decis să adopte o argumentație mistică, stimulat probabil de încrederea de care se bucură Biserica, spre deosebire de Guvernul din care face parte. „Ridicați-vă voi, cei care ați lenevit, și munciți, căci răsplata voastră va fi bunăstarea”, a rostit profetic domnul Botiș, ca un adevărat apostol al lui Emil Boc, cel care va mântui România de bunăstare. Trecând peste valențele mistice nou-descoperite ale ministrului, remarc în primul rând că fraza este doar un banal truism, fără nicio legătură cu chestiunile punctuale ridicate de presă, sindicate și o parte a patronatelor. Remarc, de asemenea, și jignirea adusă tuturor contestatarilor, catalogați la grămadă drept puturoși. Dar atunci când ți-ai bătut joc de speranțele învestite în tine de electorat încă de la învestire, probabil că o asemenea jignire este chiar irelevantă.

Ceea ce nu pare sau nu vrea să înțeleagă domnul Botiș este că nimeni nu contestă Codul muncii din cauză că nu vrea să muncească. Toți contestatarii ridică problema condițiilor în care se va munci și a deschiderii porții către abuzuri grave din partea angajatorilor. Replica standard a susținătorilor acestui Cod, cu toții membri de partid, este: „De ce nu aveți încredere în angajatorul român?” Răspunsul este unul foarte simplu: atât timp cât legea le va da posibilitatea să își abuzeze angajații, unii dintre ei o vor face, iar alții nu. Pentru angajat este până la urmă o chestiune de noroc.

În trecere, i-aș aduce aminte ministrului Botiș că nici măcar în lagărele de exterminare prin muncă din Uniunea Sovietică a anilor ’30-’40 regulamentele și legile nu prevedeau o durată a zilei de lucru de până la 16 ore, chiar dacă în practică situația era cu totul alta. Sperăm numai ca domnul Boc să nu decreteze și câte o lună stahanovistă din când în când.

Același preafericit ministru a declarat că nu îi este frică de nimic pe plan politic, datorită bunei sale credințe. Într-adevăr este greu să-ți fie frică de ceva atâta timp cât colegii tăi de partid și de Coaliție vor sta în bănci ca o turmă disciplinată la votul moțiunii de cenzură. Probabil conducerea PDL a ajuns din nou la concluzia că ar fi prea obositor pentru domnul Toader să îi arate fiecărui parlamentar în parte în ce urnă să introducă bilele.

Am să închei în aceeași notă cu domnul Botiș: fericiți cei săraci cu duhul, căci a lor este guvernarea!

## „România sănătoasă”

Statisticile OMS privind sănătatea românilor sunt sumbre. România ocupă locul întâi în Europa la bolnavii de hepatită B și C, locul întâi în Europa și al doilea în lume la avorturi primitive, locul întâi în Europa la mortalitate cauzată de întreruperi de sarcină, locul întâi în lume la rata mortalității infantile, locul întâi în lume la numărul de abandonuri de copii în maternități, locul întâi în Europa de Est la cancer, locul întâi în Europa și al treilea la nivel mondial la bolnavii de tuberculoză, locul întâi în Europa la cancerul de col uterin, locul al patrulea ca rată a mortalității cauzate de afecțiunile hepatice, locul întâi în Europa la decese produse de accidentele de circulație, locul întâi în lume la incidența bolilor cardiovasculare, ultimul loc în Europa la donatori de organe și ultimul loc în Europa la prevenirea gripei.

Conform datelor INS, în România principalele cauze de deces sunt reprezentate de boli ale aparatului cardiovascular (733,06 decese/100.000 locuitori), tumori (186,86 decese/100.000 locuitori), boli ale aparatului digestiv (69,25 decese/100.000 locuitori) și boli ale aparatului respirator (66,4 decese/100.000 locuitori). Majoritatea acestor tipuri de afecțiuni se corelează cu anumiți factori de risc comportamental la nivelul populației, precum fumat, regim alimentar bogat în grăsimi, sedentarism, obezitate sau relațiile sexuale neprotejate cu un număr mai mare de parteneri sexuali.

În rândul tinerilor cu vârsta între 10 și 24 de ani, principalele cauze de mortalitate sunt reprezentate de accidentele de automobil, alte leziuni traumatice și toxice, inclusiv sinuciderea.

România înregistrează un număr mare de cazuri de infecții cu transmitere sexuală, iar numărul cazurilor este în creștere la tineri. Conform datelor oferite de Ministerul Sănătății, incidența sifilisului în rândul populației s-a dublat, iar numărul adulților infectați cu HIV este în creștere, dar atât specialiștii români, cât și cei străini consideră că numărul real de persoane adulte seropozitive/bolnave de SIDA poate fi de 5–10 ori mai mare decât cel înregistrat.

Totodată, constatăm creșterea alarmantă a comportamentelor de risc în condițiile în care:

– o treime din femeile cu vârsta între 15–44 de ani și peste 50% din bărbați sunt fumători activi și se observă clar tendința de creștere a incidenței acestui comportament. Proporția fumătorilor activi a crescut mai ales în rândul tinerilor adulți, cel mai rapid la grupa de vârstă 18-19 ani (de la 10% în 1993 la 27% în 1999);

– o femeie din patru și trei bărbați din patru consumă alcool zilnic sau aproape zilnic, iar 2% din femei și 51% din bărbați au declarat consumul cel puțin o dată în ultimele trei luni a mai mult de cinci băuturi alcoolice și se constată creșterea semnificativă a consumului de alcool la tinerii adulți, în special la tinerele femei;

– 56,3% din femeile sub 20 ani și 80,5% din bărbații de aceeași vârstă și-au început viața sexuală; 34% din femei și 86% din bărbați au declarat relații sexuale cu mai mult de un partener; 62% din bărbații tineri (62%) au declarat că au avut

relații sexuale cu mai mult de patru partenere, iar 27% au raportat mai mult de zece partenere;

– 75% din femei și 69% din bărbați consideră foarte scăzut sau inexistent riscul infectării cu HIV, iar adolescenții apreciază că infecțiile cu transmitere sexuală nu trebuie să reprezinte un motiv de îngrijorare, fiind foarte ușor curabile;

– deși datele privind comportamentul alimentar sunt reduse, autoritățile sanitare estimează însă că peste 50% din populația României este supraponderală din cauza comportamentului alimentar nesănătos și a sedentarismului. Obezitatea reprezintă un important factor de risc pentru afecțiuni cardiovasculare, metabolice și locomotorii;

– atitudinile și comportamentele părinților față de controalele medicale reprezintă factorii determinanți ai efectuării screening-ului de rutină, incluzând screening-ul pentru cancerul de col uterin și sân, dar doar 19% din femei au raportat totodată că și-ar fi efectuat vreodată un test de screening pentru cancerul de col uterin și numai 39% din femeile cu vârste cuprinse între 15–44 de ani practică autopalparea sânilor, ca modalitate de screening a cancerului mamar, iar sub un sfert dintre acestea fac acest lucru lunar.

Numărul în continuă creștere al persoanelor ce adoptă un stil de viață nesănătos față de ei înșiși și față de ceilalți, datorat adesea și unei informări deficitare, a impus dezvoltarea programelor de educație pentru sănătate.

În multe țări educația pentru sănătate este obligatorie în școli, începând din clasa întâi până într-a douăsprezecea, folosindu-se pentru fiecare ciclu de dezvoltare programe și materiale didactice adecvate vârstei. În cadrul problemelor sociale și de sănătate, educația pentru sănătate recunoaște în cadrul comportamentelor de risc cauze, factori și condiții care țin de ambele domenii. Educația pentru sănătate permite celui ce urmează o instituție de învățământ să dezvolte cunoștințe, deprinderi și abilități, comportamente, competențe și practici din ce în ce mai sofisticate, care îl motivează în a păstra și ameliora sănătatea, a preveni boli și a reduce comportamentele de risc și îi oferă posibilitatea de a interveni în cunoștință de cauză în anumite situații ce pun în pericol sănătatea.

Programul „Educația pentru sănătate” a fost introdus în școlile din România începând cu anul școlar 2003/2004 sub forma unei discipline de studiu opționale sau ca ore integrate în alte materii. Obiectivele, temele alese în cadrul disciplinei sunt bine realizate și presupun abordarea graduală în concordanță cu vârsta. Ele presupun cunoașterea:

– noțiunilor elementare de anatomie și fiziologie, etapele creșterii și dezvoltării organismului;

– igiena personală (mâini și unghii, dinți, nas și gură, păr, îmbrăcăminte);

– activitate fizică și odihnă;

– sănătatea mediului (locuința, poluarea etc.);

– sănătatea mentală (apartenența la un grup, politețea și regulile sale, roluri sociale, relații interpersonale, stresul etc.);

– sănătatea alimentară (clasificarea alimentelor, piramida unei alimentații echilibrate, protecția consumatorului etc.);

– sănătatea reproducerii (metode de contracepție, infecții transmisibile pe cale sexuală);

– bioetică;

– consumul și abuzul de substanțe toxice – drogurile, alcoolul, tutunul, precum și consecințele ce derivă din acestea cum ar fi: absenteism și abandon școlar, delincvență juvenilă (comportamente cu risc);

– accidente, violență, abuz fizic (inclusiv reguli de acordare a primului ajutor), violența în familie. Slaba eficiență a programului s-a datorat organizării deficitare pornind de la:

1. statutul de disciplină opțională (în foarte multe școli disciplinele opționale sunt stabilite de conducere, plecând de la disciplinele necesare promovării unor examene naționale, fără a se lua în considerare dorințele elevilor și a părinților);

2. abordarea sumară a temelor în cadrul orelor de dirigenție, dar programa pentru consiliere și orientare școlară este mult prea vastă și, mai ales la clasele terminale, se pune mult accent pe orientarea elevilor spre profilurile școlare adecvate;

3. integrarea în alte materii – în special biologia (dar programa este mult prea încărcată și axată pe dobândirea de cunoștințe legate de botanică, zoologie, genetică, mai mult decât pe anatomia și fiziologia omului);

4. implicarea redusă a Ministerului Sănătății;

5. neutilizarea potențialului medicinei școlare (medicului din școli îi revin 2.000–2.500 de elevi și preșcolari, ceea ce înseamnă 2-3 școli medii și grădinițe, iar timpul redus, neimplicarea acestora în program fac ca aceștia să nu poată asigura o educație medicală adecvată elevilor, să discute problemele esențiale cum ar fi: educația sexuală, igiena, consumul de droguri, regimul de activitate și odihnă sau alimentația sănătoasă);

6. activitatea ONG-urilor a fost centrată în special pe educația sexuală și pe comportamentele de risc dezvoltate de abuzul de droguri (deci activitate ce privește elevii doar de o anumită vârstă);

7. popularizarea redusă a programului în mediul rural fără a se ține cont că din acest mediu provin cele mai multe și mai grave probleme de educație a sănătății.

Pentru a deveni eficient cu adevărat, acest program are nevoie de introducerea obligatorie a disciplinei „Educație pentru sănătate” în instituțiile de învățământ întrucât asigură informarea autorizată corectă din punct de vedere științific și crearea unor comportamente individuale sănătoase a unui procent ridicat din populație de la vârste cât mai tinere, insistând pe comportamentele preventive, lucru dificil de realizat în cazul adulților atât ca arie de cuprindere, cât și ca eficiență.

Introducerea „Educației pentru sănătate” ca disciplină în unitățile de învățământ reprezintă implicit recunoașterea oficială a importanței acesteia pentru viața individului, iar proiectele-pilot realizate până în prezent în diferite județe ale țării, proiecte conduse atât prin intermediul organizațiilor guvernamentale, cât mai ales prin organizații nonguvernamentale, au demonstrat succesul și receptivitatea tinerilor pentru acest tip de inițiative.

Impactul semnificativ al acestor activități a fost demonstrat deja în alte state, prin studii și cercetări competente.

Educația pentru sănătate trebuie să devină o țintă strategică a învățământului într-o Românie sănătoasă. Copiii de azi vor deveni adulții de mâine. Copiii sănătoși de azi vor deveni adulții sănătoși de mâine. Benjamin Disraeli considera că „sănătatea publică este baza pe care se sprijină fericirea individuală și puterea țării”. Pericolul vine acum și de la clasa politică românească, care de cele mai multe ori ignoră eficiența politicilor opoziției.

## „Cine salvează Salvarea?”

Un echipaj al ambulanței a fost agresat de tatăl unui tânăr de 18 ani aflat în comă toxică exogenă, în urma consumului de alcool și etnobotanice la sărbătorirea majoratului. Echipajul ambulanței a reușit să acorde asistență de urgență

și să transporte pacientul l-a spital, unde a beneficiat de suport respirator și volemic, nootrope, examene toxicologice, profilaxia encefalopatiei Wernicke.

Nu este prima dată când personalul medical aflat în misiune este agresat și, în ciuda acestui fapt, legea pe care am inițiat-o (ce prevedea pedepse penale pentru cei ce agresează personalul medical) a fost respinsă de Parlament.

*

## „Student mort după ora de sport”

Având în vedere cazul pacientului Cosmin Obritenschi, vă rugăm să ne precizați toate datele cunoscute privind modul de dispecerizare – succesiune cronologică a apelurilor, timpii de gestionare a cazurilor, persoane implicate, gradele profesionale, convorbirile telefonice avute, încadrarea în grade de urgență – și să dispuneți efectuarea unei anchete interne.

Întrucât mi s-au semnalat deficiențe în modul de dispecerizare a urgențelor, vă solicităm să ne comunicați rezultatele anchetei interne, precum și măsurile luate pentru ca astfel de situații să nu se mai repete.

*

„Consimțământul prezumat de transplant, respins de Camera Deputaților”

A lăsa pacientul fără dreptul de a alege deschide calea abuzurilor și traficului de organe. Este nevoie de consultarea celor din asociațiile de pacienți și Colegiul Medicilor pentru a asigura acest transplant respectând drepturile pacienților prevăzute în Legea nr. 46/2003. Singura cale de a crește numărul de donatori este informarea, educarea și asigurarea consimțământului informat. Suntem pe ultimele locuri în Europa în ceea ce privește donatorii și numărul de transplanturi efectuate, dar ministerul nu a făcut nimic pentru informarea populației. Numărul de donatori a scăzut dramatic, în timp ce pe listele de așteptare la nivel național sunt înscrise peste 2.500 de persoane. În fiecare an cererile pentru transplantul de ficat și de rinichi cresc cu 8%.

România a ajuns în 2008 pe penultimul loc în Europa la donarea și transplantul de organe, cu doar 3 donatori la milionul de locuitori, față de valorile medii de 5 ori mai mari în țările civilizate, dar nu putem accepta ideea că sunt încălcate drepturile noastre fundamentale prevăzute în Constituție.

*

## „ _To be or not to be_ în criză?”

Într-o statistică parțială, numărul de sinucideri din 2010 este în creștere – aproape doi pacienți necesitând terapie de urgență în fiecare zi, în urma tentativelor de sinucidere.

Bărbații (52,19%) sunt mai numeroși decât femeile (47,81%), iar cazurile de sinucidere sunt mai frecvente (53,86%) în urban față de rural. Remarcăm schimbarea genului pacientului suicidar în 2010. Dacă până atunci femeile erau cele care dominau tentativele suicidare, constatăm că numărul de bărbați care recurg la tentative autolitice este în creștere. De asemenea, se constată o tendință la egalizare a tentativelor de sinucidere în urban cu cele din rural.

Peste 70% din tentativele de sinucidere s-au realizat prin intoxicație (medicamentoasă, toxice casnice sau industriale), restul aparținând leziunilor autoprovocate, defenestrărilor, precipitărilor, autocombustiei.

Repartiția săptămânală arată tendința la egalizarea numărului de tentative de sinucidere de la sfârșit de săptămână (54,49%) cu cele din timpul săptămânii. În anii trecuți, vârful sinuciderilor era în weekend, legat în special de conflictele casnice pe fondul consumului de alcool, violenței domestice și depresiilor amoroase. Acum constatăm repartiția relativ egală în fiecare zi din săptămână, cu un vârf în zilele de joi (17,74%) și sâmbătă (20,4%). Vârful din timpul săptămânii este explicat parțial de solicitările zilnice socioprofesionale, iar tentativa de sinucidere are drept trigger factorul traumatizant psihosocial.

Transportul pacienților la spital a fost realizat în mai bine de jumătate din cazuri (54,28%) de serviciile de ambulanță din Iași, urmate de transportul realizat de aparținători (38,20%) și, la distanță, de SMURD (1,25%) și de echipele de prim ajutor (3,34 %).

Peste 50% din sinucideri au loc în intervalul orar 18.00–6.00, iar intervalul 18.00 reprezintă 27,14% și cel 0–6.00, 26,09%, arătând motivația crescută a gestului suicidar prin imposibilitatea anturajului de a decela un astfel de eveniment.

Aproape 3/4 din acești pacienți sunt tineri cu vârste cuprinse între 21–40 de ani, iar 40% dintre suicidari sunt cu vârste cuprinse între 21–30 de ani.

Gravitatea clinică a gesturilor suicidare este relevată de faptul că 53,65% au necesitat internarea de urgență, iar 20,46% au necesitat spitalizare prelungită pentru terapie și suport psihologic. Aproape 10% din aceștia au necesitat evaluare psihiatrică și continuarea terapiei într-un serviciu specializat în psihiatrie.

În peste 70% din cazuri pacienții nu au consumat alcool, ceea ce relevă alte motivații ale gestului suicidar.

Aproape 60% din pacienți nu au loc de muncă (58,66%), urmați de salariați, 15,66%, și pensionari, 12,73%. Studenții reprezintă 6,05%, iar elevii, 2,51%.

Criza socioeconomică, stresul de subsolicitare, gradul redus de incluziune socială, precum și lipsa măsurilor de prevenție pot constitui oricând explicații pentru această repartiție pe grupe și categorii sociale.

O altă caracteristică este creșterea cu aproape 3% a pensionarilor în grupa de pacienți suicidari. Studenții sunt numeroși prin faptul că suntem un centru universitar, iar dificultățile de integrare, absența suportului familial, precum și inegalitățile sociale constituie factori de risc suicidar.

Putem contura profilul pacientului suicidar în 2010: tânăr (cu vârsta cuprinsă între 21–40) fără loc de muncă, din urban, care se sinucide utilizând o metodă toxică între orele 18.00 și 6.00, mai frecvent în zilele de joi și sâmbătă, fără a consuma alcool.

Pacientul este adus de urgență cu ambulanța, necesită internare și consiliere psihologică CIRTITA în mai bine de jumătate din cazuri, iar în cel puțin 10% din cazuri este necesară asistență psihiatrică.

În absența unui program național de prevenție, previziunile lui David Stuckler de la Oxford tind să se realizeze și în România. „Nu ar fi surprinzător să vedem mai mult stres, sinucideri și tulburări mintale”, este concluzia Organizației Mondiale a Sănătății, citată în studiul britanic. Creșterea cu 1% a șomajului duce la creșterea cu 0,8% a ratei sinuciderilor pentru persoanele sub 65 de ani și la o creștere cu 0,8 procente în numărul crimelor.

O creștere de peste 3% pentru șomaj va ridica și rata sinuciderilor cu 4,5%, în timp ce decesele provocate de alcool vor crește cu până la 28 de procente.

Singurele două țări din Europa care au reușit să scape de efectele nefaste ale șomajului au fost Finlanda și Suedia. Prin programe sociale de mare anvergură, cele două țări

scandinave au reușit să stăvilească numărul de sinucideri în perioade în care șomajul a crescut semnificativ.

Singurele inițiative privind asistența psihologică sunt făcute de voluntari (precum CIRTITA), iar proiectele legislative privind asigurarea liniilor telefonice gratuite de suport și a psihologilor în UPU nu au trecut de furcile caudine ale Camerei Deputaților.

În condițiile în care unul din cinci români este depresiv și există riscul de a recurge la o tentativă de sinucidere într-o lume aflată în criză, vom iniția un proiect legislativ care să permită accesul la asistență psihologică pentru aceste grupe de risc.

## „Moartea fără pat”

În 2009 România se situa pe locul 11 în Europa ca număr de paturi de spital (658 la suta mii de locuitori), locul întâi fiind ocupat de Germania (829 la suta de mii). Lăsând la o parte faptul că România nu a alocat niciodată măcar același procent din PIB sănătății și că nu puteam nici măcar visa la valoarea PIB-ului din Germania, dacă vom încerca să comparăm starea de sănătate a populației celor două țări vom constata deficiențe și deficite importante. Chiar în aceste condiții, România a redus, pentru a se apropia de media europeană, alte 9.200 de paturi în 2010.

Vă reamintesc că suntem pe primele locuri în Europa la decese evitabile, la mortalitate infantilă sau mortalitate perinatală, ca să nu mai vorbesc de incidența unor boli cu determinism socioeconomic important, cum ar fi tuberculoza.

Totodată, vă reamintesc că sunt multe spitale în care pacienții stau câte doi sau trei în același pat pentru a primi tratamentul corespunzător și că, în aceste condiții, riscul infecțiilor nosocomiale (ascunse sub preș cu delicatețe în România) crește corespunzător.

Vă reamintesc că suntem în curs de a desființa medicina de familie și că medicii de familie sunt pe punctul de a părăsi în bloc țara, că nu există prevenție și educație sanitară în școli, că suntem deficitari la asistența pacienților cronici și la îngrijiri paliative, că numărul de consultații e limitat la al 21-lea pacient în medicina de familie și că adăugarea coplății scade accesul la îngrijiri medicale.

Sărăcia înseamnă boală, iar suprapunerea crizei va duce la explozia unei patologii care ține de condițiile socioeconomice manifestate în modul de alimentație, încălzire, igienă, precum și de asigurarea medicației pentru cronici.

Ca și cum toate problemele din sănătate ar fi rezolvate, ca și când am avea același număr de medici și asistente sau condiții de tratament ca în UE, ca și când salarizarea ar fi similară cu cea din alte țări, ministrul sănătății vine să completeze „reforma” sistemului sanitar propunând un plan național de paturi, astfel încât România să atingă în următorii trei ani media europeană de 5,61 paturi la mia de locuitori, aceasta însemnând de fapt desființarea a 12.153 de locuri în spitale.

Conform proiectului, pentru anul 2011 numărul total de paturi care este aprobat pentru contractare va scădea cu aproape 6.000 și va fi de 129.524, față de 135.280 în 2010, ceea ce înseamnă 6,02 paturi la mia de locuitori. Numărul de paturi din spitale va scădea treptat în următorii ani, astfel că în 2012 va ajunge la 125.639, adică 5,84 paturi la mia de locuitori, iar în 2013 va fi de 123.127, adică 5,72 paturi la mia de locuitori.

Pe lângă dorința de a ajunge la media europeană – influențată doar de acordurile funeste cu FMI –, ministerul aduce ca argumente suplimentare prevederile Legii nr. 95/2006 care ar impune la art. 169 realizarea planului național de paturi. Mândria ministerului e dată de pionieratul desființării locurilor din spitale, precum și de echilibrul și concurența la contractare între casa de asigurări de sănătate și unitățile publice și private. Poate că mândria e amplificată și de posibilele desființări ale locurilor de muncă ale personalului medical, întrucât normarea acestora se face în multe locuri în funcție de numărul de paturi.

Îmi permit să-i reamintesc domnului ministru că art. 169 precizează că Ministerul Sănătății reglementează și aplică măsuri de asigurare a accesului echitabil al populației la servicii medicale, iar planul național de paturi este propus de minister și aprobat de Guvern o dată la 3 ani, pentru a se asigura dreptul la ocrotirea sănătății.

În condițiile desființării a 182 de spitale și fără a se asigura medicina de familie, nu cred că mai putem vorbi despre vreun acces echitabil, iar dorința Ministerului Sănătății de a se asigura „un echilibru în sistem” se va realiza la cel mai scăzut nivel, afectând grav sănătatea românilor. Pacienților li se va refuza dreptul constituțional la sănătate și îngrijiri medicale în unități sanitare de stat și vor avea doar „dreptul” de a aștepta _sine die_ eliberarea unui pat de spital, în timp ce suferința persistă sau boala se agravează. Mă pot doar întreba dacă scopul „descentralizării” e doar desființarea și dacă cei care beneficiază de servicii de sănătate nu au nimic spus.

Pentru cei care știu să citească printre rânduri, desființarea spitalelor și reducerea numărului de paturi înseamnă de fapt direcționarea pacienților către spitale private, unde vor fi nevoiți să plătească suplimentar, iar atunci când se vorbește de „concurența la contractare” înțelegem de fapt o invitație a proprietarilor de spitale private la masa de negociere, mai ales că ministrul a avut grijă să precizeze că acest lucru se face anual doar la ordinul de la minister.

Reducerea numărului de paturi este posibilă doar în condițiile în care rata de spitalizare scade, dar pentru aceasta e nevoie de educație pentru sănătate în școli, programe de prevenție, considerarea medicinei de familie drept prioritate națională, rezolvarea rapidă a cazurilor în spitale atunci când vom avea toate mijloacele de diagnostic și tratament necesare, ambulatorii eficiente, unități de cronici și îngrijiri paliative. Acest lucru s-a realizat deja în țări precum Olanda, în care este înregistrată cea mai scăzută rată de spitalizare, cu 109,31 la o mie de locuitori, urmată de Anglia, cu 128,69, Elveția, cu 169,10, și Franța, cu 171,55.

Până atunci, reducerea numărului de locuri în spitale înseamnă creșterea numărului de locuri în cimitire.

„Săptămâna Pământului – săptămâna pentru un mediu mai sănătos”

Declarația cu care mă prezint în fața dumneavoastră astăzi se referă la un eveniment consacrat deja la nivelul municipiului Arad: „Săptămâna Pământului”.

Activitățile din cadrul acestei săptămâni fac parte din Campania „Ora Pământului”, eveniment care este marcat anual în luna martie la nivel mondial.

Starea de spirit din Arad este marcată de o atitudine specială a arădenilor, deschisă spre sensibilizarea semenilor către tot ce înseamnă un mediu înconjurător sănătos. În acest sens, în intervalul 21–27 martie, organizatorii evenimentului au gândit o serie de acțiuni cum ar fi colectarea de deșeuri în funcție de natura acestora,

ecologizarea unei porțiuni a Malului Mureșului de către voluntari, împădurirea unor suprafețe din Lunca Mureșului, concurs de orientare turistică, expoziții tematice realizate de copii, vizionări de filme documentare, expoziție de modă ECO, dezbateri publice pe teme de mediu, concerte și alte evenimente care promovează importanța sportului într-un mediu sănătos. Asociații, ONG-uri, școli din municipiu s-au alăturat acestor activități, semn că arădenilor le pasă de mediul în care trăiesc.

Mediul înconjurător reprezintă un element esențial al existenței umane și este rezultatul interferențelor unor elemente naturale – sol, aer, apă, climă, biosferă – cu elemente create prin activitatea umană. Toate acestea interacționează și influențează condițiile existențiale și posibilitățile de dezvoltare viitoare.

Orice activitate umană și implicit existența individului sunt de neconceput în afara mediului. De aceea, calitatea în ansamblu a acestuia, precum și a fiecărei componente a sa în parte, își pun amprenta asupra nivelului existenței și evoluției noastre.

Asigurarea unei calități corespunzătoare a mediului, protejarea lui – ca necesitate a supraviețuirii și progresului – reprezintă o problemă de interes major și certă actualitate pentru evoluția socială. În acest sens, se impune păstrarea calității mediului, diminuarea efectelor negative ale activității umane cu implicații asupra acestuia.

Poluarea și diminuarea drastică a depozitelor de materii regenerabile în cantități și ritmuri ce depășesc posibilitățile de refacere a acestora pe cale naturală au produs dezechilibre serioase ecosistemului planetar.

Manifestarea de la Arad este doar o dovadă ca atitudinea față de mediul înconjurător poate depăși granița nepăsării.

Suntem ceea ce trăim, suntem ceea ce respirăm. Ar fi oportun ca la nivelul întregii țări să existe astfel de inițiative, cu ritm trimestrial sau semestrial, astfel încât protejarea mediului înconjurător să devină un mod de viață.

Închei cu un citat care ar trebui să ne schimbe mentalitatea față de mediu: „Pentru prima dată o civilizație consumă din capitalul naturii, în loc să trăiască din dobânzile pe care le dădea acest capital!”.

## „Ziua mondială a apei”

Declarația mea de astăzi aduce în atenția dumneavoastră data de 22 martie, dată la care sărbătorim Ziua Mondială a Apei.

În cadrul Conferinței Națiunilor Unite asupra Mediului Înconjurător de la Rio de Janeiro, a fost adoptată, la 22 decembrie 1992, hotărârea prin care 22 martie devenea „Ziua Mondială a Apei”. Sărbătorirea acestei zile s-a dovedit a fi o ocazie foarte importantă pentru a reaminti tuturor cât de importante sunt eforturile concrete de a oferi spre consum apă pură, precum și identificarea problemelor și găsirea de soluții la aceste probleme.

Tema aleasă pentru anul acesta este: „Apă pentru orașe. Răspunsuri la provocările urbane”. Obiectivul Zilei Mondiale a Apei din acest an a fost stabilit de organizațiile internaționale și este acela de a-și concentra atenția internațională asupra impactului pe care îl are creșterea rapidă a populației, industrializarea și incertitudinile cauzate de schimbările climatice, conflictele și dezastrele naturale asupra sistemelor de apă și alimentare cu apă asupra mediului urban.

La nivelul municipiului Arad au loc o serie de evenimente prin care sărbătorim această zi, prin care se trage un semnal de alarmă cu privire la „Apa pentru orașe: răspunsuri la provocările urbane”.

Element esențial al vieții, apa este resursa strategică pentru multe țări din lume. Ca urmare a creșterii populației mondiale, dar și a altor factori, la nivel mondial tot mai puțini oameni beneficiază de apă potabilă. Raportul UNESCO despre dezvoltarea apei din cadrul Programului de Evaluare a Apei pe plan mondial arată că, în următorii 20 de ani, cantitatea de apă potabilă disponibilă va scădea cu 30%.

Pornind de la aceste realități, pașii pe care trebuie să-i facem la nivel național sunt de gestionare eficientă a resurselor de apă, așa încât consumul urban de apă să nu mai fie o provocare.

Ne găsim într-o perioadă în care pericolul scăderii rezervelor de apă este o amenințare, dar stă în putința noastră să găsim soluțiile potrivite pentru a ocoli aceste predicții, prin realizarea unor sisteme eficiente, nepoluante, moderne, de gestionare rațională a rezervelor de apă. Aici strategia nu ține doar de specialiști, ci întreaga populație trebuie să fie conștientizată despre rolul și importanța apei.

„Legea de modificare a Codului muncii a trecut de Parlament”

Declarația mea de astăzi se referă la Legea de modificare a Codului muncii, modificări care vizează în principal flexibilizarea relațiilor de muncă, dinamizarea pieței muncii și armonizarea prevederilor Codului muncii cu Directivele Europene și Convențiile Organizației Internaționale a Muncii.

Proiectul de lege a vizat instituirea unor relații de muncă mai flexibile, care să asigure crearea condițiilor pentru dezvoltarea mediului de afaceri, concomitent cu asigurarea nivelului de protecție a salariaților.

Nu am înțeles de ce opoziția a ținut cu vehemență la inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului, întrucât prevederile cuprinse în proiectul de lege al Guvernului sunt identice cu prevederile din proiectul de lege depus de opoziție.

De ce, stimați colegi din opoziție, ați criticat atât modificarea perioadei de probă, reducerea primei tranșe de concediu sau normarea perioadei de lucru zilnic și săptămânal, dacă în proiectul dumneavoastră sunt preluate cu punct și virgulă, identic ca în proiectul susținut de Guvern. Mai mult, peste 80% din prevederile de modificare susținute de Guvern se regăsesc, în formulare identică, în textul avansat de opoziție. În plus, inițiatorii critică articole abrogate sau, mai rău, fac confuzie între termeni, spre exemplu necorelarea între „suspendarea contractului individual de muncă” și „încetarea de drept a contractului individual de muncă”, așa cum se găsește la art. 49 alin. (5) și alin. (6), coroborat cu art. 56 din Codul muncii.

De fapt, opoziția a transformat un act legislativ vital pentru societatea actuală într-un gest populist și demagogic, incitând la revoltă, mizând pe slaba cunoaștere în rândul oamenilor, și chiar a inițiatorilor, scopul urmărit fiind dărâmarea Guvernului cu orice preț, fără a se concentra pe găsirea unei soluții alternative.

Circul creat în plenul Camerelor reunite cu diversiunea „sindromul maghiar” arată amatorismul unei opoziții derutate, fără soluții viabile și mai mereu depășite de evenimente. Disperarea opoziției vine și ca urmare a mesajelor de recunoaștere și susținere pe care comunitatea europeană le face la adresa programului de relansare economică românesc, program care s-a dovedit realist și care astăzi se

aplică în țări din Europa de Vest, dintre care amintesc Germania și Marea Britanie.

Cum să stai liniștit în opoziție, când măsurile de depășire a crizei economice luate de Guvern arată o revenire spectaculoasă a indicilor macroeconomici, de nesperat în anul 2010, și care, odată confirmate de realitățile zilnice, amână pe termen lung speranțele de revenire în prim-plan a opoziției?

De altfel, cu toată gălăgia mediatică bine orchestrată, sondajele efectuate arată că peste 75% din populația cu drept de vot se arată indecisă, așteptând rezultatele actualei guvernări și nesperând mai nimic de la actuala alianță socialistă, care nu a reușit reformarea societății românești în perioada de creștere economică, fiind improbabilă gestionarea eficientă în perioada de criză.

O altă teamă a opoziției este dată de rezultatele evidente în lupta cu corupția, zonă nederanjată sau chiar protejată pe timpul guvernărilor anterioare, campanie susținută de majoritatea populației și care va aduce simpatie și încredere în rândul alegătorilor la următoarele alegeri.

Trebuie amintită și poziționarea opoziției față de mediul de afaceri, fapt ce a făcut ca reprezentanții IMM-urilor să perceapă ca un pericol actuala opoziție, înclinând balanța celor peste 5 milioane de angajați din mediul privat spre măsurile de dreapta ale actualului Guvern și speranța în relansarea economică mult așteptată.

Așteptările populației și ale mediului de afaceri nu trebuie să fie înșelate de actuala administrație, iar măsurile consistente de relaxare fiscală și de încurajare a inițiativei private și a investițiilor străine trebuie să apară neapărat în acest an, dând o perspectivă optimistă pentru anul 2012 și validând totodată măsurile luate până acum.

„Noul Cod al muncii”

PDL și Guvernul Boc creează locuri de muncă prin noul Cod al muncii. Noul Cod al muncii relansează mediul de afaceri – sprijină angajatorii, aspect politic foarte important pentru PDL, partid de dreapta.

Codul muncii scoate munca la negru la suprafață, respectiv ajută la combaterea evaziunii fiscale. Cu banii recoltați de Guvern din combaterea evaziunii, se vor plăti pensii și salarii.

Codul muncii propus de Guvern și de PDL și susținut de Coaliția de guvernare întărește statul de drept prin reformarea și flexibilizarea relației dintre angajat și angajator.

Cei care atacă agresiv, fără argumente, doar prin jigniri și amenințări, noul Cod al muncii, respectiv alianța socialistă și liderii sindicali, vor să întrețină insecuritatea locului de muncă și evaziunea fiscală.

Prin modificările la Codul muncii, Guvernul și PDL vizează, în primul rând, posibilitatea de a avea noi locuri de muncă în România. În momentul de față, Codul muncii nu este suficient de flexibil pentru a permite mai multe locuri de muncă.

Comparând legislația românească cu cea europeană s-a ajuns la concluzia că România este pe ultimul loc în ce privește ponderea contractelor de muncă pe durată determinată. În concluzie, avem un cadru restrictiv de angajări.

Astăzi, durata maximă a unui contract de muncă pe durată determinată este de 24 de luni. După intrarea României în UE, un proiect european are o durată minimă de 3 sau 4 ani. Cum poți să angajezi pe cineva, legal, pe o durată de 3 ani, când durata maximă a contractului pe durată determinată este de 2 ani?

Noul Cod al muncii este atacat agresiv de către liderii sindicali, deoarece acestora li se pare că unele dintre prevederi nu întăresc puterea sindicatelor.

Liderii sindicali vor să uite că noul Cod oferă mai multe locuri de muncă! Pe liderii sindicali îi interesează doar conservarea propriilor poziții, nu protejarea angajaților.

Noi nu facem legi pentru persoane, ci pentru români, pentru toți cetățenii țării, pentru a avea mai multe locuri de muncă.

Susținătorii politici ai liderilor sindicali sunt partidele care compun alianța socialistă, mai ales PSD.

Nu uitați că PSD este partidul care susține în Parlament legea care interzice ca averile liderilor sindicali să fie făcute publice!

Ipocrizia alianței socialiste (PSD, PNL, PC) și a liderilor sindicali este totală. Actualul Cod al muncii a fost adoptat, în anul 2003, de către Guvernul Năstase tot prin asumarea răspunderii guvernamentale!

„Ipocrizia uniunii socialiste”

Luând act de declarațiile secretarului general al PSD, domnul Liviu Dragnea, făcute cu ocazia vizitei în județul Olt, constat încă o dată cu regret ipocrizia uniunii socialiste.

Neavând alte argumente demagogice pentru a insufla încredere debusolaților primari PSD, domnul Liviu Dragnea a acuzat alocarea fondurilor guvernamentale pe criterii politice.

Printr-o hotărâre de guvern, publicată în Monitorul Oficial din 13.03.2010, Executivul a alocat 368 de milioane de lei pentru continuarea finanțării a peste 1.000 de proiecte de investiții aprobate în cadrul Programului de Dezvoltare a Infrastructurii din Spațiul Rural. Din suma totală, 359 milioane lei sunt alocați pentru finanțarea proiectelor pe infrastructură, iar restul pentru realizarea de baze sportive.

Pentru proiectele pe infrastructură, județului Olt i-au fost alocați 7.163.000 lei. În total, pe lista localităților ale căror proiecte pentru infrastructură vor primi finanțare se află 25 de primării, dintre care un număr de 3 primării, având la conducere primari PDL, beneficiază de doar 27,6% din fonduri.

Pentru realizarea de baze sportive, alți 4.920.000 lei vor ajunge în 19 localități din județ, dintre care tot un număr de 3 primării, având la conducere primari PDL, beneficiază doar de 17,52% din fonduri.

În concluzie, le recomandam liderilor uniunii socialiste să renunțe la populism ieftin, să mai studieze puțină matematică, punând în balanță procentajul mai sus menționat.

## „Apa – element vital al vieții pe Pământ!”

În fiecare an, în data de 23 martie, se sărbătorește Ziua Mondială a Apei, un eveniment foarte important pentru care, în anul acesta, Organizația Națiunilor Unite a ales deviza „Ape pentru orașe”.

În această zi, toate țările își unesc eforturile pentru a trage un semnal de alarmă și pentru a aduce în fața opiniei publice importanța vitală a apei, a calității ei, dar și a protejării și conservării acesteia.

În fiecare an au loc o serie de acțiuni care au ca scop atât informarea, cât și educarea publicului cu privire la importanța apei, deoarece există multe probleme legate de gestiunea ei.

Poluarea excesivă, consumul foarte mare de apă, mai ales pentru scopuri industriale, vor determina în viitorul apropiat diminuarea resurselor de apă în anumite regiuni ale globului. Pe lângă acțiunea umană directă, calitatea și distribuția apei pe glob au început să fie din ce mai puternic influențate și de schimbările climatice.

Nimeni nu poate contesta că printre problemele globale cu care se confruntă omenirea, la începutul mileniului trei, se află lipsa acută a apei în tot mai multe părți ale lumii, dar și degradarea calității ei, pentru că populația globului a crescut de circa 3 ori în ultima sută de ani, iar consumul de apă a avut un trend mult mai rapid, creșterea fiind de peste 7 ori.

Politica privind gestiunea durabilă a apei reprezintă pentru Uniunea Europeană un domeniu extrem de important, din nefericire însă numai începând cu anii ’70.

Chiar dacă o conștiință ecologică europeană s-a cristalizat destul de târziu, raportată la evoluția efectelor negative, comunitatea europeană a reușit să adoptate o serie de prevederi legale în domeniul prevenirii poluării apei.

Cu toate acestea, sunt necesare eforturi suplimentare pentru a stopa sau cel puțin a frâna fenomenul de supraexploatare a resurselor de apă, prin utilizarea la scară largă a tehnologiilor curate.

De aceea este necesară o implicare cât mai urgentă și eficientă a noastră, a tuturor, în găsirea de soluții de gestiune eficientă și responsabilă a apei.

„Celebrarea momentului de referință al aviației mondiale – zborul lui Traian Vuia la Montesson”

„Nu este o exagerare vorbind de aviațiune la noi. Dar... nu trebuie să uităm niciodată, și simt o mare mulțumire sufletească aducându-mi-o aminte, că cel dintâi aviator care s-a ridicat cu propriile sale mijloace (de bord) de la pământ a fost un român: Traian Vuia. De la primul zbor al lui Traian Vuia, în 1906, au trecut ani, și de atunci aviațiunea a făcut progrese”, spunea Aurel Vlaicu, considerând primul zbor al omului, zborul românului Traian Vuia, la 18 martie 1906, un record istoric absolut.

Dintre primii inventatori români și mondiali din domeniu, Traian Vuia s-a bucurat de recunoașterea rezultatelor activității sale, chiar dacă, multă vreme, prioritatea în realizarea zborului mecanic i-a fost atribuită brazilianului Alberto Santos-Dumont, încetățenit francez.

Înfăptuirea zborului mecanic cu un aparat mai greu decât aerul constituia, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, o adevărată fascinație. Mii de temerari încercau să îl realizeze, în timp ce „baloniștii”, care încă de la finele veacului al XVIII-lea reușiseră să se înalțe în nacelele baloanelor, zâmbeau cu superioritate, convinși că viitorul este al lor, al celor cu vehicule aeriene mai ușoare decât aerul.

În sfârșit, la începutul secolului al XX-lea (1903), doi americani, frații Wright, au izbutit să zboare cu un avion. Numai că aparatul lor nu s-a putut desprinde singur de la sol, prin forța motorului său, ci a fost lansat, propulsat prin catapultare, deci printr-un impuls exterior, și numai după aceea a pornit-o spre înălțimi. Cel dintâi care s-a ridicat de la sol numai prin forța motorului său, realizând întâiul zbor mecanic din teoria tehnicii mondiale, a fost, în 1906, un bănățean: Traian Vuia.

Data de 18 martie 1906 marchează un moment de referință în istoria aviației mondiale, când, pe terenul de la Montesson, lângă Paris, „Liliacul” pilotat de Traian Vuia își ia zborul autopropulsat. Un cunoscut istoric al aviației avea să scrie peste decenii: „Traian Vuia a făcut ca bătrâna Europă să se deștepte. El este primul în timp”. Aeroplanul-automobil a rulat 50 de metri pe sol, iar apoi s-a înălțat singur la o înălțime de aproximativ un metru, străbătând în zbor 12 metri. Din păcate, după 12 metri, elicea s-a blocat și motorul s-a oprit brusc, lovindu-se de un copac. Deși a durat doar câteva clipe, zborul a reușit. Românul Traian Vuia pusese piatra de temelie a aeronauticii moderne.

Când, în august 1906, profesorul Constantin Nedelcu, la sfârșitul studiilor sale, părăsea Parisul pentru a se întoarce în Banat, și-a luat rămas bun de la prietenul său Vuia, el relatează mesajul pe care l-a primit din partea acestuia:

„Povestește prietenilor de acasă tot ce ai văzut aici. Am dovedit că se poate zbura cu un aparat mai greu decât aerul. Acum, după ce s-au convins de posibilitatea zborului mecanic, numărul experimentărilor va crește rapid, specialiștii vor realiza motoare speciale, aviația va avea o industrie înfloritoare, pe temeiul experienței mele, devenită bun comun. Ai putut vedea! Nu m-am ascuns, am experimentat în văzul tuturor. Vor continua alții, tot mai mulți. Așa se realizează progresul...”

La sugestia unor apropiați de a-și revendica în fața lumii dreptul de a fi primul om care a reușit performanța zborului mecanic, Vuia răspunde simplu:

„Ce importanță are cine a făcut acest lucru, important e că el există. Eu nu am căutat niciodată gloria, fiindcă știu că gloria pierde adesea pe om. Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci pentru gloria geniului uman.”

Mai puțin cunoscut este că Vuia a interzis biografului său G. Lipovan să-l preamărească, să aducă elogii invențiilor sale, atunci când acesta și-a manifestat dorința de a scrie o carte despre el: „Lăsați orice preamărire a mea. Să nu uitați că toți care au aflat ceva în diferite domenii ale progresului tehnic nu au niciun merit; Dumnezeu le-a dat mintea, nu ei au făcut-o, ar trebui să fim mai modești. Fălindu-se cu ce au făcut, fac, cum zice Biblia, ca ciocanul care se laudă că el a făcut piatra. Când omul descoperă ceva, nu este permis să aibă motiv de orgoliu, ci de smerenie. Creatorul a creat universul în mod direct și l-a creat și pe om, care, ca instrument făcut de El, execută tot ce cunoaștem și știm în știință, artă, tehnică. Din nepriceperea sau uitarea noastră a acestui adevăr provin toate păcatele.”

