Teritoriul României prezintă o mare varietate de valori culturale istorice – artă populară, etnografie, folclor, tradiții, vestigii istorice –, un cadru natural armonios, îmbinat cu un fond peisagistic variat și pitoresc. Toate acestea sunt valențe ale turismului rural românesc, în mod special.
Agroturismul românesc este un important mijloc de atracție turistică reprezentat printr-o gamă largă și diversificată: țesăturile decorative, costumele populare, sculpturile în lemn și piatră, pictura pe sticlă sau lemn, vopsitul ouălor, împletiturile din nuiele și, totodată, muzica populară și dansurile românești.
Agroturismul poate fi stimulent pentru dezvoltarea locală în multe zone rurale. Acest sector permite dinamizarea activităților economice tradiționale și valorificarea particularităților culturale locale, oferind în același timp locuri de muncă și stăvilind astfel exodul rural pe care societatea românească îl deține. Trebuie amintit faptul că, pentru a putea vorbi despre fenomenul turistic dintr-o anumită zonă, este necesar să se verifice existența unui flux de turiști care să viziteze zona respectivă. Pentru ca turiștii să vină, e nevoie mai întâi să existe posibilitatea de cazare. Dacă nu se procedează așa, vor exista numai fluxuri de turiști care nu vor contribui la dezvoltarea bogăției zonei, ci numai vor utiliza resursele fără altă posibilitate de a oferi beneficii importante pentru comunitate.
Spațiul rural, cealaltă componentă a produsului turistic, este mult mai dificil de definit. În general, putem aprecia că spațiul rural este un spațiu cultural rezultat din relația dintre natură și activitatea umană de-a lungul mai multor secole. Astfel, în zona rurală, urmele activității productive legate de sectorul primar, cum ar fi clădirile, modificările peisajului sau amenajarea și dezvoltarea teritoriului, sunt încă prezente și active.
La nivel comunitar există interes sporit pentru dezvoltarea turismului rural și pentru capacitatea acestuia de a diminua o parte dintre efectele dăunătoare ale politicii agrare ale Uniunii Europene, prin protejarea moștenirii din zonele rurale ale continentului și pentru a îmbunătății pretutindeni rezultatele turismului rural. Agroturismul nu s-a născut într-o formă spontană, ci a fost creat în urma cercetărilor și proiectat de guvernele și ministerele agriculturii și turismului din țările Comunității Europene, pentru a da răspunsuri la o serie de probleme create de situația zonelor rurale, și anume:
reducerea puternică a veniturilor agrare, abandonarea agriculturii, noua cerere de servicii privind mediul, precum și stabilitatea populației. Țări precum Franța, Germania, Austria sau Italia au încurajat dezvoltarea agroturismului, iar experiența lor în acest domeniu este de ordinul zecilor de ani. *
## „Situația medicilor rezidenți din România”
Aduc în discuție, încă o dată, o problema delicată, de la nivelul sistemului sanitar românesc: este vorba despre medicii rezidenți. Medicii rezidenți din România se confruntă cu o serie de probleme care le îngreunează activitatea și, implicit, reforma în sistemul sanitar. După 19 ani de tranziție și reforme în sistemul sanitar, acești tineri medici sunt puși în situații delicate atât din punct de vedere social, cât și profesional. După examenul de rezidențiat sunt prinși în capcana unui contract de muncă încheiat pe perioadă determinată, care le acordă cu indecență un salariu lunar net de 1.000 lei. Deși legea prevede plata gărzilor medicilor rezidenți, există numeroase spitale care îndrăznesc să încalce legea, neacordând plata gărzilor efectuate.
Liviu Bogdan Ciucă · 23 martie 2010 · monitorul.ai
Majoritatea medicilor rezidenți își efectuează stagiile în marile centre universitare, ceea ce implică plata chiriei, a transportului în comun, a cărților necesare pregătirii pentru viitoarea specializare, participarea la congrese medicale. Situația se complică dacă ne gândim și la lipsa de medicamente din spitale, la folosirea echipamentelor medicale din anii ’50-’60, lipsa informatizării, persistența unui sistem birocratic, ineficient, clădiri a căror stare de degradare le apropie de Evul Mediu. Consider indecentă existența unor asemenea condiții într-un sistem medical al unei țări devenită membră a Uniunii Europene.
