Romeo Florin Nicoară

„Despre eroi ai Unirii și pe ce bază așezăm România” Permiteți-mi să încep prin a saluta și a ura „La mulți ani!” României și tuturor românilor de Ziua Națională, cu un gând de pace și liniște.

Sărbătorirea lui 1 Decembrie 1918 nu este doar prilejul bucuriei pentru întregirea României, ci și momentul în care ne amintim de eroii cu nume sau fără nume care au sacrificat tot și au trudit pentru o țară a tuturor românilor. Este, în același timp, o celebrare a unui proiect național pe care îl consider doar început în cel mai frumos moment la Alba Iulia și care ne obligă și pe noi astăzi, și pe mai departe.

Este un proiect al unei țări cu un sistem de guvernământ care să-i servească pe toți românii, indiferent de originea lor socială, indiferent unde s-ar afla, și care să îi cuprindă la un loc într-o adevărată unire pe toți cetățenii din interiorul granițelor românești, indiferent de etnia lor, în respect reciproc și cu drepturi egale.

1 Decembrie este un act politic, o declarație pentru drepturi și libertăți, pentru democrație și egalitate. România a primit atunci o proclamație pentru principii ce nu și-au epuizat conținutul, ci sunt coloane pentru construcția pe care o facem și astăzi. România este întemeiată sănătos, chiar foarte sănătos, și este datoria noastră, mai ales a celor de aici, din Parlament, să avem grijă și înțelepciune să o facem puternică.

Cu gândul la viitorul pe care îl avem în responsabilitatea noastră, vreau să onorez memoria unuia dintre cei care au luptat o viață întreagă pentru ca România să existe, pentru ca românii să se bucure de drepturi, libertăți și respect. Între numele eroilor noștri care au făcut 1918 posibil se găsește și cel al sătmăreanului Vasile Lucaciu, transilvănean memorandist, nepot de iobag și fiu de învățător, un om simplu, care s-a dedicat prin tot luptei românilor pentru o soartă mai bună.

Și-a dat anii tinereții pentru a scrie în gazetele românești din Ardeal și pentru a le vorbi românilor din Maramureș și Țara Moților despre drepturile pe care le merită. A făcut închisoare pentru că și-a permis să ia apărarea țăranilor, iar apoi, din nou, pentru că a participat și semnat Memorandumul românilor către Împăratul Austro-Ungariei. Avea să ajungă iar în închisoare câțiva ani mai târziu, pentru că și-a permis să scrie despre idealul național al românilor. Devenit un nume recunoscut al ardelenilor, a optat, alături de alți lideri ai Partidului Național, să activeze politic în Parlamentul de la Budapesta pentru același scop: reprezentarea românilor și lupta pentru drepturi în administrație, educație sau justiție. În timpul Primului Război Mondial și-a riscat viața pentru a ajunge în Regatul României, unde a militat pe lângă autoritățile de la București pentru intrarea în război și pentru eliberarea Transilvaniei. A făcut același lucru și în Statele Unite ale Americii, susținând și acolo cauza unirii românilor.

Exemplul de sacrificiu și muncă al lui Vasile Lucaciu este unul complet și prin implicarea sa, și după război și unire, când a continuat să fie activ în viața publică, luptând pentru ca obiectivele actului de la 1 Decembrie, precum o nouă Constituție și reforma agrară, să se facă în interesul oamenilor simpli.