Pentru asigurarea stabilității în aer avea nevoie de o propulsare mai puternică. Cu o serie de modificări, aparatul „Vuia 1” s-a transformat în „Vuia 2”, brevetat în 1907, în Franța și Belgia. Acest aparat avea performanțe mult sporite, astfel că, în 1907, el avea să zboare pe o distanță de 70 de metri, la o înălțime variabilă.

Până nu demult se credea că „Vuia 2” a fost ultima variantă a avionului lui Traian Vuia, dar există o imagine ce înfățișează un avion Vuia care diferă în mare măsură de aparatele cunoscute.

După ce a încheiat experimentele de zbor cu avioanele, Traian Vuia, deși nu dispunea de mijloace financiare importante, a abordat problema zborului vertical cu elicopterul. Realizarea zborului vertical era în etapa de începuturi. În anul 1918 realizează elicopterul Vuia nr. 1. În anul 1919, Traian Vuia publică lucrarea „Studii experimentale asupra planurilor înclinate în rotație”, care reprezintă una dintre primele lucrări în domeniul palelor de elicopter. În anul 1921, Traian Vuia a realizat elicopterul Vuia nr. 2. Din lipsa fondurilor, numai în 1925 Traian Vuia a reușit un zbor la înălțimea de 8 metri și pe o distanță de 80 metri. Vuia a mai proiectat, pe vremea aceea, un aparat cu patru rotoare în

tandem, înzestrat cu o cabină pentru 100 de pasageri. Din nefericire, ideea a rămas în suspensie.

Traian Vuia a adus contribuții și în domeniul energetic, cel mai cunoscut fiind generatorul de vapori tip Vuia, care prefigura centralele termoenergetice actuale.

În vremea Primului Război Mondial, Traian Vuia a lucrat pentru Ministerul francez al Apărării și a construit o torpilă, folosită cu succes de marina militară.

Tainele încifrate ale naturii s-au dezvăluit celui care a știut să le citească codurile. Visul omenirii, încă de la începutul începuturilor, a fost împlinit. A ridicat mereu ochii spre cer și a tânjit, a jinduit la zborul desăvârșit al păsărilor, la o apropiere mai concretă de divin. Au fost jertfe până să se întâmple minunea: legendarul Icar s-a prăbușit în mare, meșterul Manole s-a aruncat de pe Mănăstirea Argeș, cu aripile de șindrilă frânte. Traian Vuia, creatorul, pionierul, s-a înălțat. Odată cu pasul său s-a realizat transformarea, metanoia întregii omeniri, o adevărată prefacere existențială și spirituală, o reorientare fundamentală a vieții în prospectiv.

Oricât de îndrăzneț ne-ar fi visul și oricât de îndepărtată ne-ar fi căutarea, „Da, se poate!” Vicisitudinile creează comunități de spirit și soluții. Prin muncă asiduă și sacrificiu putem atinge vârfuri încă nebănuite, putem pătrunde mistere încă de nepătruns. Soluțiile sunt prin noi înșine și atât de aproape de noi, dar e adevărat că ele nu se dezvăluie decât spiritelor înalte. Avem reputați oameni de știință, de cultură, copii de geniu. Ei sunt zestrea noastră spirituală, bogăția unei națiuni. Ei sunt speranța unei vieți mai bune și chezășia împlinirilor noastre. Ei sunt cheia ușilor închise și răspunsul întrebărilor care ne macină. Responsabilitatea majoră care ne revine e să credem în ei cu tărie și să îi sprijinim cu toate forțele.

De aceea, vă rog, din nou, stimați colegi, să sprijinim orice inițiativă care contribuie la promovarea și dezvoltarea domeniului științei și tehnicii, să susținem societățile comerciale, instituțiile private sau cu capital de stat care activează pe aceste segmente ale dezvoltării cunoașterii!

Să aducem omagiu marelui inventator român și marelui om, să ne mândrim cu acest compatriot de geniu! Să susținem investițiile în localitatea sa natală, Traian Vuia, cu scopul introducerii acesteia în circuitul turistic mondial, prin realizarea unui monument comemorativ, a unui muzeu, a unei machete de avion, reabilitarea școlii și a căminului cultural din comuna care îi poartă numele, în semn de omagiu pentru o minte sclipitoare, un spirit pur, o dedicare și un spirit de sacrificiu rare pentru gloria întregii umanități.

Domnul Iliescu se pierde în meandrele concretului și uită de sinergia faptelor, cu propuneri de suspendare a președintelui.

Recent, domnul Ion Iliescu a emis ideea că un parlament responsabil l-ar suspenda pe președintele Traian Băsescu pentru implicarea în politica PDL.

Trebuie să-i spun fostului Președinte al României că poporul responsabil l-a ales pe actualul președinte și că un parlament iresponsabil l-a mai suspendat o dată, inutil.

Doar niște oameni politici inconștienți n-au înțeles nimic din lecția primită după referendumul din 2007. Poporul alege conștient pe cine dorește, iar după experiența de 5 ani din primul mandat în care președintele Traian Băsescu a putut arăta poporului cum înțelege să conducă țara, el a fost reales. Așadar, stilul de lucru al președintelui Traian Băsescu a fost înțeles, acceptat și confirmat de electorat, în două rânduri.

Să nu vă faceți probleme, domnule Iliescu, cred că sunt în asentimentul colegilor mei parlamentari să vă spun că suntem mai responsabili decât ați vrea dumneavoastră. Și nu înțelegem să sărim să satisfacem mofturile unor politicieni expirați, când țara are nevoie de acțiune și de construcție responsabilă.

„Ponta – joc la două capete”

Că domnul Ponta are ceva de împărțit cu domnul Blejnar nu mai surprinde pe nimeni. Că domnul Ponta ar face orice pentru a-i întina imaginea domnului Blejnar, iar nu este o noutate. Că domnul Ponta este un personaj cu cel puțin două fețe, parcă ar fi ceva nou doar pentru cei care nu îl cunosc.

Ultimul joc la două capete (sau două fețe) s-a consumat zilele acestea. La început a fost jocul moțiunii, atunci când opoziția și-a dat seama că nu are nicio șansă. Au venit ca o mănușă pentru ei declarațiile soției ambasadorului Ungariei care făceau referire la o alipire a Ardealului la țara vecină. Sub masca falsului patriotism, domnul Ponta a susținut de la tribuna Parlamentului că moțiunea nu mai are importanță atunci când cineva aduce atingere statului roman, când cineva face declarații iredentiste. Nu a trecut moțiunea, dar opoziția și domnul Ponta trebuiau să iasă cu fața cât mai puțin șifonată, așa că jocul la două capete a prins bine.

A fost ca o încălzire pentru meciul disputat zilele acestea, când domnul Ponta, sub aceeași mască a falsului patriotism, a susținut că PSD, nu USL, va iniția o petiție națională împotriva șefului ANAF, Sorin Blejnar, citez: „care, în semn de sfidare și provocare la adresa comunității din Abrud, l-a mutat pe angajatul său, acel extremist Csibi Barna, cel care a devenit celebru pentru procesul lui Avram Iancu”. Consecvent jocului la două capete, șeful PSD trimite petiția și parlamentarilor PDL din Ardeal. „Mâine, poimâine o să informăm opinia publică, în special în Ardeal, care sunt parlamentarii PDL care îl susțin pe Barna Csibi și pe Blejnar în această provocare”, declară Victor Ponta. La două capete: semnezi petiția, înseamnă că te dezici de disciplina de partid, nu o semnezi, ești partizanul iredentistului Barna și al lui Blejnar. Aceasta-i provocarea lui Ponta, jocul la două capete, la care se pricepe.

De ce nu inițiați, domnule Ponta, o petiție națională pentru a vedea cine îl mai susține pe Adrian Severin? Sau acțiunea sa nu are un caracter defăimător la adresa țării noastre? Ce dacă i-au cerut demisia socialiștii europeni? Ce dacă alți doi europarlamentari aflați în aceeași postură cu Adrian Severin și-au dat demisia? Dumneavoastră v-ați anunțat sprijinul nemijlocit pentru colegul de partid. Petiția ar putea merge și la parlamentarii PSD, după care ulterior am putea informa opinia publică cine îl sprijină pe profitorul Severin, pe cel care a acceptat mită de dragul consultanței (parcă așa a susținut!). Să vedeți cum e să fie în cele două capete, nu la cârma jocului.

„Atenție! Energia verde nu face victime!”

Nu cred că mai există pământean care să nu fi trăit panica unei eventuale catastrofe de mari dimensiuni în sud-estul Asiei, ca urmare a defectării sistemelor de răcire ale celor 5 reactoare de la centrala nucleară de la Fukushima. Toate aceste efecte negative au avut loc în condițiile în care

multiplele sisteme de securitate japoneze au cedat în fața subevaluării forțelor naturii.

De mai mulți ani am afirmat că România nu are nevoie de o dezvoltare suplimentară a producției naționale energetice provenite din surse nucleare. Este șansa unei națiuni care a avut norocul să aibă toate formele de relief reunite într-un singur loc, cel mai generos bazin hidrografic, atât pentru agricultură, cât și pentru energie.

Zilele trecute, Consiliul Investitorilor Străini din România afirma că potențialul energetic regenerabil al României este imens și că investitorii străini ar aduce în România într-un timp foarte scurt peste 5 miliarde de euro în investiții pentru producția de energie verde.

Nu putem trece cu vederea o astfel de oportunitate. Există deja materializate hărți ale potențialului producției de energie eoliană, ale producției de energie solară sau hidrografică. Ce mai trebuie să facă România este de a asigura condiții corecte de concurență între participanți, capacitatea de interconectare a capacităților de producție.

În condițiile în care mizele mileniului trei sunt reprezentate de energie și de produse alimentare, cred că nu trebuie să ratăm startul în demararea acțiunii pe aceste două domenii cruciale.

Nici nu vreau să mai adaug faptul că pe segmentul energie verde există oportunități financiare nerambursabile uluitor de consistente, prin intermediul fondurilor europene structurale, care sunt încă subutilizate, și nici perspective îmbucurătoare nu prea există.

Mi-aș dori ca, în această sesiune parlamentară, să putem parafa sub egida Parlamentului României adevărate strategii naționale referitoare la cele două domenii: agricultură și energie, care să conțină calendare și măsuri concrete, aplicabile în termene bine precizate. România are o șansă enormă! Important este dacă o și putem fructifica.

„Onoarea moților, terfelită de un iredentist și de o soție de ambasador, a fost rezolvată de domnul Boc cu o mutare disciplinară”

Unul dintre simbolurile naționale ale românilor, Avram Iancu, a încăput, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, sub formă de păpușă spânzurată, pe mâinile unui iredentist!

Astfel, locuitorii municipiului Miercurea-Ciuc au fost martorii unui spectacol neobișnuit lunea trecută, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc. În cadrul spectacolului oferit de Csibi Barna, Avram Iancu a fost judecat și condamnat la moarte prin spânzurare de către un tribunal, el fiind acuzat de crimă împotriva umanității și genocid!

Potrivit textului, pozelor și filmulețului postat pe blogul său personal, Csibi Barna a intenționat, prin această acțiune, să facă cunoscute faptele „moților conduși de Avram Iancu, Petru Dobra, Axente Sever și alții”.

Această acțiune scandaloasă a fost autorizată fără nicio problemă de autoritățile din județul Harghita, deci să înțelegem că o astfel de manifestare profund antiromânească este considerată îndreptățită și legală de către reprezentanții premierului Boc în teritoriu?

Face oare parte din normalitate faptul că un cetățean român de etnie maghiară are dreptul să terfelească un simbol național și să acuze eroii neamului român de atrocități, iar Guvernul Boc, după o tăcere mormântală, să găsească de cuviință doar să sancționeze disciplinar persoana respectivă, prin mutarea cu serviciul din județul Harghita în Alba? Poate domnul deputat Corneliu Olar, din colegiul Apuseni, care a fugit din sala plenului Parlamentului atunci când noi, liberalii, am propus o reacție oficială împotriva celor întâmplate, va dori să candideze data viitoare într-un colegiu din județul Harghita, ca să poată primi voturile lui Csibi Barna și ale celor care gândesc la fel ca el...

Unde este respectul celor care ne conduc pentru istoria neamului românesc și mândria față de simbolurile noastre naționale, dacă astfel de manifestări îngrozitoare sunt permise pe teritoriul statului român, fără ca partenerii de guvernare ai domnilor Băsescu-Boc, UDMR-iștii – participanți oficiali la astfel de spectacole iredentiste –, să nu fie nici măcar întrebați cum își permit să-și evoce sărbătorile în acest lezant mod pentru români?

Cum le explicați românilor, domnilor Băsescu și Boc, faptul că, deși îi conduceți ca să-i apărați, tot dumneavoastră tolerați, fără să clipiți măcar, ca o soție de ambasador să își permită să ceară României Ardealul înapoi, în numele Ungariei, încheindu-și discursul în care a citat din Viktor Orbán cu un vers din Wass Albert: „Să fie Ardealul din nou ce-a fost!”

Și acest vers, care nesocotește istoria românilor și încalcă statul de drept și Constituția unei țări membre a Uniunii Europene, a fost rostit în fața a sute de martori, domnilor conducători – cu mințile prea portocalii și prea tulburate de putere nesfârșită – și nu, nu-i aparține marelui poet maghiar Sándor Petőfi, așa cum susțineați, ci face parte din poemul „Eliberarea Ardealului” al lui Wass Albert, ce a fost declarat, domnilor, criminal de război!

Unde au dispărut, domnilor Boc și Băsescu, patriotismul și onoarea dumneavoastră de cetățeni ai unei Românii căreia i se aduc ofense grave în discursuri sau spectacole de stradă autorizate și la care dumneavoastră nu aveți nici măcar o minimă reacție de bun-simț, dar una de români?

„Profesorilor li s-a interzis să respire în România portocalie!”

Că România a devenit o feudă împărțită între Băsescu, Boc, Udrea și alți portocalii în cuget și buzunare este un fapt perfect vizibil, chiar din elicopterul cu care le recomandă președintele potențialilor investitori să viziteze țara.

Că totul în țara asta – de la cele mai importante legi sau întregi pachete legislative, până la acorduri de miliarde de euro cu FMI și Banca Mondială sau tăierea de la rădăcină a nivelului de trai al românilor – este hotărât în laboratoarele obscure ale Cotrocenilor reprezintă, de asemenea, un fapt indubitabil!

Dar a terfeli flagrant Constituția și a îngrădi, până la sufocare, drepturile cetățenilor acestei țări, prin hotărâri PDL-iste menite a eluda democrația și libertatea de exprimare a românilor, doar pentru că aceștia se numesc profesori, este mai mult decât ne-am fi imaginat vreodată că se mai poate întâmpla în aceeași Românie în care libertatea a fost câștigată prin lupta și sacrificarea multor vieți, cu peste 20 de ani în urmă.

PDL a mințit și a înșelat permanent încrederea și așteptările românilor și a ajuns până la a instaura dictatura interdicțiilor portocalii prin tot felul de legi aberante, care a culminat cu asumarea unui Cod al sclaviei, nedorit de nimeni! Dar, mai mult decât atât, acesta a votat săptămâna trecută în Senat un proiect de lege (Propunere legislativă pentru completarea Legii nr. 168/1999 privind soluționarea

conflictelor de muncă, (L 778/2010), inițiat tot de ei, prin care se interzice dreptul profesorilor la grevă.

Constituția stipulează foarte clar la art. 30 alin. (1) că „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”, iar la alin. (2), că „Cenzura de orice fel este interzisă”.

Atunci, care este, domnilor PDL-iști, rațiunea amendamentului dumneavoastră făcut la Legea privind conflictele de muncă, prin care senatorii puterii au decis că profesorii nu vor mai avea dreptul să facă grevă în perioada examenelor de evaluare națională sau a bacalaureatului, aceste examene trebuind să se desfășoare fără niciun fel de perturbări?

Să înțelegem că acești profesori români, cărora li s-au dat prin lege, în 2008, de către președintele Băsescu, salarii mai mari cu 50% – pe care nu le-au văzut plătite niciodată până acum –, cărora li s-a spus că muncesc prea puțin în România pentru a fi respectați și apreciați de către președintele lor sau care au primit indicația de la același personaj de a se muta din țară, dacă doresc să trăiască mai bine, au acum parte și de interdicția de a mai gândi, respira sau a se revolta când le ajunge cuțitul la os?

Nu știu în ce limbă neînțeleasă de nimeni traduc Constituția României guvernanții și parlamentarii domnului Boc sau domnului președinte Băsescu, dacă ceea ce interpretează dumnealor, în stilul original caracteristic, nu are niciodată vreo legătură cu legea fundamentală, cu democrația și libertatea sau măcar cu bunul-simț!

„România, probabil singura țară din lume care nu combate violența în familie!”

Agenția Națională pentru Protecția Familiei, înființată în baza Legii nr. 217/2003, cu modificările și completările ulterioare, ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Muncii, avea ca obiective principale ale activității prevenirea și combaterea violenței intrafamiliale, precum și sprijinirea membrilor de familie, victime ale actelor de violență domestică, prin organizarea unui sistem eficient de servicii sociale specializate în acest domeniu, la nivel național. La nivelul acestei agenții, a existat o strategie națională în domeniul prevenirii și combaterii fenomenului de violență în familie, care avea în vedere dezvoltarea capacității instituționale pentru abordarea multisectorială a problematicii violenței în familie, în conformitate cu principiile ce fundamentează acest document, printre care este menționat și cel al nondiscriminării și egalității de șanse.

Din datele statistice se cunoaște faptul că acest tip de agresiune reprezintă un pericol major pentru femei, care sunt victimele cele mai numeroase. Astfel, potrivit unor studii realizate în ultimii ani, aproape un milion de femei din România au suferit anual, în mod frecvent, diferite forme de violență în familie. Fenomenul violenței în familie reprezintă o problematică abordată în toate documentele internaționale referitoare la promovarea și garantarea drepturilor femeilor și egalității de gen (convenții ale ONU, recomandări, rezoluții și rapoarte ale Consiliului Europei, decizii și programe ale Uniunii Europene) și este inclus ca obiectiv și în strategia națională pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați. Având în vedere aspectele menționate, ar fi fost necesar ca specificul activității fostei Agenții Naționale pentru Protecția Familiei să fie corelat cu domeniul egalității de gen, ce intra până de curând în atribuțiile fostei Agenții Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați. Din păcate, aceste două autorități care funcționau în subordinea ministerului pe care îl conduceți au fost desființate recent, făcând astfel imposibilă armonizarea strategiilor de acțiune în vederea stopării fenomenelor periculoase legate de violența conjugală.

În acest context, nu trebuie să întrebăm ministrul de resort care sunt măsurile adoptate pentru a se asigura buna funcționare a direcțiilor rezultate din desființarea celor două agenții naționale. Este evident că proiecte importante, precum stadiul organizării rețelei naționale de centre de asistență pentru victimele violenței în familie, au fost abandonate, iar fenomenul se va manifesta cu și mai mare asiduitate în lipsa unor structuri de prevenire. Nu ne mai miră însă nimic la acest Guvern incapabil, care a transformat România într-o țară din lumea a treia, în care oamenii se sinucid de foame și își bat nevestele de sete...

## „Țara lui HA(barna)M”

Asistăm în această perioadă la un adevărat război al nervilor la care este supusă societatea românească, nu doar clasa politică responsabilă, adică opoziția. Pe de o parte, inflamarea a venit din partea unor responsabili ai statului maghiar, referitoare la susținerea unei posibile autonomii a Ținutului Secuiesc, concomitent cu neghiobia fără margini a acestui csibi barna – evident scris cu litere mici –, un angajat al statului român plătit de fiecare dintre noi, români, unguri, secui și țigani deopotrivă...

Mă simt nevoit să atrag din nou atenția asupra activității unor grupări care revendică în mod inacceptabil, atât moral, cât și constituțional, înființarea unui ținut de sine stătător în mijlocul țării.

Gestul de a-l spânzura simbolic pe marele nostru înaintaș Avram Iancu este parte din astfel de activități care vor să discrediteze la maximum România și românii.

Aș dori să le reamintesc celor care au uitat sau cărora nu le pasă câteva fragmente din Constituția României: „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Teritoriul României este inalienabil. În România limba oficială este limba română. În România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.

Cred cu tărie că populația majoritară poate conviețui în pace și bună înțelegere cu populația minoritară, ca și până acum, cu respectarea legilor și principiilor constituționale, nefiind nevoie de delimitarea lor printr-o formă teritorială.

Din punct de vedere european, România a fost în ultimii ani un model de conviețuire etnică, cetățenii români respectând întotdeauna drepturile, datinile și obiceiurile maghiarilor, și nu numai. În nicio țară din Europa nu se mai vorbește despre concepte autonomiste, iar Carta Europeană a Drepturilor Omului este respectată _ad litteram_ în România.

Aș insista ca reprezentanții UDMR și cei ai Consiliului Național Secuiesc să informeze populația la nivel local că ideea separării de România nu va însemna că secuii o vor duce mai bine... Din păcate, UDMR nu a avut nicio poziție la spânzurarea lui Avram Iancu, așa cum ar fi trebuit, mai ales că se află la guvernarea... României.

Acest golănaș care și-a permis să spună că un secui nu-și cere scuze, că nu are habar ce înseamnă a-ți cere scuze, și-ar fi găsit cu siguranță nănașii, așa cum se spune prin Ardeal. Nu a avut însă tăria să meargă la Abrud, pentru a-i cunoaște personal pe urmașii lui Iancu... Pentru integritatea

lui corporală, cred că bine a făcut...! Nici Dumnezeu nu îl va ierta pentru gestul său, iar românii, niciodată!

*

## „Țara în care se moare cu dreptatea în mână!”

În baza Legii nr. 112, mai mulți chiriași ai statului au cumpărat casele în care locuiau cu chirie până atunci. Ulterior, proprietarii de drept au solicitat retrocedarea caselor respective, fapt care i-a adus pe primii proprietari din nou în postura de chiriași, pentru o perioadă determinată de maximum cinci ani.

Astfel, în cadrul unei audiențe, mi s-a adus la cunoștință un caz cutremurător al unei doamne de 80 de ani, văduvă și având o fiică, care a pierdut procesul în instanță în favoarea persoanei care a revendicat casa în care locuia cu chirie de la începutul vieții și pe care o cumpărase în baza legii mai sus indicate. Noul proprietar a vândut imobilul, iar ultimul proprietar, chiar dacă știe prevederile legii conform căreia chiriașul nu poate fi evacuat timp de cinci ani de zile, aplică măsuri de teroare asupra femeii și a fiicei acesteia, astfel încât acestea se tem pentru propria viață.

Veniturile mici nu le permit celor două femei să găsească o altă chirie, iar la o încercare a acestora de a solicita ajutorul poliției, s-a dovedit că agentul respectiv era prieten al reclamatului, drept pentru care teroarea exercitată prin insulte și amenințări de proprietar a sporit.

Astfel de cazuri nu sunt singulare, România e plină de oameni care au fost pe nedrept discriminați, iar actualul Guvern nu e în stare să facă ordine. Cred că trebuie, măcar în cel de-al doisprezecelea ceas, să existe măcar încercări ale Executivului de remediere a situațiilor de genul celei prezentate mai sus. Altfel, țara noastră va rămâne una în care oamenii mor cu dreptatea în mână...

## „Drama pensionarilor cugireni”

Pensionarii de la SC UM Cugir – SA așteaptă zadarnic, de peste 20 de ani, să poată intra în drepturile conferite la recunoașterea unei pensii corecte. Acești oameni au fost plimbați, amăgiți și mințiți, fără ca autoritățile abilitate să le soluționeze corect doleanța perfect justificată. Este vorba despre pensionarii care au lucrat în grupa I de muncă la unitatea economică menționată, care sunt stupefiați de faptul că, deși a fost cea mai mare unitate de profil „producție de armament și muniții” din România, SC UM Cugir – SA nu a fost cuprinsă în anexa Legii nr. 226/2006, cu întreprinderile care au avut astfel de locuri de muncă în condiții speciale. Legea nr. 226/2006 menționează la art. 3 alin. (1) că asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare. De asemenea, art. 15 din Legea nr. 226/2006 stipulează că pentru asigurații care realizează un stadiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condiții speciale punctajul mediu se stabilește prin împărțirea totalului de puncte la 25, și nu la 30, cât este în cazul condițiilor normale de lucru.

Astfel, pensionarii proveniți de la SC UM Cugir – SA, deși au lucrat în grupa I de muncă, nu pot beneficia de prevederile mai sus menționate deoarece unitatea nu a fost înscrisă în anexa nr. 2 a legii amintite, din motive care nu pot fi justificate și înțelese. Precizez că aproape toți pensionarii care au lucrat în grupa I de muncă, majoritatea din pirotehnie, suferă în prezent de boli ale sistemului nervos. Neincluderea în anexa Legii nr. 226/2006 a SC UM Cugir – SA vine în contradicție cu un alt act normativ care prevede că sistemul public de pensii se organizează și funcționează având ca principiu de bază „principiul egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege”.

În concluzie, aștept încă punctul de vedere al Ministerului Economiei referitor la această stare gravă de lucruri. Totodată, este de neînțeles pentru mine de ce există atâta lipsă de preocupare atunci când este vorba despre unele drepturi care li se cuvin anumitor pensionari din sistemul public.

*

## „Avem nevoie de revitalizarea școlii românești”

Până nu demult erau un motiv de mândrie națională calitatea și nivelul înalt de performanță atins de sistemul românesc de învățământ. În momentele în care nu mai aveam niciun argument pentru a ne mândri că suntem români, ne gândeam cu toții la olimpicii internaționali, la faptul că avem copiii cel mai bine pregătiți și un sistem educațional cu potențial ridicat de a ne conferi unul dintre locurile fruntașe în lume.

În ultimii ani, acest motiv național de mândrie tinde să devină un mit. Testele naționale au devenit o antologie de perle ale elevilor, și nu un catalog de performanțe școlare. Profesorii au devenit obiect al suspiciunii Ministerului de Finanțe privind meditațiile date pe bani grei și fără chitanță, pierzându-și încet-încet rolul de formatori demni de încredere. Motivul pentru care s-a ajuns aici e unul simplu, dar complicat în același timp. Simplu, pentru că nu e vorba despre altă cauză a dezastrului național la nivel educativ decât lipsa banilor. Complicat, pentru că, din rațiuni de austeritate a bugetului, din greșeli în alocarea unor sume importante sau din cauza unor erori de management, banii alocați au fost tot timpul insuficienți.

Un sistem educațional performant și competitiv, apt să formeze tineri intelectuali bine pregătiți, nu poate fi întreținut cu promisiuni electorale despre măriri salariale și posibilități de investiții în infrastructură. Progresul impune investiții substanțiale în tehnică și logistică adecvate domeniului și timpului nostru, iar elevii pot fi performanți numai în condițiile în care profesorii lor duc un trai decent. Nici cel mai utopic educator nu poate profesa eficient având burta goală și datorii la bloc. Nu poți cere dedicare și autoformare profesorilor care sunt aduși la nivelul unui trai indecent în raport cu anii de experiență și cu pregătirea profesională.

Nu e suficientă nici măcar o ipotetică alocare a procentului de 6% din PIB pentru învățământ. Trebuie conceput un plan de management al fondurilor, astfel încât bugetul alocat să poată fi optim repartizat pe două sectoare fundamentale în acest moment pe palierul educațional: salariile cadrelor didactice și investițiile în infrastructură. Un astfel de plan, odată conceput cu toată seriozitatea și competența profesioniștilor din domeniul educațional, va trebui respectat întocmai. Nu trebuie tăiat bugetul de investiții pentru a aloca salarii mărite, dar nici nu trebuie neglijate salariile profesorilor, ciuntite dramatic din vara trecută încoace.

Un mediu educativ sănătos și performant dă României certitudinea că va avea un viitor sigur, condus de profesioniști, de oameni întregi ca educație și caracter. Or, acest lucru nu se poate realiza decât în școală. O școală sărăcită în resurse va însemna un viitor mai sărac pentru noi. Educația este un sector strategic, un călcâi al lui Ahile extrem

de fragil, care ar putea însemna condamnarea noastră ca națiune.

*

„Țăranul român nu mai suportă minciunile Guvernului” Deplasările mele în calitate de deputat în teritoriu mi-au permis să constat o realitate îngrijorătoare pentru oamenii din zonele rurale ale județului Alba. Majoritatea acestora își duc traiul de zi cu zi exclusiv de pe urma agriculturii, respectiv a cultivării terenurilor și a creșterii animalelor. Din păcate, în loc să găsim cele mai bune soluții pentru a le ușura munca, anumite consilii locale din teritoriu se pun de-a curmezișul fără niciun temei, emițând diverse hotărâri care aduc țăranii la disperare. Personal nu pot să înțeleg acest exces de zel din partea unor reprezentanți ai autorităților publice locale, nu numai din județul Alba, ci și din alte zone ale țării. Consider că mult mai nimerită ar fi identificarea unor soluții conforme cu realitatea din teren, prin care micii agricultori să nu fie obstrucționați să-și vândă animalul crescut cu sudoare în gospodărie, decât să-i adăugăm tot timpul alte și alte biruri suplimentare.

Deunăzi, într-un târg de animale din comuna Hălmagiu, oamenii mi s-au plâns că plătesc taxele de fiecare dată până la vânzarea animalului, nu doar o singură dată, cum ar fi normal, fapt ce nu este în regulă. Pe lângă numărul mare de acte pe care trebuie să le întocmească și costurile ridicate ale acestora, micii producători agricoli, în special cei din zonele izolate de munte, sunt de-a dreptul disperați. Scăderea îngrijorătoare a prețurilor animalelor îi determină pe mulți să se gândească serios dacă vor continua să investească în creșterea lor, pentru că nu se aleg cu mai nimic. Ei spun că sunt la limita supraviețuirii, iar promisiunile ministrului agriculturii că o vor duce bine nu mai pot minți țăranul român.

*

„Opriți goana nebună a oamenilor spre moarte!”

Trăim într-un secol al vitezei. Se pare că viteza este singura care contează în aceste vremuri. Viteza de adaptare, viteza de mișcare, viteza de repliere sunt principii de viață, caracteristici necesare supraviețuirii celui mai tare și celui mai apt.

Din păcate, ne trăim și sentimentele tot în viteză și la fel și tragediile. Aproape zilnic au loc tragice evenimente rutiere, în care își pierd viața tineri nevinovați sau alte persoane sunt mutilate definitiv. Există anumite tronsoane de drumuri care sunt, din păcate, recunoscute la nivel național pentru numărul mare de victime pe care le primesc tribut. Tot din păcate, cu cât numărul victimelor crește, cu atât trecem peste ele mai în viteză, uitând în scurt timp tragismul curmării unei vieți.

Nu cred că situația de a trăi într-un secol al vitezei ne îndreptățește să devenim inumani, într-o viață care seamănă tot mai mult cu o junglă a celui mai tare. În acest sens, mă voi adresa ministrului administrației și internelor cu solicitarea de a iniția un proiect de asigurare a unei securități sporite pe anumite sectoare ale drumurilor naționale. Deși între cauzele principale ale accidentelor domină viteza excesivă cu care sunt conduse autovehiculele, respectiv vinovăția este personală, măsurile trebuie să fie luate și de autorități.

În vederea reducerii riscului de producere a unor alte accidente sfârșite tragic prin pierderea de vieți omenești, susțin necesitatea amplasării de camere de luat vederi pe anumite tronsoane cu grad mare de risc, precum și impunerea unor restricții mai drastice de viteză. Niciun fel de cheltuială nu este prea mare în încercarea de a stopa flagelul vitezei excesive și, chiar dacă restricțiile de buget nu permit alocarea de fonduri pentru alte proiecte decât cele prevăzute, consider că pentru MAI trebuie să fie prioritară salvarea vieților participanților la trafic, cu atât mai mult cu cât nu avem încă mult doritele artere performante.

„Incapacitatea din vârful Ministerului Afacerilor Externe” Oarecum ne obișnuisem cu ideea că nu avem o politică externă coerentă sau mai deloc. În condițiile unei stări diplomatice mondiale calme, acest lucru poate că ar fi trecut mai ușor cu vederea.

Vă readuc aminte că, în urmă cu aproape zece luni, ministrul de externe făcea anumite declarații la adresa minorității rome din România. Pe 26 noiembrie 2010, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a dat un verdict pozitiv cu privire la caracterul discriminatoriu al declarațiilor lui Baconschi. Nicio reacție din partea domnului ministru. Nici vorbă de demisie sau măcar de o declarație publică!

Declarațiile belicoase ale Domniei Sale la adresa Croației, conform cărora România ar putea condiționa, din perspectiva Mecanismului de Cooperare și Verificare, aderarea Croației la Uniunea Europeană de aderarea României la Spațiul Schengen, au condus nu la o deschidere a relațiilor externe, ci la o iritare crescută din partea Germaniei și a Franței.

Mai recent, declarațiile referitoare la cetățenii români din Japonia, care trebuie să se întoarcă în România prin mijloace proprii, ne fac să ne întrebăm de ce mai avem personal diplomatic în Japonia. Oricum e inutil! Concluzia este una clară: români, descurcați-vă singuri cum puteți!

Dar în condițiile actuale, când pe lângă palma diplomatică dată de președintele Franței, Nicolas Sarkozy, prin neinvitarea României la discuțiile cu privire la Libia, ca urmare a declarațiilor președintelui Băsescu de la Summitul Extraordinar al UE, care poate a profitat de ocazie pentru a-și regla niște conturi mai vechi cu Nicolas Sarkozy – pe tema romilor, apoi pe tema opoziției franceze la aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen –, ne întrebăm ce mai caută domnul Teodor Baconschi pe scaunul Ministerului Afacerilor Externe? Poate are de condus Fundația CreștinDemocrată și îl deranjăm. Sau poate încă mai face eforturi „monumentale” pentru a nu cădea sub farmecul colegei din PDL. Oricum ar fi, numai la conducerea Ministerului Afacerilor Externe nu!

## „Ce vă mai trebuie salarii, domnilor profesori?”

De la începutul acestui an s-au înmulțit ca ciupercile, după o ploaie torențială portocalie, județele în care profesorii nu-și mai primesc salariile la timp!

Cadrele didactice din mai multe școli și-au suspendat zilele trecute activitatea din cauza problemelor apărute, după ce au obținut hotărâri judecătorești definitive prin care li se cuvin câștiguri salariale mai mari decât cele calculate conform salarizării unitare. Dar, mai mult decât atât, foarte mulți profesori din diferite județe sunt deciși să acționeze în instanță Ministerul de Finanțe și pe cel de resort, deoarece aceștia nu și-au mai primit salariile pe lunile ianuarie și februarie ale anului în curs!

Aceste blocaje se extind cu rapiditate în nordul țării, dar și în sud sau în alte zone, unde profesorii au fost avertizați deja de către conducerile școlilor lor că luna aceasta nu-și vor mai

primi salariile cuvenite! De ce? Simplu! Pentru că administrațiile locale respective susțin că nu mai au bani!

Tot în acest timp, PDL a decis în Senatul României că profesorilor li se interzice dreptul la grevă în perioada examenelor, chiar dacă nemulțumirile și neajunsurile acestora îi îndreptățesc să recurgă la acest ultim mod de manifestare!

Dar ce contează că cei care țin în mâinile lor educația unei țări, a generații întregi de copii, sunt tot timpul împroșcați cu noroi și nedreptate de către Președintele țării și ai săi slujbași portocalii?

Ce contează că o tagmă atât de importantă pentru viitorul unei națiuni, cum este cea a profesorilor, este tot timpul denigrată, huiduită ca pe stadion și scuipată la drumul mare sau sufocată de interdicții la orice îndrăzneală de a-și cere drepturile?

Acestea sunt lucruri minore, nesemnificative pentru PDL sau președintele Băsescu, care pot spune orice despre profesorii români, numai de bine nu...

Ceea ce contează în țara asta sunt puterea stăpânită în întregime de președintele jucător și servitorimea sa de partid, dar și pușculițele hrăpărețe ale acestora!

Aceiași senatori care le interzic profesorilor români dreptul la grevă, îi dau în schimb doamnei Udrea în stăpânire toate șoselele României! Dumnealor îi pun acesteia la dispoziție cea mai mare sumă licitată vreodată pentru un program, acela de reabilitare și modernizare a peste 10.000 de kilometri de drumuri!

Nu sunt bani pentru salariile profesorilor și nici pentru ceea ce li se cuvine acestora prin legi aprobate sau drepturi câștigate în instanță! Nu sunt bani nici pentru celelalte salarii sau venituri ale tuturor bugetarilor, care au fost ciopârțite cu peste 40% anul trecut! Și nu sunt bani deloc de cheltuit nici pentru pensionari, mame, bebeluși sau spitale!

Dar pentru telegondolele necesare unor turiști invizibili sau pentru sălile de sport și patinoarele construite de comisionarii portocalii doar în localități fără tineri și, mai nou, pentru licitații la cheremul doamnei Udrea, sunt bani de găsit, fără număr, în vistieria premierului Boc!

„Nepermisa sfidare”

Sunt unul dintre parlamentarii preocupați constant de problemele concrete, punctuale, de interes public incontestabil, străduindu-mă să le aduc la cunoștința factorilor instituționali autorizați, în scopul soluționării lor corespunzătoare și cât mai repede cu putință, scop în care mă folosesc de mijloacele oficiale puse la dispoziție de legislația în vigoare, adică de interpelări, întrebări și corespondența uzuală. Numeric, vreo 440, la primele două categorii, și 1.150, la a treia, doar în acest mandat și până acum. Toate, pertinente, oportune și de bună-credință.

Din păcate, am fost nevoit să constat în atâtea cazuri o lipsă de receptivitate și profesionalism, de nepermis la nivel guvernamental, un dezinteres cras uneori, exprimat în întârzierea cu care se răspunde demersurilor întreprinse, deși reglementările în privința asta sunt stricte și imperative, sau în caracterul neconcludent, confuz, imprecis, chiar derizoriu, al unora dintre răspunsuri, lipsite nu rareori de valabilitate juridică deplină, deoarece nu sunt semnate de miniștri, deși aceștia au și o asemenea îndatorire legală, cu responsabilitatea aferentă pentru realitatea, oportunitatea și legalitatea datelor furnizate de ministerele pe care le conduc, la rându-le, persoane juridice de drept public. Prim-ministrul Emil Boc e cel dintâi care se eschivează și fuge de răspundere, semnând numai adresele de înaintare a acestor răspunsuri către Parlament, el nerăspunzând deloc, în nume propriu, scrisorilor, întrebărilor și interpelărilor ce îi sunt adresate. Le trimite, îndreptățit ori nu, miniștrilor, deși nu punctul de vedere al acestora e solicitat, ci al său, în calitatea-i constituțională de șef al Executivului, adică de cel mai înalt factor decizional politico-administrativ al statului, așa că primirea lor întârzie, contrar legii și fără motiv, nepermis de mult, încât te-ntrebi, inevitabil, la ce există, plătiți de la buget, atâția consilieri și funcționari în aparatul său permanent...?

Luând exemplu, miniștrii sau ministerele răspund tot cu întârziere. O fac superficial, jenant câteodată, de parcă n-ar avea angajați cu înaltă și variată calificare, cu competență multiplă, inclusiv gramaticală, în redactarea acestor documente ce, până la urmă, ajung istorie și, ca atare, ar trebui să fie de un anume nivel. Ei bine, nu sunt, lipsindu-le mai mereu rigoarea, eficiența, ținuta. Mai mult, cele de la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale nu au niciodată număr și dată de înregistrare, persistându-se inexplicabil în această eroare inacceptabilă. Le-o fi greu oamenilor de acolo să le scrie, sfidând astfel legea, vădit și continuu...?

Din când în când, apar și răspunsuri neștampilate sau, mai grav și nejustificat, cu text identic, repetat întrutotul fără discernământ, ceea ce e și mai ilustrativ pentru modul comod și formal, defectuos, neprofesionist și disprețuitor față de parlamentari în care lucrează unii membri ai acestui Guvern. Mă silesc să le solicit și pe această cale domnilor Boc, Botiș, Funeriu, Cseke, doamnei Udrea și altora să intre degrabă în legalitate și să-și facă treaba cu seriozitate, disciplină și pricepere, asigurând o conlucrare integrală și fructuoasă, bazată pe respect reciproc, cu cei aleși prin sufragiu universal, în folos public neîndoielnic, precum o fac totuși, într-o anumită măsură, câțiva dintre colegii lor ministeriali, mai conștienți poate că, întotdeauna, ce și cum așterni pe foaie, sub semnătură, e mai important decât demagogia pasageră. Altfel spus, că _verba volant, scripta manent_ ...

„Sfidarea – politică de stat”

Sub guvernarea Băsescu-Boc, sfidarea și bătaia de joc au ajuns reperele politicii de stat. Românii sunt dezamăgiți de ceea ce se întâmplă în țară și nu înțeleg diversiunile și demagogia celor aflați la putere.

De fiecare dată când opoziția depune o moțiune de cenzură, primarii portocalii au un motiv de bucurie. Cu vreo două zile înainte de a se vota moțiunea, chiar dacă e criză economică, Guvernul Boc se scotocește bine prin buzunare și mai găsește niște sute de milioane de euro, pe care le împarte generos primăriilor PDL-iste. Astfel, parlamentarii puterii sunt convinși să stea în bănci, ca niște figuranți într-un spectacol ieftin regizat de Traian Băsescu. La fel s-a întâmplat și săptămâna trecută, înaintea votului la moțiunea de cenzură pe Codul muncii, când Guvernul a alocat în jur de 100 de milioane de euro pentru infrastructura rurală. Doar din întâmplare sau din eroarea celor care au întocmit listele au ajuns niște bani și la primării conduse de liberali ori socialdemocrați, așa cum s-a întâmplat în Prahova, unde guvernanții au încurcat Măgurele cu Măgureni și au făcut fericit un primar liberal, care nici nu visa să vadă vreun leu pentru proiectele din localitate. Dacă Guvernul Boc ar fi alocat niște sume de bani și în județul Dolj, măcar din

greșeală, poate că rata șomajului ar mai fi scăzut, în prezent depășind 10%!

Cum putem vorbi despre „reforma statului” promovată de actuala guvernare, dacă fondurile sunt împărțite pe criterii politice, iar această așa-zisă „reformă” nu a adus românilor decât umilință, sărăcie, neîncredere și nesiguranță? Guvernul a „reformat” educația, sănătatea, sistemul de pensii, și ați văzut ce-a ieșit! Au tăiat pensiile, au închis sute de școli și spitale, iar medicii pleacă din țară. Acum Guvernul a trecut la sistemul de asistență socială. Nu este vorba de nicio reformă. De fapt, acești guvernanți incompetenți continuă politica de a tăia din banii celor săraci, din banii categoriilor defavorizate. România nu a fost și nu este un stat social. Media cheltuielilor sociale în Uniunea Europeană este 27% din PIB, iar în România este 12% din PIB. Acestea sunt cifrele. Prin urmare, nu avem cheltuieli sociale mari, ci avem un stat acaparat de clientela politică!

Cum putem vorbi despre ieșirea din criză atâta timp cât milioane de români trăiesc astăzi mult mai prost decât o făceau în urmă cu doi sau trei ani? Până când creșterea economică nu se va vedea în viețile oamenilor, toate aceste declarații despre ieșirea din criză nu sunt decât niște simple discuții care nu înseamnă nimic pentru majoritatea populației. Românii trăiesc astăzi mai prost decât o făceau în urmă cu doi ani, pentru că au mai puțini bani în buzunare, iar prețurile sunt din ce în ce mai mari. Scăderea activității economice, tăierea salariilor și concedierea unui număr foarte mare de bugetari au dus la reducerea dramatică a puterii de cumpărare pentru milioane de români. În același timp, decizia Guvernului Boc de a majora TVA-ul a condus inevitabil la creșterea prețurilor pentru majoritatea produselor și serviciilor. Pe de o parte, Guvernul le-a luat oamenilor din bani, iar pe de altă parte a majorat prețurile.

Acesta este modelul de guvernare al celor de la PDL, un model care nu face altceva decât să ducă la sărăcirea și umilirea populației!

Acesta este modelul de guvernare iresponsabilă care tratează ca pe o glumă acțiunile antiromânești!

Cred că a venit timpul să vorbim mai apăsat despre nedreptățile și abuzurile la care sunt supuși românii din zonele cu populație majoritar maghiară. Ar trebui ca autoritățile române să fie preocupate cu adevărat de soarta etnicilor români, decât de a le da posibilitatea etnicilor maghiari să studieze istoria românilor în limba ungară. Poate se sesizează cineva și din Guvernul României atunci când un cetățean român, angajat al statului român, plătit din banii noștri, ai tuturor, îl spânzură simbolic în public pe Avram Iancu, care reprezintă un simbol național!