Deficiențele majore din sistemul sanitar fac iluzorie eliminarea șpăgii din actul medical și alterează însăși calitatea acestuia. Această situație explică de altfel și migrația masivă a medicilor rezidenți către țări ale UE sau SUA. Consider că jurământul lui Hipocrate nu poate fi respectat cu 1.000 lei/lună și se impune luarea unor măsuri urgente de Ministerul Sănătății, care să vizeze și viitorul acestei categorii sociale de care noi toți avem atâta nevoie. *
## „Mediul de afaceri românesc în impas”
Ideea în sine de aderare a României la structurile europene a avut și are un impact major asupra mediului de afaceri autohton. A fost îmbrățișată ideea occidentală a capitalismului, care pune accent pe puterea omului de a izbândi și în special pe egoismul său, care e motorașul însuși al economiei de piață funcționale. Mediul de afaceri românesc din prezent deja a preluat foarte mult din capitalismul occidental. Nu putem spune că românii nu sunt întreprinzători, ba, mai mult de atât, au reușit să declanșeze o revoluție a tehnologiei, a capitalului în care se pune foarte mult accentul pe individ, văzut ca un mecanism ce poate fi exploatat deplin de nucleele de afaceri.
Atragerea investițiilor străine și sprijinirea mediului de afaceri prin adoptarea de măsuri legislative care să vină în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă investitorii străini, dar și cei autohtoni, ar trebui să fie prioritate de gradul zero pentru orice guvernare, în condițiile în care sectorul privat este unul dintre factorii de bază ai dezvoltării economice atât de necesare. De asemenea, se impune cu necesitate ca instituțiile abilitate de stat să sprijine sectorul privat, dar și structurile asociative ale oamenilor de afaceri, să dezvolte și să consolideze relații strânse de colaborare pentru deblocarea mecanismelor care în prezent frânează
dezvoltarea sectorului privat în România și, implicit, dezvoltarea economică în ansamblu. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că există o strânsă relație de interdependență între accesarea de fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii locale de către autoritățile administrației publice locale și atragerea de investiții străine, în sensul că existența unei infrastructuri moderne și oferirea de facilități sunt condiții elementare pentru atragerea oricărui investitor. În aceeași măsură, crearea de locuri de muncă are efecte benefice asupra dezvoltării economice a comunității locale.
Atât pentru factorii de decizie din sectorul public, cât și pentru cei din sectorul privat, este fundamentală eliminarea decalajelor economice dintre județe și apariția unei axe prioritare de dezvoltare pe județe. Problematica complexă a mediului de afaceri trebuie să preocupe în egală măsură autoritățile publice și reprezentanții oamenilor de afaceri, pentru asigurarea unei dezvoltări economice susținute și durabile. Identificarea soluțiilor la problemele cu care se confruntă principalul motor al dezvoltării economice – sectorul privat –, făcută într-un cadru instituționalizat, va avea cu siguranță efectul scontat.
*
## „Traficul de ființe umane”
Traficul de ființe umane, ca și corupția, economia subterană sau fraudele financiare, a înregistrat la nivel mondial proporții îngrijorătoare pentru societatea modernă, devenind o problemă majoră atât la nivel național, cât și internațional, reprezentând una dintre cele mai extinse forme de manifestare a criminalității.
Având forme de manifestare care țin de crima organizată (traficul de droguri, traficul de arme, terorismul etc.), traficul de ființe umane poate crea vulnerabilități ce țin de stabilitatea economico-socială a statelor, chiar de pacea și securitatea acestora, prin tulburarea echilibrului demografic, etnic, cultural, prin incapacitatea mecanismelor de protecție socială sau de sănătate publică, prin depășirea capacității de absorbție a pieței legale a muncii și, implicit, prin bulversarea raportului de forțe dintre structurile de control al legalității și ordinii publice și partea din populație canalizată spre activități infracționale.
Fenomenul traficului de ființe umane nu reprezintă o problematică nouă în sfera criminalității, el fiind prezent în istoria omenirii de mai multe milenii.
Astfel, sclavia, în forme noi sau mai vechi, ca și practicile similare sclaviei, continuă să existe în alte state ale lumii, totul derulându-se sub evantaiul crimei organizate. De asemenea, dezvoltarea mijloacelor de comunicație și dezechilibrele economice mondiale au internaționalizat traficul.
Traficul de persoane constituie o violare a drepturilor omului și o atingere adusă demnității și integrității ființei umane, așa cum se afirmă în toate documentele internaționale în materie, inclusiv în textul recent al Convenției Consiliului Europei, semnată la Varșovia la 16 mai 2005.
România a adoptat gradual, alături de alte state ale lumii și, în speță, ale Uniunii Europene, un ansamblu de măsuri legislative destinate construcției, consolidării și eficientizării continue a dispozitivului național, în contextul consolidării cooperării internaționale, în scopul prevenirii și combaterii acestui fenomen.
Toate națiunile mileniului III consideră persoana valoarea socială cea mai importantă pentru societatea modernă.
