Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 mai 2022
Declarații politice · respins
Ioan Mang
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · propunere alternativă
- Voce
- voce proprie
Discurs
„Despre trecerea la euro și spațiul Schengen”
Alături de alte șase țări, România se înscrie în rândul statelor membre ale Uniunii Europene care au obligația adoptării monedei euro, ceea ce ar însemna, practic, participarea cu drepturi depline la uniunea economică și monetară. Această obligație rămâne însă doar la nivel teoretic, pentru că, la nivel practic, țara noastră ar trebui să îndeplinească mai multe condiții. Aceste condiții vizează criteriile de convergență nominală, juridică și reală. Criteriile de convergență privesc stabilitatea prețurilor, finanțele publice, stabilitatea cursului de schimb, ratele dobânzilor pe termen lung, așa cum sunt prevăzute în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.* Cele de convergență reală vizează apropierea cât mai mult de media zonei euro pentru o serie de indicatori, precum nivelul PIB/locuitor, productivitatea muncii, energointensivitatea etc. Acestea din urmă nu sunt menționate explicit în legislația relevantă a Uniunii Europene, însă devin din ce în ce mai importante în aprecierea gradului de pregătire a unui stat pentru adoptarea monedei unice.
Așadar, în perioada premergătoare adoptării monedei unice, economia noastră trebuie să parcurgă ajustările necesare integrării în zona euro, marcate de reforme structurale, cu efecte asupra competitivității generale. Însă, indiferent cât de mult ne place sau nu, trebuie să recunoaștem cu toții că, astăzi, România nu îndeplinește aceste criterii. Și nu e vina acestei guvernări! Din contră, alții – cei care astăzi știu doar să critice – ar trebui să se simtă cu musca pe căciulă.*