România are nevoie astăzi de o nouă guvernare, care să nu își sfideze propriul popor. Ca să avem o schimbare adevărată în România, gașca PDL trebuie îndepărtată de la guvernare, iar în locul ei să fie numit un guvern competent și responsabil, care să scoată țara din criză, să le dea oamenilor banii înapoi și să facă locurile de muncă pe care domnul Boc le-a desființat. O astfel de guvernare nu poate fi constituită decât din partidele aflate acum în opoziție, împreună cu partenerii sociali și cu reprezentanții mediului de afaceri.

## „Colapsul sistemului medical românesc”

Deși nu mi-am dorit ca subiectul ce privește colapsul românesc să fie o constantă a discursului meu politic, comportamentul guvernamental mă obligă și ne obligă să privim cu mare atenție la ceea ce se întâmplă azi în sistemul medical românesc. Oricât de contestați au fost, de-a lungul anilor, ceilalți miniștri ai sănătății, deși, după părerea mea, unii chiar și-au făcut treaba bine, niciodată sistemul medical nu a avut probleme atât de mari precum are astăzi.

Nu vorbesc doar despre așa-zisa reformă a sistemului spitalicesc, pretext prin intermediul căruia au găsit cadrul legal să închidă peste o sută de unități medicale din țară și să disponibilizeze, prin această măsură, probabil mii de oameni, nu vorbesc de gargara politică a ministerului care, periodic, scoate din joben câte și mai câte proiecte de investiții necesare, nu zic nu, dar care nu vor fi realizate niciodată, ci vreau să mă refer azi la cazurile particulare, din comunități care au ajuns la un dramatism inimaginabil din cauza lipsei de viziune guvernamentală a actualului Executiv.

Este vorba de cazul Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj, o unitate medicală de chirurgie cardiacă de excepție, cu o echipă de medici excelenți, de altfel una dintre cele două unități unice specializate pe chirurgie cardiacă din România, care se confruntă cu o criză financiară catastrofală din cauza lipsei fondurilor guvernamentale. Institutul s-a regăsit acum câteva zile în situația de a sista operațiile pentru pacienții săi din cauza lipsei fondurilor, iar medicii s-au aflat în pericolul de a nu-și primi salariile, pe aceleași considerente.

Medicii vorbesc despre niște cifre stupefiante, de o imagine de coșmar a sistemului spitalicesc din România, care funcționează deja ca un sistem arbitrar, în care numai cine are norocul să fie ales va beneficia de îngrijirile medicale care, în alte sisteme medicale, se cuvin automat pacienților contributori la sistemul de sănătate. S-au alocat extrem de puține fonduri pentru operații, iar pentru anul acesta vorbim de o cifră de doar 1.500 de operații pe cord deschis, asta în condițiile în care ar fi fost nevoie de fonduri pentru 5 mii de astfel de intervenții medicale. La Cluj, posibilitatea institutului ar fi de 1.000 de operații pe an, dar, din cauza lipsei banilor, spitalul a primit fonduri pentru doar 200 de operații de acest fel!

În ceea ce privește chirurgia cardiacă pediatrică, cifrele sunt, efectiv, șocante. Clujul a primit bani pentru 16 operații pentru tot anul, asta în condițiile în care, în România, se nasc anual o mie de copii cu malformații cardiace care sunt operate doar în Cluj și în Târgu-Mureș. Cred că e inutil să mai subliniez drama prin care trec acești copii, pentru că se pare că în România secolului XXI copiii născuți cu malformații congenitale ale inimii, dar și adulții ce prezintă aceste afecțiuni riscă, efectiv, să moară pe listele de așteptare, în condițiile în care, în România, cauza de moarte cel mai des întâlnită e cea a bolilor cardiovasculare.

Nu voi putea niciodată să înțeleg rațiunile pentru care Guvernul și, implicit, Ministerul Sănătății oferă atât de puține lucruri sistemului medical din România, și aici nu vorbesc doar de fonduri, ci mă refer și la eforturi, proiecte și viziune. Am ajuns să investim mai mult, ca țară, în proiecte absurde și păguboase, în telegondole, decât în sănătatea propriilor cetățeni, lucru care ar trebui să stea pe primele locuri în agenda guvernamentală.

Personal, am redactat o interpelare adresată Ministerului Sănătății referitoare la acest subiect, prin care am cerut explicații ministrului cu privire la acest caz halucinant din sistemul medical românesc, cerând, totodată, suplimentarea fondurilor acestui institut vital pentru pacienții din România. Dar cred că toți trebuie să ne implicăm în susținerea acestor oameni și în sesizarea acestor derapaje halucinante ce se petrec în interiorul comunităților noastre, mai ales în sistemul

de sănătate. Deși nu aș fi dorit să afirm niciodată acest lucru, trebuie să fim mereu cu ochii în patru, pentru că practica de a neglija sănătatea, bunăstarea și, în general, viața cetățenilor României este un mod de a acționa pentru acest Guvern care face orice, dar în niciun caz nu apără interesele românilor.

„Noi cu România noastră, ei cu România lor!”

A trăi în România acestor timpuri reprezintă un act de curaj. Situația disperată a românilor și rezistența acestora în fața tuturor greutăților este demnă de „Cartea Recordurilor”.

Lipsa de respect și indiferența manifestată de Guvernul româno-maghiar față de cetățenii acestei țări mă determină să cred că România este împărțită în două: România lor, a guvernanților, a celor care își permit orice – de la rochii de seară de 100.000 de euro până la concedii de alte sute de mii de euro prin diferite insule exotice – și, România noastră, a celor mulți, a celor care își chivernisesc veniturile în așa fel încât să le ajungă de la o leafă la alta!

Săptămâna trecută, în Parlament, prin bunăvoința doritorilor de autonomie sau a ungurilor, cum sunt mai cunoscuți în popor, a trecut celebrul Cod al muncii care condamnă România noastră la sclavie! A nu se înțelege că până acum în România noastră curgea lapte și miere și se ieșise din recesiune și, pentru că începusem să trăim foarte bine, aceste minți luminate au considerat că aripile noastre trebuie frânte definitiv pentru a nu mai avea curajul de a ne ridica sau de a ne opune puterii portocalii.

Numai că, spre surprinderea celor din „lumea puterii”, profesorii, acea categorie socială hulită și discreditată de „mai-marii țării”, de altfel oameni care au ajuns direct miniștri sau parlamentari fără să mai treacă prin mâinile bieților profesori care, oricum, nu puteau face față unor asemenea genii, au ieșit în stradă pentru a-și cere drepturile și respectul care li se cuvin! Această umilită categorie socială a hotărât ca de această dată să meargă până la capăt în demersurile lor!

În județul pe care îl reprezint în Parlament, județul Botoșani, geniile reprezentative ale puterii „habar n-au avut” de situația tragică a profesorilor, mai bine spus de lipsa salariilor. Prefectul, apolitic, cu preocupări preponderent politice, probabil că a avut un șoc când a aflat că în Botoșani există niște personaje care poartă titulatura de profesori și care au îndrăznit să-și ceară drepturile! Primarul, om citit la vremea lui, a dat dovadă de indolență și de nesimțirea specifică unui elev pentru care profesorul este un pericol și, printr-un limbaj trivial, a fugărit delegația profesorilor care se afla la negocieri în biroul său! Un alt personaj supradotat, cu doctorat terminat după 3 luni de la momentul înscrierii, a ieșit cu un tupeu caracteristic geniilor și a amenințat profesorii botoșăneni că dacă nu vor intra la ore își vor pierde locurile de muncă! De ce? Am întrebat noi, cei din afara tagmei profesorilor! De ce? au întrebat profesorii! Cum, de ce? Pentru că noi, cei din România noastră, am îndrăznit să tulburăm apele limpezi precum Ozana lui Creangă din România lor!

Dar lumea verde-portocalie a puterii și liniștea din România lor vor fi tulburate mult timp de acum înainte de către muritorii de rând din România noastră!

Nu știu ce finalitate va avea protestul cadrelor didactice, dar știu că lumea lor nu va mai fi aceeași pentru că simt că profesorii vor fi urmați și de alți bugetari care abia reușesc să-și plătească datoriile din salariile mizere, nu să mai și trăiască „decent” din ele! Probabil că atunci când vor fi puși în fața solidarității României noastre, geniile conducătoare vor spune cam același lucru pe care l-a spus istoricul Paul Valléry, în 1920, după ce Europa a conștientizat dezastrul Primului Război Mondial: „Cât despre noi, națiunile, acum știu că suntem muritoare!”.

Cam tot așa vor spune și geniile nemuritoare ale guvernării: „Cât despre noi, nemuritorii, acum știm că suntem mai muritori decât muritorii de rând!”.

„Cercetarea și știința”

Pe tot globul, deci și în România, există multe și variate curente politice. Știința este una și aceeași, are, cu alte cuvinte, caracter universal. Indiferent de partidele aflate la putere, țările cu agricultură intensivă au ajuns „sus de tot” numai prin știință, cercetare tehnică avansată, prin aplicarea unei politici științifice.

În țările dezvoltate, cercetarea și știința rămân pe primul loc. Sunt remunerate pe măsură și nu se confundă cu planul legislativ și demagogia politică. Cercetarea și știința acționează precis și fără limite și numai în favoarea progresului și dezvoltării. Acestea sunt sectoarele unde ar trebui să pătrundă cel mai puțin curentele retrograde, iar toate tendințele și orientările politice trebuie să le aibă ca model.

Cercetarea și știința, sau invers, au ridicat întotdeauna economiile distruse ale multor state. Această abordare ne-ar putea salva și pe noi.

Forurile de decizie, curentele și partidele politice sunt datoare (chiar obligate) să înțeleagă, până nu este prea târziu, că fără intervenția științei și cercetării haosul din agricultură va continua să ia amploare și va fi foarte greu, dacă nu imposibil, de oprit.

Dacă s-ar fi reușit să se folosească cu echilibru și judecată acești „doi consilieri” verificați – cercetarea și știința – agricultura României nu ar fi avut nevoie de tranziție sau, cel puțin, aceasta ar fi fost foarte scurtă și mult mai puțin dureroasă.

Nu poate și nu trebuie să ne scape din vedere că în timp de pace empirismul, diletantismul și incompetența au adus țării în perioada de tranziție o pagubă economică de peste șase ori mai mare decât întreg Al Doilea Război Mondial.

Structura cercetării românești se poate compara cu cea a țărilor cu agricultură modernă, ceea ce ne-ar putea aduce rapid un ritm înalt de refacere și dezvoltare. Este fără nicio logică să cumpărăm inteligența și soluții pe care noi le deținem. Firește, avem ce prelua și, eventual, cumpăra din știința de vârf, dar este bine să chibzuim și să cheltuim doar bani care aduc bani.

Începând cu anul 1875, agricultura românească a stat mereu sub influența cercetării științifice. Cercetarea agricolă din țara noastră are o tradiție de circa 80 de ani. Începuturile ei sunt legate de activitatea Institutului de cercetări agronomice și continuă, de 40 de ani, prin Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”.

Încheind aceste câteva considerații asupra unei probleme cruciale din viața țării, nu pot decât să îmi exprim dezacordul cu modul în care este tratată în continuare această activitate atât de necesară pentru dezvoltarea producției în domeniu și pentru salvarea și redresarea neamului românesc.

„24 martie – Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei”

România este țara europeană care are cele mai grave probleme în domeniul tuberculozei, cu o incidență de circa

100 de cazuri la 100.000 de locuitori, confruntându-se după mai mulți ani de diminuări semnificative a numărului de bolnavi cu o recrudescență a bolii și cu forme tot mai multe de rezistență la tratamente.

Dacă programele de sănătate aprobate de Guvern au avut în vedere combaterea tuberculozei, ca boală care afectează un număr prea mare de cetățeni, și începuseră până în 2009 să funcționeze satisfăcător, din 2009 încoace se constată o lipsă de interes nepermisă, aceasta regăsindu-se în fonduri tot mai mici.

Trebuie să se țină cont de faptul că Programul național de luptă contra tuberculozei avea cofinanțare importantă din fonduri externe, contracte care s-au terminat, iar astăzi numai puținele resurse de la buget sunt cu totul insuficiente.

Trebuie să ne așteptăm, iar toți specialiștii sunt obligați să o spună deschis, fără teamă, dimpotrivă, cu responsabilitate și amărăciune, că din fondurile actuale tuberculoza nu se va putea opri și diminua, ci ea va cunoaște o escaladare înfricoșătoare.

Argumente pentru tratarea superficială, chiar inconștientă, a Programului național de luptă împotriva tuberculozei se mai găsesc în însăși desființarea instituției care gestiona și administra programul, inclusiv făcea muncă de cercetare în domeniu, prin entuziasmul medicilor, pentru că de resurse nu mai vorbim.

Desființarea nejustificată, chiar condamnabilă, a Institutului Național „Marius Nasta” este cea mai elocventă dovadă a faptului că tuberculoza nu este o prioritate, așa cum normal s-ar cuveni.

Pentru orice demnitar o asemenea abordare este o aberație, dar interesează pe cineva?

Autoritățile române din domeniul medical sunt lipsite de logică medicală, socială, economică!

Programele de sănătate ar trebui duse mai departe, indiferent de culoarea politică a guvernanților, pentru că ele sunt pentru toți cetățenii care au nevoie de tratamente adecvate și eficiente, atât pentru ei, cât și pentru societate!

Societatea românească este bolnavă și prin oamenii care o compun!

Din fericire, sunt oameni cu suflet în viața reală, în societatea civilă, care activează cu convingere, cu entuziasm, cu eforturi supraomenești ca să facă ceea ce Guvernul este incapabil să priceapă și să acționeze!

Campania „Trăim împreună, respirăm împreună” este un exemplu relevant al inițiativei private, cetățenești, de a face ceva pentru semenii noștri, în absența politicilor guvernamentale!

Felicit inițiatorii și le voi acorda tot sprijinul meu pentru a ști că nu sunt singuri și că în lupta cu autoritățile sunt solidar!

Sper că cei care trebuie să audă și să vadă se vor trezi din somnul dulce al beției puterii dictatoriale și că la presiunea noastră, a tuturor, ori vor pleca, ori vor începe să muncească, să răspundă pentru faptele lor necugetate.

Sper ca oamenii să participe la această campanie pentru binele lor și al nostru, al tuturor!

Sper ca Dumnezeu să ne dea puterea de a reuși să ajungem la inima celor care au nevoie de ajutor!

Este bine știut de dumneavoastră că, în orice democrație, funcționează trei puteri principale, și anume: puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească. Desigur că, dintre acestea, cea mai importantă este puterea legislativă, deoarece dezbate și aprobă legile după care statul trebuie guvernat. Parlamentarii, prin activitatea lor, pregătesc legi de care depinde viitorul națiunii, forța și prosperitatea țării și, nu în ultimul rând, liniștea sa. Celelalte două puteri, executivă și judecătorească, depind, după cum este normal, de aceste legi. Așa ar trebui să se întâmple într-un stat de drept, care respectă cu sfințenie Constituția și normele care-l guvernează.

Am făcut această scurtă introducere pentru a mă putea referi la o lege aprobată la ceas de noapte, printr-o fraudă de proporții, și anume Legea pensiilor.

Ca deputat de Argeș, dar mai ales ca specialist în domeniul silviculturii și agriculturii, în general, nu de ieri de azi, ci de-o viață, aproape zilnic mă întâlnesc cu o mulțime de oameni de profesii diferite. Toți, dar absolut toți, îmi reproșează, și, după părerea mea, pe bună dreptate, că legile aprobate de Parlament în actuala legislatură nu le facilitează absolut nimic, ba, din contră, le dau o stare de neliniște, de nesiguranță a zilei de mâine și a viitorului în general. Cei mai îngrijorați sunt tinerii, care cu foarte mare greutate își mai pot găsi un loc de muncă, și pensionarii, o categorie socială hărțuită peste poate de noua Lege a pensiilor.

Enervat peste măsură că nu i-a ieșit pasiența cu reducerea pensiilor cu 15 la sută, actualul Președinte al țării (care a pierdut alegerile pe teritoriul României), prin partidul portocaliu aflat la putere, a reușit totuși să impoziteze pensiile, astfel încât procentul de scădere să se apropie de cel prevăzut de Domnia Sa inițial. Practic, din cele relatate de diverși cetățeni, pensionarul așteaptă cu mare înfrigurare cuponul de pensie pentru că nu mai știe ce rețineri au mai inventat guvernanții actuali.

Haosul din sistemul românesc de pensii pare a fi generalizat. Interesant este că anumiți lideri de opinie ai puterii dau vina pe guvernările anterioare care au luat deciziile de majorare cu 50 la sută a pensiilor și a veniturilor salariale. Eu susțin că acele guverne au făcut un lucru benefic pentru categoriile amintite. Dacă nu s-ar fi procedat așa, acum se ajungea în situația în care niciun salariat sau pensionar nu ar mai fi putut trăi dintr-un venit de circa 500 de lei, mai ales la prețurile de astăzi, care au cam luat-o razna, fără a mai putea fi stopate de actuala guvernare portocalie.

Desigur că alegătorii știu destul de bine că noi, deputații, în mandatul de patru ani pe care îl avem, exercităm în numele lor puterea legislativă. Și mai știu ceva: partidul aflat azi la putere nu câștigase majoritatea locurilor în cele două Camere ale Parlamentului, și au perfectă dreptate, numai că un număr restrâns de deputați, dar destui cât să-i ajute pe portocalii, au trădat, trecând de partea puterii pentru obținerea unor avantaje destul de consistente, după părerea mea. Așa se face că toate legile, dar absolut toate promovate de opoziție, care prevedeau asigurarea unui trai mai decent românilor, nu au avut și nici nu o să aibă șansă de reușită.

În tot acest timp, reprezentanții actualei puteri în Parlamentul și în Guvernul României nu urmăresc decât propriile interese, care nu au nicio legătură cu viața reală, cu problemele cu care se confruntă poporul român.

„Evoluția sărăciei în România”

În anul 2003, Adunarea Constituantă a marcat în art. 47 alin. (1) faptul că: „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.” În prezent, în rândul românilor, se manifestă dramatic și deloc prioritar

pentru putere speranța unui nivel cel mult satisfăcător de trai. Această situație de fapt determină recurgerea la măsuri extreme și disperate, precum greva foamei și tentativele de sinucidere. Dacă toate aceste manifestări nu ar fi făcute publice, oare cât timp guvernarea actuală ar mai putea ține ochii închiși față de realitatea românească?!

Potrivit Eurostat, înainte de criză, în 2008, România avea cea mai mare rată a riscului sărăciei, de 33% în rândul copiilor, la nivel național fiind expusă 23% față de 18% în anul 2005. Astfel corelat cu creșterea prețurilor, raportat la nivelul salariilor, devine o amenințare la siguranța națională, ținând cont de faptul că România are cele mai scumpe alimente din Europa, dar totodată cele mai mici salarii. Prețurile alimentelor din țara noastră sunt aproape de media europeană, însă un român câștigă în medie cam 20% din salariul mediu european. Totuși, necesitatea investirii în siguranța alimentară este umbrită de diverse investiții, precum în turism, uitând că poporul român se luptă să trăiască, iar câteva zile de concediu devin doar frumoase iluzii.

Creșterea prețurilor, în mod special la alimentele de bază, cu un procent în ultima lună și cu peste 8% mai mult decât în anul anterior, și totodată scăderea veniturilor au determinat aproape două treimi din România (65%) să-și direcționeze întregul venit lunar către aceste produse de bază, situație arătată de un raport al Institutului de Cercetare a Calității Vieții. În prezent, toate aceste aspecte reale și determinante pentru traiul românilor au declanșat un adevărat proces de stratificare socială cu caracter pregnant inegal. Astfel, cu cât durează mai mult cu atât declanșează lipsa de încredere în instituțiile statului, determinând manifestații care se pot transforma în revolte.

## „Institutul Cantacuzino, în pragul falimentului”

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie „Cantacuzino” asigura producția strategică internă de vaccinuri și produse medicamentoase care protejau populația de boli contagioase severe. Importanța INCDMI Cantacuzino pentru sănătatea publică a fost demonstrată atât prin activitatea de cercetare-dezvoltare, cât și prin oferta de produse. Munca specialiștilor și devotamentul cercetătorilor au avut rezultate care au dus faima României în plan internațional. Între cercetare și producție a existat întotdeauna o legătură permanentă, realizându-se în același timp o puternică conexiune cu mediul academic și cu rețeaua sanitară din România.

Institutul Cantacuzino este o adevărată școală științifică în domenii precum microbiologia și patologia experimentală. Produse precum vaccinul BCG (antituberculos), vaccinul VTA (tetanic adsorbit), Polidinul, Cantastimul etc. au fost apreciate de autoritățile internaționale de specialitate.

În prezent, INCDMI Cantacuzino se confruntă cu o situație extrem de dificilă din cauza subfinanțării. Din păcate, lipsa alocării banilor necesari pentru modernizarea liniilor tehnologice este cauza stopării fabricării produselor necesare pentru sănătatea publică. De exemplu, generații la rând au beneficiat de celebrul medicament Polidin, care până la sfârșitul lui 2011 nu se va mai găsi pe piață. Filiala din Iași a Institutului a stopat producerea acestuia din cauza lipsei investițiilor în liniile tehnologice, care trebuie să respecte normele europene. Situația este similară în cazul multor medicamente, singurul care a mai rămas în proces tehnologic fiind vaccinul antigripal. Este nevoie de investiții serioase în Institutul Cantacuzino, iar cel care trebuie să aloce fondurile necesare este Ministerul Sănătății. De ce s-a ajuns în situația dificilă de acum, aceea a subfinanțării și, practic, a paralizării activității? Considerăm că ministerul de resort are datoria nu doar legală, din perspectiva asigurării sănătății publice, dar și una morală, în raport cu îndelungata tradiție a Institutului Cantacuzino, de a găsi resursele financiare necesare eficientizării activității acestuia și continuării tradiției românești în domeniu.

„Producția și patrimoniul pomicol, în pericol”

Producția de fructe pomicole a avut variații extreme în ultimii 20 de ani, ca o consecință a schimbării structurii de proprietate, consecință logică în ceea ce privește dreptul de proprietate, dar și a condițiilor climatice.

Din acest motiv, este destul de dificil să facem aprecieri, mai ales că datele statistice înregistrate oficial nu au bază sigură și reală de raportare, știind că în sectorul privat datele sunt aleatorii și discutabile. Ceea ce se poate spune cu certitudine este că în sectorul privat calitatea fructelor a scăzut dramatic, produsele realizate fiind nu numai sub standardele în vigoare, dar în cele mai multe cazuri improprii pentru a fi valorificate pe piață.

Pomii „se sting”, îmbătrânesc, iar după cum se vede puterea lor de rodire scade, ajungând să devină un simplu decor, așa cum se vede străbătând România de la sud la nord, de la est la vest.

Într-o agricultură încadrată în parametri normali, firesc ar fi ca pomii să fie înlocuiți cu plantații noi, astfel încât patrimoniul să nu se diminueze. Dar ce este, în acest moment, firesc la noi?

Este o aventură să te angajezi, astăzi, în România, într-o astfel de investiție din pomicultură. Costurile unor astfel de lucrări sunt atât de mari, încât depășesc cu mult puterea financiară a investitorilor sau a proprietarilor, cu tot aportul fondurilor europene, neaccesibile pentru producătorii „de rând”. Nu-i de mirare că foarte mulți proprietari au tăiat și continuă să taie pomii și transformă terenul în producător de cereale sau părăsesc livada, lăsând-o pârloagă.

Aceste realități atrag atenția asupra lipsei unei politici unitare și coerente a actualei guvernări Boc, care să stimuleze producătorii de performanță, inclusiv prin crearea unor cooperative și a altor forme asociative corecte în plan economic și moral.

Se pune întrebarea firească: de ce s-a înființat „Piața de gros” pe bani grei, în timp ce, în paralel, s-au distrus complexuri de preluare, depozitare și desfacere a fructelor și legumelor?

Dacă nu intensificăm urgent plantarea pomilor, în maximum 8-10 ani producția internă de fructe se va prăbuși complet, va deveni istorie și vom depinde 100% de importuri.

„Școală degeaba?”

Absolvenții de studii superioare și doctorale și-au sacrificat ani din viață tocmai pentru a se specializa într-un domeniu. Prima lovitură vine în momentul în care, la finalizarea studiilor, nu au un loc de muncă, iar în cazul fericit în care sunt angajați potrivit pregătirii profesionale, nu beneficiază de un salariu în concordanță cu educația primită.

Locurile de muncă pentru absolvenții de studii superioare sau doctorale sunt extrem de puține și, în plus, nu se oferă

sprijin pentru cei care aleg să rămână în România. De aceea, nu este de mirare că numărul celor care aleg să plece în alte țări pentru un salariu mai bun este din ce în ce mai mare. Dureros este faptul că în România se specializează și de mintea lor profită alții. În spitale, universități sau în orice altă instituție avem din ce în ce mai puțini specialiști.

Modificarea Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice este necesară, astfel încât personalul care posedă titlul științific de „doctor” să beneficieze de un spor în cuantum de 15% din salariul de bază dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul științific respectiv, spor care să fie inclus în procentul de 30% prevăzut de lege.

Nu cred că e o problemă atât de mare să ne protejăm specialiștii.

Nu ne mai despart prea multe zile de data de 7 aprilie, când, alături de țările civilizate ale lumii, vom sărbători și noi Ziua Mondială a Sănătății.

Guvernul a pregătit intens această festivitate: a dat peste cap lista medicamentelor compensate, închide spitale – că tot este perioada epidemiilor de gripă, falimentează farmacii, reduce pensii și salarii, pentru ca oamenii să nu își mai permită să își facă tratamente, introduce coplata, cardul de sănătate și sisteme complicate de evidență a... nimicului și, ce e mai trist, urmărește mai ceva ca Sfântul Petru ieșirile naturale din sistem ale românilor de vârsta a treia, care nu au avut bunul-simț... sau norocul (?!) să scape de toți și de toate încă de la vârsta a doua, ca să dăm bine în statisticile domnului Boc...

Într-un dispreț total al legii și al semenilor, miniștrii acestui Cabinet rămân impasibili și în cele mai fierbinți momente ale existenței noastre.

Ați văzut, cumva, comunicate oficiale, apariții la televiziunea națională sau alte forme de comunicare publică pe tema poziției noastre, ca țară membră NATO, în privința conflictului din Libia?

A ieșit cumva ministrul sănătății sau cel al administrației să ne liniștească în legătură cu traseul pe care l-ar putea avea norul radioactiv din Japonia? Sau ministrul agriculturii să ne lămurească ce se întâmplă cu alimentele contaminate? Știm din vreo sursă oficială dacă avem sau nu medicamentele necesare în situația extremă a unui accident nuclear? Sau ce s-ar întâmpla în cazul unui cutremur major?

Nu știm nimic. Nu ni se spune nimic. Sau ni se transmit „pe surse” informații cât mai înspăimântătoare, poate și pentru că este mult mai convenabil ca poporul să vorbească despre radiații și cutremure decât despre șomaj, pensii și salarii tăiate, prețuri crescânde și falimente!

Îi cer public Guvernului să înceteze această politică de înrobire a populației prin sărăcire și frică!

„Emil Boc nu mai are salarii de tăiat. Acum taie din democrație”

Premierul Emil Boc nu mai are credibilitate nici măcar în rândul parlamentarilor PDL și este la cheremul FMI. Doar așa se explică inițiativa legislativă depusă la Senat, inițiativă prin care se dorește să se legifereze alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin.

În expunerea de motive a proiectului de modificare a Legii nr. 67/2004 privind alegerea autorităților publice locale, inițiatorii evocă criza economică prin care trece România. Or, conform declarațiilor făcute de premierul Emil Boc la televiziunea așa-zis publică, economia începe să meargă și, la sfârșitul lunii martie 2011, România iese din criză. Ca urmare, în iunie 2012, România nu va mai fi în criză, așa că acest pretext nu-și mai are locul în proiectul amintit.

Dat fiind faptul că inițiatorii actului normativ sunt parlamentari ai puterii, mai exact membri ai PDL, ne întrebăm firesc de câtă încredere se mai bucură premierul în rândul propriilor supuși? Care pot fi motivele pentru care ei au depus acest proiect de modificare a legislației privind alegerea primarilor? În opinia mea, gestul parlamentarilor PDL este cea mai elocventă dovadă a faptului că declarațiile privind iminenta ieșire din criză pe care le face Emil Boc nu mai sunt crezute de nimeni și că partidul încearcă să-și conserve puterea locală. Ei speră că primarii în funcție vor câștiga majoritatea voturilor valabil exprimate în turul întâi și că, astfel, PDL va rămâne „partidul primarilor”, cum îi place să se autointituleze.

Pe de altă parte, reluarea temei privind renunțarea la turul doi de scrutin și „reducerea cheltuielilor bugetare” cu câteva zile înainte de vizita reprezentanților FMI ne face să ne întrebăm câte legi va trebui să mai modificăm pentru a fi pe placul acestor bancheri, pentru că este știut faptul că România dorește să semneze un nou acord de împrumut cu FMI și că această instituție insistă pe reducerea cheltuielilor bugetare. Iar domnul Boc nu mai are de unde tăia bani fără să-și afecteze clientela de partid... Așa că taie din democrație!

Dacă acest proiect va fi adoptat, vom avea primari aleși de 15–20% din alegători, iar în localitățile unde există o minoritate de 20%, reprezentatul acesteia va avea câștig de cauză... Domnul Boc va fi mulțumit, reușind „performanța” de a mulțumi FMI și partenerii de Coaliție. Pierderea pe care sistemul democratic o suferă nu contează atâta vreme cât adevărații stăpâni ai României sunt mulțumiți!

„Agricultura, o ramură prioritară”

Condițiile geografice favorabile precum relieful, solurile fertile, clima, forța de muncă calificată, atașamentul populației din mediul rural pentru pământ și animale vor ajuta agricultura României să redevină un domeniu de activitate foarte atractiv și profitabil.

Cu o contribuție la produsul intern brut situată în jurul valorii de 6%, în timp ce statele membre ale Uniunii Europene au aproximativ 1,7%, agricultura reprezintă una dintre ramurile importante ale economiei românești.

Teritoriul României are o suprafață agricolă de 14,7 milioane hectare, mai exact 61,7% din cele 23,8 milioane hectare cât însumează teritoriul țării, din care 9,38 milioane hectare reprezintă teren arabil. Suntem a șasea țară din Europa, după Franța, Spania, Germania, Marea Britanie și Polonia cu suprafață agricolă utilizată, și pe locul 5 după Franța, Spania, Germania și Polonia cu suprafață arabilă.

Dintotdeauna economia rurală românească a fost dominată, în mare parte, de agricultură. Însă, după anul 1989, când am scăpat de regimul comunist și totodată de colectivizare, ponderea populației preocupată de munca în agricultură a scăzut dramatic, astfel încât am ajuns în anul 2011 să avem o agricultură slab integrată în economia de piață.

În acest moment nu există o interrelaționare între sectorul agricol, piață și consumator, fapt pentru care în loc să avem importuri de 70%, atât cât am putea, acestea sunt sub 30%.

Este o certitudine însă că aderarea României la Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic factor de „presiune” pentru reforma rapidă a agriculturii și a economiei rurale românești. Suntem martorii unei noi epoci în ceea ce privește economia agricolă și de dezvoltare rurală a țării noastre. Cu atât mai mult, modelul european se bazează pe un sector competitiv, cu orientarea spre piață și, în același timp, spre protejarea mediului înconjurător.

Fie că vorbim de zootehnie sau de producția vegetală din care rezultă producția din materii prime (de exemplu cartoful, din care se poate produce cauciuc sintetic sau fibre sintetice) și energie din surse reciclabile, trebuie să ne gândim la toate acestea ca la o sursă financiară considerabilă ce ar putea ridica România la un alt nivel economic și social.

Țara noastră mai are potențial și prin prisma produselor ecologice sau așa-zise „bio”, fiind un sector în continuă dezvoltare, tocmai pentru că aceste produse sunt apreciate la nivel mondial. Este un sector de două trilioane de euro, care cuprinde agricultura, industria alimentară, pescuitul, industria forestieră, industria chimică și biocombustibilul. Avem un potențial al culturilor ecologice de un milion hectare, reprezentând 7% din suprafața totală, și chiar dacă în prezent se valorifică doar 2% din suprafața cultivată suntem într-o continuă ascensiune, ținând cont că, în plină recesiune, ecoagricultorii nu fac față comenzilor pentru import și export.

Agricultura este sectorul care poate porni cel mai repede dacă vom ști cum să valorificăm sursele financiare nerambursabile de la UE, ținând cont că peste un miliard de euro ar putea fi cheltuiți din fondurile comunitare în fiecare an. Agricultura trebuie să devină un sector important al economiei și acest lucru se poate doar dacă producătorii se vor organiza și vor accesa subvențiile nerambursabile de la Uniune. Peste 4 milioane de ferme de semisubzistență avem în acest moment, cel mai mare număr din Europa, pe care dorim să le scoatem din așa-numitul „sistem social” cu un ajutor de 1.500 de euro pe an prin care să se stabilizeze și chiar să se extindă în timp. Politica Agricolă Comună sprijină restructurarea fermelor mici și mijlocii prin comasare și o mai bună valorificare a produselor, ce au drept scop dezvoltarea sistemelor de susținere a produselor tradiționale.

O altă soluție ar fi o așa-numită organizare a piețelor, prin care agricultorul să știe în funcție de zonă și de calitățile terenului ce poate produce și cât să producă.

Fie că vorbim de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, de parteneriate public-private sau de împrumuturi pentru vastul potențial de piață pe care îl are România, trebuie să acordăm mai mult interes sectorului agricol insuficient exploatat, din păcate.

Agricultura reprezintă una dintre cele mai importante ramuri ale economiei românești, iar politica de la nivelul Uniunii Europene ne va conduce către un spațiu rural mai armonios dezvoltat din punct de vedere economic și social.

„Proiectul de lege privind asistența socială – următoarea asumare de răspundere a Guvernului Boc?”

Ministerul Muncii a publicat pe site-ul său, săptămâna trecută, Proiectul de lege privind asistența socială, proiect care ar trebui să urmărească reglementarea unor aspecte importante pentru serviciile sociale.

Acesta ar trebui să vizeze, de asemenea, acoperirea ariilor de acțiune insuficient reglementate în domeniu, dar și alinierea la ultimele evoluții în domeniu înregistrate la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. Evident, reglementările acestuia ar trebui să fie îmbunătățite după consultarea cu cei interesați, cu partenerii sociali, cu Parlamentul României. Dar acest lucru nu se mai întâmplă de mult! În viziunea domnului Boc, care abuzează de angajarea răspunderii pentru a-și impune punctul de vedere, pentru a impune legi contrare intereselor cetățenilor români, părerea factorilor implicați este egală cu zero.

Ne-am obișnuit cu aceste asumări de răspundere și cu lipsa de respect a actualului Guvern, drept urmare nu putem să nu ne întrebăm: să fie acesta următorul proiect pe care domnul Boc își va exersa puterea?

Domnilor guvernanți, sperăm din tot sufletul ca măcar de această dată să nu folosiți aceeași procedură forțată, care ocolește dezbaterea parlamentară și argumentele societății civile și care poate să ajungă să nu servească interesele celor cărora se adresează.

Sperăm ca măcar de această dată să țineți cont de propunerile opoziției și să luați în considerare părerea celor ce vor beneficia de această lege, deoarece reglementările trebuie să vizeze buna organizare a serviciilor sociale, încurajarea parteneriatelor public-public și public-privat pentru dezvoltarea serviciilor sociale, reglementarea serviciilor de îngrijire personală și posibilitatea acordării de indemnizații, servicii de suport și facilități pentru îngrijitorii proveniți din familia beneficiarului.

Toate acestea sunt aspecte extrem de importante, fără de care asistența socială din România nu se va ridica niciodată la un nivel european.

„Guvernul celui de-al V-lea Boc își asumă pentru a 11-a oară răspunderea”

Guvernul își tot asumă din 2009 proiecte importante precum: Codul civil, Codul penal, Legea salarizării, Legea pensiilor, Legea educației naționale sau pachetul de legi privind reorganizarea unor instituții publice.

„Lunile de discuții despre noul Cod al muncii unde dezbaterile au fost între tema sclavagismului – susținută de liderii de sindicat și opoziție – și tema flexibilizării muncii, cerință specială a investitorilor străini” au luat sfârșit.

Pe 8 martie 2011, printre pupături, flori și loje ale sălii de plen goale „ca să nu îi mai cadă în cap vreun sinucigaș”, s-a văzut pentru a 11-a oară bătaia de joc a Guvernului. Din câte îmi aduc aminte, așa se întâmpla pe vremea Partidului Comunist, când totul era condus prin asumări și HG-uri, și nu prin procese democratice. Nu pricep de ce ne-am chinuit să îl dăm jos. În afară de o terapie șoc, în România nimic nu mai are efect. Nici pensionari batjocoriți și bolnavi, nici morți și nici zburători de la balcoane. Acolo sus sentimentele și umanitatea se măsoară în euro.

Premierul Boc a început să elogieze beneficiile noului Cod al muncii dictat de FMI: „dispariția contractelor colective de muncă, crearea de locuri de muncă, eliminarea muncii la negru să fie pedepsită cu 1-2 ani închisoare sau amendă penală, sistarea ajutoarelor și fondurilor UE, interzicerea participării la achiziții publice, mărirea perioadei contractelor de durată determinată, optimizarea relației angajat – sindicat, flexibilizarea pieței muncii”.

„Dacă oamenii muncesc și își fac treaba, legea îi apără” – declara premierul. De cine îi apără legea pe medici, profesori și alte categorii de oameni care muncesc în această țară? De bătaia de joc a tandemului celor 2B? Și cei care nu au de gând să muncească, care muncesc puțin sau nu pot munci, ce o să se întâmple cu ei? Vor fi sacrificați? Vor fi eutanasiați? Băgați în lagăre? Cam așa gândeau Hitler și Stalin.

Pe timpul lui Ceaușescu „planul” nu a fost inventat pentru a plăti munca, ci pentru a limita câștigurile. Cum atingeai planul, cum era crescut luna următoare. Și uite așa, ajungeai să nu mai atingi planul. În această situație multinaționalele din România nu vor mai pleca în China și India. Putem spune: „Bun venit în neocolonialism!”. Napoleon și Cezar pălesc de invidie la competența, strategiile militare și economice ale „marelui” Băsescu.

Închei cu o întrebare: oare în spatele „Noului Cod al muncii” se ascund „reformele” în MAI, învățământ, CFR, sănătate?

„Și uite așa regimul B-B a introdus sclavagismul în România”.

Am zis!

„Parteneriatul public-privat – oportunitate de revitalizare a sistemului sanitar românesc”

La data de 1 noiembrie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 178/2010 privind parteneriatul public-privat, învestind astfel cu forță juridică ceea ce însemna până atunci mai mult un concept decât un mecanism de cooperare și dezvoltare a principalelor sectoare de activitate, prin regândirea unor politici publice active și coerente.

Astfel, ca o supralicitare a importanței parteneriatului public-privat în sistemul medical românesc, Ministerul Sănătății intenționează să construiască șase spitale regionale de urgență prin parteneriatul public-privat. În acest sens, Guvernul României a aprobat un Memorandum privind aplicarea prevederilor Legii nr. 178/2010 a parteneriatului public-privat în vederea construirii unor noi unități sanitare în București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu-Mureș și Timișoara. Proiectul de investiții reprezintă o aplicare _in concreto_ a parteneriatului public-privat, pentru că Ministerul Sănătății va participa în acest parteneriat cu terenurile pe care se vor construi spitalele, iar companiile eligibile cu finanțarea, care va depăși suma de 1,5 miliarde de euro. Astfel, din perspectiva activării parteneriatului, spitalul construit cu fonduri private va funcționa în regim public, pacienții beneficiind de tratament în același sistem al asigurărilor publice de sănătate ca în prezent, într-un spital public.

Parteneriatul public–privat a depășit în mod legitim stadiul de concept capitalist izolat într-o sferă abstractă și își dovedește viabilitatea într-un sistem care așteaptă de foarte mult timp o revitalizare susținută de politici publice, care nu pot ignora obligația statului de a furniza asiguraților serviciile la care aceștia sunt pe deplin îndreptățiți conform legii.

Inițiativa Ministerului Sănătății este notabilă și determinantă pentru infrastructura spitalicească din ultimii 30 de ani în România, dar, într-o vreme de recesiune economică pentru România, paradigma parteneriatului public-privat poate fi aplicată și spitalelor, unităților sanitare care întâmpină dificultăți majore în asigurarea eficientă a actului medical.

Externalizarea serviciilor imposibil de finanțat de la bugetul de stat către operatori privați, prin încheierea de parteneriate public-private, reprezintă o soluție care va conduce în mod irecuzabil la relansarea unităților sanitare aflate în colaps și la continuarea furnizării serviciilor ce se aflau în situația de a fi abandonate.

Dacă privim la politicile publice impuse în domeniul sănătății de unele state membre ale Uniunii Europene, vom recunoaște preeminența parteneriatelor public-privat și implicit reiterarea unor modele de succes privind activarea parteneriatelor. Cu titlu de exemplu, se cuvine a aminti Clinica Charité din Germania, spitalele Landeskrankenhaus Feldkirch, Hohenems și Bludenz din Austria și sistemul de spitale regionale din Portugalia.

Doamnelor și domnilor deputați,

Veridicitatea reformei în sistemul sanitar românesc este condiționată de susținerea și promovarea constantă a parteneriatelor public-private în sistemul medical, prin eficientizarea serviciilor medicale, astfel încât sursele de finanțare externă să reprezinte investiții pe termen mediu și lung, dezvoltând totul după coordonatele unei culturi organizaționale, cu respectarea dreptului la viață și la sănătate al cetățenilor români.

„Pledoarie pentru o politică națională unitară de protecție în cazul dezastrelor naturale”

În primele două luni ale anului 2011, activitatea seismică s-a intensificat considerabil în România, astfel că s-au produs 42 de cutremure, câte 21 în fiecare lună. Acestea au depășit rar magnitudinea de 3 pe scara Richter, astfel că, teoretic, nu ar trebui să existe motive de îngrijorare, așa cum susțin specialiștii.

În anul 2009, într-un Raport al Organizației Națiunilor Unite, România era integrată alături de Italia și Grecia în rândul țărilor europene cele mai expuse riscului seismic ridicat, principala cauză a vulnerabilității fiind clădirile neconsolidate. Peste un milion de români sunt vulnerabili la cutremur, notează Raportul ONU, în timp ce asiguratorii estimează pagube de peste 100 de miliarde de euro în caz de dezastru.

Un cutremur devastator ar provoca în România pagube imobiliare de circa 105 miliarde de euro, potrivit unui studiu al Ministerului Mediului, citat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Potrivit studiului invocat, circa 75% din locuințele țării au un grad mai mare de rezistență, fiind construite din cărămidă și beton, în timp ce 25% din case sunt din paiantă și chirpici și prezintă o vulnerabilitate considerabilă în cazul unui seism de mai mare amplitudine.

## Doamnelor și domnilor deputați,

Toate aceste studii și statistici au menirea de a responsabiliza autoritățile statului român pentru a contura o politică națională unitară pentru protecția cetățenilor români în cazul producerii unor dezastre naturale. Adoptarea Legii nr. 248/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundațiilor reprezintă un pilon important în clădirea unei asemenea politici publice de prevenire și mai apoi de protecție efectivă a cetățenilor, dar cadrul legislativ trebuie, în continuare, în mod considerabil, consolidat.

Autoritățile administrației centrale și locale trebuie să formuleze și să aplice programe prioritare de reabilitare a clădirilor istorice și a clădirilor care prezintă un grad ridicat de vulnerabilitate în cazul unui seism de mare amplitudine, proiecte care au ca unic scop prevenirea oricăror tragedii și protecția efectivă a cetățenilor români.

Funcționarea optimă și efectivă a Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, structură care este organizată de autoritățile administrației publice și se compune dintr-o rețea de organisme, organe și structuri abilitate în managementul situațiilor de urgență, constituite pe niveluri sau domenii de competență, trebuie să cuprindă și situațiile exprese de cutremure, care prin amplitudinea ridicată pot duce la producerea unor dezastre naturale.

Mai mult, trebuie reactivată și intensificată campania de informare a populației României cu privire la măsurile de urgență pe care fiecare cetățean trebuie să le cunoască în caz de cutremur sau orice altă calamitate naturală.

Necesitatea formulării și implementării cu celeritate a unei politici publice naționale aplicate în mod unitar în cazul dezastrelor naturale reprezintă o dovadă de responsabilitate civică a instituțiilor statului român, dar mai ales o obligație concretă și efectivă de protecție a cetățenilor săi.

„Timișoara – capitală culturală europeană în anul 2020” Titulatura de capitală culturală europeană reprezintă o inițiativă a Uniunii Europene, proclamată în anul 1985 de Consiliul de Miniștri, iar din acel an și până în prezent patruzeci și două de orașe europene au fost învestite cu acest titlu, ca o recunoaștere a culturii și diversității europene.

Pentru anul 2020, Timișoara va candida pentru titlul de capitală culturală europeană, invocând argumente solide, realități de fapt care să justifice candidatura la un asemenea nivel. Dacă în anul 2007 am fost onorați ca Sibiul să primească titlul de capitală culturală europeană, demonstrând întregului spațiu european caracterul multicultural și multilingvistic al orașului, în anul 2020 Timișoara se va dezvălui Europei ca fiind, prin excelență, un oraș al culturii și al culturilor.