Astfel, pentru Uniunea Europeană, respectarea drepturilor omului reprezintă o condiție fundamentală a apartenenței la aceasta. Nu întâmplător, între criteriile de aderare ale României la Uniunea Europeană, stabilite la Copenhaga, încă din anul 1993, primul este cel care are în vedere existența, în statul candidat, a unor instituții stabile care să garanteze democrația, statul de drept, drepturile omului. Chiar în primul articol, Constituția României consacră printre valorile supreme demnitatea umană, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane și dreptatea _._
Din punctul meu de vedere, traficul de ființe umane are rădăcini adânci în condițiile sociale și economice ale societății, ceea ce înseamnă că prima condiție a prevenirii fenomenului este refacerea economiei, ceea ce ar duce și la reducerea numărului de persoane din grupurile vulnerabile. Ținând cont de faptul că un asemenea demers presupune strategii ample, la nivel comunitar și la nivel național, desfășurate pe termen mediu și lung, educația rămâne cea mai la îndemână cale de a ajuta grupurile cu un înalt risc și persoanele vulnerabile. Educația de prevenire a traficului în școli este de o importanță deosebită, pentru ca potențialele victime să fie îndepărtate de pericol.
*
## „Reforma sistemului educațional”
Proiectul Legii educației naționale a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. După finalizarea dezbaterii publice se va întoarce la Guvern pentru forma finală, care va fi trimisă pentru dezbatere Parlamentului. Principalele prevederi prevăd că părinții și comunitatea locală vor face parte din Consiliul de administrație al școlii, numărul de ore și programa școlară vor fi reduse, iar învățământul obligatoriu va începe la vârsta de 6 ani și se va încheia la 16 ani, cu introducerea clasei a IX-a în ciclul gimnazial. Acestea sunt doar o parte dintre modificările pe care Ministerul Educației vrea să le implementeze prin Proiectul legii educației naționale, plecând de la statisticile care arată că în România doar 1,7% din cetățeni sunt implicați în procesul de educare permanentă, prin comparație cu media la nivel de UE, de 11%.
Acest proiect de reformă educațională ar trebui să vină ca o corelare între sistemul educațional și sistemul de examinare, astfel încât, după terminarea ciclului obligatoriu, să se dea un examen transcurricular cu certificate aferente care să dovedească un anumit nivel de competență, precum și un examen la sfârșitul ciclului liceal obligatoriu, transcurricular la nivel național. În învățământul preuniversitar se dorește compatibilizarea ciclurilor de învățământ cu cerințele unei educații moderne. Acest lucru va presupune introducerea clasei pregătitoare în învățământul obligatoriu, începând de la vârsta de 6 ani împliniți, precum și terminarea învățământului obligatoriu la vârsta de 16 ani. Cu cât un copil merge mai devreme la școală, cu atât rezultatele sunt mai bune. Există o diferență semnificativă între vârsta la care un copil intră într-un mediu educațional structurat și rezultatele sale școlare. La vârsta de 16 ani este legal să muncești atât în România, cât și în Uniunea Europeană. În Europa, din 29 de țări asupra cărora avem o statistică, 21 de țări au învățământ obligatoriu până la vârsta de 16 ani. Concomitent cu consolidarea clasei pregătitoare la învățământul obligatoriu, trebuie prevăzut în lege ca clasa a IX-a să treacă în ciclul gimnazial, măsură ce va fi implementată în timp.
Aproximativ 20% din tinerii României din mediul rural părăsesc școala la sfârșitul clasei a VIII-a, fără a încheia învățământul obligatoriu. Aducerea clasei a IX-a mai aproape de copii, mai aproape de casele copiilor, îi va ține un an suplimentar în școală, un an care este foarte important pentru dezvoltarea psihologică a copiilor în perioada adolescenței. De asemenea, copiii care vor merge la liceu – și noi dorim să generalizam liceul – vor pleca de acasă la o vârstă mult mai matură.
Conform modificărilor aduse Legii educației naționale se urmărește formarea de competență, și nu memorarea mecanică, împreună cu o mult mai bună corelare a programului școlar cu viața reală. Copiii nu mai trebuie să învețe lucruri inutile, copiii nu mai trebuie să învețe mecanic. Despre procedurile de evaluare, acestea vor fi gândite ca un proces de remediere, nu doar de constatare a unei stări de fapt. Astfel, proiectul propune o evaluare transcurriculară, în care examenul să fie corelat cu programa școlară, astfel încât accentul să nu mai cadă doar pe materiile la care se dau la examene. Introducerea la sfârșitul ultimului an de învățământ gimnazial, la sfârșitul clasei a IX-a, a unei evaluări transcurriculare face parte din efortul de a-i încuraja pe copii și pe profesori să pună accentul pe toate materiile care sunt învățate la clasă, și nu doar pe două materii care se dau la examen.
Consider că sistemul educațional trebuie adaptat la noile nevoi sociale și în acord cu așteptările participanților la actul educațional, fie profesori, elevi sau părinți. De aceea, consider demersul Ministerului Educației de a modifica Legea educației bine-venit, dar acesta trebuie să respecte anumite rigori și exigențe.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.