Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 noiembrie 2010
other · adoptat
Stelian Fuia
Aprobarea modificării ordinii de zi 54–55
Discurs
## „Despre revizuirea Constituției”
Rezultatele referendumului organizat anul trecut în 22 noiembrie au atras atenția întregii clase politice asupra voinței populare de a revizui Constituția, în sensul modificării structurii Parlamentului României și a numărului de reprezentanți în forul legislativ al țării.
Din nefericire, clasa politică românească nu a reușit să se mobilizeze și să realizeze consensul asupra acestei probleme fundamentale a democrației românești. Structura bicamerală, perfect simetrică în atribuții, a reușit, la un an de la această consultare, să ne arate limitele sale funcționale și chiar blocajele care pot apărea în actul legislativ sau conflictele interinstituționale pe care le poate genera.
Nu mă pronunț aprioric asupra structurii pe care ar trebui să o aibă Parlamentul României, nici asupra numărului optimal de reprezentanți în instituția legiuitoare. Cele două decizii trebuie să vină ca rezultat al unei largi consultări între partidele politice, societatea civilă și lumea academică din România, aceasta pentru că modificarea legii fundamentale impregnează direcția de dezvoltare viitoare a țării noastre. Procesul trebuie demarat cât mai curând pentru ca viitoarele alegeri, din anul 2012, să se realizeze pentru un parlament reformat.
Aș mai adăuga faptul că acest proces de revizuire ar trebui însoțit și de analizarea atentă a introducerii în legea fundamentală a României a unor prevederi referitoare la construcția sustenabilă a bugetului de stat și la respectarea unui prag al deficitului bugetar în acord cu criteriile de convergență economică ale Uniunii Europene.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.