Tradiția multiculturală și multietnică formatoare a spațiului de civilizație timișorean se încadrează în paradigma identității europene, fiind o zonă de interferențe și convergențe multiculturale.

Nu trebuie să uităm faptul că la Timișoara a fost editat primul ziar din România în anul 1771, în anul 1815 s-a deschis prima bibliotecă publică de împrumut, cu sală de lectură, din Imperiul Austriac, iar în anul 1847, Johann Strauss fiul a concertat aici, pentru prima oară în afara Vienei.

Timișoara este orașul cu cea mai întinsă arie protejată de monumente istorice din România, peste 14.000 de clădiri de patrimoniu, care oferă măsura unei moșteniri culturale, arhitecturale incomensurabile.

Doamnelor și domnilor deputați,

Timișoara reprezintă un model în ceea ce privește caracterul său multiconfesional și multilingv, conviețuirea a douăzeci și nouă de grupuri etnice aparținând la șaptesprezece confesiuni religioase reprezentând un argument forte în acest sens.

Dincolo de argumentul multiculturalismului, trebuie subliniat faptul că Timișoara reprezintă un centru universitar de excelență, în care studiază peste 70.000 de studenți în peste 30 de domenii diferite, de la științe umaniste, muzică și arte la economie, inginerie, medicină și farmacie, arhitectură.

Din perspectiva spațiilor culturale convenționale și neconvenționale, Timișoara are privilegiul unic în Europa de a beneficia de activitatea a trei teatre de stat: Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”, în trei limbi diferite: română, germană și maghiară. Caz unic în Europa, cele trei teatre își desfășoară activitatea împreună cu Opera Națională Română în cadrul aceleiași clădiri istorice – Palatul Culturii.

În fiecare an, în Timișoara se desfășoară peste 60 de manifestări culturale de prestigiu, sub egida unor instituții și organizații culturale însemnate, efervescența culturală reunind Festivalul Internațional Timișoara Muzicală, Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii și Tineri, Timișoara – Mica Vienă, cu Festivalul Plai, sau „Săptămâna Cafenelelor Cafekultour”.

Adoptând în anul 2008 conceptul Timișoara Open Art City, dimensiunea culturală își revendică unicitatea, în sensul în care actul artistic nu se mai desfășoară ca un simplu eveniment, ci devine un program susținut permanent și prezentat comunității printr-o largă deschidere. Astfel, Timișoara Open Art City a devenit un brand cultural care promovează imaginea orașului, nu numai în țară, ci mai ales pe plan internațional.

Dincolo de argumentul cultural, Timișoara își poate susține candidatura prin argumentul dezvoltării economice și al investițiilor străine, situându-se pe locul doi la nivel național – după București, municipiul Timișoara polarizând aproximativ 7,5% din valoarea totală a investițiilor străine atrase în România de astăzi.

Pentru a deveni capitală culturală europeană în anul 2020, Timișoara trebuie să continue procesul de modernizare a orașului în toate sectoarele, prin programe prioritare privind reabilitarea clădirilor istorice, reabilitarea spațiilor publice din centrul istoric al orașului, elaborarea Planului Urbanistic General al Timișoarei.

Ca deputat ales de timișoreni pentru a le reprezenta interesele în Parlamentul României, susțin public și în mod activ candidatura orașului Timișoara pentru a deveni capitală culturală europeană în anul 2020, ca o recunoaștere și ca o celebrare a culturii și identității europene comune.

„Drepturile copilului trebuie protejate printr-o politică activă de protecție socială – Mesaj de Ziua Internațională a Copiilor Străzii”

Data de 21 martie marchează în fiecare an, la nivel mondial, Ziua Internațională a Copiilor Străzii, păstrându-și unicitatea nu prin festivismul și focurile de artificii care împodobesc zilele de sărbătoare, ci prin semnalul de alarmă pe care îl transmite în lumea întreagă față de un fenomen social înfiorător, privind încălcarea demnității umane.

Copiii străzii sunt, de cele mai multe ori, victimele unui sistem incapabil să gestioneze probleme sociale grave cu care societatea contemporană se confruntă, astfel că imaginea României în plan extern este asociată adeseori cu problema copiilor străzii. Trebuie subliniate eforturile susținute și efective ale organizațiilor nonguvernamentale de caritate care au condus la reducerea numărului înfiorător de mare al copiilor străzii, dar nu trebuie ignorat faptul că, în acest moment, numai în București se află peste 1.000 de copii care trăiesc pe stradă. Statisticile sunt cutremurătoare pentru că redau în chip fad imaginea unor drame, a unor vieți care se distrug sub atacurile și presiunea străzii.

Doamnelor și domnilor deputați,

Chiar dacă implicarea organizațiilor nonguvernamentale în problema socială a copiilor străzii este determinantă, configurarea și aplicarea urgentă a unei politici sociale efective de protecție a copiilor străzii, ca o categorie defavorizată și vulnerabilă social, reprezintă prin excelență prerogativa instituțiilor statului român.

Necesitatea unei ocrotiri speciale a copilului a fost enunțată în Declarația de la Geneva asupra drepturilor copilului din anul 1924 și apoi recunoscută în Declarația universală a drepturilor copilului, unde se arată _ad litteram_ că „dată fiind lipsa sa de maturitate fizică și intelectuală, copilul are nevoie de protecție și îngrijire specială, inclusiv de o protecție juridică adecvată, atât înainte, cât și după nașterea sa.” Constituția României prevede în art. 49 alin. (1) dreptul

fundamental al copiilor și tinerilor de a se bucura de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor, astfel că protecția juridică a copilului înseamnă recunoașterea drepturilor acestuia, cât și consacrarea mijloacelor pentru exercitarea acestor drepturi.

Cadrul legislativ românesc solid și bine ancorat în sfera reglementărilor internaționale în materia drepturilor copilului, respectiv Legea nr. 272/2004, dar și alte acte normative definitorii în materie, au forța și deplina autoritate de a invoca în fața instituțiilor statului român necesitatea unei politici unitare active de protecție socială a copiilor străzii, de prevenire a oricăror forme de abandon și de condamnare a oricăror forme de exploatare a minorilor.

Protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale copilului nu poate fi exercitată în mod efectiv în lipsa unei politici active de protecție socială reconfigurate în jurul unor realități care escaladează fenomenul. Astfel, instituțiile statului român trebuie să susțină în mod constant implicarea organizațiilor nonguvernamentale în protejarea drepturilor minorilor care au ajuns pe stradă și care trebuie urgent reabilitați prin integrarea lor în instituții de ocrotire sau de plasament familial.

Nu trebuie ignorat faptul că fenomenul social al copiilor abandonați pe stradă generează și amplifică infracționalitatea în toate formele ei subtile și extreme, astfel că mecanismul de cooperare a instituțiilor statului român trebuie să funcționeze pe măsura pericolului existent.

Ziua Internațională a Copiilor Străzii reprezintă un semnal de alarmă împotriva oricăror forme de ignoranță față de fenomene sociale dramatice și reclamă necesitatea aplicării unei politici publice unitare de protecție socială a unei categorii defavorizate și vulnerabile social.

Doamnelor și domnilor deputați, copiii nu sunt doar viitorul acestei țări, ci chiar prezentul ei, de aceea drepturile, libertățile și interesele lor legitime trebuie garantate și pe deplin protejate.

„Lansarea revistei Avrora”

La Muzeul Național de Istorie din București, în cadrul Salonului de carte, presă și muzică, Comunitatea Rușilor Lipoveni și Asociația Tinerilor Ruși Lipoveni din România au lansat prima revistă de tineret în limba rusă.

Revista Avrora are la bază inițiativa unui grup de tineri ruși lipoveni din București, care au dorit și și-au propus să dezvăluie oportunitatea și necesitatea pe piața românească a revistelor de circulație internațională, în mod special a revistelor în limba rusă.

Revista Avrora este o revistă de actualitate, utilitate și informativă, care își propune să inspire tinerii să-și definească propriul stil în scrierea articolelor, având la dispoziție o vastă categorie de domenii de abordat.

Targetul revistei sunt atât tinerii cu vârsta cuprinsă între 12 și 35 ani, dar și cititorii din alte categorii de vârstă, precum și toate categoriile sociale. Cititorii trebuie să fie cunoscători ai limbii ruse, de la un nivel mediu la avansat, dornici să își completeze cunoștințele lingvistice, culturale și informative.

Revista va fi un periodic editat o dată la două luni, șase numere pe durata unui an calendaristic, distribuit în 40 de unități școlare din județele: Tulcea, Brăila, Constanța, Iași, Suceava, Botoșani, Neamț și Bordușani, unde limba rusă este studiată ca limbă maternă.

Primul număr al revistei reunește în paginile sale teme culturale de actualitate, cronică istorică și literară, articole de sănătate și design, articole-interviu, fotoreportaje, informări cu privire la evenimentele jubiliare sărbătorite la nivel mondial, eseuri, povestiri și poezii ai căror autori sunt viitoare tinere talente.

Pe piața din România se simte nevoia, din ce în ce mai crescută, a materialelor în limba rusă. Modul plăcut și modern al articolelor punctează deosebita cultură de origine rusă, ca un mijloc de comunicare și de continuă reîmprospătare a lingvisticii și culturii universale ruse.

„Cui îi mai pasă de bolnavii infectați cu HIV/SIDA?”

În lumea dementă în care trăim, caracterizată prin sărăcie și lupta pentru supraviețuire, măcinată de o criză economică și morală fără de sfârșit, zguduită de cataclisme naturale nemaiîntâlnite, în această lume deci, credeți că sunt mulți cei care se mai gândesc la persoanele afectate de virusul HIV/SIDA? Cu siguranță, aceștia sunt foarte puțini, ei aflându-se în imediata apropiere a bolnavilor, fie că sunt din familie, fie că este vorba de cei care fac voluntariat pentru îngrijirea lor.

M-am oprit asupra acestui subiect cu gândul de a vă aduce aminte că această maladie nu a fost eradicată, ea continuă să facă ravagii, și că oamenii aflați în această situație dramatică au nevoie urgentă de ajutor. Nu e vorba de neajunsurile materiale sau de spaima permanentă în care trăiesc, ci de cea mai gravă problemă cu care se confruntă, și anume, accesul la tratamentul antiretroviral (ARV), cel care le asigură supraviețuirea. Acest tratament specific foarte scump, odată ce a fost început, nu mai poate fi întrerupt pe toată durata vieții pacientului. Întreruperile repetate ale tratamentului duc la creșterea rezistenței virusului, ceea ce presupune apoi o nouă schemă de tratament, cu medicamente mai performante, dar mult mai scumpe (o asemenea schemă terapeutică poate varia între 500 și 3.000 euro/pacient/lună).

Până în anul 2006, acest tratament se achiziționa în mod centralizat, printr-o licitație națională. Medicamentele erau repartizate apoi pe centre regionale, care le distribuiau secțiilor de infecțioase de la spitalele județene, de unde fiecare bolnav își primea dozele necesare. În timpul guvernării Tăriceanu, s-a încercat distribuirea tratamentului antiretroviral prin farmaciile cu circuit deschis, dar bolnavii din toată țara s-au opus, invocând argumente de care a trebuit să se țină cont: confidențialitate, nesiguranța continuării tratamentului în situația în care farmaciile nu-și primeau deconturile de la casele de asigurări de sănătate județene, ruperea legăturii medic curant–pacient. Hotărârea finală se referea la distribuirea medicamentelor tot prin circuit închis, prin farmaciile spitalelor, dar, din păcate, n-a mai fost organizată licitația națională, fiecare spital urmând să-și achiziționeze tratamentul pentru bolnavii pe care-i avea în evidență.

Din acel moment au început să apară probleme legate de procurarea medicamentului fără de care acești bolnavi nu pot trăi, situație care s-a agravat tot mai mult de la un an la altul. Cu toate că au trecut aproape trei luni din 2011, până la această dată bolnavii din județul Neamț nu au primit deloc medicamente pentru acest an. Situația dramatică la care s-a ajuns este cauzată, în primul rând, de întârzierea cu care a ajuns în teritoriu bugetul de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, dar și de procedurile extrem de greoaie prevăzute în Legea achizițiilor publice care duc la întârzieri nepermis de lungi în procurarea medicamentelor. Nu se poate ca acolo

unde e problemă de viață sau de moarte să se aplice aceleași reguli ca în cazul achiziționării unor bunuri comune care pot suporta oarece timp de așteptare și care nu pun în pericol viața unor oameni...

Un domn din Piatra Neamț, Toader Blaga, reprezentant al organizației ALEXIANA, constituită din persoane infectate cu HIV/SIDA din județul Neamț, are în îngrijire două fetițe afectate de această maladie și, în ciuda eforturilor disperate pe care le-a întreprins, nu a reușit să facă rost de medicamentul care să țină în viață acești copii. Într-un gest de maximă disperare, acest om care cunoaște bine ravagiile pe care le face boala nemiloasă care se numește SIDA, m-a rugat să adresez Guvernului și Parlamentului apelul care nu suportă amânare:

„Vă rugăm insistent să interveniți pentru a găsi o procedură de achiziție a acestor medicamente într-un regim de strictă urgență și să fie eliminați acei timpi din procedurile din OUG nr. 34/2006, prin modificarea acesteia în cazul procurării de medicamente sau să se revină de urgență la licitația națională de medicamente care a funcționat destul de bine în cazul acestor bolnavi” ‘.

Ținând cont de faptul că viața este bunul cel mai de preț, vă rog să vă gândiți câteva clipe la drama acestor copii, care nu au nicio vină pentru suferința pe care o trăiesc, și să încercăm să urgentăm găsirea acelor soluții pentru achiziționarea cât mai grabnică a medicamentelor de care au atâta nevoie!

„PDL, lași și atunci când vine vorba de UDMR”

Slugărnicia față de UDMR, afișată în mod continuu și fără simț de răspundere de PDL în frunte cu Boc, Anastase și Traian Băsescu, a ajuns să fie ridicată la rangul de politică de stat. Lipsa de reacție a membrilor Cabinetului Boc la mesajele antiromânești transmise de oficiali ai Ungariei demonstrează încă o dată că PDL este dispus să vândă România provincie cu provincie doar ca să nu plece de la guvernare.

Consider că acceptarea cu o lejeritate debordantă a unor explicații precum cele oferite de ambasadorul ungar în România, Oskar Fuzes, conform cărora pasajul „să fie Ardealul cum a fost și națiunea ungară cum a fost, asta vă doresc din suflet”, conținut în mesajul premierului Viktor Orbán, „a fost confundat, a fost amestecat mesajul primministrului, mesajul din partea soției mele și un poem al lui Petöfi Sándor”, arată supunerea totală a lui Boc și a lui Băsescu față de puterea pe care o are UDMR-ul – un partid iredentist care menține PDL la guvernare.

Evenimentele care au loc zilele acestea la Centrul Internațional de Conferințe al Parlamentului României – Târgul Internațional de Turism Holiday Market – unde județele Harghita, Covasna și Mureș își promovează turismul prin intermediul unui stand comun denumit Ținutului Secuiesc, confirmă cele afirmate de mine. Astfel, este recunoscut, în mod indirect, de către instituții ale statului român Ținutul Secuiesc ca parte distinctă a României, care se promovează în acest sens.

Iată așadar că lipsa de reacție a lui Băsescu și Boc față de declarațiile iredentiste și antiromânești ale premierului ungar cu ocazia Zilei Naționale a Maghiarilor de Pretutindeni generează deja noi acțiuni ale maghiarilor din România care își exprimă din ce în ce mai ferm intenția de autonomie statală.

Din păcate, în aceste vremuri tulburi, în care guvernanții ar trebui să dea dovadă de fermitate, vedem că singurele preocupări ale lui Boc&Co sunt alegerile interne, luptele dintre găștile de partid pentru marcarea sferelor de influență, asigurarea, prin orice mijloace, a câștigării alegerilor în 2012 etc.

Dacă ar fi fost un guvern responsabil, pus în slujba cetățenilor săi, atunci preocupările de maximă importanță ar trebui să fie legate de lipsa locurilor de muncă, de tăierea pensiilor și a salariilor, de nivelul prețurilor, de păstrarea identității naționale și a integrității teritoriale.

În calitate de parlamentar, cer PDL, premierului Emil Boc, să meargă în fața oglinzii, să își scuture bine capul, să se dezmeticească și să repete la nesfârșit „sunt român” și, după ce s-a convins de acest fapt, să meargă în Coaliția de guvernământ și să le spună și celor de la UDMR „suntem cu toții români”! Într-o traducere mai puțin plastică, solicit premierului Emil Boc să dea dovadă de respect față de această națiune care i-a acordat șansa de a-i fi premier.

Consider că nici PDL și nici noi ca națiune nu putem fi imuni când premierul Ungariei face declarații care pun în pericol atât liniștea din Ardeal, cât și relațiile bilaterale româno-ungare.

Pe de altă parte, lipsa de reacție a Guvernului României arată cu claritate incapacitatea puterii – compusă din PDL și UDMR – de a gestiona afacerile pe plan intern și extern.

Săptămâna trecută spuneam că lipsa de reacție a premierului Emil Boc și a ministrului de externe Teodor Baconschi față de declarațiile lui Orbán și față de faptul că președinții consiliilor județene din Harghita, Covasna și Mureș au primit cetățenie maghiară este o dovadă în plus a lașității care îi caracterizează pe cei din PDL și reprezintă o trădare a intereselor României, trădare justificată exclusiv de menținerea actualei Coaliții la guvernare de către UDMR, și ceream demisia ministrului de externe Teodor Baconschi și a premierului Emil Boc.

Cum lucrurile nu s-au schimbat, consider că solicitarea mea este de mare actualitate!

„Inspectoratul de Stat în Construcții are nevoie de reglementări noi care să îi arate fermitatea și eficiența în cazuri de nerespectare a legislației”

De 20 de ani, în România, se construiește haotic, fiind nenumărate situațiile în care s-au ridicat clădiri sau au fost efectuate lucrări de infrastructură fără respectarea niciunei norme legale privind disciplina în construcții, fără studii și fără autorizații, și asta cu acordul tacit și complicitatea autorităților.

Majoritatea construcțiilor se legalizează în final cu derogări de la regulile generale de urbanism, astfel neputându-se explica de ce în această perioadă nu s-a auzit de construcții demolate sau de dosare penale finalizate cu identificarea și tragerea la răspundere a celor care au încălcat legea.

Tot procesul de urbanizare și suburbanizare postsocialistă este caracterizat de lipsa unor intervenții nu numai din partea autorităților locale, dar și din partea Inspectoratului General de Stat în Construcții, structură care își justifică ineficiența intervențiilor prin lipsa unor prevederi legale clare, care să facă eficientă și eficace activitatea Inspectoratului. Suntem astfel într-o situație hilară, dacă în 20 de ani, în România, nu s-a auzit de demolarea tuturor lucrărilor construite ilegal. Costurile exagerate ale unor lucrări de infrastructură realizate din bani publici nu au fost recuperate de la vinovați, iar cei responsabili de asemenea erori nu ajung să fie pedepsiți pentru deturnările de fonduri. Atunci mă întreb ce fel de

eficiență sau ce fel de rol poate să își justifice în toți cei 20 de ani Inspectoratul de Stat în Construcții?

Inspectoratul de Stat în Construcții, organism de control în domeniul calității construcțiilor, disciplinei în urbanism, supravegherii pieței produselor pentru construcții și avizării investițiilor din fonduri publice, aflat astăzi în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, a cheltuit în trecut sume fabuloase pentru laboratoare de control, care nu au funcționat niciodată. S-au cheltuit sume imense pe echipamente cu care inspectorii ar fi trebuit să verifice calitatea materialelor de pe șantiere, astfel, teoretic, cele 11 inspectorate din țară ar fi trebuit să aibă astăzi echipamente de ultimă oră. În realitate, după ce aceste echipamente au zăcut mai mulți ani în subsolurile inspectoratelor din cauza faptului că nu există personal calificat să le folosească, în cele din urmă, în cele mai multe cazuri, au fost cesionate facultăților de construcții pentru practica studenților.

La Iași, administrația locală a cheltuit peste 100 milioane lei (aproximativ 25 milioane euro) pentru asfaltări dintr-un credit contractat de primăria municipiului. Deși, la Iași, pentru a constata că lucrările de modernizare sunt de calitate îndoielnică nu este nevoie de un specialist, în cele mai multe cazuri acestea crăpând înainte de expirarea termenului de garanție de 2 ani, Inspectoratul de Stat în Construcții verifică aproximativ 130 de străzi, dă aviz negativ la 9 dintre ele, deși sunt aspecte de neconformitate care se văd cu ochiul liber la aproape toate străzile modernizate prin programul respectiv, însă justifică lipsa posibilității de a efectua expertize prin lipsa posibilităților... legale. Prin urmare, deși Iașiul este pe locul doi la nivel național în ceea ce privește îndatorarea publică, ceea ce ar presupune că împrumuturile se văd în lucrări majore de infrastructură, deși lucrările au o calitate îndoielnică verificabilă prin simpla vizionare a acestora, nicio instituție pare că nu poate interveni în timp util pentru restabilirea normalității din punct de vedere al respectării legii.

În aceste condiții, este evidentă necesitatea unor corecții legislative care să permită în primul rând intervenția Inspectoratului de Stat în Construcții pentru corectarea unor asemenea deficiențe, fiind singura instituție capabilă să își justifice profesional deciziile. Nici autoritățile administrației publice locale, nici Instituția Prefectului nu au competențele și expertiza necesară pentru a sancționa fundamentat nerespectarea legislației privind calitatea unor lucrări de infrastructură sau disciplină în urbanism.

În 20 de ani nu am auzit de cazuri celebre în care să fie dărâmate mari clădiri construite ilegal, de persoane responsabile judecate și trase la răspundere pentru erori administrative care au stors banii publici, de sume recuperate de la firme care au încasat sume necuvenite pentru lucrări neefectuate sau efectuate fără respectarea condițiilor de calitate. Nu am auzit de verificări ale calității bitumului la momentul aplicării efective sau amendarea celor care nu respectă standardele de calitate la lucrările de drumuri. Dacă în alte țări, un drum odată reparat rezistă minim 20 de ani, în România, de 20 de ani, drumurile reparate nu rezistă în medie mai mult de trei, patru ani, fiind necesare reparații permanente și, evident, costuri suplimentare constante.

Cu toate acestea, nicio instituție a statului român nu a reușit să corecteze aceste deficiențe evidente, iar Inspectoratul de Stat în Construcții, deși în general deține o resursă umană cu un înalt nivel de pregătire profesională, nu are un cadru legal clar care să îi permită să își ducă la îndeplinire menirea.

## „Galațiul nu este pe placul puterii”

Galațiul are o așezare geografică demnă de invidiat. Așezat la confluența a două râuri și fluviul Dunărea, la granița de est a Uniunii Europene, cu un potențial economic, cultural și, nu în ultimul rând, politic de invidiat, dar, din păcate, nu pe placul puterii actuale, a ajuns să fie cea mai ocolită zonă a României atunci când este vorba de fonduri guvernamentale menite să întărească infrastructura, să dezvolte mediul economic, să rezolve multiplele probleme sociale cu care se confruntă nu numai această zonă a țării, ci întreaga Românie.

Ignorând toate criticile publice, din partea presei, ONG-urilor, dar și opoziției, Guvernul a continuat să trimită fonduri guvernamentale autorităților locale, preponderent pentru cele conduse de PDL.

Fac un apel către toate partidele să acorde în acest an prioritate problemei eficientizării cheltuirii banilor publici în administrația locală, reflectând inclusiv la perspectiva reorganizării administrativ-teritoriale a României pe criterii de eficacitate financiară și să depășească orgoliile politice care au condus, în prea multe cazuri din țară, la falimentul administrației locale de astăzi.

Stimați guvernanți, și Galațiul face parte din România, și acest lucru se vede foarte clar din reprezentarea în structurile ei parlamentare, în structurile Guvernului României, în conducerile instituțiilor de stat, în reprezentarea României pe plan internațional și, nu în ultimul rând, printr-o simplă privire pe harta României.

Revenind la tonul serios, fac apel la toți factorii de răspundere din toate domeniile de activitate să acorde atenția cuvenită orașului și județului Galați.

„Medicii de familie nu vor mai putea prescrie medicamente compensate și gratuite”

Medicii de familie nu vor mai putea prescrie medicamente compensate și gratuite și nu vor mai putea elibera trimiteri care să fie decontate de casele de asigurări de sănătate dacă nu va fi semnat contractul-cadru până la 1 aprilie.

Contractul-cadru, pe doi ani, nesocotește principiul consolidării bazei pentru a întări întregul sistem, decapitează liberalismul profesiei medicale, afectează drepturile pacienților și încearcă subjugarea birocratică a medicilor din asistența primară, promovând falsa dezbinare și deprofesionalizarea.

Dacă nu se semnează contractul, înseamnă că nu va exista o legătură cu Casa de Asigurări, iar medicina de familie va trece în sistem privat. Pentru început, medicii de familie vor acorda consultații gratuite, dar nu vor putea prescrie medicamente compensate sau bilete de trimitere care să fie decontate de Casă.

Autoritățile nu au luat în considerare decât criteriul economic când au propus forma inițială a contractului-cadru.

„Măsurile Guvernului au afectat grav sistemul de sănătate”

Măsurile Guvernului din anul 2010, dar și cele de la începutul acestui an au afectat grav sistemul de sănătate din România.

Decizia privind trecerea spitalelor în subordinea autorităților locale are drept rezultat subfinanțarea unităților spitalicești, în condițiile în care multe dintre primării au resurse bugetare insuficiente.

Măsura a generat o serie de proteste la nivel local. Pe lista spitalelor ce urmau a fi desființate sau comasate au fost trecute, fără discernământ, și unități care de-a lungul timpului s-au remarcat prin calitatea actului medical, care funcționau pe profit și în care se investise de curând, fie că este vorba de dotarea cu aparatură medicală, fie că este vorba de lucrări de renovare și reabilitare termică.

Această decizie de reducere a numărului de paturi din spitale, care va afecta în egală măsură atât cadrele medicale, cât și pacienții, pare a fi nu doar împotriva legii, ci mai ales împotriva cetățenilor. Iar despre calitatea serviciilor medicale și despre accesul populației la acestea nici nu mai poate fi vorba!

Dacă în 2009, țara noastră se situa pe locul 11 într-un clasament al țărilor europene făcut pe baza numărului de paturi de spital, cu 658 de paturi disponibile la suta de mii de locuitori, România va avea acum numai 549 de paturi la 100.000 de locuitori și va coborî pe locul 16 în clasament.

Numărul redus al paturilor din spitale va duce la creșterea infecțiilor intraspitalicești, din cauza afluxului mare de pacienți. Spitalele funcționează, dar se ajunge chiar la doi pacienți în pat, unitățile de primiri urgențe (UPU) sunt pline și aproape că nu mai există locuri prin secții. În aceste condiții, sigur că supraaglomerarea crește și riscul de infecții nosocomiale, dar se poate ajunge și la condiții total necorespunzătoare de terapie a unor pacienți.

„Majorarea prețurilor la alimente”

Parcă nu au fost suficiente crizele de până acum (financiară, bancară, economică) care au bântuit lumea și din care economia începe parcă să-și revină, acum a apărut una mai grea: cea alimentară. Majorarea prețurilor alimentelor este, însă, un fenomen general pe care nu îl poate ocoli niciun stat din lume, și această situație este una mai periculoasă decât creșterea prețului petrolului, determinând accentuarea sărăcirii păturilor modeste.

Creșterea prețurilor este o stare de fapt extrem de periculoasă, deoarece nu numai că agravează tensiunile sociale, dar poate determina chiar revolte, unde mișcările revoluționare nu au fost determinate exclusiv de cauze politice, dar și pentru faptul că statul a redus substanțial subvențiile la alimente. În UE, în ideea ca producția să fie rentabilă, 40% din bugetul acesteia este destinat agriculturii, dar și pe această piață prețurile au crescut.

Agricultorii din Vest primesc subvenții mult mai mari decât cei din noile state care au intrat recent în Uniune. Pentru a se face dreptate și pentru ca agricultura românească să reziste concurenței, este nevoie de reașezarea normelor juridice europene pentru toți fermierii din acest spațiu geografic european. Acest lucru însă nu este suficient. Dacă Polonia, care are același statut juridic ca al țării noastre, absoarbe un procent de fonduri europene considerabil mai mare decât România, înseamnă că hiba este, în primul rând, la noi, și nu atât în altă parte.

Dacă în cazul prețului la carburanți este vorba și de dinamica pieței internaționale, în ceea ce privește măsurile de stimulare a ofertei interne, acestea sunt exclusiv sub gestionarea Guvernului României. Lipsa unui ajutor real din partea autorităților acordat producătorilor agricoli autohtoni pentru încurajarea producției interne nu are justificare decât în incompetență și în lipsa de viziune a Executivului.

*

## „Ce face Guvernul pentru a evita criza alimentară”

Scumpirile în cascadă ale combustibililor din ultimele zile, ale unor produse agricole și creșterea prețurilor la diverse alte produse codependente au dat naștere unei perspective mult mai înfricoșătoare decât cea a crizei financiare. Explozia prețurilor produselor alimentare poate deveni din acest moment o chestiune de timp.

Specialiștii, presa și jurnaliștii, dar mai ales exemplele vii din Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie avertizaseră din 2008 asupra crizei financiare care zguduia marile imperii economice ale Vestului. Ce au înțeles guvernanții noștri atunci din asta!

După lecția învățată în 2008–2009, ani electorali plini de minciuni oficiale și păcăleli în scopuri populiste, prezentul ne sperie. Acum „specialiștii” au devenit de încredere. O lecție pe care, se pare, președintele este gata să și-o asume, ceea ce este, trebuie să recunoaștem, un uriaș pas înainte.

Un prim pas. Căci ce vedem că face Executivul, cel care ar trebui să reacționeze, într-un fel sau altul, în fața unei asemenea provocări? Mai nimic, ar fi un răspuns mult prea înțelegător, o minciună, practic. Emil Boc și miniștrii responsabili pur și simplu rămân interziși în fața exploziei prețului la carburanți. Singura lor explicație este ridicatul din umeri. Eventual, un răspuns combinat cu aruncarea vinei undeva, în trecut, pe umerii celorlalte partide.

Ce facem de aici înainte? Ce fac ei, guvernanții, care acum sunt și avertizați, dețin și controlul deplin asupra principalelor instituții ale statului și nici nu sunt în an electoral? Pregătește Executivul lui Boc vreun plan de revitalizare a agriculturii, se gândește ministrul agriculturii în ce sectoare să mărească subvențiile sau ce strategie generală de atragere a investitorilor să dezvoltăm?

În schimb, miniștrii Ialomițianu și Tabără sunt ocupați să ne explice că majorările de prețuri sunt o problemă tehnică. Sau că nu sunt posibile. În ciuda lor, majorările au loc. Creșterea prețului combustibililor nu este decât scânteia viitoarelor scumpiri ale produselor alimentare.

Avem toate premisele pentru a acționa, dar suntem din nou în faza negării realității, reformarea sau nereformarea principalului partid din Coaliția de guvernare fiind principalul subiect de interes și dezbateri.

## „Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior”

Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior este o zonă naturală de o mare valoare științifică, având un rol important în conservarea diversității biologice. Parcul are statut de protecție la nivel național și comunitar. Agenția Regională pentru Protecția Mediului Galați (beneficiara Proiectului LIFE05NAT/RO/000155 – Reconstrucția ecologică a Parcului Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior) a încheiat în luna martie 2010 un protocol de colaborare cu Agenția Județeană a Pescarilor Sportivi Galați, protocol care are ca obiectiv sprijinul AJPS Galați în crearea unei structuri administrative pentru această arie protejată, în scopul elaborării unui plan de management, prin suport financiar din partea Comisiei Europene.

Tot aceeași entitate juridică, AJPS Galați, depune, în baza Ordinului MADR nr. 15/2011, în luna februarie 2011, dosarul de candidatură pentru obținerea autorizației de pescuit recreativ-sportiv pentru zonele de pescuit din habitatele piscicole naturale aferente județului Galați.

Au fost încălcate prevederile cuprinse în anexa nr. 1 la Metodologia de atribuire a administrării ariilor naturale protejate care necesită constituirea de structuri de administrare din Ordinul nr. 1.948/2010, care stabilește obligațiile administratorului:

– să transfere din patrimoniul său în patrimoniul ANAP, în baza unui protocol de predare-primire, activele fixe, corporale și necorporale, bunuri de natura obiectelor de inventar care au fost procurate și/sau realizate din fonduri publice, finanțări și/sau cofinanțări în cadrul diferitelor proiecte naționale/internaționale, în scopul administrării ariei naturale protejate;

– să păstreze destinația oricărei construcții, dotări ori amenajări ce se realizează și/sau se utilizează în scopul bunei administrări a ariei naturale protejate de către structura de administrare.

Dovada deținerii de către AJPS Galați de bunuri și resurse umane pentru aplicarea prevederilor Ordinului ministrului nr. 15/2011, anexa nr. 4 „documentele care să dovedească valoarea activelor aflate în proprietate”, „dovada deținerii de sediu administrativ organizatoric” și „documentele care atestă dovada deținerii resurselor umane disponibile pentru controlul bunurilor și resursei acvatice cu dotare și aviz în condițiile legii”, s-a făcut prin atașarea la dosar a unor documente care atestă de fapt structura de administrare a Parcului Național Lunca Joasă a Prutului Inferior, și nicidecum una care să fie utilizată în gestionarea resursei acvatice vii.

„Guvernul PDL a reușit să adâncească prăpastia sărăciei” Măsurile administrative și politice luate în ultima vreme le dau motive de îngrijorare românilor. Cetățenii României au fost transformați în victimele unei politici fără discernământ, cu efecte grave asupra nivelului de trai, dar și asupra parcursului economic pe termen scurt și mediu.

Timp de doi ani s-a tăiat cu nerușinare, pe de o parte, din drepturile de asigurări sociale, din cele de asistență socială, din salariile și așa de batjocoră ale cetățenilor români, sub motivația că „nu ne putem permite mai mult”, și s-au orientat, pe de altă parte, resursele astfel obținute către firme de stat și private clientelare, creându-se în acest fel o adevărată plasă de siguranță în jurul acestora.

Politica guvernamentală PDL este caracterizată prin corupție, furt, evaziune fiscală, clientelism, restrângerea drepturilor și libertăților democratice ale cetățenilor.

Consecințele cumulate ale aplicării măsurilor au condus la scăderea drastică a gradului de siguranță a vieții cetățenilor români, la o accentuare gravă a instabilității regimului proprietății în România, la scăderea masivă a încrederii în statul român, în valorile pe care acesta se întemeiază, la creșterea tensiunilor, a suspiciunii și fricii, la degradarea climatului politic, economic și social al țării.

Pe un asemenea fundal politic, caracterizat de incompetență guvernamentală, de lipsă de performanță economică și a măsurilor anticriză menite a sprijini mediul privat, Guvernul PDL a reușit doar să adâncească fără precedent prăpastia sărăciei la care sunt condamnați să trăiască din ce în ce mai mulți români.

*

„Terenuri agricole neexploatate”

Orice discuție despre șansele de revenire a economiei românești pe creștere ajunge inevitabil la una dintre soluțiile vehiculate cu mult înainte de 1989: agricultura. Cele peste 9 milioane de hectare de teren arabil asigură României un loc între primele zece țări din Europa din acest punct de vedere. Aproape două treimi din suprafața agricolă a țării este deținută acum de exploatații individuale, mai degrabă ferme de subzistență cu câteva hectare, a căror producție este folosită mai mult pentru autoconsum.

În ultimul timp se vorbește tot mai mult despre o criză de hrană mondială care ne poate afecta și pe noi, chiar dacă avem suprafețe agricole însemnate și soluri cu fertilitate ridicată, dacă nu suntem bine pregătiți și organizați.

Țara noastră, recunoscută pentru potențialul pedoclimatic ridicat, dar departe de a fi optim exploatat, are toate șansele să-și redobândească locul în comerțul internațional cu produse agroalimentare.

Viabilitatea exploatațiilor agricole, indiferent de dimensiunea lor, se poate realiza prin integrarea într-o piață internă care, din păcate, este firavă în România, ceea ce face ca producătorii agricoli, inclusiv crescătorii de animale, să fie lăsați la cheremul intermediarilor care profită de lacunele de pe piață, adică în primul rând de lipsa unei reglementări juridice referitoare la stabilirea și menținerea unui preț dinainte convenit între producători, procesatori și angrosiști.

Pentru a ne crește contribuția în balanța comercială cu produse agroalimentare, se cere găsirea de soluții care să stimuleze reintroducerea în circuitul agricol a terenurilor nelucrate. Recoltele obținute de pe aceste suprafețe semnificative pot ajuta economia națională și pot mări ponderea în PIB-ul României.

## „Migrația tinerilor”

Migrația tinerilor profesioniști în străinătate scoate în evidență un viitor sumbru: România rămâne, treptat, fără capital uman specializat – combustibilul vital creșterii economice.

În România, soluția emigrării a ajuns, din păcate, un fenomen de masă. Este o soluție a supraviețuirii. Tinerii se decid să plece din România pentru că le lipsesc certitudinile și perspectivele, le lipsește șansa de a-și construi viitorul într-o societate așezată.

Ne pleacă tinerii valoroși, pentru că s-au saturat să mai fie mințiți de guvernanți, pentru că nu mai acceptă ca nonvalorile să ajungă modele de urmat în societate, pentru că resping perspectiva de a corupe sau de a fi corupți.

Exodul capitalului uman din țară în străinătate adâncește însă România într-o prăpastie prea întunecată ca să mai cuprindă și mințile luminate. Eterna problemă a zilei de mâine pune adesea în balanță economia și sentimentul de apartenență națională și, de cele mai multe ori, răspunsul, deloc mimat, înclină abrupt către varianta cea dintâi.

De la menajere, „căpșunari”, antreprenori, agricultori, până la specialiști în calculatoare, ingineri sau medici, din ce în ce mai mulți români preferă să creadă că soarele răsare din Occident, iar numărul lor nu e deloc modest.

Diaspora română are aproape 3 milioane de membri și, dacă luăm în seamă tendințele actuale, încă numără.

Investiția în educație apare drept inutilă, evoluția economică a țării stă încă sub semnul întrebării, iar modernizarea României pare să rămână, în continuare, cu eternul pas înapoi față de statele occidentale.

Pentru a nu compromite definitiv șansele societății românești, guvernanții trebuie să construiască acel cadru instituțional în care tinerii să poată avea încredere că funcționează corect și că le oferă șansa de a se realiza după merite.

Trebuie să le redăm tinerilor speranța că pot trăi într-o societate normală aici, în România.

*

„Creșterile economice doar pentru cei care slujesc actuala putere”

Creșterile economice, prezentate cu surle și trâmbițe de actuala guvernare, sunt în realitate rezultatul unei creșteri economice care este resimțită pozitiv doar de clientela politică a PDL și reprezintă în practică o creștere negativă, așa cum le place celor de la guvernare să spună pentru a arunca un val de ceață și mai dens asupra evoluției actuale a economiei, ceea ce se traduce printr-o scădere a nivelului de trai. La aplicarea măsurilor anticriză nu s-a ținut cont de recomandările specialiștilor și de regulile elementare ale economiei.

Românii sunt sătui de promisiuni, obosiți și neîncrezători, ținând cont de amăgirile anterioare. Ultima dintre minciunile mari ale Guvernului Boc este creșterea salarială de 15% pentru bugetari, iar pentru mediul de afaceri este invitația la proiecte cu fonduri europene, toate procedurile fiind însă de natură să te facă să abandonezi proiectul în realitate.

Guvernarea actuală face tot posibilul ca în România să existe o creștere. Nu contează dacă, în fond, ea nu este în favoarea cetățeanului și a economiei romanești, ci aduce beneficii doar pentru cei care slujesc actuala putere.

PDL-iștii trâmbițează pe unde apucă că ne-am revenit din criză, iar românii nu au bani de alimente și medicamente.

„România trebuie să atace criza prin încurajarea mediului privat și prin atragerea de fonduri europene”

Una dintre soluțiile care ar repune România pe orbita ascendentă a economiei se referă la relaxarea fiscală, o direcție pe care economiștii din Guvern au lăsat-o la coadă, crezând că mărind taxele măresc automat și colectarea la buget.

Un TVA readus la 19% și o cotă unică de 10% ar face din România o țară atractivă pentru investitori și ar impulsiona imediat consumul intern. În loc să fugă în Ungaria și Bulgaria, firmele autohtone ar prefera să-și desfășoare activitățile aici și ar aduce astfel bani la buget, plus locuri de muncă și dezvoltarea industriilor colaterale, pe de altă parte, atragerea de fonduri structurale, unde suntem de râsul Europei. Aveam de atras 30 de miliarde de euro în 7 ani, suntem în anul al patrulea și am reușit să atragem până acum numai 8% din această sumă. Asta înseamnă că vom pierde acești bani cu un succes demn de cauze mai nobile.

De ce nu găsim și în România o formă de a garanta de la buget sumele necesare cofinanțării, în așa fel încât proiectele valide să nu fie stopate din cauză că firmele sau instituțiile solicitante nu pot susține cofinanțarea, iar statul și-ar recupera apoi banii de cofinanțare, pe măsură ce proiectele se află în desfășurare? Sunt nenumărate proiecte europene eligibile care se blochează din cauza lipsei cofinanțării, iar băncile nu sunt prea harnice în a sprijini asemenea demersuri.

Degeaba stăm și ne căinăm că nu suntem capabili să accesăm fonduri europene dacă nu facem măcar ceea ce putem pentru a încuraja această activitate!

Așadar, soluții există și nu necesită doctoratul în economie. Trebuie doar bunăvoință și interes. Nu este însă interesul României să atragă acești bani nerambursabili? România trebuie să-și schimbe filosofia economică și să atace criza prin încurajarea mediului privat și prin atragerea de fonduri europene. În acest fel se vor rezolva și problemele angajaților, vor fi și bani de salarii și toată lumea va trăi mai bine. În caz contrar, o să tot strângem cureaua până o să ne sugrumăm cu ea...

## „Războiul frontului internațional”

Războiul din Libia frământă scena internațională agitată deja de evenimentele nefaste petrecute în Japonia. Un război și o amenințare de explozie nucleară fac din luna aceasta un martie însângerat și trist pentru întreaga planetă.

Poziția oficială a României față de situația din Libia: solidaritate și respect față de Rezoluția 1973 din 17 martie a ONU, care autorizează folosirea „tuturor mijloacelor necesare” pentru a opri uciderea civililor în Libia. Revolta populară este foarte importantă și nu poate fi neglijată, de aceea și rezoluția luată.

UE și NATO trebuie să fie pregătite să facă față acestor situații, miza fiind democrația și libertatea. De la momentul rezoluției, România a participat la toate procesele de decizie politică și planificare militară din interiorul NATO.

Gaddafi mizează pe un război de lungă durată în care a angajat mercenari pe bani grei. A amenințat Occidentul că nu va câștiga un război în Libia și că va merge până la capăt, iar lumea arabă ar putea să se coalizeze alături de el împotriva „teroriștilor occidentali, care fac opera Satanei.”

De cealaltă parte, atacurile Coaliției, care pun în practică rezoluția ONU, au continuat cu un așa-numit „război de curățare”, adică de distrugere a obiectivelor antiaeriene, de tăiere a legăturilor armate ale forțelor mercenarilor lui Gaddafi, dar și de protejare a populației, împotriva căreia trupele fidele dictatorului au deschis focul, omorând mii de rebeli și cetățeni libieni pașnici.

Intervenția militară a forțelor americane, britanice și franceze în Libia lui Gaddafi a iscat critici vehemente în sânul Ligii Arabe. Chiar și așa, Emiratele Arabe Unite și Qatar participă cu 5 avioane la operațiunile militare din Libia.

Poziția neutră a României este de bun augur în contextul actual, întrucât deocamdată dinamica scenei internaționale conține puțini actori.

Ca membri UE nu rămâne decât să respectăm deciziile luate, iar faptul că țara noastră nu a avut o reacție oficială se datorează faptului că în momentul de față NATO n-a aprobat un plan de operații.

## „Miza PIB-ului: construcțiile!”

Sectorul construcțiilor reprezintă în prezent aproximativ 10% din produsul intern brut al Uniunii Europene, iar peste 26 milioane de angajați sunt dependenți financiar de acest sector, care a fost puternic afectat de criza economicofinanciară.

Printre statele membre care au înregistrat scăderi semnificative ale activităților de construcții se numără Spania, Marea Britanie, Franța, Germania, dar și România. În principal, efectele negative ale crizei s-au manifestat prin reduceri masive de personal, determinate de reduceri ale cererii solvabile pentru locuințe noi, dar și pentru materialele de construcții, unele dintre firmele de profil ajungând chiar să închidă definitiv producția.

În România, sectorul construcțiilor civile a demarat cu mai multă consistență abia la începutul anului 2000, adică după

ce o mare parte a drepturilor de proprietate privată au fost reconstituite.

Impactul crizei a fost și pentru construcțiile românești similar cu cel din Uniunea Europeană, afectând atât piața materialelor de construcții, cât și marile proiecte rezidențiale.

În ultima perioadă, investitorii din construcții s-au axat mai mult pe segmentul comercial – mall-uri, spații industriale, birouri – și au primit un ajutor de supraviețuire din partea Guvernului României, care, în pofida crizei economice, a reușit să mențină o cotă minimală de investiții în lucrări de infrastructură.

Există destule semnale că economia își va reveni încă de anul acesta, iar piața construcțiilor va începe să se consolideze, ceea ce va conduce implicit și la resorbirea șomajului generat de criza construcțiilor.

Să sperăm că lecția crizei a fost învățată de investitori, care nu se vor mai angrena cu atâta ușurință în proiecte nerealiste, nevandabile pe piață. De asemenea, în viitor, vor rezista pe piață doar acei investitori care pun mai presus de toate calitatea lucrărilor, performanța și securitatea viitoarelor construcții.

## „Apel la rațiune”

Vin astăzi în fața dumneavoastră pentru a face un apel la calm și liniște, la rațiune și argument.

Ultimele zile au fost pline de evenimente ce pot deturna atenția noastră de la lucrurile cu adevărat importante spre pseudoconflicte ce nu fac decât să ne acapareze timpul parcă și așa prea puțin.

Deși în Transilvania românii și maghiarii viețuiesc laolaltă de sute de ani fără a se anihila reciproc, se găsesc când și când persoane care, în lipsa unor realizări prezente, se încăpățânează să răscolească părți tulburi ale trecutului. Am copilărit în aceste locuri și pot spune cu mâna pe inimă că nu am aflat de existența unui „conflict” între români și maghiari decât atunci când am ajuns în București.

Nu spun că trebuie să ne uităm trecutul, dar nici nu pot fi de acord cu actualizarea lui permanentă, cu actualizarea problemelor care ar trebui să rămână în istorie.

Karl Popper, filozoful „societății deschise”, spunea într-una dintre scrierile sale că putem sesiza progresul unei societăți analizând problemele cu care aceasta se confruntă. Încăpățânarea unora de a nu aborda problemele viitorului și de a se menține ancorați în cele ale trecutului este, deci, cel puțin un semn de lipsă de voință în acceptarea progresului și sunt convins că nici românii și nici maghiarii din Transilvania nu doresc acest lucru.

O altă așa-zisă problemă la ordinea zilei este poziția militară a României față de evenimentele ce se derulează în Marea Jamahiriye Arabă Libiană Populară și Socialistă.

România are instituții constituționale și legale abilitate să proceseze informații și să ia decizii în acest domeniu, iar poziția adoptată până în prezent dovedește, în opinia mea, echilibru și inteligență. Durata și consistența negocierilor purtate în interiorul NATO susțin această observație.

Ceea ce putem noi face de la tribuna Parlamentului este să transmitem un mesaj de solidaritate cu poporul libian și să îi dorim ca perioada nefastă prin care trece să fie cât mai scurtă.

„Despre adversarii de carton ai Codului muncii!”

De luni întregi de zile agenda publică din România, dar și cea politică au fost monopolizate de dezbaterile aprinse în jurul proiectului Guvernului care propunea modificarea Codului muncii. O lege de o asemenea importanță avea nevoie de mult mai mult echilibru în comunicarea principalelor măsuri ce urmează să fie aplicate.

Din nefericire, opiniile favorabile acestui proiect, dar și argumentele obiective și documentate ale Guvernului aproape că nici nu și-au făcut simțite prezența, pentru că rezistența la schimbare, exacerbată de sindicate, a fost puternic susținută de opoziția parlamentară și, uneori, nefiresc de imparțial, de unele canale de difuzare a informațiilor publice.

S-au auzit mai degrabă sintagme de genul: „Boc, criminalul!” „Legiferarea sclaviei!”, „Adio, drepturi!”. Nu pot să nu mă gândesc, în acest context, la cât de contemporan a rămas un celebru dicton al premierului britanic Winston Churchill, care răspundea opozanților reformelor economice, pe care el însuși le demarase, astfel: „Mulți văd economia capitalistă ca pe un criminal ce trebuie spânzurat... puțini o văd însă ca pe un cal care trage la căruță”.

Capitalismul pe care România a reușit să-l construiască în ultimele două decenii, cu plusurile și minusurile sale, nu putea să nu lase urme adânci și asupra societății românești, asupra structurilor economiei și mai ales asupra principalelor elemente ale pieței muncii.

Când spun acest lucru mă refer la faptul că perioada de criză economică pe care România a traversat-o a evidențiat mult mai clar problemele majore existente în sistemul economic românesc, în special cele legate de factorul muncă, și anume: un deficit uriaș de forță de muncă fiscalizată, o rată a șomajului foarte mare în rândul tinerilor absolvenți, o rată de ocupare cu peste zece procente mai mică decât media europeană.

A critica _a priori_ dorința unui guvern, oricare ar fi acesta, de a răspunde prompt unor asemenea provocări dovedește, în mod clar, că nu poate fi vorba decât despre un gest de ipocrizie sau rea-voință.

Câți dintre cei care au criticat, fără argumente obiective de altfel, au și înțeles care sunt rațiunile modificărilor Codului muncii, și mai ales sensul economic al termenului „flexibilizarea” pieței muncii?

Puțini sau deloc, vă asigur!

Dorința de flexibilizare a pieței muncii vine ca răspuns la rigiditatea ei de astăzi, la faptul că agenții economici cu activități sezoniere, temporare sau atipice nu aveau altă alternativă decât aceea de a utiliza forța de muncă într-un cadru neoficial sau, de ce să ne temem să spunem, de a utiliza munca la negru, aceasta pentru că legiuitorul care a conceput Codul muncii în urmă cu opt ani de zile nu a luat în calcul importanța pe care o au relațiile de muncă în activitatea sectorului privat, neglijând faptul că acest sector se află într-o continuă mișcare ce influențează și utilizarea muncii.

Mă simt dator să spun celor care au capacitatea să înțeleagă că în afaceri nevoia de muncă nu poate fi condiționată legislativ, la fel cum nici programul de lucru nu poate fi stabilit prin vreo normă expresă. Fiecare angajator din România trebuie să beneficieze de condițiile necesare pentru a putea angaja pe criterii de performanță și pentru perioadele de timp pe care specificul activității sale le impune. Incapacitatea de a asigura aceste condiții a creat premisele angajării la negru chiar și în cadrul unor corporații de talie mondială, care nu erau obișnuite cu astfel de practici.

Și, mai mult decât atât, gurile rele au acreditat teza conform căreia modificarea legislației muncii ar conduce la concedieri și la pierderi masive de locuri de muncă.

## Nimic mai fals!

Modificările răspund tocmai necesităților actuale ale economiei de a putea angaja și mai multă forță de muncă în economia oficială, și nu în cea subterană. Codul muncii, pe care Guvernul Boc și-a angajat răspunderea, nu desființează locuri de muncă, ci creează premisele ca acestea să fie mult mai numeroase, și mai ales oficiale, care să garanteze oricărui angajat, indiferent de tipul de contract de muncă încheiat, respectarea deplină a drepturilor sale. Oare de ce opozanții fervenți nu au găsit argumente defavorabile și în privința creșterii gradului de securitate a muncii și consolidării drepturilor angajaților?

Cu toate că extinderea duratei contractelor de muncă pe termen determinat a reprezentat un punct nevralgic, necesitatea adoptării unei astfel de măsuri este motivată de situația contractelor de muncă pe termene scurte, care sunt practic inexistente, și poate una dintre cele mai importante cauze care au generat munca la negru!

Nu am știință ca vreunul dintre cei peste trei milioane de români care au optat să muncească în străinătate să fi reclamat durata limitată a contractelor de muncă pe care le-au încheiat cu angajatorii italieni, spanioli, francezi sau germani.

Ipocrizia celor care au tot demonizat aceste măsuri merge chiar mai departe, concretizându-se în plagiatul grosolan pe care Domniile Lor l-au făcut acestor reglementări, prin asumarea independentă a unei inițiative legislative separate, înregistrată în luna martie la Parlamentul României ca inițiativă proprie.

Altfel spus, măsurile nu sunt bune dacă le aplică guvernarea actuală, ci sunt bune dacă le aplicăm noi, Uniunea Socialist-Muncitorească!

O astfel de atitudine deplorabilă demonstrează lipsa de maturitate politică a unor partide și a liderilor lor, precum și lipsa de responsabilitate față de interesele românilor și ale economiei românești.

Premierul Emil Boc s-a confruntat săptămâna trecută cu cea de-a opta moțiune de cenzură.

Am fost de la început rezervat în ceea ce privește șansele ca moțiunea să treacă. PDL-ul a apelat, cum îi este caracteristic, și de această dată la fraudă. Premierul Emil Boc și-a asigurat voturile din Parlament plătindu-le înainte.

Se dovedește încă o dată că această guvernare este o guvernare împotriva poporului, împotriva dialogului, o guvernare care va crea multe revolte în țară. Cei pe care i-am întâlnit ne cer nouă, celor de la PSD, să depunem eforturi pentru a da jos acest Guvern incompetent și corupt. Din păcate, inițiativele noastre nu s-au concretizat deocamdată.

Pe lângă incapacitatea pe care acest Cabinet o manifestă în conducerea țării, premierul Boc tolerează declarații „antiromânești”, care atacă identitatea cetățeanului român și a României.

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a declarat marți, 15 martie, la Miercurea-Ciuc, la manifestările organizate cu ocazia „Zilei Maghiarilor de Pretutindeni”, că Budapesta sprijină obținerea autonomiei teritoriale a Ținutului Secuiesc. Această declarație a fost filmată și transmisă de televiziunile de știri fără să o vadă, audă sau comenteze nici Baconschi, nici Boc, nici Băsescu.

Președintele Parlamentului Ungariei, Kover László, a declarat sâmbătă seara, pe 12 martie, la Târgu-Mureș, unde a primit premiul „Gabor Aron”, din partea CNS, că statul ungar sprijină dorința de autonomie, iar ceea ce vrea Consiliul Național Secuiesc (CNS) este „legal, corect și modern”, este „viitorul nației și porunca lui Dumnezeu”. Președintele Parlamentului Ungariei a mai adăugat că dorința de obținere a autonomiei este întemeiată și din punct de vedere moral, corespunde voinței Creatorului și voinței oamenilor, iar maghiarii trebuie să aibă încredere în succesul politicii naționale.

În cadrul aceleiași manifestări, președintele Consiliului Național Secuiesc, Izsak Balázs, a declarat că, așa cum Kover László, cu ocazia organizării la Budapesta a ședinței Consiliului Național Secuiesc, a declarat: „Fraților secui, ați ajuns acasă!”, întrucât drapelul Ținutului Secuiesc era arborat pe clădirea Parlamentului Ungariei, tot așa și secuii au înălțat pe clădirea Palatului Culturii din Târgu-Mureș drapelul Ungariei. Acesta a precizat că maghiarii din Transilvania consideră că acest drapel trebuie să fluture pe clădirile oficiale nu doar la ocazii speciale, ci permanent. „Odată și odată trebuie să creăm condiții legale ca toți maghiarii din Transilvania să își poată folosi simbolurile oriunde și oricând doresc”, a menționat Izsak.

Sunt complet indignat de toate aceste declarații ale unor demnitari dintr-un stat vecin de la vest, declarații ce pot da naștere unor controverse aprinse între două țări membre ale CE și care fac parte din aceeași alianță militară transatlantică. Aceste declarații sunt antiglobalizare, sunt împotriva unei bune legături politice și sociale între două țări vecine, membre ale UE.

Nici premierul Boc, nici ministrul de externe nu au reacționat în numele românilor la aceste declarații consternante. Sunt convins că așa cum am perceput eu aceste declarații, le-au perceput și toți românii care luptă pentru ideea de națiune și identitate națională.

## „Panica și energia nucleară”

Agravarea crizei nucleare nipone a generat o panică de proporții, care a cuprins o bună parte din Europa, din Rusia și China. În siajul ei, unele țări au și adoptat măsuri ori reflectează la demersuri ale căror consecințe ar putea fi foarte costisitoare.

Exploziile, avariile și scăpările succesive de radioactivitate la reactoarele centralei Fukushima 1 au speriat rău omenirea. Deși Guvernul nipon a reliefat că în Japonia nu se va produce un cataclism de anvergura celui de la Cernobâl, francezii, în mod evident, nu-i cred. Autoritatea franceză de securitate nucleară a reestimat gravitatea accidentului nuclear japonez. Cel mai grav accident petrecut vreodată, cel de la Cernobâl, în 1986, a fost evaluat la gradul 7 pe scara evenimentelor nucleare și radiologice INES, cu șapte gradații, valoarea 0 indicând absența oricărei anomalii. Prin comparație, accidentul extrem de grav care s-a produs în 1979 la Three Miles Island, în Pennsyalvania, a fost cotat la 5.

Nu e clar deocamdată dacă japonezii vor izbuti până la urmă să-și pună sub control reactoarele serios avariate și să evite marele cataclism al topirii miezului lor radioactiv, dar în acest domeniu exagerările, angoasa și panica sunt sfetnici foarte răi. Sub imperiul viiturii de imagini televizate din Japonia, pe mulți europeni, și în special pe germani și austrieci, prin tradiție mai ostili decât vecinii lor față de energia nucleară și mai sensibili la riscurile ei, i-a cuprins o spaimă violentă de orice reactor atomic.

În reacție, Guvernul german, aflat în fața unor teste electorale importante, a cedat rapid la presiunea opoziției de stânga și a opiniei publice și a admis practic revizuirea întregii politici energetice a țării. Un moratoriu de trei luni asupra recent hotărâtei prelungiri a intervalului de funcționare a centralelor atomice germane se va solda cu închiderea celor mai vechi dintre ele. În interesul sporirii securității nucleare, măsura în sine ar putea fi calificată drept salutară, cu atât mai mult cu cât o seamă de reactoare germane sunt extrem de vulnerabile la un eventual atac terorist.

Germania a revenit în toamna anului trecut la energia nucleară a cărei abandonare, presupus definitivă, fusese hotărâtă de fostul Cabinet de stânga al lui Gerhard Schröder, la începutul anilor 2000, fiindcă fără energie nucleară Germania devine și mai dependentă de energia fosilă, ecologic rea, provenind din țări și regiuni nedemocratice, precum Rusia și lumea arabă

În plus, spre a-și satisface necesarul energetic, Germania, a cărei economie e prea mare pentru a se limita la resurse de energie curată, va trebui să importe curent de la centralele nucleare din statele vecine. Securitatea absolută nu există decât cu prețul, utopic, al renunțării la un tip de energie care continuă să asigure bună parte din prosperitatea întregii lumi civilizate. În acest caz, va trebui ca și restul Europei și al lumii să urmeze exemplului german, ceea ce n-ar fi mai puțin utopic.

## „16 martie 2011 – o zi tristă”

Parlamentul României a oferit, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din data de 16 martie 2011, un exemplu concludent despre cum nu trebuie să se facă politică într-o țară democratică, membră a Uniunii Europene și NATO.

Pe fond se discuta, în conformitate cu prevederile Constituției, moțiunea de cenzură depusă de opoziție cu ocazia angajării răspunderii Executivului privind modificările aduse Codului muncii.

În lipsa numărului necesar de voturi pentru adoptarea acestei moțiuni de cenzură, după eșecul și al mitingului organizat de sindicate în fața clădirii Parlamentului, unii reprezentanți ai opoziției au încercat o stratagemă: introducerea unui nou punct pe ordinea de zi a lucrărilor Parlamentului României, deși inițial ordinea de zi fusese votată în cvasiunanimitate și cuprindea doar discutarea moțiunii de cenzură.

De altfel, nimeni din rândurile PSD, PNL sau PC nu a propus în vreun fel modificarea proiectului ordinii de zi inițial distribuit tuturor parlamentarilor, senatori și deputați.

De ce a fost necesară o astfel de șmecherie? Simplu: pentru ca la orele de maximă audiență de la televiziuni să nu se prezinte încă o înfrângere a nou-constituitei Uniuni SocialLiberale. Și atunci s-a preferat vadimizarea lucrărilor Parlamentului României de oameni care vor să conducă această țară.

Trist, foarte trist, să asistăm la reluarea unor teme demne de anii ’90, pe care le consideram uitate, și asta doar din dragostea nețărmurită a liderilor USL pentru sticla televizoarelor...

Cred că mesajul dat românilor de acest trist spectacol este că trebuie să fim foarte atenți pe mâna cui ne dăm destinele noastre și ale copiilor noștri atunci când votăm. Este nevoie de echilibru, de moderație, de profesionalism și onestitate, dar mai ales de valoare în viața politică! Liderii opoziției au dovedit aseară că nu ezită să arunce țara în aer sau să riște să dărâme ani de muncă asiduă în plan diplomatic bilateral pentru consolidarea relațiilor româno-maghiare, dacă asta dă bine pe ecrane.

Mă detașez de un astfel de comportament care nu ține cont de lecțiile istoriei. Rostul unui parlamentar valoros este, în opinia mea, de a nu incita la tensiuni gratuite, de orice natură ar fi ele, și de a nu reacționa la primul impuls, cu atât mai mult cu cât trebuie să le reamintim unora că România și Ungaria sunt aliați în NATO și parteneri în Uniunea Europeană, iar în această perioadă Budapesta este centrul deciziilor politice europene. Asta nu înseamnă că eu, ca român, nu aștept să aud sau să văd un oficial maghiar care să prezinte scuze poporului român pentru cele întâmplate la Ip, Treznea, Moisei, Sărmașu, Nușfalău, Cerișa, Marca, Brețcu, Mureșenii de Câmpie, Mihai Bravu, Ciumarna, Zalău, Huedin, Belin, Zăbala, Halmașd, Sântion, Cosniciu de Sus, Camăr, Aghireș, Sucutard, Ditrău, Suciu de Sus, Tărian, Prundu Bârgăului, Cătina, Răchitiș, Șincai, Turda, Ozd, Gădălin, ca semn al unei reconcilieri europene pe care o parcurgem după 1989.

Dar nu pot să nu adresez public întrebarea tuturor parlamentarilor care reprezintă localitățile mai sus enumerate: unde au fost și ce au făcut în septembrie–octombrie 2010, când s-au comemorat crimele comise în Ardeal, în 1940, împotriva României? Ce declarații au făcut în iunie anul trecut când s-au împlinit 90 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon? Cum au comemorat 410 ani de la prima Mare Unire a românilor sub sceptrul lui Mihai Viteazul? Așa cum nu pot să nu-i întreb public pe toți acești peste noapte patrioți dacă au auzit de eroul român general Rusescu, cel care a eliberat Budapesta de sub bolșevici în august 1919 și care ar merita o statuie lângă monumentele ridicate martirilor maghiari din 1956? Asta ar putea face obiectul unei declarații a Parlamentului României, nu?

Probabil voi primi tot felul de răspunsuri sau ironii. Un lucru este cert: cu astfel de oameni, România va merge înapoi, și nu înainte, iar după regretabilul spectacol oferit ieri de parlamentari români doar pentru a apărea pe sticla televizoarelor, cugetarea lui Confucius – „Nu trebuie să fii trist că n-ai fost remarcat. Fii trist că n-ai făcut nimic remarcabil.” – se aplică cu acuitate.

Cât despre Codul muncii, când două treimi din parlamentari sunt și oameni de afaceri sub diferite formule, ce aș putea să mai spun decât „ca să înveți un om să pescuiască, dă-i o undiță, nu un pește”! Și uite așa am mai pierdut ocazia de a privi înainte, și nu înapoi cu mânie!

Tema: „Opoziția socialistă, de la lipsa soluțiilor la naționalism ieftin”

Periodic, începând din 1990, vedem politicieni de stânga care, neavând soluții pe care să le propună românilor, se refugiază în naționalism și xenofobie.

Un nou episod a avut loc săptămâna trecută la dezbaterea moțiunii de cenzură depuse de Uniunea Socialistă în urma asumării răspunderii Guvernului asupra noului Cod al muncii. În loc să ne explice viziunea Domniilor Lor asupra Codului muncii, liderii opoziției au ales să dea un spectacol de circ naționalist ieftin. Speram că oamenii de tipul acesta nu au mai intrat în Parlament, că votul uninominal i-a lăsat la marginea politicii, că România a închis definitiv etapa urii și a dezbinării naționale. Probabil m-am înșelat.

Mesajul extremist pe care îl credeam cu toții uitat de ani buni, a fost relansat de Uniunea socialistă PNL-PSD-PC în România europeană a anului 2011, și nu oricum, ci jignind atât inteligența majorității române, cât și pe cea a minorității maghiare, a tuturor cetățenilor români.

Actuala opoziție va rămâne în opoziție mulți ani de acum încolo, atâta vreme cât nu înțelege că viitorul României nu constă în reeditarea acțiunilor de tip „martie 1990, TârguMureș”. Delirul naționalist nu va aduce nici voturile și nici simpatia românilor, fie că ei locuiesc la București, ClujNapoca sau Târgu Neamț. Românii au nevoie de soluții concrete la problemele lor reale, nu de discursuri demagogice axate pe probleme false și inventate pentru a servi intereselor politice, nu intereselor românilor și României. Sperietoarea amenințării că cineva ne va lua Ardealul ține de România trecutului, de o etapă închisă a trecutului nostru, nu de România prezentului sau a viitorului, și nu agitând astfel de subiecte opoziția îi poate ajuta pe români să aibă locuri de muncă mai bine plătite, pensii mai mari și o țară mai dezvoltată.

Liderii USL uită că România este membră a NATO și a Uniunii Europene și că nu se mai poate întoarce în Evul Mediu al politicii, la discursurile de tip xenofob și extremist. În nicio țară membră a UE nu se poate concepe realizarea unui circ, așa cum a fost cel susținut de opoziție săptămâna trecută. Putem vorbi de o opoziție responsabilă în situația în care ea pune interesele politice personale și de partid deasupra celor ale românilor și României? Categoric, nu! PNL și PSD ar face bine de aceea să-și facă ordine în propria ogradă și să ajungă la politica susținerii interesului național. PNL ar trebui să-și elimine din rândurile lor și ale aliaților lor foștii informatori ai Securității, iar PSD ar trebui să scape de corupția din propriul partid pe care a reușit să o exporte și la Parlamentul European. Sigur, este mai ușor să susții declarații populiste, este mai ușor să încerci să aprinzi un foc naționalist, dar nu este corect față de această țară și cetățenii ei.

Nu pot să nu mă întreb: ce va urma acum? Ce „surprize” ne mai rezervă liderii Uniunii socialiste? Poate că următorul pas va fi să ceară să declarăm război unei țări din nordul Africii. Nu putem exclude astfel de scenarii, oricât de fanteziste și stupide ar fi, pentru că, în goana după voturi, PNL și PSD ne-au arătat că nu sunt interesate decât de senzațional, că nu vor decât să atragă atenția, cu disperare, asupra lor. Uită însă că nu așa îi vor face pe români să-i voteze.

Domnilor din opoziție, poate că vă considerați mari bărbați de stat, din moment ce deja v-ați împărțit ipotetice funcții de premier și președinte, deși alegerile vor avea loc peste mult timp. Nu cred că sunteți însă nici oameni de stat și nici bărbați, pentru că un om de stat responsabil nu își jignește vecinii și partenerii, iar un bărbat adevărat nu inventează războaie cu minoritățile pentru a-și demonstra curajul și viziunea.

„Se întoarce inflația cu două cifre?”

Nivelul inflației a continuat să crească de la începutul anului cu mult peste estimările specialiștilor, ca urmare a creșterii prețurilor la alimente și a majorării tarifelor la unele servicii. Legumele și fructele, uleiul, zahărul, produsele de panificație, carnea și produsele derivate au înregistrat creșteri sensibile de prețuri în februarie, urmând tendința lunilor anterioare. Semnalele venite din partea Institutului Național de Statistică arată că tendința de creștere a inflației va continua și în perioada care urmează, cotațiile materiilor prime fiind în urcare, iar rezervele naționale insuficiente.

Potrivit datelor furnizate de INS, rata anuală a inflației a ajuns în februarie la 7,6%, pe fondul scumpirii produselor alimentare cu 8,83%, a celor nealimentare cu 7,27% și a creșterii tarifelor la servicii cu aproape 6%. Astfel, în primele două luni ale anului, inflația a ajuns la jumătate din ținta BNR. Dacă acest ritm se va menține pe toată durata anului, inflația ar putea depăși 10%.

Cum s-a ajuns în această situație?

Una dintre cauzele care au determinat această creștere bruscă și generalizată a prețurilor la alimente este majorarea cotei TVA de la 19 la 24%. Decizia luată anul trecut de Guvernul PDL nu a produs efecte imediate, pentru că la acel moment încă mai existau stocuri, dar, pe măsură ce aceste stocuri s-au lichidat, au început să se scumpească alimentele, carnea proaspătă și carnea congelată sau produsele derivate.

O altă cauză a creșterii prețurilor la alimente este scumpirea materiilor prime care stau la baza hranei animalelor. Se adaugă aici și handicapurile de care suferă agricultura românească, două dintre acestea fiind lipsa unei infrastructurii moderne, axată pe obținerea celui mai bun randament la producție și pe faptul că subvenția de care beneficiază fermierul român este mai mică decât cea acordată în țările din vestul Uniunii Europene.

Concluzia? Lipsa de strategie și coordonare este cea care poate implica România într-o nouă criză, iar apariția unei strategii pentru agricultură în partea a doua a anului, așa cum anunța ministrul Valeriu Tabără, va fi tardivă și nu va mai putea decât să constate că pagubele au fost deja făcute. Aceasta va însemna implicit că riscăm să ne confruntăm din nou cu o cotă a inflației de peste 10%, cu consecințe negative pentru portofelele tuturor românilor.

„Noi amenințări economice internaționale”

Efectele economice negative ale crizei imobiliare, care s-au resimțit cu intensitate diferită aproape pe tot globul, tind să se retragă asemenea unui devastator val tsunami. Economiile mai puternice și care au avut capacitatea de a ajusta politicile economice cu rapiditate sunt deja pe panta fericită a creșterii economice, de două, poate chiar și de trei trimestre consecutiv.

Economiile mai puțin dezvoltate sau în curs de dezvoltare au făcut și încă mai fac eforturi de a ieși din sinuoasa pantă a recesiunii economice. Pentru multe dintre aceste economii criza economică internațională s-a suprapus sau a grăbit intrarea în recesiunea economică, făcând și mai dificilă găsirea de soluții oportune și durabile.

Dacă atât economiile dezvoltate, cât și cele în curs de dezvoltare au găsit alternativele pentru depășirea momentelor dificile, contextul internațional de la începutul anului 2011 începe să furnizeze noi vulnerabilități mondiale.

În primul rând, dorința de libertate și de construcție a unei societăți democratice a popoarelor din Nordul Africii și din lumea arabă a provocat un adevărat seism pe piețele Brent ale petrolului, determinând creșteri fără precedent ale prețurilor la combustibili în întreaga lume. Nu putem să nu ne gândim imediat la o creștere în lanț a costurilor de producție și de transport al mărfurilor și la o creștere aproape generalizată a prețurilor de consum.

Altfel spus, consumul final va fi cel care va reduce, iar competitivitatea va fi cea mai afectată.

Și, de parcă relele nu vin niciodată singure, scăderea disponibilităților de petrol pe piețele internaționale și creșterea prețurilor au început să fie însoțite de o cerere din ce în ce mai accentuată de produse agroalimentare, în condițiile unei oferte internaționale limitate.

Cerealele, legumele sau fructele au suferit scumpiri fără precedent, afectând coșurile zilnice pentru miliarde de consumatori de pe întreaga planetă. Acest fenomen nu este nicidecum unul temporar, el fiind estimat a se accentua din mai multe considerente: creșterea consumului asiatic, afectarea unor suprafețe agricole din ce în ce mai extinse afectate pentru producția de plante industriale sau destinate producției de biocombustibili, deșertificarea sau inundarea unor suprafețe uriașe din potențialul agricol mondial.

Îmi este și teamă să mai adaug acestui context internațional nefavorabil și efectele devastatoare produse în sud-estul Asiei de cutremurul urmat de tsunami produs în apropierea Japoniei. Miliardele de dolari „aruncate” pe piață de către Guvernul japonez în scopul menținerii încrederii internaționale pentru economia japoneză nu are cum să rămână fără efecte transnaționale, mai ales din perspectivă inflaționistă. La acestea mai adăugăm reducerea considerabilă a producției pentru zeci sau chiar sute de transnaționale japoneze, ale căror capacități de producție au fost afectate. Dezastrele nucleare produse la Fukushima au propagat deja ideea reevaluării securității reactoarelor din toată lumea, cu efecte nefavorabile asupra producției de electricitate și creșterea prețului acesteia.

## Stimați colegi,

Acesta este contextul internațional pe care unii îl numesc „postcriză”. Eu nu m-aș încumeta să afirm că provocările internaționale nefavorabile ne-au părăsit odată cu epuizarea efectelor crizei imobiliare americane, ci aș spune că mai degrabă provocările internaționale se multiplică și că va trebui să ne adaptăm și să facem față din mers oricăror tendințe.

În fața unei asemenea situații guvernele naționale trebuie să abordeze cu mare prudență riscurile, precum și politicile de relansare economică. O altă învățătură pe care ar fi trebuit să o fructificăm este legată de faptul că toate provocările viitoare sunt legate de gestiunea resurselor naturale, fie că e vorba de bogățiile solului, subsolului, apei sau aerului. Față de exigențele naturii nu putem răspunde decât prin strategii și viziune pe termen lung.

„Necesitatea de revizuire și transparență în evaluarea riscului nuclear”

În aceste ultime zile am urmărit cu toții evenimentele teribile care se desfășoară în Japonia, evenimente care au ținut în suspans întreaga lume și ne-au reamintit cât de vulnerabili suntem în fața naturii dezlănțuite. În același timp, dezastrul cu care se confruntă poporul japonez a readus în discuție potențialul risc pe care îl comportă energia nucleară și importanța respectării cu strictețe a celor mai înalte standarde de securitate.

Aceste evenimente ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru toate țările care operează reactoare nucleare, inclusiv România. Compromisurile făcute în respectarea standardelor de securitate pe motiv că răul cel mai mare nu se va întâmpla reprezintă o idee greșită. Exemplul Japoniei trebuie să ne învețe că nu pot fi făcute compromisuri când este vorba de siguranță. În acest moment, se impune ca autoritățile competente să înceapă o revizuire a planurilor de acțiune în caz de accident nuclear, în colaborare cu autoritățile locale. Trebuie, de asemenea, revizuită analiza comportării sistemelor nucleare în caz de forță majoră (cutremur, incendiu, impact și acte de terorism), precum și evaluarea riscurilor radiologice la evenimente nucleare. Cu siguranță, planurile și strategiile noastre nu sunt infailibile, cum nu au fost nici cele japoneze, iar o actualizare este necesară și indicată. Avem, în acest sens, exemplul mai multor state europene care au demarat verificări ale propriilor centrale nucleare sau își reconsideră planurile de extindere a sistemului nuclear.

Trebuie, totodată, avută în vedere o mai mare transparență în abordarea problematicii domeniului nuclear. În ultimii aproape doi ani am atras atenția în nenumărate rânduri asupra problemelor existente în instituțiile responsabile cu securitatea și controlul activităților nucleare. Am depus interpelări cu privire la situația din cadrul CNCAN, afectată de reduceri excesive de personal, de o politică managerială lipsită de competență și viziune și de nepăsarea de care a dat dovadă Guvernul României în tot acest timp. Am strâns, în două rânduri, semnăturile necesare pentru înființarea unei comisii de anchetă care să investigheze modul în care CNCAN își desfășoară activitatea. La interpelările depuse, nici până în ziua de azi nu am primit niciun răspuns, iar activitatea CNCAN nu a fost supusă unei verificări amănunțite, în ciuda rapoartelor mai mult decât nefavorabile venite din partea Corpului de control al Guvernului sau al Curții de Conturi. Pe fondul interesului stârnit de situația din Japonia, senatorii USL au inițiat demersurile pentru înființarea unei comisii de analiză privind siguranța nucleară. Oare acest demers va avea sorți de izbândă sau va fi ignorat, așa cum au fost cele două propuneri făcute la Camera Deputaților?

Această lipsă de transparență se traduce și printr-o lipsă a comunicării publice. Am fost de-a dreptul impresionată de răspunsul cetățenilor japonezi la aceste evenimente critice. Această reacție își are rădăcinile într-o educare și informare temeinică a populației cu privire la domeniul nuclear și reprezintă un factor esențial în gestionarea situațiilor de urgență. Din păcate, la acest capitol suntem deficitari. Printre altele, în urma reducerilor de personal operate în agențiile aflate în subordinea Guvernului, Departamentul de relații publice din cadrul CNCAN a fost practic desființat. Proiectele de informare a publicului sunt inexistente, nu există acțiuni cu obiective de educare precise și nici măcar autoritățile și locuitorii din Cernavodă nu sunt informați adecvat despre desfășurarea activității din centrala nucleară.

În plus, am inițiat o propunere legislativă care prevede ca CNCAN să fie trecut în subordinea Parlamentului. S-ar asigura astfel atât independența, cât si resursele necesare funcționării instituției la cele mai înalte standarde și s-ar elimina un potențial conflict de interese între instituții însărcinate cu dezvoltarea și, respectiv, cu autorizarea sistemului nuclear. De asemenea, rolul Parlamentului va încuraja dezbaterile deschise și transparența în acest domeniu. Siguranța nucleară este un subiect mult prea important pentru a fi tratat cu superficialitate și consider că se impune o analiză profundă a strategiilor și a planurilor existente, precum și promovarea transparenței în acest domeniu prin acțiuni concrete, menite să educe populația și să permită o supervizare atentă a sectorului nuclear.

„Lipsa de responsabilitate a angajării răspunderii”

Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament pe Codul muncii. Interesant! Când tocmai responsabilitatea este cea care-ți lipsește în cadrul Executivului, tu îți asumi... răspunderea?! Căci e o lipsă de răspundere ce se prevede în noul Cod al muncii! Culmea-i că texul Codului, conform justificărilor de tip Gâgă ale premierului, se bazează, printre altele, pe... criza economică globală, și asta taman acum, când, dacă ar trebui să punem vreodată bază pe ce zice Boc, am ieși din recesiune peste câteva zile! Adică faci un cod al muncii pentru viitorii X ani, dar te bazezi pe ceva care, după propriile declarații, în curând va începe să dispară? Aberant, ca de altfel orice alt produs al gândirii portocalii! Construcție încropită de mântuială, un alt om de zăpadă care se topește acum, la venirea primăverii! Deja sunt curios în ce zi din luna aprilie a acestui an va veni ministrul Botiș cu ordinul de instaurare a unor măsuri tranzitorii care să anuleze Codul muncii pe care toți PDL-iștii și acoliții lor încearcă să îl bage acum pe gâtul națiunii, Cod trecut prin Parlament prin asumarea de formă a unei răspunderi pentru care orice prost din țara asta știe că nimeni nu va trage, deocamdată, acest simulacru de guvern la răspundere, deoarece parlamentarii portocalii nu mai sunt portocalii la vot, ci ba-s galbeni, ba-s verzi – de frică să nu le dispară avantajele!

Cum tot aceiași parlamentari și-au pus obrazul pentru așa-zisa „Lege a lui Funeriu”, iar câteva zile mai târziu acesta a dat un ordin de ministru care o anulează, făcând astfel ridicolă zbaterea parlamentarilor, ca nu cumva să treacă moțiunea de cenzură a opoziției!

Logic gândind: dacă tot se ajunge la vorba noastră, a opoziției democratice, de ce vă mai zbateți atât, stimați colegi ce sprijiniți necondiționat o putere impotentă? Vă faceți de râs în fața electoratului, iar mâine-poimâine veniți din nou să-i cereți voturile, ca să puteți sta iarăși lipiți de scaune în Parlament, culmea!, la putere fiind... Ce le veți spune țaței Leana sau lui badea Gheorghe când, văzându-vă comportamentul la televizor, vă vor întreba de ce ați stat sudați de scaun și nu le-ați reprezentat interesele? Căci televiziunea a pătruns acum, în secolul XXI, în cel mai neînsemnat colț al țării, prin orice cotlon de județ, iar omul e suficient să deschidă televizorul ca să vadă de ce vă plătește salariile. Sau să nu vadă, când n-are, ca de obicei, ce vedea decât ifose și mărunte jocuri de mari interese ale diverselor clanuri portocalii... sau vociferări prin care vreți musai să demonstrați că laptele e negru, doar că așa convine puterii actuale, ori ca să aduceți „democratic” la tăcere orice voce a opoziției. Și cât de ridicole sunt toate eforturile de a prezenta minciunile evidente drept adevăruri fundamentale pe care se bazează puterea portocalie! Dacă v-ați mai și uita la înregistrările propriilor prestații parlamentare, sunt convins că v-ar umfla până și pe voi râsul de ce sunteți capabili să spuneți pentru susținerea inepțiilor guvernamentale! Cum se simt copiii voștri când colegii lor râd de ei, reproșându-le prestația părinților în Parlament? Cum s-au simțit părinții voștri când ați votat pentru diminuarea pensiilor? Au avut tăria de a vă ascunde reproșurile vecinilor, colegilor, prietenilor...? Ori s-au gândit că, indiferent ce v-ar spune, pe voi oricum nu v-atinge?

Pentru că voi sunteți privilegiatul grup al nației care-și permite să audă și să vadă numai ce vrea, numai ce-i convine... Sunt ridiculizați părinții, frații, surorile, soții și soțiile, copiii ori nepoții voștri? Nu contează asta pentru voi, atâta vreme cât sunteți la putere! La o putere care vă cere să vă vindeți sufletele și țara doar pentru a vă mai ține încă puțin pe niște funcții de unde să mai schingiuiți un pic acest popor! Și, ce-i mai trist, nici măcar n-aveți satisfacția personală că schingiuiți oamenii cu mâna voastră: voi rămâneți lipiți de scaune, iar miniștrii iau tot caimacul, lăsându-vă și vouă ce mai cade de la îmbelșugatele lor mese... Dacă vreți să demonstrați (de vorbe s-a cam săturat lumea...) că tot ce am zis până acum e neadevărat, aveți ocazia, la moțiunea de cenzură! Ridicați-vă în picioare și umblați! Omul a fost făcut de Dumnezeu să stea în picioare, vertical, nu în genunchi sau ca râma! În caz contrar, veți merge degeaba la omagierea lui Ștefan cel Mare, a lui Mihai Viteazul ori a altor eroi ai neamului românesc a căror jertfă o necinstiți acum, stând lipiți de scaunele Parlamentului. Aveți ocazia, la moțiunea de cenzură, să demonstrați dacă meritați jertfa moșilor și strămoșilor noștri, care v-au oferit posibilitatea de a lucra azi liniștiți sub cupola Parlamentului și spre binele țării pentru care ei și-au dat sângele și viața!

„Acțiunile extremiste antiromânești, judecate în instanțele proprii etnicilor maghiari”

Privesc îngrozit știrile care ne prezintă ceea ce se întâmplă zilele acestea în Parlament și în aproape toate județele din Ardeal, știri în care se vorbește despre identitatea românească a Transilvaniei în spiritul secuilor și al politicienilor actualei puteri portocalii, flancați indispensabil de „partenerii onești maghiari” din UDMR. Actualul Guvern condus de Emil Boc, dar și președintele Traian Băsescu se fac că nu știu nimic de declarațiile revizioniste ale premierului maghiar Viktor Orbán, prin care îndeamnă maghiarii din România la revolte pentru autonomia națională, și nici de acțiunea unui funcționar public de la Miercurea-Ciuc, care a dat foc chipului eroului național Avram Iancu în spațiul public autorizat de însuși primarul orașului.

În contextul desfășurării acțiunilor și manifestărilor pentru ziua națională a maghiarimii, mesajul premierului Viktor Orbán a fost citit de un demnitar neoficial care și-a permis chiar să-i facă o recenzie cu caracter liric, citând din poemul lui Petőfi Sándor, pentru a jigni întreg poporul român și trecutul istoric al acestuia.

Dacă soția ambasadorului Ungariei la București Oszkar Fuzes și-a permis să afirme cu ocazia mesajului transmis românilor de etnie maghiară: „Să fie Ardealul cum a fost și națiunea ungară cum a fost. Ardealul a fost luat de la noi de puterile și țările care au avut un scop bine definit, de a ațâța națiunile și a desena granițe la care ei să fie în continuare dirijori”, atunci nu ar trebui să ne mai mire nimic în privința vreunei măsuri ferme ce s-ar impune unor asemenea acte de jignire națională, exprimate diplomatic de un neoficial al ambasadei Ungariei la București.

Văzând în ultimii ani poziția statului român și a oficialilor acestuia în privința acțiunilor rasiste antiromânești promovate de șeful diplomației române, ministrul Teodor Baconschi, în legătură cu românii stabiliți în Italia, referitoare la cazul Nicolae Romulus Mailat, îmi voi exprima opinia că, în tot conflictul generat de manifestările maghiarilor de pe data de 14 și 15 martie 2011, singurul afectat de măsurile autorităților române va fi acel cetățean etnic maghiar, funcționar public din aparatul Ministerului de Finanțe, care în procesul de perfecționare profesională a înțeles că studiul procedurilor fiscale în România se face în cadrul seminarului „Judecarea lui Avram Iancu pentru «crime împotriva secuilor»”.

Este mai puțin importantă poziția premierului Boc în legătură cu acești funcționari reformați ai statului care, după propria mea opinie, primesc calificativul profesional la evaluarea performanțelor individuale de foarte bun pentru anul 2011, cei care prin atitudinea morală și profesională vor scoate România din criză.

Tehnocratul Barna Csibi, funcționar public în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, după un parcurs profesional și ca urmare a specializărilor extremiste realizate în ultimii ani, s-ar putea să devină modelul omului nou din administrația Băsescu-Boc, calificat în executarea oricărui erou național român în propria instanță de judecată.

Acțiunea etnicului maghiar de spânzurare a lui Avram Iancu în instanța judiciară proprie, completată de prezența neoficialei soții de ambasador al Ungariei și de expunerea oficială a mesajului premierului Orbán, întregesc argumentele UDMR de modificare a Constituției României astfel încât orice judecare și condamnare a eroilor poporului român să fie făcute în instanțele specializate ale propriilor etnici maghiari din România.

## „Criză mare, dom’le!”

Pe zi ce trece, cu cât ne apropiem, calendaristic, de momentul alegerilor din PDL, tot ce ține de suflarea portocalie intră-n bâțâieli, căci mare-i miza! De la Shakespeare citire, prin gura prințului Danemarcei: _To be or not to be!_ Dacă ar fi vorba să îl întrebăm pe domnul Boc ce-a spus celebrul personaj, acesta ar traduce, mai mult ca sigur, cu cifrul „Sulaina cenăl”, că ăl de ținea-n mână craniul lui Yorick zicea ceva „ori cu tobe, ori fără tobe”... deși, orice om normal ar zice că a fi sau a nu fi, în varianta portocalie, se referă la a mai fi la guvernare au ba! Pentru că frica animalică, înțepenitoare pe scaune, are, până la urmă, un remediu: calculul rece, personal, al interesului propriu, adică exact ce i-ar face pe unii portocalii să se scoale și să-și exercite mandatul încredințat de alegători, acela de a-i reprezenta în problemele supuse dezbaterii parlamentare!

Pentru că e ilogic să mai ții cu un guvern care, de exemplu, își asumă răspunderea pe Legea învățământului, îi țintuiește pe parlamentari în scaune (fiind o variantă de vot imperativ, de restrângere prin constrângere partinică — adică prin forță, prin forța ierarhiei de partid! — a exercitării dreptului de exprimare prin vot al parlamentarului, cu alte cuvinte, lucru interzis de Constituție, dacă ar mai lua-o vreun portocaliu în calcul!), ca aproape imediat după promulgarea legii să vină domnul Funeriu cu modificări care anulează, pur și simplu, legea pe care încă nu s-a uscat cerneala semnăturii de promulgare! E criză mare-n PDL dacă recurge la astfel de metode prin care își bate joc, pur și simplu, atât de parlamentarii portocalii, cât și de aliații actualei puteri!

Asta e: vrei bani? Atunci taci și-nghiți în sec, chiar de te-arată lumea cu degetul cât de fraier ești și te huiduiesc oamenii pe stradă ca pe urs, chiar și în fața sediului – a se vedea, spre exemplificare, Târgu Jiu ori Constanța! Și e atât de mare criza încât, încălcând nepăsător Constituția (pentru a câta oară oare? Fără număr, fără număr!...), însuși independentul politic (teoretic), dar aprigul jucător portocaliu (și atât de pragmatic) Băsescu a chemat la ordine întreaga conducere a organizațiilor județene portocalii ca să le traseze sarcinile. Bineînțeles, pentru a-i mai prosti un pic pe proști, Turcan a zis că „președintele Traian Băsescu va da curs invitației de a avea consultări cu conducerea PDL pe tema priorităților guvernamentale”. Normal: vorbele au fost create ca să ascundă gândurile, acțiunile... Ce treabă are președintele cu organizațiile județene ale unui partid, fie el și la guvernare? De când există așa ceva în fișa postului președintelui, domnule Turcan? Poate la priceperea matale să existe o așa tragere de păr a unei interpretări ca să-ți folosească drept scuză, dar nu scrie în fișa postului matale că poți abera orice, chiar cu riscul de a insulta inteligența unor oameni care sunt aleși, nu ca matale, oploșiți pe lângă o instituție importantă a nației! Atât de mare e criza în PDL încât nici măcar nu mai reușiți să gândiți mai bine un răspuns? Dați orice, oricum, doar-doar l-or înghiți naivii? Sau criza e dată de incapacitatea neuronilor portocalizați de a mai găsi un răspuns coerent, credibil? Și pe urmă, trimiteți spre susținerea la televiziuni a puerilei motivații pe baciul Vișan și pe Tălmăcean, ca să-și arunce românii televizoarele pe geam!...

Criza PDL-istă va mai continua o vreme, măcar până la congres. Pentru toate taberele e cam clară treaba: indiferent cine vine la putere, taberele opuse nu mai pupă finanțare! _Homo homini lupus est!_ Așa că, dacă negociază mai bine, trec în barca opoziției, opoziția vine la guvernare și mai au și ei șanse să-și mai facă un drum prin colegiu, să-și mai termine o școală... Pentru că, e mai mult decât clar: dacă tabăra Udrea va câștiga, e ca și cum ar câștiga tabăra lui Boc, oamenii lui Blaga din teritoriu pot să-și ia gândul de la vreun ban! Asta e: în partidul portocaliu, câștigătorul ia totul, iar opoziția internă, din partid, e la fel de băgată-n seamă ca și cealaltă, din Parlament. Dovada? Câte osanale trebuie să-i aduci pe strune de lăută doamnei Udrea ca să faci rost de bani pentru a construi măcar o fântână în colegiul tău? Și-atunci, dacă tot e să faci opoziție și să n-ai niciun câștig, nu-i mai de folos să te lipești de opoziția autentică și să ajungi pe val alături de o putere care, având nevoie de tine, te va trata omenește, decât să cazi în genunchi, cerșind în fața „colegului tău de luptă politică”, iar acesta să nu te mai bage-n seamă deoarece pentru el nu mai prezinți nicio importanță, tu nefiind în grupul puterii, n-ai vuittoane și nici nu îți plimbi fizicu’ în 4x4?

Cei care mai sunteți oameni cinstiți prin PDL, nu v-ați săturat să vă lăsați manipulați degeaba de către un grup de învârtiți din partid? Plus că, și-așa, nu se mai știe câți dintre dumneavoastră vă veți mai regăsi pe listele PDL-ului la următoarele alegeri, plus că vă apropiați vertiginos de pragul de sub care, Iozefini să fiți, nu mai intrați în Parlament decât ca să vă aruncați de la balcon! În PDL e criză, criza crește. Cine mai are niște neuroni nespălați de propaganda portocalie, știe ce are de făcut la următoarea moțiune de cenzură!

*

„Codul muncii a trecut! Și cu asta ce-am făcut?”

Aprobarea „noului Cod al muncii” în forma nediscutată în Parlament, prin asumarea răspunderii Guvernului, reprezintă o formulă care evită, o dată-n plus, dialogul cu cei direct implicați în procesul muncii. Se pare că „finuțelor” măsuri guvernamentale le pute rău prezența celor care muncesc în țara asta, ca și prezența opiniilor corecte ce se opun fanteziilor guvernamentale devenite legi prin dreptul forței și speculând ordinar, cu rea-credință și fără pic de onoare, slăbiciunile sistemului legislativ românesc. Fantezii guvernamentale atât de grotești încât, ca să nu moară de râs (asta e: om masiv, în vârstă, îi crește tensiunea repede...), până și Pinalti face nani ori de câte ori le-aude debitate cu o cadență ce ar face și o mitralieră de companie să moară de invidie!

Revenind însă la râsu’-plânsu’ adunat sub numele de „Codul muncii”, rămân foarte multe lucruri nerezolvate, și așteptăm, pe de-o parte, să vină Neluțu Nelu Botiș, întocmai ca Funeriu, cu niște ordine de ministru care să-l anuleze de tot pe nefericitul cod și să apară și normele metodologice care să definitiveze inaplicabilitatea respectivului act normativ.

Un lucru aiurea reglementat de jena asta de nou Cod al muncii e situația în care angajatorul e curios de ce-ai plecat și se interesează de asta la vechiul angajator. Deci dacă ai plecat de la un angajator pentru că te persecuta, te hărțuia sau te supunea la tot soiul de abuzuri, noul angajator se va interesa de tine la vechiul angajator, iar acesta (indiferent de cât de capabil ești sau mai ales pentru că ești bun meseriaș și te-a pierdut din ambiția/răzbunarea/prostia lui!) va face un gest de onoare și te va vorbi de bine, ca să te piardă de tot! Cât de prost să fii ca să crezi asta? Dar a devenit lege, grație neuronului portocaliu guvernamental, că acum umblă zvonul că s-a pus în comun, amărâtul... Acum să vezi hărțuiri și abuzuri sexuale la reînnoirea contractelor de muncă sau la transformarea lor din contracte temporare în contracte permanente! N-aș vrea să fiu conștiința domnului Boc, la câte blesteme se vor abate peste el și gașca sa de incompetenți cu ifose de laureați ai Premiului Nobel!

Cum principala problemă în România este „cine-i controlează pe controlori”, a rămas nereglementat prin lege cine anume validează obiectivele de performanță individuală și criteriile de evaluare a realizării acestora. Dar în cazul când acestea se referă la activitatea prestată în regie, când salariatul e suficient să fie prezent pentru a-și îndeplini sarcina/sarcinile de serviciu? De exemplu: polițistul din intersecție, vânzătoarea de perdele, un paznic de noapte, vânzătoarea de loz în plic, femeia de serviciu de la TAROM... Care ar fi performanța de îndeplinit de vânzătorul de bilete de la o sală de cinematograf sau de vânzătorul de la o tarabă cu blugi? Care ar fi criteriile de evaluare a realizării obiectivelor de performanță individuală la groparii din cimitire, la medicul anatomopatolog, la vânzătorul de pește din hală sau la șeful ANAF-ului, care oricum nu răspunde nicicum, niciodată, de ce fac subordonații săi? Iar astfel de meserii sunt cele mai multe, nu acelea pe care le reglementează de zor codu’ lu’ doi Nelu Botiș, care sunt din ce în ce mai puține și pe cale de dispariție...

Un alt aspect sărit cu drag de guvernanți în „codoiu’ lu’ Bo(c)tiș” este următorul: Codul muncii nu ar trebui să fie în concordanță cu Legea pensiilor? În Legea pensiilor, pensia de invaliditate se acordă la data încetării plății indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, la data emiterii deciziei medicale de încadrare în grad de invaliditate. În Codul muncii este stipulat că „la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate”. Ce fac salariații în astfel de situație? Cum este plătit salariatul în perioada dintre emiterea deciziei medicale și comunicarea deciziei de pensie? Dar cum nici Boc, nici Botiș, nici vreun alt ministru nu-s în cazul menționat, îi doare-n suflet pe ei de restul românilor! În schimb, ei sunt – nu-i așa? – ultracompetenți și superresponsabili, extradeștepți și posesorii adevărului absolut, așa că-și permit să ocolească Parlamentul, prin asumarea răspunderii, chiar dacă, la faza asta, își umilesc proprii parlamentari, care mai fac încă greșeala să-i susțină, și aruncă pe capul poporului legi mai oribile decât cele șapte plăgi ale Egiptului! Va fi o onoare pentru noi, când vom veni la putere, să schimbăm aceste legi mai teribile decât regulamentul intern de Ia Auschwitz! Să mai reamintesc aici și că este codul care reinstaurează sclavia în România? Ce-l împiedică pe un patron să mărească norma de muncă la un nivel pe care să nu și-o poată realiza niciun angajat? Apoi el spune că e atât de îngrijorat de situația familiilor angajaților încât, uite, pune gratis la dispoziția angajaților utilajele sale încă 4 ore-n plus, c-așa-i el, suflet milostiv și inimă de mamă, pentru ca aceștia să-și poată face norma și să-și ia salariile întregi... De fapt, Boc știe foarte bine treaba asta, doar a tăiat cu coasa proprie 25% din salariile bugetarilor – măsură aproximativ echivalentă celei antepomenite! Asta s-a mai tot spus și argumentat pe-aici, dar nimeni nu e mai surd decât cel care nu vrea să audă și mai prost decât cel care nu vrea să priceapă! S-au dat exemple, din partea guvernanților, de prin legislația muncii din Germania. Da, de acord, însă cu două amendamente: pe de-o parte, ăia din Germania au acolo foarte mulți nemți, iar noi nu vrem să-i băgăm în seamă pe nemții noștri – îl preferăm pe Boc (apropo: Milică, fugi de-acasă, nefericitule, că iar se-apropie Paștele și iar faci buba la cap, de suferă un popor întreg încă un an de zile!), și, pe de altă parte, Germania are la guvernare pe Angela Merkel, nu pe Boc, Doi Nelu Botiș, Nuți Udrea, Funeriu, Alo milițianu & comp.! Așa că... dragi guvernanți, când mai dați exemple de cum gândesc, legiferează, trăiesc și muncesc alții, prin alte țări, nu uitați să faceți precizarea și că voi comparați ce și cum muncește calul cu ce face șobolanul... Cine are urechi, s-audă!

„Parlamentul României a devenit anexa Guvernului Boc”

Codul muncii, poate cea mai importantă lege a democrației capitaliste din România, a fost promovat prin angajarea răspunderii Guvernului, procedură ce nu permite dezbaterea și amendarea legii.

Potrivit Constituției, „Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării și organul suprem Legislativ al poporului român”. Acest text constituțional a devenit o normă de recomandare pentru Guvernul Boc. În acest moment asistăm la o sfidare fără precedent a rolului Legislativului, ca factor de control și legiferare în România.

Practica generalizată a ordonanțelor de urgență reprezintă, poate, cea mai importantă modalitate de compromitere a funcției legislative a Parlamentului.

În numai 18 luni, Guvernul Boc a emis 11 pachete de legi pe care și-a asumat răspunderea. Legile care ar fi trebuit să fie dezbătute aici, în fața Parlamentului României, au fost practic adoptate de Guvernul Boc. Sustragerea de la dezbaterea parlamentară a celor mai importante legi care afectează viața publică și viața cetățenilor în general este la ordinea zilei.

Peste 80% din actele aflate pe ordinea de zi a Camerei Deputaților sunt proiecte de lege de aprobare a ordonanțelor de urgență și de ratificare a unor acorduri internaționale.

Legile adevărate sunt de fapt dezbătute la Palatul Victoria, și nu în Parlamentul României. Parlamentul a devenit anexa Guvernului, fiind utilizat doar ca un decor pentru a legifera acțiunile și practicile abuzive ale Guvernului Boc.

„Fără succes”

Săptămâna trecută a fost susținută în plenul reunit moțiunea opoziției privind asumarea răspunderii Guvernului pe Codul muncii. Acest moment a scos la iveală, mai mult ca

altădată, lipsa de substanță a celor care astăzi, din păcate, încă mai conduc România. Am asistat la discursul unui premier surd la problemele oamenilor și orb la ceea ce se întâmplă, pentru că domnul Boc nu are decât o frază pe care și-a însușit-o și o repetă în permanență: economia dă semne pozitive. Domnul Boc nu ne spune nimic despre nivelul scăzut de trai al românilor, nu ne spune nimic despre proteste și despre concedierile care vor continua, dar insistă să ne facă să credem în capacitățile extraordinare ale Executivului său, acel Executiv care a dus țara în cel mai mare regres înregistrat în ultimii 20 de ani.

Deși a venit în Parlament pentru a ataca opoziția și proiectul de Cod al muncii depus de către USL, premierul a sfârșit prin a critica prevederile propriului proiect. Opoziția, deși nu avea asigurat numărul de voturi pentru demiterea Guvernului, respectiv 236, nu avea voie să nu folosească această procedură excepțională, stabilită prin Constituție, pentru că populația României trebuie să știe că are un aliat în membrii PSD. După 6 ani de guvernare mincinoasă a PDL, a venit vremea ca noi, împreună cu cetățenii, să-i scoatem din politică definitiv pe cei care și-au bătut joc de speranța pe care o aveam cu toții într-un viitor mai bun.

Putem noi să mai acceptam la guvernare miniștri incompetenți, fără valoare, care atunci când sunt interpelați în numele oamenilor dau răspunsuri incomplete sau în batjocură? Atât timp cât voi avea posibilitatea, eu, deputatul Rățoi, voi vota pentru demiterea acestui Guvern. Pentru că mi-o cer toți alegătorii din colegiul meu. Tot răul din ultimii 6 ani va fi greu de reparat și ne va fi cu atât mai greu să ne întoarcem pe drumul cel bun. România va suferi mult timp de pe urma acestei guvernări dezastruoase, de care se pare că, în ciuda dorinței majorității, nu putem scăpa. Dacă acești oameni care ne conduc ar avea un minim bun-simț, ar părăsi ciolanul și ar pleca cu toții acasă. Eu cred că la următoarele alegeri românii nu se vor mai lăsa cumpărați și nu vor uita toate suferințele pe care le-au trăit în timpul guvernării PDL.

PSD-ul se va folosi, în continuare, de toate mijloacele democratice pe care Constituția le pune la dispoziție Parlamentului și partidelor politice pentru a îndeplini dorințele românilor și pentru a putea asigura un viitor acestei țări.

Știu precis că nu stăm bine la numărul de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor, dar am o veste bună pentru dumneavoastră: vom avea la sfârșitul anului mai mulți, și asta nu altfel decât prin grija celor ce ne poartă de grijă și nu ne lasă pradă poluării de care ne-am înconjurat în inconștienta noastră sete de urbanism. Reapropierea de natură, în care cândva ne simțeam chiar ca la mama acasă, se va face prin punerea în operă a unei hotărâri de guvern ce s-a adoptat pe 9 februarie, anul de grație 2011, și care va înverzi traiul nostru de zi cu zi preț de vreo 53 de milioane de euro. Banii vin de la Ministerul Mediului și sunt obținuți din taxa de primă înmatriculare.

Binefacerea verde se va coborî în acest mod asupra a 280 de localități din țară, din care 80 sunt orașe, pentru care sunt alocați circa 23 milioane de euro, și 200 de sate, cu circa 30 de milioane de euro alocați.

Că vor avea parte orășenii de câteva fire de floare în plus ori de vreo câteva tufe de oarece întru satisfacerea crescândelor nevoi ale unei categorii sociale numite în general „boschetari” nu poate decât să ne bucure, ca pe niște trăitori între betoane ce ne aflăm, și noi, mai ales că rândurile sus-numitei categorii vor cunoaște creșteri substanțiale, ca urmare a protecției sociale susținute de care, între ghilimelele de rigoare „se bucură” tot mai mulți dintre noi în ultima vreme.

Despre partea înverzirii satelor însă, doamnelor și domnilor, să ne iertați!

Și nu de cârcotaș aflat în treabă mă bag în vorbă, ci de mare mirare că s-au gândit unii la „îmbunătățirea calității aerului prin amenajarea de spații verzi”, alocând până la 250.000 de euro pentru proiecte comunale în locații în care, e drept că nu există asfalt, dar au deja suficient spațiu verde.

Și ca să nu mă bănuiți dumneavoastră de vorbe slabe, iată și câteva exemple.

Comuna Vlădești din județul Argeș primește 250.000 de euro pentru un spațiu verde menit să „îmbunătățească calitatea aerului”, să acopere nevoile localnicilor care nu au canalizare și, mai ales, să ofere acelorași băștinași un pic de verdeață, în completarea pădurilor și a livezilor de pomi fructiferi ce înconjoară localitatea. Cu siguranță vlădeștenii sunt și vor fi și mai mândri de spațiul lor verde, care va costa jumătate din bugetul comunei pentru anul 2010, cu tot cu plata salariilor cadrelor didactice ce predau în localitate.

În comuna Zau de Câmpie, din județul Mureș, Guvernul trimite 235.000 de euro pentru amenajarea de spațiu verde, suma fiind egală cu o treime din bugetul de venituri și cheltuieli al comunei pe anul 2010. Comuna are 3.500 de locuitori și se întinde pe 5 hectare, din care 3,5 hectare sunt îmbogățite de una dintre cele mai importante rezervații de bujor de stepă din România.

Și vă rog să mai rezistați măcar la un singur exemplu! Cele mai mari sume alocate prin HG sus-amintită le primește comuna Roseți din județul Călărași. Cei 6.000 de locuitori ai comunei vor avea nu unul, ci două parcuri, pentru fiecare dintre ele fiind alocați câte 235.000 de euro. Asta după ce în anul 2010 rosețenii au mai primit 235.000 de euro pentru un alt parc. Această comună va investi deci 700.000 de euro în spații verzi, în timp ce locuitorii ei mai circulă pe ulițe acoperite cu pietriș, iar apa curentă și canalizarea sunt în stadiul de proiect.

Cum spuneam, doamnelor și domnilor colegi, mai avem până să ne apropiem de normele europene care prevăd că fiecare cap de locuitor român trebuie să susțină 26 metri pătrați de spații verzi. Problema este că, ținând cont de cifrele guvernamentale care vorbesc de 9 metri pătrați de spații verzi pe cap de locuitor, din care 5 metri pătrați în mediul urban, reiese că sumele de care am vorbit mai sus se îndreaptă către fericiții utilizatori ai deja 13 metri pătrați de spații verzi pe cap de locuitor, din mediul rural.

De fapt, către aceiași cetățeni care n-au șosele asfaltate, apă curentă și canalizare, condiții de minimă decență pentru o țară europeană, dar care cu spațiul verde nu stau la fel de prost ca orășenii de pildă.

Așa că doritorii de aer curat sau, mă rog, cu calitatea îmbunătățită prin amenajarea de spații verzi vor face bine să se cam deplaseze către mediul rural.

Chiar dacă vor ajunge cu greu, din lipsă de asfalt, și vor folosi spațiul verde și pentru servicii determinate de lipsa de canalizare, măcar vor avea satisfacția de a ști că poartă pe strașnica chelie ditamai tichia de mărgăritar!

Și asta, după cum spuneam, numai prin grija celor ce ne poartă de grijă și care, deși n-au bani de pensii, de alocații pentru mame, de medicamente compensate, de salarii, s-au învrednicit să găsească și să dea bani pentru înverzirea patriei.

Posibil ca și deja clasica urare „Să trăiți bine!” să capete ceva nuanțe verzui.

De la fiere!

„Doar noi și atât!” Stimați colegi,

Cu toții știm cât de ocupați sunt colegii noștri de la PDL, pe de o parte, cu adoptarea Codului muncii, iar, pe altă parte, cu organizarea Conferinței Naționale și alegerea unei noi conduceri.

În ceea ce privește adoptarea Codului muncii, membrii Guvernului, reprezentanții PDL și chiar premierul au încercat, fără folos însă, să-i convingă pe români cât de benefice sunt modificările și ce mult se va schimba viața acestora, cum își vor putea găsi mai ușor un loc de muncă, cum vor fi sancționați cei care folosesc munca la negru, iar criteriile de concediere colectivă vor rămâne aceleași.

Și pentru că membrii de sindicat s-au încăpățânat să nu înțeleagă aceste modificări și au organizat zilnic mitinguri de protest împotriva adoptării Codului muncii, cei de la putere au găsit și vinovații: liderii de sindicat și partidele din opoziție.

Astfel, ministrul muncii, Ioan Nelu Botiș, a acuzat liderii de sindicat că recurg la interpretări denaturate ale prevederilor din Cod și că românii trebuie să-l creadă pe dumnealui, „nu pe cei care îi conduc de 20 de ani, pentru că sunt manipulatori, pentru a-și proteja propriile interese”.

Și cum să-i mai creadă românii pe cei de la putere, pentru că una au spus în campanie, și alta au înfăptuit când au ajuns la guvernare, când tot ce a făcut acest Guvern al PDL-ului a fost să taie sau să reducă, nu a ținut seama de nimeni și nimic, înfăptuind numai ceea ce a dorit și i-a convenit, comportându-se ca un tăvălug care calcă totul în cale, neținând cont de oameni și de nevoile lor?!

Un exemplu privind schimbarea pe care au suferit-o cei de la putere este modul în care fostul deputat Emil Boc credea despre Guvern că subminează rolul Parlamentului și merge spre dictatură, iar acum premierul Emil Boc și-a asumat pentru a 11-a oară un proiect de lege și are nu mai puțin de 241 de ordonanțe de urgență date. Atunci erau alte timpuri, era în opoziție și dădea bine pe media, acum este la putere și nu mai contează faptul că Parlamentul a devenit o „anexă a Guvernului”.

Dacă pentru putere gestul opoziției de a nu participa la asumarea răspunderii guvernului pe proiectul noului Cod al muncii este „lipsit de etică și de bun-simț”, oare gestul parlamentarilor PDL de a nu vota la moțiunea de cenzură cum este? Lipsit de demnitate și curaj din partea acestora sau un gest disperat al Guvernului de a fi sigur că pică moțiunea?

După respingerea moțiunii de cenzură și rămânerea aceluiași Guvern la Palatul Victoria, sindicaliștii așteaptă „să simtă” modificările benefice ale noului Cod al muncii, așteaptă apariția celor 200.000 locuri de muncă promise de premierul Boc, „pentru a se ridica și munci”.

Scăpați de cea de-a opta moțiune de cenzură, cei de la PDL se pot ocupa acum de pregătirea Conferinței naționale a partidului.

Acum, pe primul plan în activitatea premierului Emil Boc va trece câștigarea funcției de președinte al PDL.

Pentru a-și atinge scopul de a rămâne președinte PDL, Emil Boc îl are de partea sa chiar pe Președintele țării. Pentru Traian Băsescu nu contează faptul că prin Constituție se prevede obligația președintelui de a acționa echidistant în raport cu partidele politice, de a fi neutru și imparțial în discuțiile cu acestea. Dacă în timpul campaniei miza pe o singură carte, Constituția, acum pentru Traian Băsescu există o singură deviză: aceasta este țara, fac ce vreau cu ea, o dau cui vreau și când vreau. Pentru Domnia Sa acum această „carte” nu mai contează, contează doar faptul ca Emil Boc să rămână președinte de partid, cu orice preț, chiar cu prețul de a rămâne o „râmă” atunci când este vorba despre încălcarea demnității țării și a poporului pe care îl reprezintă.

Eroul Emil Boc a salvat împreună cu președintele acest popor, a scăpat țara de la dezastru, și-a sacrificat simpatia într-o perioadă grea, iar acum are ca prioritate să apere țara de „pacostea socialistă”. Despre corupție, hoție, incompetență, clientelism, mari țepari, premierul nu amintește niciodată. Amintește numai despre ieșirea din criză, despre reformarea statului și despre norocul românilor de a avea acest Guvern.

Chiar credeți, dragi colegi, că a fi un om politic onest, necorupt, este necesar și suficient pentru a fi prim-ministru al unei țări? Nu credeți că pentru acest lucru trebuie îndeplinite mai multe calități pe care Emil Boc nu le are? Cel puțin așa credem noi, opoziția, așa arată datele statistice, numai cei din arcul guvernamental cred în „miracolele” înfăptuite de supraomul Emil Boc.

Stimați colegi, sper că veți rămâne „spate în spate” în partid, dar nu cu spatele la popor, și că nu veți câștiga alegerile din 2012, pentru că acesta țară și acest popor nu merită să mai suporte la guvernare niște incompetenți care nu știu decât să folosească puterea în interes propriu și pentru ei.

prim-ministru a uitat că rezerva bugetară pe care o are la dispoziție provine din:

– tăierile de salarii ale bugetarilor cu 25%;

– contribuția la asigurările sociale de sănătate cu 5,5% a pensionarilor cu pensie de peste 740 lei (și sunt câteva milioane de pensionari);

– reducerea cu circa 1.500 lei a majorității pensiilor;

– creșterea prețurilor cu peste 30% la produsele de bază etc.

Or, în aceste condiții, inspirația pe care i-a dat-o „flacăra violet” este una periculoasă, pentru că rezerva bugetară are și ea limite, iar atunci când se va termina, dispărând motivația pentru parlamentarii puterii, se vor ridica, cu scaune cu tot, și s-ar putea să-l tragă de cravata violet pe domnul Emil Boc de pe scaunul de prim-ministru.

Din calculele făcute, dacă analizăm de câte ori a folosit domnul Emil Boc această șpagă politică se pare că s-a ajuns la fundul sacului. Cred că moțiunea de cenzură pe Codul muncii a fost ultima dată când cravata violet l-a ajutat să mai rămână prim-ministru.

La următoarea moțiune de cenzură chiar dacă se va îmbrăca complet în violet, nu-l va mai ajuta. Mai mult ca sigur va fi mistuit de flacăra violet. Primele semnale au fost recepționate chiar de la ultima moțiune. Nodul cravatei nu se mai slăbește la gâtul premierului, ci se pare că se strânge, iar cei care îl strâng sunt propriii colegi de coaliție.

„Șpaga politică din nodul cravatei violet”

„Este o altă bătălie câștigată în procesul de reformă a statului. Azi am reușit să promovăm Codul muncii. Sunt optimist că va aduce noi locuri de muncă. V-am spus de dimineață că dacă am cravată violet, va fi un rezultat bun”.

Acest text este un pasaj din discursul domnului Emil Boc rostit după aflarea rezultatului votului Ia moțiunea de cenzură din 16.03.2011.

Conținutul acestui text ne duce la evenimentele care s-au derulat înainte de dezbatere și de votarea moțiunii de cenzură privind Codul muncii. Respingerea moțiunii de cenzură era previzibilă și nimeni nu-și făcea vreo iluzie că ea va fi votată de minim 236 de parlamentari, atât timp cât se cunoștea cu câteva zile înaintea votului strategia ca parlamentarii ce constituie Coaliția de guvernare să fie obligați să rămână în bănci și să nu-și exercite votul. Ce nu se cunoștea era care este motivul real pentru care parlamentarii puterii nu-și exprimă votul. La prima vedere, răspunsul la această întrebare este acela că este cel mai sigur mod de a respinge (având majoritatea) o moțiune de cenzură care dacă ar fi trecut ar fi atras după sine căderea Guvernului Boc.

Siguranța premierului Emil Boc de dimineață, când speranțele de reușită au fost puse în „cravata violet” de la gât, provenea nu de la solidaritatea parlamentarilor cu domnul Boc și Guvernul pe care îl conduce, ci de la rezerva bugetară pe care domnul Boc o are la dispoziție și pe care domnul prim-ministru a folosit-o drept șpagă politică, avansând sume semnificative fiecărui parlamentar al puterii pentru a nu se ridica din bancă să voteze într-un fel sau altul moțiunea de cenzură. Cu alte cuvinte, din nodul cravatei violet s-au dezlegat milioanele de roni revărsați la dispoziția prim-ministrului.

Așa a învățat domnul Emil Boc să câștige bătăliile politice în procesul de reformare a statului, folosind banii contribuabililor sub formă de șpagă politică. Cred că domnul

„Ce sărbătoresc colegii noștri parlamentari maghiari la 15 martie: înfrângerea armatei de moți a lui Avram Iancu și genocidul ordonat de Kossuth Lajos împotriva a 40.000 de «bandiți valahi»?”

De ce trebuie să existe în România străzi care să poarte numele și monumente care să perpetueze amintirea călăilor neamului nostru?

Motto: „Istoria tinde să se repete. Prima oară ca tragedie, apoi ca farsă...” (W.G. Hegel)

Marți, 15 martie anul curent, în plină campanie de batjocură oficială a demnității naționale, dusă împotriva noastră, la noi acasă, de președintele Parlamentului Ungariei și de un vicepremier al Guvernului Ungariei, un etnic maghiar, cetățean și funcționar al statului român, încurajat și instigat de emisarii neorevizioniștilor unguri, l-a spânzurat în efigie pe Avram Iancu în piața publică, cu mesajul „Așa pățesc toți care greșesc împotriva națiunii maghiare și a secuilor”.

În acest timp, Parlamentul României a luat vacanță două zile pentru a sărbători „Ziua Națiunii Maghiare” alături de parlamentarii Uniunii Democrate a Maghiarilor.

De fapt, ce se sărbătorește la 15 martie, în ziua proclamată „a maghiarilor de pretutindeni”?

Radicalii și extremiștii unguri renegă sărbătorirea la 1 Decembrie a Zilei Naționale a României, susținând că pentru ei această zi este de doliu, fiindcă prin unirea cu Regatul României a teritoriilor românești Transilvania, Maramureș, Crișana și Banat, concomitent cu apariția noilor state succesoare ale Imperiului austro-ungar, Regatul Ungariei, al celor 64 de comitate, care a existat numai în perioada dualismului austro-ungar (între 1867 și 1918), a pierdut ceea ce nu avusese niciodată, exceptând perioada menționată, respectiv 67,27% din suprafața comitatelor locuite în proporție de 76% de români, slovaci, sârbi, ucraineni și alții.

Nici la 1 Decembrie 1918 și nici în vara anului 1919, când armata regală a României a trecut granița naturală a Tisei și a ajuns la Budapesta, nu s-a pomenit de victime, în a căror memorie să se proclame nu o zi de doliu, ci măcar un moment de reculegere.

În schimb, cu totul altfel sunt evenimentele comemorate în ziua de 15 martie.

Nimeni nu contestă că reprimarea de către puterile imperiale a mișcării revoluționare ungare, în urmă cu 163 de ani, a generat martiri a căror memorie se cuvine să fie cinstită.

Dar tot adevăr istoric este că în urmă cu 163 de ani, cu prilejul Revoluției ungare din 1848, în Transilvania a avut loc un masacru sângeros al românilor. Peste 230 de sate locuite de români au fost incendiate. Bărbați, femei, bătrâni și copii, aproape 40.000 de suflete, cu preoții și dascălii în frunte, au fost împușcați, spintecați, spânzurați.

Principalul autor moral al acestei tragedii a fost Lajos Kossuth, prim-ministrul Guvernului revoluționar ungar.

Cine a fost de fapt Lajos Kossuth, dincolo de imaginea romantică cultivată de generații în mințile maghiarilor de rând? A fost, în primul rând, un personaj al cărui rol a fost determinant în Revoluția din 1848 din Ungaria, atât în sens pozitiv, cât și în cel negativ. A fost, fără îndoială, un publicist talentat, bun orator, agitator politic și patriot ungur. Exclusiv ungur, chiar dacă el însuși era slovac de origine.

De aceea, idealurile mișcării revoluționare de la 1848 au fost generoase doar pentru națiunea în care se asimilase. Ajuns guvernator al Ungariei, Kossuth va refuza, în mod explicit, tuturor celorlalte naționalități: români, sași, slovaci, sârbi și croați, trăitoare în Imperiul Habsburgic, orice drept privind propria identitate națională.

Din mulțimea de argumente istorice, morale și politice care ne îndeamnă să ne întrebăm dacă, din respect față de memoria zecilor de mii de martiri români, este corect ca în România să existe monumente ale lui Lajos Kossuth și străzi care să-i poarte numele, istoricii ni le propun pe următoarele șapte:

1. Kossuth nu a recunoscut niciun drept românilor din Transilvania și Ungaria, în afara „dreptului” de a se dizolva în națiunea ungară.

În articolele de fond pe care le-a scris în ziarul _Pesti Hirlap_ , consideră că primul obiectiv care trebuie realizat este „uniunea” Transilvaniei – până atunci autonomă – cu Ungaria, ca o „condiție a extinderii și dezvoltării națiunii ungare”. Pentru el, faptul că românii constituiau populația majoritară a Transilvaniei constituia un element insignifiant. Kossuth preconiza să le ia românilor, dar și sârbilor, croaților, slovacilor și sașilor, ceea ce aproape un mileniu de teroare nu reușise să le ia: identitatea națională. „Eu niciodată, dar niciodată, sub sfânta coroană maghiară, altă națiune sau naționalitate decât cea maghiară nu voi recunoaște. Știu că sunt oameni care vorbesc altă limbă, dar mai mult de o națiune aici nu este”. (Magyarország története, VI/1, Budapest, 1979, pagina 164)

2. Kossuth, în calitate de conducător al Revoluției ungare de la 1848, a fost categoric împotriva oricărei emancipări naționale a românilor.

După el, condiția de a li se crea o situație economică acceptabilă românilor era ca aceștia să înceteze a se considera o națiune aparte și de a se dizolva în națiunea maghiară. Kossuth declara într-un discurs ținut în Dieta de la Pozsony (Bratislava): „Dorința românilor de a se bucura de o existență politică națională deosebită este irealizabilă, deoarece ea ar duce la distrugerea unității statului ungar. (...) De va fi nevoie, sabia va tranșa chestiunea”. (George Bariț,

„Părți alese din istoria Transilvaniei”, II, Sibiu, 1890-1891, paginile 755–797)

3. Kossuth a și pus în practică un veritabil șantaj politic, bazat pe superioritatea militară, tratându-i pe români cu dispreț și intoleranță nelimitate.

Rămâne ca un document de referință Proclamația din 10 octombrie 1848, dată la Pesta, prin care îi soma, în termeni ultimativi și injurioși, pe români – numindu-i „gunoaie ingrate” – să revină la „ordine și supunere legală”, altfel vor fi „exterminați de unguri și secui”. Kossuth le impunea, de fapt, românilor să accepte unirea Transilvaniei cu Ungaria și să renunțe la recunoașterea lor ca națiune. Rezultatul proclamației a fost generarea unei confruntări de o gravitate deosebită între români și maghiari.

O altă proclamație a lui Kossuth, cea din 22 decembrie 1848, prefigurează violența la care s-a recurs împotriva românilor în prima jumătate a anului 1849, când Transilvania a fost recucerită de trupele Guvernului ungar. Ea vorbește de Ia sine despre orbirea politică care îl caracteriza pe conducătorul Revoluției ungare: „Plin de injurii la adresa lor, numindu-i «mercenari plătiți», «hoardă mai josnică decât vita», «bandiți valahi», Kossuth îndeamnă pur și simplu la exterminarea românilor și a tuturor dușmanilor”. (Liviu Maior, 1848–1849, „Românii și ungurii în revoluție”, Editura Enciclopedică, București, 1998, pagina 378)

4. Kossuth a autorizat instaurarea unui regim de teroare în Transilvania, prin numirea în funcția de comisar civil pentru Transilvania a lui László Csányi.

Acesta era un intim al său, care îi ura visceral pe români și care a înființat și a asmuțit împotriva lor tribunalele militare –„tribunalele de sânge” – și a transformat gărzile naționale ungare în „echipe de vânătoare”, care au masacrat femei, copii și bătrâni fără apărare. În ciuda protestelor și a cererilor insistente ale generalului Bem, scârbit de nesfârșitele atrocități, Kossuth a refuzat să-l retragă pe acest călău paranoic. Rezultatul a fost înspăimântător: în doar patru luni, peste 6.000 de români civili au fost asasinați. Numai în județele Mureș și Târnave, mai mult de 40 de comune au fost mistuite de foc. „Echipele de vânători”, conduse de secuii Jenei, Szabó, Zajzon și Kovács, au măcelărit sute de români din comunele Hodac, Ibănești, Rușii Munți, Morăreni, Dumbrava, Monor, Iclandu Mare și Mic, Sâncraiul de Mureș, Nazna, Sângerul de Câmpie și Petelea. „Șirul martirilor români maltratați sau executați în anii 1848–1849 este nesfârșit. Numai în Târgu Mureș au fost omorâți peste 100 de români.” (Traian Popa, „Monografia orașului Târgu Mureș”, 1932, pagina 186).

5. Kossuth i-a urmărit cu o dușmănie neîmpăcată nu numai pe români, ci și pe sașii transilvăneni, pentru că s-ar fi opus „luptei pentru libertatea maghiară”, când, de fapt, ei nu luptau decât pentru propria lor libertate.

Într-o scrisoare adresată la 17 martie 1849 generalului polonez Bem, comandantul armatei ungare în Transilvania, îi scrie, cu ocazia cuceririi Sibiului de către armata rusească: „(...) Să-i arestați pe cei mai de seamă conducători ai răzmeriței săsești, predându-i comisarului guvernamental Lászlo Csányi, iar acesta să-i țină ostatici și să-i execute la cea mai mică opoziție din partea populației săsești și dacă rușii nu se vor retrage neîntârziat din țară”.

Astfel, împuternicit de Kossuth, Csányi va ordona împușcarea cărturarului Stephan Ludwig Roth, la 11 mai 1849. (Otto Folberth, „Der Prozess Stephan Ludwig Roth”, Graz-Köln, 1959).

6. Kossuth, așa cum reiese din corespondența sa, a solicitat Franței și Angliei (cărora le cerea să sprijine Revoluția ungară) să împiedice avântul mișcării de eliberare din Principatele Române.

El își justifica cu cinism cererea, astfel: „Schimbarea situației în Principate ar produce un efect moral incalculabil asupra românilor din Ungaria”. (Milton G. Lehrer, „Ardealul, pământ românesc”. Problema Ardealului văzută de un american, Cluj-Napoca, 1991, p. 218.)

7. Kossuth a girat, politic și militar, etnocidul care a provocat rănile nevindecabile pe care memoria colectivă a generațiilor de români ardeleni nu le poate uita.

În perioada în care el a condus Guvernul revoluționar ungar, 236 din cele circa 2.400 de sate locuite de românii din Transilvania, Banat, Bihor și Maramureș au fost jefuite și arse. În fiecare sat românesc au fost uciși între 10 și 20 de oameni, în total în jur de 30.000, adică de trei ori mai mulți decât românii căzuți pe câmpul de bătaie! – ceea ce atestă afirmațiile acelor istorici care arată că, în anii 1848–1849, în Ardeal a avut loc un genocid al românilor. Revoluția din 1848 a făcut printre români cam 40.000 de victime, atestă un martor din acele vremi, mitropolitul Șaguna. (Ioan Lupaș, „Mitropolitul Andrei Șaguna”. Monografie istorică, ediția a II-a, Sibiu, 1911, pagina 66). Teribila cifră este confirmată în fascicula a 2-a a lucrării „Die Romänen der oesterreichischen Monarchie”, Wien, Druck from Karl Gerold et Sohn, 1850, pagina 231.

Acestea nu sunt speculații, ci fapte stabilite de istorici. Peste nici un secol, în toamna lui 1940, în acea parte de Transilvanie care fusese făcută cadou Ungariei de către Germania nazistă și Italia fascistă prin Dictatul de la Viena, tragedia s-a repetat: peste 1.100 de români fără apărare din Ip, Treznea, Mureșenii de Câmpie, Sucutard, Nușfalău, Marca, Cosniciu, Camăr, Zalău, Beiuș, Hida, Dragu, Ciumarna, Cerișa și din alte localități au fost uciși de armata ungară horthystă în primele două săptămâni după ocupație.

Alte orori au avut loc câțiva ani mai târziu, în toamna lui 1944, la Moisei și Sărmaș.

În urmă cu un deceniu, pe vremea primarului de tristă amintire Imre Fodor, exact ca în aforismul lui Hegel, istoria s-a repetat ca farsă: prin contribuția unor consilieri locali – unii de rea-credință și cinici, alții doar oportuniști sau ignoranți –, două străzi ale municipiului Târgu-Mureș au fost rebotezate Kós Károly și Dieta de la Turda, o acțiune pe care nu putem s-o denumim decât perversă, având în vedere că un personaj precum Kós, altfel un arhitect și grafician remarcabil, dar ale cărui antiromânism și antisemitism sunt notorii, a fost decorat de însuși Horthy cu cea mai înaltă distincție ungară, Nemzetvédelmi Kereszt (Crucea Apărării Naționale). Așa cum scria ziarul Ellenzék din Cluj la 16 iunie 1941, motivul era că Kós Károly: „A luptat cu credință și cu riscul vieții în teritoriile smulse (Ungariei Mari, n.n.) împotriva forțelor străine (...)”. Adică împotriva României!

În ceea ce privește „Dieta de la Turda”, în anul 1568 ea stabilea că, alături de cele trei religii de stat – catolicismul, luteranismul și calvinismul –, este recunoscută și o a patra, unitarianismul, considerat în Europa acelui timp o erezie pentru că nega Sfânta Treime și originea divină a lui Iisus Cristos. Astfel, Dieta de la Turda condamna religia ortodoxă să rămână pe mai departe exclusă dintre religiile „recepte”, pecetluindu-se definitiv, în acest fel, statutul inferior de națiune „tolerată la bunul-plac al principelui și nobililor” a românilor ortodocși din Transilvania, popor și la acea vreme majoritar în Transilvania.

Ca și cum aceste batjocuri n-ar fi fost de ajuns, o nouă farsă cinică a demarat în urmă cu patru ani: schimbarea numelui străzii Călărașilor – eroicul corp de armată care a

fost decimat în 1877 în luptele pentru independența României – cu cel de Lajos Kossuth, cel care a girat politic, militar și moral, în anii 1848–1849, moartea a 40.000 de români transilvăneni. Întreaga „manoperă” a fost orchestrată de consilierii municipali ai UDMR, în ciuda avizului negativ al Comisiei Județene de Atribuiri de Denumiri din cadrul Instituției Prefectului. Comisia, condusă de regretatul istoric dr. Grigore Ploeșteanu, a argumentat zadarnic că denumirea în Târgu-Mureș a unei străzi cu numele lui Kossuth reprezintă o provocare și o umilire pe cât de inutilă, pe atât de primejdioasă a populației românești. Proiectul a fost introdus și votat în regim de urgență, profitându-se de majoritatea pe care și-au asigurat-o consilierii UDMR cu sprijinul a doi consilieri ai PD!

Hotărârea nr. 255, din octombrie 2005, a Consiliului local municipal a fost atacată în justiție și suspendată ca ilegală și abuzivă. În disprețul legii, persoanele care ar fi trebuit să pună în aplicare decizia instanței nu au făcut acest lucru și au trimis hotărârea Consiliului local municipal (deși ea fusese suspendată de justiție!), Ministerului de Interne care a... retrimis-o Serviciului Comunitar de Evidență a Persoanelor din județul Mureș! Așa se face că locuitorii străzii Călărașilor au început să primească acte fiscale, dar și documente de stare civilă, pe adresa... strada Lajos Kossuth, stradă care de fapt nu exista! (De fapt, ea încă mai există pe panoul cu harta municipiului situat în fața Primăriei...)

Aceasta este deci, dincolo de viziunea romantică, istoria reală...

Așadar, merită să existe în România străzi care să poarte numele și monumente care să perpetueze amintirea călăilor neamului nostru?

„Eforturi comune pentru un mediu mai curat”

În contextul unei catastrofe provocate de natură, cum este cea din Japonia, protejarea ecosistemelor naturale devine cu atât mai importantă. Având în vedere că în perioada 15 martie–15 aprilie se sărbătorește Luna Pădurii, consider că noi toți trebuie să facem eforturi, prin statutul pe care-l avem și în colegiile în care am fost aleși, de a conștientiza opinia publică, în sensul protejării și conservării mediului ambiant, îndeosebi a pădurii.

Acest eveniment, sărbătorit an de an, reprezintă o ocazie de sensibilizare a factorilor decizionali, dar și a oamenilor simpli, cu privire la importanța pădurilor în menținerea echilibrului ecologic. Sărbătoarea plantării arborilor are tradiție, încă din 1872, atunci când evenimentul a fost celebrat în Statele Unite ale Americii, iar în țara noastră, în anul 1902, ministrul cultelor și instrucției publice, Spiru Haret, a organizat „Sărbătoarea sădirii arborelui” pentru prima dată.

În 1991 s-a vorbit despre conceptul de dezvoltare durabilă a pădurilor, ce are ca scop găsirea unor metode corecte de exploatare forestieră, astfel încât tăierea arborilor să se facă planificat, în relație directă cu măsurile de refacere a pădurii.

De asemenea, 2011 este „Anul Internațional al Pădurilor” și a fost lansat ca să atragă atenția asupra faptului că pădurile au un rol vital în viața a 1,6 miliarde de oameni și constituie habitatul a milioane de specii de animale. Acest eveniment este cu atât mai important cu cât, conform statisticilor, anual, dispar peste 50.000 de hectare de pădure.

În România, ecosistemele naturale reprezentate de păduri sunt caracterizate printr-o mare diversitate faunistică și floristică, favorizată de poziția geografică, de varietatea reliefului, de condițiile hidrologice, climatice și pedologie. Vâlcea are 265 de mii de hectare de pădure, reprezentând 49% din suprafața acestui județ, iar din acest punct de vedere, al întinderii pădurilor, este pe locul 3 la nivelul întregii țări. Anual, în județul Vâlcea, aproximativ 400 de hectare de teren se regenerează pe cale naturală sau artificială prin împăduriri.

Consider că nu trebuie să uităm niciun moment că pădurea produce oxigen și consumă dioxid de carbon. Două treimi din oxigenul planetei, consumat de lumea vie, de industrie sau autovehicule, sunt furnizate atmosferei de arbori și arbuști. Pădurile reprezintă filtre naturale foarte eficiente, sunt un factor de menținere a echilibrului ecologic, au rolul de a stabiliza clima și de a conserva calitatea solului, pot furniza cantități enorme de lemn de bună calitate și reprezintă un refugiu din calea poluării, zgomotului, soarelui puternic sau vântului. Pentru toate acestea, avem obligația de a proteja pădurile.

Anual, pe plan local se desfășoară activități de împădurire, dar, fără un efort comun din partea a noastră, a tuturor, nu putem spera ca în viitor să trăim într-un mediu curat și sănătos.

Întreaga lume este cu ochii ațintiți asupra evenimentelor din Libia.

Ca deputat PNL, nu pot decât să salut adoptarea Rezoluției 1973 privind Libia a Consiliului de Securitate al ONU.

Fără a fi un partizan al soluțiilor militare, de această dată trebuie să recunoaștem că intervenția militară este perfect justificată, ținând cont de masacrul pe care forțele colonelului libian Muammar Gaddafi îl produc în rândul populației civile.

Dacă în ultimii ani poziția României a fost una neechivocă în astfel de situații, de această dată țara noastră nu are o poziție. Consider inacceptabil faptul că, într-o situație atât de gravă, autoritățile române păstrează tăcerea și nu au o poziție oficială, așa cum presupune statutul de țară membră NATO și UE.

În calitate de membru al Comisiei pentru apărare din Camera Deputaților, solicit Președinției, Guvernului, Ministerului de Externe, precum și Ministerului Apărării Naționale să aibă o poziție oficială fermă, care să reflecte gradul de solidaritate pe care țara noastră îl declară față de populația civilă din Libia.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării ar trebui să se întrunească de urgență pentru a adopta o poziție în ceea ce privește ostilitățile declanșate în Libia.

România nu își poate permite să participe militar la operațiunile din Libia, dar trebuie să aibă o poziție politică clară în această situație.

„România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”

Săptămâna trecută am fost martorii unui eveniment inadmisibil: luni, 14 martie, un angajat al ANAF, dar și conducător al unei organizații nerecunoscute legal, ca să nu spun chiar extremiste, a înscenat procesul și condamnarea prin spânzurare a lui Avram lancu, unul dintre simbolurile naționale reprezentative pentru lupta de emancipare a românilor din Transilvania.

De ce spun că este inadmisibil un astfel de gest? Am să vă argumentez:

– pentru că persoana care a realizat acest act este un funcționar public al statului român;

– pentru că expunerea de motive din cererea de autorizare a evenimentului nu a fost respectată;

– pentru că nu respectă adevărul istoric;

– pentru că scena s-a petrecut în fața unor copii, expunerea acestora la simularea actului violent putând avea efecte negative în dezvoltarea lor psihologică;

– pentru că, pe fondul acutizării situației economice grele prin care trec cetățenii României, astfel de gesturi pot duce la aprinderea tensiunilor interetnice, cunoscut fiind faptul, istoric vorbind, că situațiile de pauperizare a unor populații au stat la baza conflictelor violente.

De asemenea, consider că este inadmisibil ca reprezentanții minorității maghiare din România să aibă o reacție atât de ștearsă vizavi de acest incident. Reamintesc acestor conducători că, momentan, din punct de vedere constituțional, România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Încurajarea unor acțiuni care pot aduce atingere acestei prevederi constituționale trebuie condamnată cu fermitate.

Atrag atenția domnului Kelemen Hunor că prin declarațiile făcute marți, 15 martie, la Miercurea-Ciuc cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni încurajează astfel de acțiuni.

Evocarea tensiunilor de la începutul anilor ’90 dintre români și maghiari, apelul la lupta pentru obținerea autonomiei pot constitui factori meniți să înflăcăreze mințile extremiste.

Atrag atenția, în același timp, și Partidului Democrat Liberal, în calitate de partid aflat la guvernare, în alianță cu reprezentanții UDMR, că pasivitatea de care a dat dovadă în această chestiune îl face complice. Dorința de guvernare nu trebuie să fie mai puternică decât respectarea statutului României de stat național, unitar, suveran și indivizibil.

În calitate de membru al Partidului Național Liberal, partid de care se leagă istoria creării statului național și independent România, nu pot privi indiferent aceste acte de ofensare a simbolurilor naționale românești. România trebuie să aibă o singură politică: politica interesului național, iar dumneavoastră desconsiderați profund acest interes.

Vă îndemn să opriți imediat atentatele la adresa identității naționale românești!

Cât de pregătită este România pentru criza alimentară prognozată de specialiști?

Cum se pregătește? Greu de răspuns.

Cum evităm criza alimentară din viitor pe termen mediu? Se poate vorbi oare de o criză alimentară?

Datele raportate recent despre Institutul Național de Statistică (INS) arată că alimentele s-au scumpit în februarie 2011, față de aceeași lună din anul precedent, cu 8,83% – avans nemaiîntâlnit din perioada mai-septembrie 2008. Dar, atenție, în acel an, dinamica salariilor acoperea lejer creșterea prețurilor la alimente și la celelalte produse/servicii din coșul de consum, astfel că românii nu au resimțit scumpirile ca pe o criză. Azi, prețurile cresc galopant, în timp ce salariile scad, ceea ce este cu totul altceva, dar acest lucru nu pare să deranjeze prea multă lume.

Ministrul agriculturii, spre exemplu, se mulțumește să ne spună că România are destulă hrană, că anul agricol 2011 va fi unul bun, iar scumpirea cartofilor este „doar o problemă tehnică”. Dar tocmai scumpirile în raport cu veniturile populației – nu (in)existența hranei – înseamnă criza alimentară, cel puțin în accepțiunea ultimelor analize internaționale. În timp ce în alte țări se iau măsuri extreme pentru contracararea scumpirilor, în baza unor strategii bine puse la punct, la noi, clasa politică rămâne impasibilă, ca și cum n-ar exista destui oameni cu venituri prea mici pentru a înfrunta avansul prețurilor.

Nici comisarul european pentru agricultură, domnul Dacian Cioloș, care s-a aflat recent la București pentru discuții cu oficialii români, nu părea mai îngrijorat.

În ceea ce privește creșterea prețului produselor agroalimentare, comisarul european a spus că este vorba despre un fenomen care se manifestă global și care are două aspecte: unul structural, legat de raportul dintre cerere și ofertă, iar celalalt ține de volatilitate. Cioloș a mai afirmat că UE nu riscă să se confrunte cu o criză alimentară. „La nivel european, nu stăm atât de prost cu stocurile și nu se pune problema unei crize alimentare în UE din cauza lipsei aprovizionării piețelor. Sigur că stocurile acestea se vând, se reconstituie prin cumpărare, dar UE are totuși un potențial de producție real care este realizabil, deci lucrurile nu stau foarte prost sau nu avem motive de îngrijorare legate de producția la care ne așteptăm”, a spus el.

Pe de altă parte, sunt semne evidente că ne vom confrunta curând și cu o criză alimentară. Din cele 9 milioane de hectare cultivabile ale României, numai 4,5 sunt exploatate în sisteme agricole moderate, ne arată o statistică a Ministerului Agriculturii. Cealaltă jumătate este aproape abandonată. Fiecare hectar ar putea produce trei tone de grâu, adică peste 10 milioane tone grâu în total. Dacă înmulțim cu 250 euro, cât este în prezent tona de grâu, ar ieși o sumă suficient de mare, care ne-ar salva de a încheia contracte dezavantajoase. Dar preferăm să importăm circa 50% din produsele agroalimentare, plătind cu valută obținută din vânzarea unor obiective economice ori din împrumuturi.

Pentru ca agricultura românească să reziste concurenței, este nevoie de reașezarea normelor juridice europene pentru toți fermierii din spațiul geografic european. Acest lucru, însă, nu este suficient. Dacă Polonia, care are același statut juridic ca al țării noastre, absoarbe un procent de fonduri europene considerabil mai mare decât România, înseamnă că problema este, în primul rând, la noi. Mi se pare total inacceptabil ca, după ce se judecă ani și ani pentru pământ, proprietarii să lase terenurile în pârloagă. Pe de altă parte, cu agricultura de subzistența prețurile vor crește într-un ritm și mai alert. Decât să stea pământul nelucrat, este mult mai bine să fie vândut sau arendat, deoarece producția aduce venituri și un nivel de trai mai decent pentru toată lumea.

Teoria că România poate să hrănească 80 de milioane de oameni este un calcul matematic ce ține seama numai de suprafața cultivabilă. Acest proiect nu este realizabil. Pentru a mări considerabil producția este nevoie de mari eforturi, inclusiv de schimbarea legislației comunitare, dar, în primul rând, de modificarea mentalităților fermierilor romani. Mi se pare că numai atunci când o parte dintre cei care lucrează în străinătate vor reveni acasă se vor putea crea condițiile de schimbare a mentalităților pentru ca agricultura să se dezvolte. Atunci, prețurile la alimente vor avea un nivel rezonabil și se va atenua efectul inflaționist devastator la aceste produse.

## **Domnul Emil Radu Moldovan:**

## „Guvernul intereselor PDL-iste”

Totul pentru partid, nimic pentru români, acesta este comportamentul Guvernului Boc în ultima perioadă. Miniștrii, în frunte cu premierul Emil Boc, se perindă pe la toate întrunirile organizațiilor județene de partid, unde preocuparea lor principală este câștigarea alegerilor din 2012, nicidecum

căutarea unor soluții pentru îmbunătățirea situației grele în care se află cei mai mulți dintre români în aceste vremuri.

Toți reprezentanții puterii vorbesc despre câștig într-o țară dominată de incompetența și corupția guvernanților și în care doar membrii camarilei portocalii câștigă, iar românii pierd tot mai mult, cu fiecare zi de guvernare portocalie.

Nimic despre cetățeni în discursurile și preocupările guvernanților, nimic despre măsuri de relansare economică atât de necesare în această perioadă, doar partidul și camarila le captează interesul reprezentanților puterii actuale.

Țara, situația economică, nevoile românilor au fost demult rezolvate din punctul lor de vedere, datorită măsurilor atât de necesare și eficiente luate anul trecut de Guvernul Boc, prin care s-a salvat România de la colaps și care își arată roadele în aceste zile când vom ieși din recesiune pentru a un știu câta oară în ultimele luni.

Privind însă din perspectiva cetățenilor ale căror salarii au scăzut sau celor cărora pensiile le-au fost impozitate, în timp ce toate prețurile cresc într-un ritm galopant, recesiunea nu s-a încheiat, din contră, ea abia acum începe, și aceasta din cauza incompetenței și lipsei totale de viziune a Guvernului Boc și a sateliților aflați la putere. Astăzi nu sunt semne că o să se încheie prea curând criza economică și dezmățul conducătorilor, doar părăsirea puterii de către aceste partide și reprezentanții lor, care au dus incompetența și nepriceperea pe cele mai înalte culmi în actul guvernării, ar reprezenta o primă garanție a intrării în normalitate a acestei țări.

În loc să reducă achizițiile publice, au fost mărite, pentru a se putea înfrupta în voie camarila portocalie, în timp ce veniturile românilor au fost reduse. Astfel, Guvernul României ia decizii împotriva românilor și în beneficiul acoliților de partid care în mod sigur în aceste condiții vor ieși din recesiune.

## Doamnelor și domnilor deputați,

Dați-mi voie să declar deschise lucrările de astăzi ale Camerei Deputaților și să vă anunț că din totalul celor 333 de deputați, până în acest moment, și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 171, 162 sunt absenți, din care 60 participă la alte acțiuni parlamentare. Să sperăm că până la ședința de vot final vom avea numărul suficient pentru această ședință.

Intrăm în ordinea de zi, stimați colegi.

La capitolul acte normative în procedură de urgență, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Raport suplimentar? Da.

Potrivit art. 115, suntem în procedură de urgență. Intrăm direct în dezbatere. Dacă din partea inițiatorului...? Da.

Domnul secretar de stat Ion Ghizdeanu, din partea Ministerului Finanțelor Publice.

Domnule ministru, aveți cuvântul, explicați poporului rațiunile acestei ordonanțe.

## **Domnul Ion Ghizdeanu** _– președintele Comisiei Naționale de Prognoză_ **:**

Da.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, doamnelor și domnilor deputați!

Proiectul de lege este un proiect care a venit în sprijinul mediului de afaceri, în principal, acest proiect de lege a revizuit sistemul de percepere a creanțelor fiscale accesorii, în sensul înlocuirii sistemului major de întârziere cu unul mai flexibil, bazat pe dobânzi și penalități de întârziere, de asemenea, s-au făcut corelări între cele două coduri în domeniul accizelor și, ceea ce este mai important, s-a redus dobânda de întârziere simțitor, până la 0,04.

Având în vedere cele prezentate, precum și cele prezentate... existente în raportul comisiei, Guvernul, prin Ministerul Finanțelor Publice, susține... vă roagă să aprobați proiectul de lege cu amendamentul prezentat în anexă. Vă mulțumesc.

Domnule ministru, vă mulțumim și noi.

Distinse domnule președinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, Viorel Ștefan, vă rog să prezentați punctul de vedere al comisiei sesizate în fond.

Aveți cuvântul, domnule președinte.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi,

Cu adresa PL-x 383 din 5 octombrie 2010, Biroul permanent, în temeiul art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, a sesizat Comisia pentru buget, finanțe și bănci pentru reexaminarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vederea întocmirii unui raport suplimentar.

La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ și al Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 21 iunie 2010, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Proiectul de lege, potrivit art. 75 din Constituția României, republicată, și art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, este de competența decizională a Camerei Deputaților. În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

La lucrările comisiei au participat 39 de deputați, dintr-un total de 39 de membri ai comisiei.

La dezbaterea proiectului de lege a participat, în conformitate cu prevederile art. 54 și 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, domnul Ghizdeanu Ion, secretar de stat la Ministerul Finanțelor Publice.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi. În urma dezbaterii Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2010 pentru

modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în ședința din data de 23.02.2011, comisia propune supunerea spre dezbatere și aprobare plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege, cu amendamentul prezentat în anexă. Vă mulțumesc.

Domnule președinte, vă mulțumesc și eu.

Vă rog să rămâneți la microfon, suntem în procedură de urgență, v-aș ruga să propuneți și timpul afectat dezbaterii raportului.

Cinci minute.

## **Domnul Ioan Oltean:**

Mulțumesc. Cinci minute.

Stimați colegi,

## **Doamna Aurelia Vasile** ( _din bancă_ ) **:**

E geantă de femeie, domnule președinte!

## **Domnul Ioan Oltean:**

## Da.

Vă rog, stimați colegi, votul dumneavoastră,

Domnul deputat Lakatos, din partea Grupului parlamentar

al UDMR, și pe urmă domnul Viorel Ștefan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Aveți cuvântul, stimate coleg.

Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor deputați,

Suntem în fața unei ordonanțe de urgență care a apărut anul trecut în aprilie și doresc să supun atenției dumneavoastră următorul aspect: la punctul 6 scrie textual: „Procedurile și metodele indirecte de reconstituire a veniturilor sau cheltuielilor se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală”.

## Doamnelor și domnilor deputați,

Aceste metode indirecte au fost aprobate săptămâna trecută. Deci e o ordonanță de urgență care apare acum 11 luni și aplicarea se face după 11 luni, iar ca aplicarea să nu fie nici după 11 luni, cea care am dori să fie, pentru că ordonanța este bună, numai că, uitați ce scrie, tot în normele de aplicare, aprobate de data aceasta de Guvern: „Procedura de analiză de risc se stabilește prin norme interne de lucru aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală”. Deci normele de aplicare după 11 luni trimit la alte norme de aplicare care vor fi aprobate nu știu când.

Ridic această problemă în speranța că, atunci când inițiativa legislativă pe care fiecare grup parlamentar, prin reprezentant, a semnat-o va ajunge la noi în Cameră, și care prevede că în momentul în care Guvernul inițiază o ordonanță de urgență să publice și normele de aplicare, pentru că, dacă e ceva urgent, atunci și aplicarea ar fi urgentă, nu numai declarația... Și sper că atunci o să fiți cu toții de acord, cu toate că, de exemplu, cum e și normal, Guvernul nu este de acord cu această inițiativă legislativă, pentru că cui îi place să muncească la timp și bine, nu? Nici Guvernului, nici altuia.

În condițiile în care acest raport a fost reîntors la comisie pentru că prima dată era cu raport nefavorabil, consider... s-a făcut o treabă bună s-a aprobat, e necesară, însă trebuie să pistonăm Guvernul să emită mai repede normele de aplicare la toate măsurile care sunt prevăzute și, eventual, să rezolve și problema pe care o s-o ridice domnul președinte Viorel Ștefan, pentru că am discutat ce dorește să ridice, și, ca să nu răpesc din timpul Domniei Sale, eu mă opresc aici. Vă mulțumesc.

Domnule deputat, vă mulțumim și noi.

Domnule deputat Viorel Ștefan, în numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, vă rog să exprimați poziția acestuia.

Aveți cuvântul.

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,

Mai înainte de toate, vreau să spun, în numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, că noi vom vota împotriva acestei ordonanțe. Vom vota împotriva acestei ordonanțe pentru că este o reglementare care face ca statul român să fie cel mai mare cămătar din lume.

Ceea ce se prezintă, în expunerea de motive, că ar fi o reglementare în sensul flexibilizării modului de calcul al majorărilor de întârziere, pe cele două componente, dobânzi și penalități, de fapt, ascunde o formulă care îngenunchează mediul de afaceri. Degeaba s-a redus cota de calcul al dobânzilor de la 0,1% pe zi la 0,5% pe zi, și doar prin amendament la... prin raportul comisiei noastre am coborât-o la 0,04% pe zi, dacă s-a introdus un sistem de penalizări cu 5% la întreaga sumă stinsă în primele 60 de zile și cu 15% la întreaga sumă, făcând abstracție de faptul dacă întârzierea s-a realizat în 31 de zile sau în 171 de zile. Este o formulă pe care noi, la comisie, n-am înțeles-o. Și, de aceea, în dezbaterea inițială și în raportul inițial prezentat plenului, noi propusesem un amendament, chiar dacă nivelul rămânea mare, pentru că asta vrea Guvernul. Vrea să îngenuncheze mediul de afaceri și vrea un sistem de penalizări care să închidă toate firmele. Dar măcar mecanismul să fie funcțional, pentru că noi n-am înțeles cum poate fi aplicat același procent de penalizare dacă o creanță bugetară se recuperează sau indiferent de durata de recuperare a acestei creanțe. Asta ne propune Guvernul prin această ordonanță.

Discutam ieri cu cei din... cu reprezentanții experților contabili care mi-au explicat că este o confuzie de nedescris

în aplicarea acestei prevederi. Și, pe fondul acestei confuzii, se fac abuzuri de nedescris de către inspectorii fiscali. Deci acesta ar fi principalul motiv pentru care votăm împotriva acestei ordonanțe. Nu că ne deranjează faptul că se introduc metode indirecte de control, ba chiar suntem foarte atenți să vedem cum, care vor fi rezultatele.

Pentru că, prin folosirea acestei metode de control indirect, spre exemplu, ar trebui președintele ANAF-ului, care are o vilă evaluată la 2 milioane de euro și declarată la 200 de mii de euro, să plătească impozit pe diferență că, de fapt, asta este metoda indirectă. Pentru că, neștiind să justifice diferența de la 200 de mii la 2 milioane de euro, ar trebui să plătească 16% pe diferență. Ne uităm cu mare atenție la acest aspect, dacă se va aplica această prevedere, și suntem de acord cu ea.

Și nu mai suntem de acord cu altă chestiune din această ordonanță: sunt două sisteme de calcul al dobânzilor și penalităților în funcție de cine colectează creanțele. Dacă e vorba de creanțe ale Administrației Publice Centrale, unul este algoritmul de calcul, dacă e vorba de creanțele administrației publice locale este altul algoritmul de calcul. Ce fel de coerență, ce fel de sistem integrat în administrarea creanțelor bugetare? Confuzie și dificultăți în aplicare și abuzuri în aplicarea unor astfel de prevederi.

De aceea, noi, repet, votăm împotrivă.

Da. Mulțumesc.

Mulțumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Eugen Nicolăescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal. Domnule coleg, aveți cuvântul.

Domnule Ioan Oltean, deputat, președinte de ședință, Stimați colegi,

Încep și eu ca domnul președinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci Viorel Ștefan prin a spune că Grupul parlamentar al PNL va vota împotriva acestui proiect de lege.

Și acum să argumentăm ca lucrurile să fie clare.

În primul rând, aș dori să-l felicit pe domnul Lakatos că a avut curajul, chiar dacă face parte din Coaliția guvernamentală, să spună că această lege, după aproape un an de zile, este neaplicabilă. Cu alte cuvinte, o ordonanță de urgență, după un an de zile, nu are niciun fel de efect în viața de zi cu zi. Atunci de ce să adoptăm un asemenea proiect de lege? Cui folosește? Dacă un an de zile n-a fost nevoie de el, de ce de azi încolo ar fi nevoie?

2. Dacă vă uitați pe proiectul de lege, și lucrăm cu materialul clientului, că așa este bine, eu mă uit acolo unde este normal să se uite oricare om din Comisia de buget, finanțe, la impactul macroeconomic pe care îl poate produce un asemenea proiect de lege, și o să vedeți că impactul este literatură. Și vă citesc, ca să nu fie dubii: „Modificările aduse prin prezentul proiect de ordonanță de urgență produc efecte asupra conformării voluntare, creșterii volumului încasărilor la bugetul general consolidat și reducerii arieratelor.”

Este, dacă vreți, același lucru cu flexibilizarea pieței nu știu care, flexibilizarea atitudinii nu știu care, pentru că, mai nou, Guvernul PDL numai flexibilizare are în vocabular. Sper să flexibilizeze și el în sensul în care să plece mai repede să ne lase în pace. Cu alte cuvinte, eu încerc să vă spun că un asemenea proiect de lege nu poate fi adoptat din toate considerentele care au fost spuse de la această tribună.

Vă mulțumesc.

## Da.

Mulțumesc, domnule deputat.

Dacă mai sunt și alte intervenții?

Dacă nu mai sunt alte intervenții... pe procedură... credeam că astăzi procedurile sunt corecte.

Doamna deputat Aura Vasile, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Bună dimineața, domnule președinte de ședință! Toate intervențiile mele pe procedură sunt corecte și toate aplicările dumneavoastră privind respectarea regulamentului sunt ilegale și în afara regulamentului.

Deci, domnule președinte, domnul Ștefan Viorel, reprezentant al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, în dezbateri generale, a solicitat reprezentantului Guvernului câteva lămuriri privind modul de aplicare și modul de interpretare ale acestei ordonanțe.

Văd că domnul de la Guvern nu vine să ne lămurească. Deci cred eu că este în interesul Guvernului partidului dumneavoastră și al Coaliției ca reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice să ne dea câteva explicații că, știu eu, poate, noi am interpretat greșit și ne gândim dacă vom vota sau nu vom vota această ordonanță.

## Da.

Mulțumesc.

Trebuie să recunosc că sunteți corectitudinea și modestia întruchipată.

Da.

O să rog pe domnul secretar de stat...

Domnule secretar de stat, vă rog să dați câteva explicații domnului deputat Viorel Ștefan.

## Da.

## Mulțumesc, domnule președinte.

Cu regret însă eu înțelesesem din intervenția domnului președinte de comisie că au fost mai multe elemente de îndoială asupra prevederilor din ordonanță, acestea au fost discutate pe larg la comisie, practic este problema de termen pentru penalități, termen care este foarte clar precizat și dânsul a spus un nou punct de vedere, că acest termen ar fi trebuit să fie detaliat înăuntrul celor 30-60 de zile sau mai mult.

Ministerul Finanțelor Publice a considerat că este suficient dacă există un termen. Este vorba de întârzieri de peste 60 de zile. Credem că atunci când un reprezentant din mediul de afaceri întârzie 60 de zile, credem că este la fel de important dacă întârzie 60 sau 65 de zile. Este termenul de întârziere de peste 60 de zile a plății unei creanțe. Dar aceste probleme și îndoieli au fost discutate în cadrul comisiei și au fost prinse și în stenogramă.

Eu vă mulțumesc și considerăm că ordonanța este foarte clară și Ministerul Finanțelor Publice, încă o dată, adresează rugămintea de a fi aprobată.

Eu vă mulțumesc foarte, foarte mult.

## Da.

Mulțumesc și eu.

Intrăm în dezbaterea raportului comisiei sesizate în fond. Vă rog să urmăriți amendamentele.

Îi rog pe secretarii mei să urmărească dacă sunt intervenții din sală.

Dacă la titlul legii există observații?

La numărul curent 1?

La numărul curent 2?

Și la numărul curent 3?

Nu.

Cu aceasta dezbaterea pe marginea raportului s-a finalizat.

Proiectul de lege rămâne pentru votul final de astăzi de la ora 12.30.

Da.

Domnul lider Mircea Dușa.

Vă rog, domnule deputat.

## Domnule președinte, Stimați colegi,

Ieri am stabilit că astăzi la ora 10.00 vom lua în dezbatere generală Proiectul de hotărâre privind declarația Camerei Deputaților, legat de afirmația unor lideri maghiari făcută săptămâna trecută. Acest proiect de hotărâre ar urma să fie analizat de Comisia pentru politică externă și să fie trimis spre plen până la ora 12.00... până la ora 10.00 pentru ca la ora 12.30 să putem da și votul final.

Ca președinte de ședință, vă rog să faceți toate diligențele necesare ca raportul comisiei să ajungă la plen. Dacă nu, vă propunem ca spre final, la ora 12.00, înainte de a acorda pauza pentru vot final, să trecem la dezbaterea proiectului de hotărâre, fără raportul comisiei, așa cum prevede regulamentul.

Domnule lider, țin să vă reamintesc că, în urma votului Biroului permanent exprimat în ședința de ieri, s-a stabilit ca termen maxim de depunere a raportului până mâine și... vă rog să urmăriți și să vă reamintiți...

Nu, domnule președinte, astăzi...

...și, că dacă cumva comisia îl va termina înainte de data de miercuri, adică mâine, îl vom înscrie pe ordinea de zi.

Dacă acest raport va fi finalizat de comisie până la sfârșitul dezbaterilor noastre, cu siguranță, putem să-l punem în dezbaterea plenului Camerei Deputaților.

## Domnule președinte,

În plen s-a stabilit că astăzi la ora 10.00 se pune pe ordinea de zi dezbaterea generală și votul final astăzi. Nu găsiți tot felul de tertipuri pentru a amâna această discuție. Eu știu că e o problemă la Comisia pentru politică externă, care nici n-a fost convocată pe acest subiect, dar vă rog pe dumneavoastră, ca președinte de ședință, să faceți diligențele necesare ca să se întrunească Comisia pentru politică externă.

Mulțumesc, domnule lider.

Domnul Mircea Toader, un alt mare lider de la Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Dumneavoastră sunteți prietenul meu și nu pot să vă refuz.

Pauză de consultări, 10 minute, stimați colegi.

PAUZĂ

*

## Mulțumesc, domnule președinte.

Un metru și 86 am, e adevărat.

Referitor la disputa cu declarația, știți foarte bine, în Biroul permanent, prin vot, s-a stabilit că termenul de depunere este miercuri. ( _Vociferări în Grupul parlamentar al PNL și în Grupul parlamentar al PSD.)_

Îmi pare rău, uitați-vă în stenogramă. Au fost două propuneri: marți până în ora 10.00 să existe raportul Comisiei pentru politică externă sau miercuri. S-a supus la vot cu 7 și 3 abțineri, 7 pentru și 3 abțineri sau 4 abțineri au fost pentru miercuri, să finalizeze acel raport. Este problema Comisiei pentru politică externă, știți foarte bine regulamentul. Președintele comisiei convoacă, nu ne-am opus, sub nicio formă, dar miercuri, dacă există raportul, săptămâna viitoare îl vom discuta.

Mulțumesc, domnule lider, pentru clarificări. Domnul lider mai mare.

Eu înțeleg că dumneavoastră vreți să amânați această discuție, de aceea vă solicit o pauză de 15 minute pentru a consulta liderii, pentru a trece pe ordinea de zi acest proiect de hotărâre.

## Mulțumesc.

Pentru adevăr și numai pentru adevăr, domnule lider, ieri s-a votat exact așa cum v-am spus eu și domnul Mircea Toader, stenograma ședinței Biroului permanent poate fi consultată. S-a votat ca mâine să fie ultima zi de depunere a raportului și vă rog foarte mult să nu încercați să distorsionați adevărul.

Domnule președinte, eu v-am solicitat o pauză de consultări și nu uitați că ne-ați învățat un an întreg de zile că plenul este suveran, și nu Biroul permanent, care ia hotărâri fără cvorum.

Vă rog să nu țipați, domnule Dușa, că sunteți un om prea cumsecade ca să țipați.

Nu țip, dar este un subiect foarte important, domnule președinte, și vă rog să nu-l ocoliți.

Sunt absolut de acord. Nu-l ocolesc.

V-am solicitat o pauză de consultări și sunteți obligat s-o acordați.

* *

DUPĂ PAUZĂ

Doamnelor și domnilor deputați, timpul alocat pentru pauză s-a epuizat.

Vă rog să ocupați locurile în sala de ședință. Rog liderii grupurilor parlamentare, după efortul făcut, să-și adune colegii în sala de ședință.

Vă rog să ocupați locurile în sala de ședință pentru a putea continua lucrările noastre.

Domnii președinți ai unor comisii extrem de importante sunt invitați să poftească în sala de ședințe.

Da, stimați colegi, următorul punct pe ordinea de zi este proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Ne aflăm în procedură de urgență.

Rog, din partea inițiatorului, dacă cineva dorește să ia cuvântul?

Domnul secretar de stat Ghizdeanu?

- Vă rog să-l invitați.

- Îl rog să stea în sală pe domnul secretar de stat.

Domnule secretar de stat, vă rog să rămâneți în sală.

- Vă rog să susțineți Ordonanța de urgență a Guvernului

nr. 88/2010 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Domnule ministru, aveți cuvântul.

## Mulțumesc, domnule președinte. Scuzați pentru pauză!

Prezentul proiect de lege statuează, în primul rând, reducerea de dobândă pentru creanțele fiscale la 0,04%, cum apărea și în precedentul proiect de lege, dar ceea ce este mai important pentru mediul de afaceri este că reglementează compensarea de drept, ceea ce înseamnă stingerea creanțelor reciproce chiar în momentul când creanțele există deodată, indiferent dacă debitorii au sau nu cunoștință despre acestea.

Mai sunt și alte reglementări, ca urmare Ministerul Finanțelor Publice propune aprobarea proiectului de lege, cu amendamentul prezentat în anexă.

Vă mulțumesc.

Domnilor colegi, vă rog să nu vă închipuiți că sunteți la un teatru de comedie acum.

Îl invit pe domnul președinte al comisiei sesizate în fond, domnul președinte Viorel Ștefan, pentru a prezenta raportul comisiei.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați,

Cu adresa PL-x 708 din 24 noiembrie, Biroul permanent, conform articolul 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, a sesizat în procedură de urgență, pentru examinare și avizare în fond, Comisia pentru buget, finanțe și bănci cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ și Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 17 noiembrie 2010.

Proiectul de lege, potrivit art. 75 din Constituția României, republicată, și art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, este de competența decizională a Camerei Deputaților.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

La lucrările comisiei au participat 39 de deputați, dintr-un total de 39 de membri ai comisiei.

La dezbaterea proiectului de lege a participat, în conformitate cu prevederile art. 54 și 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, domnul Ghizdeanu Ion, secretar de stat la Ministerul Finanțelor Publice.

În urma dezbaterii proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în ședința din data de 23.02.2011, cu majoritate de voturi, comisia propune supunerea spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege, cu amendamentul prezentat în anexă.

Vă mulțumesc.

Domnule președinte, vă rog să rămâneți.

Nu înainte de a atrage atenția parlamentarilor să ocupe locurile în sala de ședință și că este extrem de nepoliticos să stați cu spatele la prezidiu.

Vă rog, stimați colegi, vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședință, iar cei care nu sunteți membri ai Camerei Deputaților părăsiți sala de ședință.

Domnule Mircea Toader, sunteți un rău necesar aici, văd! Domnule președinte,

Vă rog să propuneți timpii pentru dezbateri.

Cinci minute, domnule președinte.

## **Domnul Ioan Oltean:**

Mulțumesc, domnule președinte.

Cinci minute pentru dezbaterea pe articole a raportului.

Trecem la dezbateri generale.

Dacă dorește cineva să ia cuvântul?

Domnul deputat Viorel Ștefan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor,

Ne aflăm în fața unei situații din care rezultă că acest Guvern și atunci când vrea să facă bine tot prost iese. Și este, sigur, intenția lăudabilă. În cursul anului 2010, nivelul dobânzii pentru întârzierea plății obligațiilor bugetare a fost redus de la 0,1% pe zi, iată, până la 0,04% pe zi, prin această ordonanță pe care o dezbatem astăzi. Dar confuzia, dificultățile în aplicare legate de faptul că în materie de proceduri fiscale există o incoerență legislativă nemaiîntâlnită le suportă mediul de afaceri. Și uitați-vă ce facem astăzi: acum zece minute am votat un amendament la o ordonanță care stabilea nivelul pentru aceste dobânzi de 0,04% pe zi. Deci există o lege care stabilește această regulă.

La nici un sfert de oră votăm din nou, o altă lege, cu aceeași prevedere.

Departamentul Legislativ a făcut eforturi extraordinare să îndrepte această chestiune. Noi, la comisie, am ținut în dezbatere aceste acte normative ca să le armonizăm, să le sistematizăm, să le punem într-o formă firească. Nu se poate!

Confuzia care s-a creat, incoerența reglementărilor fac ca astăzi să votăm această chestiune, într-un sfert de oră votăm aceeași prevedere în două legi diferite.

Dacă dumneavoastră credeți că în materie fiscală se poate opera cu astfel de prevederi, sunteți în eroare totală. De aceea, noi vom vota împotrivă, n-avem alternativă. Vă mulțumesc.

## **Domnul Ioan Oltean:**

Da.

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnul deputat Eugen Nicolăescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social... al Partidului Național Liberal.

## **Domnul Vasile Popeangă**

**:**

Ați greșit, domnule președinte.

Nu, n-am greșit, n-am greșit mult. Vă rog să exprimați poziția grupului.

Domnule deputat Ioan Oltean, președinte de ședință,

Să faceți corecția necesară: Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal sau, dacă vreți să spuneți, din cadrul Uniunii Social-Liberale, și atunci n-aveți o greșeală flagrantă și putem să vă iertăm.

Proiectul de lege la care astăzi ne aplecăm este, de asemenea, un proiect de lege care din punctul meu de vedere nu poate fi votat. Drept pentru care, Grupul PNL nu va vota acest proiect de lege.

Și am început cu concluzia.

Argumentația: o ordonanță de urgență care nu folosește nimănui, o ordonanță de urgență care mai mult încurcă lucrurile, dacă vreți, decât le simplifică sau le clarifică. O ordonanță de urgență care, așa cum spune Guvernul în expunerea de motive, la impactul asupra mediului de afaceri, crede Guvernul că atenuează efectele actualei crize economico-financiare, iar la impact social, nimic, la impact asupra mediului macroeconomic produce efecte pozitive. Iertați-mă, vă rog, dar beletristică de asta într-un document de natură financiară este de prost-gust și de lipsă de profesionalism. Și, nu în ultimul rând, dacă chiar cineva vrea cu atenție și cu profesionalism să se aplece asupra actului normativ, va constata că prin acest proiect se încalcă Legea finanțelor publice fără să se spună că prin derogare de la prevederile legii fundamentale a finanțelor publice se pot întâmpla și alte lucruri. Este clar că este o incoerență totală, și ea nu poate fi acceptată în finanțele României.

Vom vota deci împotriva acestui proiect de lege. Mulțumesc.

## Mulțumesc, domnule deputat.

Domnule secretar de stat, m-am uitat pe cele două acte normative care sunt pe ordinea de zi acum și sunt identice. Puteți să ne explicați? Nu putem avea aceeași prevedere în două acte normative distincte.

## Domnule președinte,

Cele două acte au prevederi legate de mecanism și de sprijin diferite. Am precizat că prin acest ultim proiect de lege se introduce posibilitatea compensării creanțelor.

Referitor la dobânzi, într-adevăr, în această variantă ultimă adusă par la fel, dar Guvernul a dat în primăvara anului 2010 prima ordonanță de urgență în care a redus dobânda de la 0,1 la 0,05% văzând că și dobânzile de pe piață urmează un trend descrescător, a dat la câteva luni o nouă ordonanță prin care a redus de la 0,05 la 0,04 de la 1 octombrie. Deci a acordat un sprijin suplimentar mediului de afaceri față de 1 iulie.

Având în vedere că ele, pe parcurs, au ajuns în Parlament, în comisii s-a făcut... de aceea a fost de acord Guvernul cu amendamentele care au fost menționate, și amendamentele făcute în cadrul comisiei au ajuns în același moment a fi discutate. Dar Guvernul, pe parcursul anului 2010, a acordat o reducere la dobânda de întârziere mediului de afaceri, în două etape: de la 1 iulie – 0,05, și de la 1 octombrie – 0,04.

Vă mulțumesc.

## Da.

## Mulțumesc.

Nu m-ați convins.

## Stimați colegi,

Am să mă folosesc de prevederile art. 109 din Regulamentul Camerei Deputaților care spune că atunci „Când dezbaterea amendamentelor relevă consecințe importante asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative, președintele Camerei Deputaților poate trimite textele în discuție comisiei sesizate în fond”.

Termen, o săptămână.

Pe aceeași chestiune.

OK! Și pe urmă am să-mi finalizez punctul de vedere. Vă rog, domnule deputat Márton Árpád.

Domnule președinte,

Dacă tot ați retrimis acest proiect de lege, atrageți atenția onor Comisiei pentru finanțe și a președintelui acesteia că mai avem un articol în regulamentul nostru conform căruia în asemenea situații se depune un singur raport. Și dacă se depune un singur raport, toate aceste probleme sunt rezolvate de la sine.

Vă mulțumesc.

Da.

## Mulțumesc.

Absolut corectă observația dumneavoastră. Domnul deputat Lakatos și pe urmă domnul președinte Viorel Ștefan.

## Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor,

Nu vreau eu acum să fac pe avocatul Comisiei pentru buget, finanțe. Încurcăturile s-au produs, după părerea mea, pentru următorul lucru: în prima fază, când proiectul anterior s-a discutat, a venit cu raport de respingere. Am discutat și s-au făcut o serie de amendamente și s-a ivit următoarea situație absolut hilară: respingerea ordonanței, cu amendamente admise. Vă dați seama de ridicolul situației!

Mă bucur că ulterior a fost retrimis raportul comisiei, însă când s-a retrimis, știți când se întâmplă asemenea retrimiteri, celelalte lucruri, mă refer acum la amendamentele admise, oarecum nu și-au găsit locul în totalitate și nu s-a făcut o corelare. Mai există și alte puncte de vedere, dacă vă uitați pe amendamente, între timp se vorbește numai de dobânzi, și nu de dobânzi de întârziere, deci trebuie să vă uitați și la text, nu numai la cifra 0,04.

Dacă se retrimite la comisie e foarte bine. O să încercăm, cel puțin vorbesc în nume personal, ca toate inadvertențele să fie eliminate.

Vă mulțumesc.

## Mulțumesc, domnule deputat.

Domnul președinte al comisiei sesizate în fond, domnul deputat Viorel Ștefan.

Sigur că dacă cele două acte normative ar fi tratat doar chestiunea dobânzilor de întârziere, atunci cred că era în regulă și se putea face un singur raport. Numai că, vedeți, în cele două acte normative doar textul privind dobânzile de întârziere este comun, în rest, fiecare tratează tematici total diferite. Și nu știu dacă puteam să facem un singur raport preluând dintr-o ordonanță textul ca amendament la cealaltă ordonanță. Noi am fost într-o consultare permanentă cu Departamentul Legislativ și am adoptat soluția conform sfaturilor pe care le-am primit.

Acum, sigur, întoarcerea la comisie e o soluție, dar mi-e teamă că o să venim cu același raport, dată fiind situația din care trebuie să ieșim.

Da.

Mulțumesc, domnule președinte.

Proiectul de lege se întoarce la comisia sesizată în fond. Termen pentru reașezarea raportului: o săptămână. Stimați colegi,

Înainte de a da pauză acum zece minute, de la microfonul Camerei s-a încercat să se sugereze că ieri, în ședința de plen, aș fi precizat că astăzi, la ora 10.00, va avea loc dezbaterea declarației privind declarațiile făcute de către unii demnitari maghiari.

Am în față stenograma ședinței de ieri, domnilor colegi, vă rog întotdeauna să vă documentați, domnule lider PSD, Mircea Dușa, și domnule Marian Neacșu, vicelider, pentru a fi exprimat adevărul. Ieri, n-am dezbătut și n-am făcut nici cea mai mică afirmație legată de acest lucru. În consecință, v-aș ruga altă dată să nu dezinformați plenul Camerei și opinia publică, domnule profesor.

Mulțumesc foarte mult pentru înțelegere și pentru bunăvoința dumneavoastră.

Continuăm dezbaterea, pe poziția 7 avem Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 106/2010 pentru modificarea anexei nr. 4 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale „Apele Române”.

Domnul deputat Mocanu, procedură.

## Zis procedură.

## Domnule președinte,

Este așa cum ați spus dumneavoastră, ieri n-am discutat. Dar mi-aduc aminte că în ședința comună, când s-a dezbătut moțiunea, parcă am avut o discuție foarte clară și la obiect că după ce se votează moțiunea rămânem în sală și votăm ceea ce trebuia să votăm referitor la ceea ce știm că s-a discutat, da? N-ați făcut. V-ați luat sarsanalele ușor, așa, și ați plecat, ați lăsat băncile goale, PDL-ul și cu toată Coaliția. Mulțumesc.

Mulțumesc. Procedură, doamna Aura Vasile. Vă rog.

## **Doamna Aurelia Vasile:**

## Domnule președinte,

Legat de ultimul comentariu pe care dumneavoastră l-ați făcut în fața Camerei Deputaților, încerc să vă aduc aminte că la ședința Biroului de ieri Grupurile PSD și PNL au solicitat modificarea ordinii de zi și completarea cu solicitarea făcută, privind această declarație față de evenimentele care au avut loc în data de 15 martie. De bună-credință, noi, cei din opoziție, v-am crezut în momentul în care ați spus că va fi trimisă la Comisia pentru politică externă, că ei vor lucra când vor avea timp și că o considerăm trecută pe ordinea de zi. Nu este trecută pe ordinea de zi, domnule președinte de ședință. Dar ieri încă credeam, la începutul ședinței, în buna înțelegere sau cel puțin că de data asta arcul guvernamental se va ține de cuvânt.

Ieri, aseară, ieri după-amiază, în momentul în care grupul meu a solicitat și v-a făcut solicitarea pentru a completa proiectul audiovizualului și pe fond cu Comisia juridică, dumneavoastră nu ați supus la vot această propunere.

În momentul în care noi vă cerem completarea ordinii de zi sau dezbateri care nu sunt private, ci, pur și simplu, așa cum vă explica poate mai devreme Ștefan Viorel și cu domnul deputat Lakatos, că încercăm să vă dăm o mână de ajutor de cele mai multe ori și a corecta prostiile care sunt în diverse proiecte, domnule președinte, vă rog încă o dată, și de data aceasta chiar nu glumesc, respectați vă rog regulamentul acesta unde se spune că în momentul în care și noi, cei din opoziție, solicităm sau facem o propunere Camerei, dumneavoastră – regulamentul acesta spune – trebuie să supuneți plenului. Că sunteți mai mulți sau nu sunteți mai mulți, că pierdem la vot sau nu pierdem la vot.

Legat de subiectul în discuție, dumneavoastră ne-ați învățat, și mai ales colegul meu, domnul deputat Toader, plenul este suveran. Vreau să vă întreb: când e suveran?

Atunci când credeți că sunt rezolvate o serie dintre interesele dumneavoastră care nu sunt și interesele țării, care nu sunt interesele acestor cetățeni?

## Domnule președinte de ședință,

Vă rog – și vă rog să mă credeți că v-o spun cu bunăcredință și cu multă prietenie –, respectați acest regulament și faceți-vă vă rog că sunteți democrat, vă rog, prefaceți-vă și spuneți: „Uite, opoziția a făcut următoarea propunere. O

Pe procedură, doamna deputat.

Domnule președinte, O spun cu toată credința.

## **Domnul Ioan Oltean:**

## Mulțumesc.

Dați-mi voie să-mi exprim eu câteva considerente.

## Doamnelor și domnilor colegi,

Am, așa, un gust amar, un gust amar când îi văd pe colegi că vin cu regulamentul în mână și-mi fac mie sau altor colegi de-ai mei observații privind încălcarea acestuia, când dânșii fac, de câte ori au ocazia, același lucru.

## Doamna deputat,

Ieri, în ședința Biroului permanent, s-a hotărât prin vot majoritar ca această chestiune să fie discutată între liderii grupurilor parlamentare și pe urmă să abilităm Comisia pentru politică externă să redacteze o declarație, respectând adevărul și numai adevărul, care, pe urmă, să fie adusă spre dezbatere în plenul Camerei Deputaților. S-a votat acest lucru și s-a spus că dacă raportul comisiei sau declarația comisiei va fi finalizată până astăzi, o putem înscrie pe ordinea de zi, doamna deputat. Dar termenul pentru redactarea raportului a fost stabilit până mâine, miercuri, 23 martie. În momentul acesta nu suntem în posesia unui raport al comisiei sesizate pentru a putea angaja dezbateri pe marginea acestei declarații.

Ieri, când am aprobat ordinea de zi și programul de lucru, nimeni, dar absolut nimeni din această sală nu s-a ridicat să ridice obiecțiuni sau să facă o altă propunere care să vizeze completarea ordinii de zi.

De declarații demagogice, de intervenții care au doar darul de a obstrucționa dezbaterile normale avem parte în fiecare zi, de dezinformare, de distorsionarea adevărului avem parte în fiecare zi. De la acest microfon s-a încercat să se inducă ideea că eu, ieri, aș fi propus acest lucru. Am stenograma ședinței în față și vă spun că nu există acest lucru.

Doamnelor și domnilor din opoziție,

Adevărul nu este numai de partea dumneavoastră. V-aș ruga foarte mult, cu maximă atenție, atunci când ne trageți de urechi să vă uitați și la urechile dumneavoastră.

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnul Mircea Toader, liderul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

## Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

S-a cerut pauză de consultări tocmai cu acest obiectiv de a discuta și între noi, liderii, ce avem de făcut. Am stabilit în Biroul permanent de ieri că Comisia pentru politică externă va întocmi, printr-un raport, un proiect de hotărâre sau o declarație pe care o vom supune dezbaterii și o vom vota. Termenul pentru depunerea acestui raport s-a stabilit în Biroul permanent să fie miercuri. N-am auzit o altă modalitate de modificare a ordinii de zi pentru a dezbate, ce? Că n-avem nimic în față.

Pe de altă parte, declarația discutată sau susținută de senatorul Hașotti, repet, senatorul Puiu Hașotti, care știu că nu este membru al Camerei Deputaților, a citit o declarație în fața plenurilor reunite. Nu putea să fie preluată această declarație prin vot, fiindcă nici nu era într-o procedură, și atunci am susținut că ea trebuie să meargă în Comisia pentru politică externă, la fiecare Cameră separat, și apoi să existe un proiect de hotărâre sau o declarație care să fie supusă dezbaterii și, în ultimă instanță, votată.

Cred că pentru a menține situația caldă sau fierbinte, cum spune colega mea, nu e nevoie de o declarație în plenul Camerelor reunite sau în plenul Camerei Deputaților, ci este suficient ca Comisia pentru politică externă să întocmească acel raport, sigur, la rece, cu o gândire politică adecvată, cu prezentarea poziției Guvernului, nu suntem de acord cu declarațiile făcute și ce am înțeles eu după aceea, că soția...

E și mai rău!

## ...nu contează.

Eu vă spun că n-avea efecte juridice, dar cred că a depăși acest moment și a face o dezbatere între noi n-are niciun fel de rost. Să lăsăm Comisia pentru politică externă să ne prezinte, să vedem ce scrie în acea declarație sau în acel proiect de hotărâre și apoi să avem o discuție și o dezbatere prin vot.

Deci, domnule președinte de ședință, eu zic să continuăm cu ordinea de zi, cu dezbaterea proiectelor de lege și apoi să intrăm în ordinea de zi firească.

Da.

Mulțumesc, domnule deputat, domnule lider.

Doamna Aura Vasile și pe urmă cred că putem să oprim dezbaterea și să trecem mai departe la dezbaterea proiectelor de pe ordinea de zi.

Doamna deputat, aveți cuvântul.

## Domnule președinte de ședință,

În primul rând vă rog să îmi permiteți să vă mulțumesc pentru sinceritate și că față de tot ce s-a spus, ați venit și ați

reprodus aproape exact ce a fost ieri în ședința Biroului permanent, în condițiile în care ați spus că s-a hotărât ca pe cât posibil astăzi Comisia pentru politică externă să realizeze acest material pentru a intra în dezbatere și că teoretic s-a pus totuși termenul pentru mâine.

Vreau să vă aduc aminte că, la un moment dat, fără microfon, și erați mulți colegi acolo, eu am discutat și știți ce am spus, în condițiile în care am spus că de bună-credință aceste lucruri se vor rezolva astăzi. În condițiile în care... de aceea nu apar lucrurile acestea în stenogramă, știți foarte bine că au fost comentarii între mine, Roberta, dumneavoastră și alți colegi, și vă rog să mă credeți că am crezut că și după intervenția domnului deputat Tăriceanu, liderul Grupului PNL, în care s-a făcut corecția lângă PNL+PSD pe acea treabă, pe acea solicitare, și după ce s-a terminat Biroul, vorbind cu domnul secretar adjunct Enache și cu personalul tehnic, n-am crezut nicio secundă că nu vă veți ține de cuvânt și nu va fi pe ordinea de zi.

Iar legat de ce a spus domnul Toader... Domnule Toader, în mapa dumneavoastră de Birou permanent de ieri aveați un material semnat de viceliderul Grupului PNL, care se numește Eugen Nicolăescu, și care nu este senator, și care, acel material, a fost trimis Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților. Dacă amestecați merele cu perele, treaba dumneavoastră! Este clar că nu doriți să lămurim această problemă și nu doriți să aveți demnitatea românului care își apără, dacă vreți, familia. România este o familie și așa cum încercați să vă apărați familia de acasă, trebuie să apărați și această familie numită România. Dumneavoastră sunteți aici pentru a reprezenta poporul, și nu Partidul Democrat.

Doamna deputat, nu suntem la declarații politice. Vă rog eu foarte mult, haideți să ne respectăm unii pe alții.

Nu fac declarații politice, domnule președinte, dar v-am spus încă o dată că dumneavoastră ați spus adevărul, și dacă doreați să fie tot adevărul, nu aduceați aminte de acea stenogramă, pentru că știți ce a fost în Biroul permanent, vorbind fără microfon, da?

## Doamna deputat,

Am adus stenograma ședinței de ieri. Vă rog să rețineți ceea ce am spus eu întotdeauna. Am adus stenograma ședinței plenului pentru că acolo... s-au făcut referiri la ședința în plen, și nu la ședința Biroului permanent.

Vorbim de lucruri diferite.

Vă rog să ocupați loc în sala de ședință și să continuăm dezbaterea pe marginea proiectelor înscrise pe ordinea de zi.

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 106/2010 pentru modificarea anexei nr. 4 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale „Apele Române”.

Domnul secretar de stat Marin Anton, din partea Ministerului Mediului și Pădurilor, vă rog să exprimați poziția Guvernului față de acest proiect de lege.

## **Domnul Marin Anton** _– secretar de stat în Ministerul Mediului și Pădurilor_ **:**

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană a trebuit să se pună în aplicare Directiva Europeană 2000/60 a Comisiei Europene prin care se statuează ca principii de bază în gospodărirea apelor următoarele: recuperarea integrală a costurilor managementului apei, atât cantitativ, cât și calitativ; utilizatorii finali de apă plătesc; poluatorii apei sub orice formă plătesc; stimularea beneficiarilor de resurse de apă în vederea protecției acesteia.

Pentru punerea în aplicare a acestor principii, a fost necesară implementarea noului mecanism economic, care s-a aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale „Apele Române”.

Prin prezentul proiect de ordonanță se propune modificarea sistemului de contribuții prin restructurarea contribuțiilor specifice de gospodărire a apelor doar pe două mari categorii: apă de suprafață și apă de subteran.

Structura pe cele două mari categorii de tipuri de resurse de apă este în conformitate cu practica europeană, dar aduce și un plus de echitate, deoarece Marea Neagră, Dunărea și celelalte ape de suprafață trebuie tratate în mod egal.

Se elimină diferența între utilizatorii volumelor de apă pentru agricultură sau acvacultură, pornind de la realitatea că aceștia au activități cu profil similar.

Se separă contribuția pentru apă utilizată în activitatea de transport naval, pe canal navigabil, de ceilalți agenți economici care utilizează apa de suprafață. Mulțumesc.

Mulțumesc, domnule ministru.

Din partea comisiei sesizate în fond, domnul vicepreședinte Ion Călin.

Vă rog, pe scurt, domnule președinte, să prezentați raportul comisiei.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

În conformitate cu prevederile art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a fost sesizată cu dezbaterea pe fond – în procedură de urgență – a Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 106/2010 pentru modificarea anexei nr. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale „Apele Române”.

Potrivit prevederilor art. 95 și 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în calitatea sa de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în 21 februarie 2011.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 106/2010 pentru modificarea anexei nr. 4 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale „Apele Române”, aprobată cu modificări, prin Legea nr. 404/2003, cu modificările și completările ulterioare, urmărindu-se restructurarea sistemului de contribuții, plăți, bonificații, tarife și penalități specifice activității de gospodărire a resurselor de apă, pe coordonatele consolidării legislației naționale de profil, din perspectiva necesității de implementare a cadrului legal armonizat în domeniul apelor,

aliniat normelor și exigențelor europene incidente în materie, în contextul îndeplinirii obligațiilor asumate de România, derivate din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene.

În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate de membrii comisiei, s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să se supună adoptării plenului Camerei Deputaților respectivul proiect de lege.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.

Mulțumesc, domnule vicepreședinte.

Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul?

Dacă nu dorește nimeni, vă rog să observați că sunt îndeplinite prevederile art. 106 din Regulamentul Camerei Deputaților.

Proiectul de lege rămâne pentru votul final de la ora 12.30.

Poziția 8 de pe ordinea de zi, așteptată cu mare interes de o parte dintre colegii noștri, Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996.

Domnul deputat Lucian Bode, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, dorește să intervină.

Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați,

Actualul proiect de lege este categoric așteptat cu mult interes de noi toți și de un număr mare de cetățeni ai acestei țări, pentru faptul că rezolvă o problemă foarte, foarte importantă, din punctul meu de vedere, și anume: vom autoriza operatorii economici pentru prestarea de servicii arhivistice.

Din punctul meu de vedere, sunt câteva elemente care nu sunt cuprinse în acest proiect și mi-aș permite să subliniez câteva dintre acestea: la art. 18, respectiv la art. 21, eu consider că nu sunt suficiente clarificări în ceea ce privește toți creatorii de documente, și v-aș putea da exemple în acest sens. În toată țara, sunt foști angajați ai IPL-urilor, IAS-urilor, SMA-urilor care, dacă nu vom introduce un amendament pe care eu l-am susținut la comisie, nu se vor regăsi în textul propus de comisie.

De asemenea, consider că ar trebui aduse clarificări în ceea ce privește Casele teritoriale de pensii, și – nu în ultimul rând – clarificări cu privire la categoriile de documente care vor fi eliberate de către creatorii de documente, succesorii acestora sau operatorii economici autorizați pentru prestarea serviciilor arhivistice.

De aceea, domnule președinte și stimați colegi, propunerea mea este să solicit liderului sau viceliderului Grupului parlamentar al PDL să vă solicite votul pentru retrimiterea la comisie, pentru maximum două săptămâni, astfel încât cred că îmi veți da posibilitatea la comisie să susțin aceste amendamente, și sunt convins că o să vă aduc argumente pentru ca această lege să fie cât mai corectă și să acopere o plajă cât mai mare.

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnule deputat, vă mulțumim și noi pentru consistența motivației dumneavoastră.

Dacă liderul grupului parlamentar susține această prevedere, această solicitare?

Domnule Mircea Toader, vă rog să poftiți la microfon, dacă susțineți solicitarea distinsului nostru coleg.

Până atunci, vreau să am un punct de vedere al președintelui Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.

Domnule Mircea Toader, cer poziția grupului parlamentar, pe care vă rog s-o exprimați.

Noi, în grup, am hotărât s-o retrimitem la comisie.

## **Domnul Ioan Oltean:**

Mulțumesc, domnule lider.

Săptămâna viitoare așteptăm raportul suplimentar, cu amendamentele susținute și dezbătute în interiorul comisiei. Continuăm dezbaterea noastră.

Poziția 9, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2010 privind unele măsuri de ocupare a posturilor din sectorul bugetar.

Suntem în procedură de urgență.

Dacă din partea inițiatorului dorește cineva?

Domnule secretar de stat Ion Ghizdeanu, vă rog să exprimați poziția Guvernului.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2010 privind unele măsuri de ocupare a posturilor din sectorul bugetar autorizează Guvernul să aprobe ocuparea posturilor vacante din cadrul ministerelor, precum și din alte instituții și autorități publice din subordinea, coordonarea Guvernului sau a ministerelor, finanțate integral de la bugetul de stat, urmărindu-se încadrarea în procentul de maxim 15%, să se realizeze pe total posturi vacante din aceste instituții.

Aceste măsuri vizează, cu prioritate, întărirea structurilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare comunitare acordate României.

În consecință, Guvernul, prin Ministerul Finanțelor Publice, susține aprobarea acestui proiect de lege. Vă mulțumesc.

Mulțumesc, domnule ministru.

Din partea comisiilor sesizate în fond – Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și Comisia pentru muncă și protecție socială – domnul vicepreședinte Ion Călin.

Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

Senatul a adoptat proiectul de lege, în calitatea sa de primă Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu unele observații și propuneri de care comisia a ținut cont. Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat favorabil proiectul de lege.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea unor măsuri care să permită ocuparea posturilor vacante din cadrul ministerelor și al altor instituții și autorități publice din subordinea Guvernului sau a ministerelor finanțate integral de la bugetul de stat, cu încadrarea în procentul de 15%, în limita căruia pot fi ocupate posturile vacante.

Astfel, se autorizează Guvernul să aprobe ocuparea posturilor vacante din aceste instituții, prin urmărirea încadrării în procentul de maximum 15%, se realizează pe totalul posturilor vacante.

În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2010 privind unele măsuri de ocupare a posturilor din sectorul bugetar, în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.

Mulțumesc, domnule deputat.

Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul?

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, doamna deputat Aura Vasile, vicelider.

Vă rog, doamna vicelider, să exprimați un punct de vedere.

Mulțumesc, domnule vicepreședinte al Camerei Deputaților, președinte de ședință, astăzi.

Legat de proiectul de lege, ar trebui să spun că, în ideea lui și în filozofia lui, este un lucru oportun și benefic. Dar trebuie să fac remarca că Guvernul Boc, ca totdeauna, întâi a tăiat și pe urmă a măsurat, motiv pentru care au fost restructurate posturile din administrația publică, după care vine FMI-ul și, în memorandumul suplimentar din februarie 2010, urechează Guvernul Boc că a intervenit și a redus personalul acolo unde nu trebuia, și, citește, spune în acest memorandum, ce trebuie să facă urgent Guvernul: „Adoptarea de către Guvern, până la finele lunii mai 2010, a unor măsuri concrete de suprimare a blocajelor și întârzierilor, astfel încât să se accelereze procesul de absorbție a fondurilor structurale ale Uniunii Europene. Acestea includ consolidarea capacității serviciilor publice relevante”, și textul curge.

Nota Bene: în expunerea de motive și în momentul în care Guvernul a venit cu această ordonanță, chiar am crezut că se vor rezolva problemele în România, în condițiile în care se enumeră, pe bună dreptate, greutățile care erau întâmpinate la acel moment, pentru că Guvernul, mai devreme cu 6 luni, își tăiase, și acum încerca să coasă. Și spune Guvernul că trebuie neapărat să ocupe aceste posturi, motiv pentru care art. 22 din Ordonanța nr. 32 se rectifică și se permite ca într-un procent de 15% din posturile vacante să poată fi scoase la concurs sau ocupate. Dar bineînțeles că nu se abține Guvernul, sau cel care a scris această expunere de motive, să nu folosească expresia foarte dragă premierului Boc: „Unul din șapte”, de unde probabil și povestea cu „Croitorașul cel viteaz”, spunând aici că posturile vacantate se ocupă numai un post din șapte, la fel cum a spus și despre pensionari, că pentru anul viitor considerăm unul din șapte.

Și bineînțeles că toate aceste lucruri curg, în condițiile în care se dau termene, se stabilește exact ce și cum.

Ce se întâmplă după un an, în condițiile în care s-au majorat costurile cu personalul care a fost angajat, bineînțeles cu dotările, cu cazările pentru „marii specialiști” care au fost aduși din teritoriu în București.

Și ce constatăm în luna martie a anului 2011? Că personalități de la Bruxelles cer Executivului măsuri concrete pentru absorbția banilor Uniunii Europene.

Și spun oficialitățile de la Comisia Europeană Guvernului român că ne roagă – deci, stimați colegi, ne roagă – să luăm cele 20 de miliarde de euro, fonduri nerambursabile, pe care România trebuie să le consume până în anul 2013. Și tot oficialitățile Comisiei Europene informează Guvernul României, indiferent de ce alte cifre sau de ce declară alții, că România a folosit numai 8% din aceste fonduri, în timp ce Polonia a folosit 83%.

Ascultam, aseară, pe nu știu ce post de televiziune, cum se povestea de ce nu au putut fi consumate, cum Guvernul Tăriceanu... că Guvernul nu știu care nu a folosit și că din cauza lor suntem în acest procent.

Fals, stimați colegi! Tot ceea ce s-a tras anul trecut, s-a tras pe proiectele Guvernului liberal, susținut de PSD, în condițiile în care, în acest moment, nefiind proiecte, nu avem cum să luăm bani.

Îmi pun și eu întrebarea: pentru ce am angajat acest personal? Pentru ce sunt plătiți atât de bine? Pentru ce le suportăm deplasările la Bruxelles? Pentru ce? În condițiile în care – pe bună dreptate – vine Guvernul și spune ce trebuie să facă, cum trebuie să fie rezonabili și așa mai departe, să aibă patru ochi pentru a vedea și așa mai departe. Pentru a putea să nu depășim acest procent de 8%?

Polonia are în acest moment proiecte pentru autostrăzi pentru care sunt deja depuse, deja sunt în faza în care sunt aprobate, în care se iau bani din următoarea tranșă, după 2013, iar noi ne împrumutăm la FMI, cu dobândă grea, punând acest popor pe foarte, foarte mulți ani să plătească dobânzi împovărătoare, ni se taie salarii, se taie pensii, se anulează medicamente, se scumpește benzina, se scumpesc alimentele, iar banii nerambursabili, stimați colegi, rămân acolo, în timp ce noi, din bugetul nostru și al poporului, plătim acești salariați care sunt angajați pe baza acestei ordonanțe, ca să facă ce? Nimic, absolut nimic, așa cum nici Guvernul Boc nu a făcut nimic pentru țara asta!

Doamne, Doamne, Doamne! Stimați colegi,

Înțeleg că nu mai dorește nimeni să ia cuvântul.

În consecință, art. 106 din Regulamentul Camerei Deputaților își regăsește prevederile.

Proiectul de lege rămâne pentru votul final de astăzi, ora 12.30.

Stimați colegi,

Este ora 12.00. Timpul alocat pentru dezbaterea proiectelor înscrise pe ordinea de zi s-a epuizat. Facem o pauză de 30 de minute.

Ne revedem la ora 12.30 pentru votul final.

Până atunci să auzim numai de bine! Vă mulțumesc.

DUPĂ PAUZĂ

## **Domnul Ioan Oltean:**

Domnilor deputați, vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședință.

Stimați colegi,

Vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședință, pentru a putea începe votul final.

Avem o ordine de zi bogată.

V-aș ruga să vă ocupați locurile în sala de ședință, pentru a putea începe ședința de vot final.

Rog liderii grupurilor parlamentare să-și invite colegii în sala de ședință, pentru a putea începe ședința de vot. Stimați colegi,

Vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședință. Puterea este rugată să vină mai repede la vot.

Domnul Mircea Toader este rugat să-și ocupe locul, pentru a orchestra ședința.

Rog colegii de la tehnic să urmărească funcționarea corectă a sistemului electronic de vot. Stimați colegi,

Vă rog să vă scoateți cartelele din portofele, din buzunare, și să le introduceți la locul potrivit.

## **Domnul Mircea Nicu Toader**

**:**

Aveți mandat?

## **Domnul Ioan Oltean:**

Da, am mandat să conduc această ședință, domnule lider. Toată lumea a introdus cartela, inclusiv domnul Mircea Toader?

Vă rog, acum, să le scoateți ușor, cu cele două degete, și să le introduceți la loc, și să apăsați pe numerele 1 și 4, să verificăm dacă avem cvorumul necesar ședinței noastre.

Vă rog, domnilor colegi.

Vă rog, asistența tehnică să asigure funcționarea sistemului de vot.

## **Domnul Andrei Dolineaschi**

**:**

Vă apreciam!

## **Domnul Ioan Oltean:**

Și eu vă apreciez. Da, este totul în regulă. Trecem la primul punct de pe ordinea de zi.

1. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (1) al art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii.

Legea are caracter organic. Punctul de vedere al Guvernului: nu susține Suntem Cameră decizională.

Propunerea Comisiei pentru muncă și protecție socială, de respingere a inițiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (la votul final din 1.03.2011) și, ca urmare, s-a hotărât dezbaterea pe articole, într-o ședință ulterioară, potrivit art. 104 alin. (3) din regulament.

În urma dezbaterilor din ședința din 7 martie 2011, și potrivit art. 104 alin. (3) din regulament, se supune votului final adoptarea inițiativei legislative.

2. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii

nr. 63/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial nr. 300/7 mai 2009.

Legea are caracter organic.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține

Suntem Cameră decizională.

Suntem exact în aceeași situație ca și mai înainte, în sensul că propunerea comisiei, de respingere, nu a întrunit numărul de voturi și, în consecință, a fost respinsă.

În urma dezbaterilor din ședința din 7 martie 2011 și potrivit art. 104 alin. (3) din regulament, se supune votului final adoptarea inițiativei legislative.

Votul dumneavoastră.

Votul este deschis.

## **Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu**

**:**

Este lege organică și nu are numărul de voturi nici așa, nici așa.

## **Domnul Ioan Oltean:**

## Domnilor colegi,

Deci propunerea nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptare, în consecință a fost respinsă definitiv și irevocabil, pentru că ea a făcut obiectul dezbaterii pe articole într-o altă ședință.

Art. 104 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, vă rog să-l consultați, stimați colegi. Deci alin. (3).

Salutăm, domnule Ponta, prezența dumneavoastră.

3. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (2) al art. 135 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.

Legea are caracter organic.

Suntem Cameră decizională.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține

Sunt îndeplinite prevederile art. 104 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților.

Propunerea nu a întrunit numărul de voturi necesare pentru a fi adoptată.

4. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2007 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2006 privind Inspecția socială.

Legea are caracter organic.

Suntem Cameră decizională.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține

Suntem în aceeași situație ca și la proiectele anterioare.

Propunerea nu a întrunit numărul de voturi necesare pentru a fi adoptată.

5. Propunerea legislativă privind instituirea unei

indemnizații sociale minime garantate pentru persoanele în vârstă care nu primesc pensie.

Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională.

Suntem din nou în aceeași situație.

Propunerea nu a întrunit numărul de voturi necesare pentru a fi adoptată.

6. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război.

Legea are caracter organic.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține

Suntem din nou în aceeași situație.

Propunerea nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptată.

7. Propunerea legislativă pentru modificarea OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074/29 noiembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare. Lege cu caracter organic.

Punct de vedere al Guvernului: nu susține această inițiativă.

Suntem din nou în prezența acelorași reglementări.

8. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Lege cu caracter organic. Guvernul nu susține.

Aceleași prevederi sunt din nou întrunite.

9. Proiectul de lege pentru completarea Legii nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice. Lege organică.

Guvernul nu susține.

Din nou suntem în aceleași prevederi ale art. 104 alin. (3) din regulament.

Pe procedură, domnul deputat Cristian Dumitrescu. Vă rog, domnule deputat.

## Domnule președinte de ședință,

Dumneavoastră știți foarte bine că sunteți un bun conducător de ședință, ceea ce face ca de fiecare dată lucrurile să meargă foarte bine, ca și astăzi, dar vă atrag în mod respectuos atenția că dumneavoastră, în conducerea ședinței, sunteți cu totul și cu totul imparțial față de votul manifestat. Ca atare, lăsați liderul de grup să orienteze grupul sau fiecare grup în parte față de poziția de vot, în momentul actului legislativ supus votului. Adică, vă rog în mod respectuos, nu mai menționați „susține” sau „nu susține Guvernul”. Domnul lider de grup are grijă să instruiască... sau fiecare lider de grup, să nu vorbim în cazul specios al cuiva, pe fiecare cum votează sau cum a decis grupul respectiv.

Momentul în care se pune problema dacă susține sau nu susține Guvernul actul normativ este la dezbaterile generale și, eventual, la poziționarea față de proiectul legislativ aflat în dezbatere. Suntem în sesiune de vot, vă rog, ca atare, excludeți această chestie, lăsându-l pe domnul lider de grup să se descurce, ceea ce va putea provoca și alt fel de situați, cum au fost mai înainte, dar pe care noi nu i le dorim, pentru că îl apreciem. Dar nu este corect cum procedați dumneavoastră!

## **Domnul Ioan Oltean:**

## Mulțumesc, domnule deputat.

Continuăm ședința consacrată votului final, evident, ascultând cu maximă atenție intervenția domnului deputat, care întotdeauna se dovedește a fi la obiect.

Poziția 10. Proiectul de lege pentru îngrijirea copilului preșcolar.

Lege organică.

Guvernul nu susține proiectul de lege.

Suntem în prezența acelorași reglementări.

Vă rog să vă exprimați prin vot.

Cu 124 de voturi pentru, 137 împotrivă și 4 abțineri acest proiect de lege a fost respins.

Poziția 11. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.

Lege organică.

Punct de vedere al Guvernului: nu susține acest proiect de lege.

12. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Lege organică.

Punct de vedere al Guvernului: nu susține acest proiect de lege.

Votul dumneavoastră, stimați colegi.

13. Proiectul de lege pentru completarea art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Lege organică.

Guvernul nu susține proiectul de lege. Votul dumneavoastră.

Cu 123 voturi pentru, 141 împotrivă și 3 abțineri proiectul de lege nu a fost adoptat.

Domnul Mircea Dușa, liderul...

Domnule președinte de ședință,

Poate ne spuneți ce face comisia, că noi până la urmă analizăm rapoartele comisiilor, nu ce face Guvernul sau ce nu face Guvernul. Poate ne spuneți dacă are raport de adoptare sau are raport de respingere.

## **Domnul Ioan Oltean:**

Stimați colegi,

V-aș ruga la modul foarte serios, atunci când vreți să faceți observații, citiți regulamentul.

În momentul acesta nu vă pot spune ce face comisia, vă pot spune ce spune Guvernul sau ce spune regulamentul. Exact atât!

Și am să vă repet acest lucru de fiecare dată, ca să fie foarte clar și pentru unii, și pentru alții.

14. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 6 din 9 ianuarie 2007 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Lege organică.

Guvernul nu susține, iar regulamentul spune că se supune adoptarea inițiativei legislative.

15. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 118 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Lege organică.

Guvernul nu susține.

Regulamentul spune că se supune votului final adoptarea inițiativei legislative.

16. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Lege cu caracter organic.

Guvernul nu susține.

Articolul 104 alin. (3) ne obligă să

17. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Lege organică.

Conform art. 104 alin. (3)

18. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 330 din 5.11.2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Lege cu caracter organic. Guvernul nu susține.

Articolul 104 alin. (3) mă obligă să

19. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Lege organică.

Punctul de vedere al Guvernului: nu susține.

20. Proiectul de lege pentru completarea art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Lege organică. Guvernul nu susține proiectul de lege. Prevederile art. 104 alin. (3) sunt îndeplinite.

21. Propunerea legislativă pentru alegerea Președintelui României.

Lege organică.

Guvernul nu susține acest proiect de lege.

Și aici avem aceleași prevederi ale art. 104 alin. (3) îndeplinite.

Votul dumneavoastră.

22. Propunerea legislativă privind ziua de desfășurare a alegerilor locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale.

Lege organică.

Guvernul nu susține.

Suntem în prezența prevederilor art. 104 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților.

Vă rog să vă exprimați prin vot.

Votul dumneavoastră.

Cu 119 voturi pentru, 143 împotrivă și o abținere propunerea legislativă nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptată.

23. Proiectul de lege pentru completarea art. 9 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinație de locuințe, trecute în proprietatea statului.

Lege organică.

Guvernul nu susține.

Prevederile art. 104 alin. (3) din regulament sunt îndeplinite.

Votul dumneavoastră.

Cu 74 de voturi pentru, 141 împotrivă și 49 abțineri propunerea legislativă nu a fost adoptată.

24. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (1[1] ) al art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Lege organică.

Guvernul nu susține.

Cameră decizională este Camera Deputaților.

Articolul 104 alin. (3) își regăsește din nou prevederile și de data aceasta.

Votul dumneavoastră.

Cu 118 voturi pentru, o abținere și 143 de voturi împotrivă, nici această propunere legislativă nu a fost adoptată.

25. Proiectul de lege pentru modificarea alin. (1) al art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Lege organică.

Punctul de vedere al Guvernului. Guvernul Tăriceanu susține acest proiect de lege.

Camera Deputaților este Cameră decizională. Prevederile art. 104 alin. (3) sunt din nou îndeplinite. Asta este!

26. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 370 din 20 septembrie 2004 pentru alegerea Președintelui României.

Lege organică. Camera Deputaților este Cameră decizională. Guvernul Boc nu susține. Prevederile art. 104 alin. (3) sunt îndeplinite. Votul dumneavoastră, stimați colegi.

Cu 125 de voturi pentru, 137 împotrivă și două abțineri, nici această propunere legislativă nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptat.

27. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Lege organică.

Punctul de vedere al Guvernului: susține, cu amendamente, Guvernul Tăriceanu.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

- Prevederile art. 104 alin. (3) din regulament sunt

- îndeplinite.

Votul dumneavoastră, stimați colegi.

Cu 63 de voturi pentru, 7 abțineri și 196 împotrivă proiectul de lege a fost respins.

28. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 155 din 12 iulie 2010, a Poliției Locale. Lege organică. Camera Deputaților este Cameră decizională. Guvernul nu susține. Prevederile art. 104 alin. (3) sunt îndeplinite. Votul dumneavoastră.

Cu 120 de voturi pentru, 141 împotrivă și 5 abțineri propunerea legislativă nu a îndeplinit condițiile statutare pentru a fi adoptată.

29. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul polițistului.

Lege organică. Camera Deputaților este Cameră decizională. Guvernul nu susține.

- Prevederile art. 104 alin. (3) din regulament sunt

- îndeplinite.

Vă rog să vă exprimați prin vot.

Cu 122 de voturi pentru, 135 împotrivă și 3 abțineri propunerea legislativă a fost respinsă.

30. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Lege organică.

Guvernul nu susține.

Camera Deputaților este Cameră decizională. Prevederile art. 104 alin. (3) sunt îndeplinite.

Vă rog să vă exprimați prin vot.

Cu 123 voturi pentru, 139 împotrivă și 4 abțineri propunerea legislativă a fost respinsă.

31. Propunerea legislativă pentru modificarea și

completarea Codului penal.

Lege cu caracter organic.

Guvernul nu susține.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Articolul 104 alin. (3) are prevederile îndeplinite.

32. Propunerea legislativă pentru despăgubirea cetățenilor României, pentru capitalul trecut, prin Legea nr. 15/1990, din proprietatea lor comună în proprietatea statului român.

Lege organică.

Guvernul nu susține această inițiativă.

Trecem la un alt capitol care vizează tot legi organice, cu rapoarte de respingere.

33. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Codului de procedură penală al României din 12 noiembrie 1968 – republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Lege organică.

Comisia juridică propune respingerea propunerii legislative.

Guvernul nu susține.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

În consecință, ea va rămâne pentru a fi dezbătută pe articole, în prima noastră ședință în plenul Camerei Deputaților, spre bucuria și satisfacția multora din cei prezenți în sală astăzi.

Poziția 34. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 296[1] al Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și a art. 220 și art. 223 ale Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Lege cu caracter organic.

Comisia pentru buget propune respingerea propunerii legislative.

Punctul de vedere al Guvernului coincide cu al comisiei, susțin.

Votul dumneavoastră, vă rog.

140 de voturi pentru, 119 împotrivă și 3 abțineri, insuficient numărul de voturi pentru a fi adoptată.

Și această propunere legislativă rămâne pentru dezbaterea pe articole într-o ședință în plenul Camerei Deputaților.

V-am observat, nu puteam să nu vă observ, domnule deputat.

Aveți cuvântul, pe procedură, bănuiesc.

Domnule președinte de ședință,

Dacă făceați adunarea voturilor pentru, împotrivă și a abținerilor constatați că suntem sub cvorumul de ședință, deci acest vot nu se contabilizează.

263 și cu 3 fac 266.

Mai verificați, vă rog. _(Rumoare)._

136 au fost? Vă urmăresc cu matematica... Bine că nu e Roberta, că cine știe ce mai zicea...

## **Domnul Ioan Oltean:**

Tot e bine! Asta e, domnule deputat, mai greșim și noi câteodată!

Reamintesc că suntem în ședința Camerei Deputaților, și nu în ședința comună, ca să vă raportați exact la cvorumul necesar.

- Poziția 35. Proiectul de lege pentru completarea art. 60

- alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Lege organică.

- Comisia pentru muncă propune respingerea proiectului de

- lege.

- Guvernul nu susține acest proiect de lege.

Vă rog să vă exprimați prin vot.

Cu 142 de voturi pentru, 121 împotrivă și două abțineri proiectul de lege nu a întrunit numărul de voturi necesar.

Rămâne pentru dezbaterea pe articole într-o ședință ce va fi programată de către Biroul permanent, cu consultarea liderilor politici.

Poziția 36. Propunerea legislativă pentru completarea art. 132 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

- Lege organică.

Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii legislative.

- Guvernul nu susține.

Camera Deputaților este Cameră decizională. Vă rog să vă exprimați prin vot.

Cu 144 de voturi pentru, 117 împotrivă și o abținere proiectul de lege sau propunerea legislativă nu a îndeplinit numărul de voturi.

Rămâne pentru dezbaterea pe articole.

37. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 53 din 24 ianuarie 2003 – Codul muncii.

Lege organică.

- Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii

- legislative.

- Punctul de vedere al Guvernului: nu susține. Camera Deputaților este Cameră decizională. Votul dumneavoastră, domnilor colegi.

- Vă rog să nu greșiți!

Cu 135 de voturi pentru, 121 împotrivă și o abținere, nici această propunere legislativă nu a întrunit numărul de voturi necesar. Rămâne și ea pentru o dezbatere pe articole, într-o altă ședință.

Trecem, stimați colegi, spre bucuria puterii, la legi ordinare.

38. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Lege ordinară.

Procedură de urgență.

Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege.

Punctul de vedere al Guvernului: Guvernul este inițiator. Camera Deputaților este Cameră decizională.

O primă victorie a puterii asupra opoziției.

39. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 106/2010 pentru modificarea anexei nr. 4 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale „Apele Române”.

Domnule Munteanu, domnule deputat Munteanu, suntem în procedură de vot, vă cer scuze, că nu am avut binoclu. Vă rog.

## **Domnul Ioan Munteanu:**

Domnule președinte, Stimați colegi,

În dezbaterea din plen, înainte de vot final, dumneavoastră ați spus, cu drepturile pe care le aveți prin regulament, că PL-x 383 și 708 le retrimiteți la comisie pentru a le pune de acord.

Dumneavoastră astăzi băgați unul la vot final și pe celălalt la comisie. Vă reamintesc acest lucru și poate fi găsit și în stenograma de ședință.

## **Domnul Ioan Oltean:**

Vă rog să aveți puțintică răbdare. Stimați colegi, o scurtă verificare.

Am retrimis la comisie, prin folosirea regulamentului, poziția 6 din ordinea de zi de astăzi și poziția 8. Poziția 7 a rămas pentru votul final.

Vă rog să ne urmăriți cu atenție, stimați colegi, și să nu ne induceți în eroare.

Deci

40. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2010 privind unele măsuri de ocupare a posturilor din sectorul bugetar.

Lege ordinară.

Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și Comisia pentru muncă și protecție socială propun adoptarea proiectului de lege. Guvernul este inițiator.

Camera Deputaților este Cameră decizională. Votul dumneavoastră.

Legi ordinare cu rapoarte de respingere.

Mai avem câteva proiecte, vă rog să aveți încă un pic de răbdare.

Domnule deputat Munteanu, vă rog.

## Domnule președinte,

Vreau să clarificăm totuși, pentru că sunt atent, să știți, și nici nu are absolut nicio legătură proiectul de la poziția 6 cu cel de la 8. Singurele care au legătură între ele sunt cele de la 5 și de la 6. Cel de la 8, păi, dumneavoastră... amestecăm Arhivele Statului cu Codul fiscal? Nu au nicio legătură, vă rog să urmăriți, chiar dumneavoastră ați spus că nefiind clare și aici este... președintele Comisiei pentru buget, finanțe și

bănci a venit la microfon și a spus că în conținutul celor două legi sunt lucruri identice. Și de aici dumneavoastră ați spus: domnule, trebuie clarificată această problemă.

Deci nu are nicio legătură, vă rog frumos, chiar dacă e o greșeală, 6 cu 8 nu se împacă nicicum.

## **Domnul Ioan Oltean:**

Domnule Munteanu, sunteți un deputat foarte simpatic, dar trebuie să vă contrazic. Proiectul de lege pe care dumneavoastră îl susțineți nu intră sub raportul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, ci al Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, iar eu am restituit, domnule deputat, vă rog să urmăriți cu atenție, am restituit comisiei poziția 6, din ordinea de zi, pentru că se suprapunea cu poziția 5. Erau două legi care reglementau același articol. Și atunci care e problema?

Și atunci, e foarte corect ce ați spus acum. Exact asta ați spus. Era logic și ați spus că îl trimit și pe 5 în această situație, că atunci nu avea rost să-l trimiteți numai pe 6. Hai, domnule!

Domnule Munteanu, vă rog eu foarte mult să urmăriți cu atenție.

Da, domnul secretar de ședință vrea să aducă o clarificare.

Vă rog să aveți puțintică răbdare, e bine să clarificăm lucrurile, să mergem de aici cu tema extrem de bine însușită, să nu avem insomnii acasă.

Vă rog să-mi permiteți, pentru a nu avea niciun dubiu. În momentul în care s-a discutat proiectul de pe poziția 5, s-a hotărât de către plenul Camerei să fie trimis la votul final, după care s-a pus în discuție proiectul de pe poziția 6.

S-a constatat că cel de pe poziția 6 are exact aceeași prevedere privind textul ca și poziția 5. Și atunci poziția 6 s-a retrimis, s-a cerut retrimiterea la comisie pentru clarificare.

Poziția 7, care se referea la modificarea anexei nr. 4, la Ordonanța Guvernului privind înființarea Administrației Naționale „Apele Române” a fost pusă de către Biroul permanent pe această poziție, cu acordul tuturor formațiunilor politice care formează Biroul permanent tocmai datorită faptului că este necesar acest proiect pentru accesarea fondurilor europene și nu avea de ce să fie trimis la comisie și a rămas pentru vot final. Iar pe poziția 8, Legea Arhivelor Naționale, a fost cerută trimiterea ei la comisie și a fost trimisă la comisie.

Deci avem între poziția 5 și poziția 8 două care au fost pentru vot final, poziția 5 și poziția 7, și două pentru comisie, poziția 6 și poziția 8, așa cum s-a votat și până în momentul de față.

Mulțumesc, domnule secretar.

Domnule deputat Márton Árpád, vă rog să interveniți și dumneavoastră.

## Domnule vicepreședinte, Doamnelor și domnilor deputați,

S-a dat un vot, un proiect de lege a trecut. A fost retrimis la comisie un alt proiect de lege...

Domnule Ponta, vă rog să rămâneți până la sfârșitul ședinței. Faceți-ne plăcerea...

...pentru că există câteva prevederi care s-au suprapus.

Din moment ce una dintre legi a fost adoptată, e de resortul comisiei ca să observe care sunt acele articole care sunt de prisos în legea retrimisă, să le elimine și să le pună de acord. Nu văd care e problema.

Vă mulțumesc.

## **Domnul Ioan Oltean:**

Mulțumesc și eu pentru aceste precizări. Cred că lucrurile sunt foarte clare. Continuăm votul final.

41. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Lege ordinară.

Comisia pentru buget propune respingerea propunerii legislative.

Guvernul nu susține.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

43. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare.

Lege ordinară.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea propunerii legislative.

Guvernul nu susține.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Vă rog să vă exprimați prin vot.

137 de voturi pentru, 108 împotrivă, două abțineri.

Propunerea de respingere a fost adoptată.

44. Propunerea legislativă privind modificarea art. 160 alin. (2) din OUG nr. 109/2009 de modificare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea propunerii legislative.

Guvernul nu susține propunerea legislativă. Camera Deputaților este Cameră decizională. Votul dumneavoastră.

137 de voturi pentru, 106 împotrivă, 3 abțineri.

Propunerea de respingere a fost adoptată de către plenul Camerei Deputaților.

45. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003 (rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004), cu modificările și completările ulterioare.

Lege ordinară.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea propunerii legislative.

Guvernul n-o susține.

Camera Deputaților este Cameră decizională. Votul dumneavoastră.

135 de voturi pentru, 106 împotrivă, două abțineri. Propunerea de respingere a propunerii legislative a fost adoptată.

46. Propunerea legislativă pentru completarea alin. (2) al art. 160 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Lege ordinară.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea propunerii legislative.

Guvernul n-o susține.

Camera Deputaților este Cameră decizională. Votul dumneavoastră.

139 de voturi pentru, 108 împotrivă și o abținere. Propunerea de respingere a fost adoptată.

47. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 571 din 22.12.2003 privind Codul fiscal. Lege ordinară. Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea propunerii legislative. Guvernul n-o susține. Camera Deputaților este Cameră decizională.

Lege ordinară.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea propunerii legislative. Guvernul n-o susține.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

49. Propunerea legislativă pentru modificarea OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Lege ordinară.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea propunerii legislative. Guvernul n-o susține. Camera Deputaților este Cameră decizională. Votul dumneavoastră.

136 de voturi pentru, 101 împotrivă, o abținere. Și această propunere de respingere a fost adoptată.

50. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 571 din 22.12.2003 privind Codul fiscal. Lege ordinară.

Guvernul nu o susține.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea propunerii legislative.

Camera Deputaților este Cameră decizională. Vă rog să vă exprimați prin vot.

139 de voturi pentru, 109 împotrivă și o abținere. Și această propunere de respingere a fost adoptată. 51. Propunerea legislativă pentru modificarea OUG nr. 109/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Lege ordinară.

- Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune

- respingerea propunerii legislative.

- Guvernul n-o susține.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

- Vă rog să vă exprimați prin vot.

135 de voturi pentru, 110 împotrivă, 3 abțineri. Propunerea de respingere a fost adoptată.

52. Propunerea legislativă pentru modificarea și

completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Lege ordinară.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea propunerii legislative.

Guvernul n-o susține, iar Camera Deputaților este Cameră decizională.

Vă rog să vă exprimați prin vot.

140 de voturi pentru, 106 împotrivă, zero abțineri.

Propunerea comisiei de respingere a fost adoptată.

53. Propunerea legislativă privind completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Lege ordinară.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea propunerii legislative.

- Guvernul n-o susține.

Camera Deputaților este Cameră decizională. Votul.

134 de voturi pentru, 108 împotrivă, două abțineri. Propunerea comisiei de respingere a fost adoptată.

54. Propunerea legislativă privind modificarea alineatului (7) al articolului 284 din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal.

Lege ordinară.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să vă exprimați prin vot.

Cu 138 de voturi pentru, 107 împotrivă și 4 abțineri, propunerea comisiei a fost adoptată, propunerea de respingere a propunerii a fost adoptată.

55. Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Lege ordinară.

Comisia pentru sănătate și familie și Comisia pentru buget, finanțe și bănci propun respingerea proiectului de lege.

Guvernul nu o susține.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Vă rog să vă exprimați prin vot.

Cu 132 de voturi pentru, 108 împotrivă și două abțineri, propunerea de respingerea a propunerii legislative a fost adoptată.

56. Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială.

Lege ordinară.

Comisia pentru muncă și protecție socială propune respingerea proiectului de lege, iar Guvernul n-o susține, iar noi suntem Cameră decizională.

Votul dumneavoastră, stimați colegi.

136 de voturi pentru, 107 împotrivă, 4 abțineri. Propunerea a fost de respingere, propunerea comisiei de respingere a fost adoptată.

Stimați colegi, Am epuizat lista cu proiectele de lege pentru votul final. Vă mulțumesc pentru atenție, pentru efort. După-masă plăcută!

Să ne auzim numai cu bine întotdeauna!

Activitate în comisii astăzi și mâine, mai ales, și joi, de asemenea.

Doamne-ajută!

Să auzim numai de bine!

Guvernul nu o susține.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare)

Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.

&JUYDGY|590250]

**ISSN** 1220–4870

**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 29/1.IV.2011 conține 80 de pagini.**

Prețul: 24,00 lei