Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 noiembrie 2010
other · adoptat tacit
Ciprian Minodor Dobre
Discurs
Dezbaterea în cursul lunii noiembrie a Legii privind bugetul de stat pentru anul 2011 a fost anunțată ca o prioritate de către Cabinetul Boc. În speranța că se va putea face într-adevăr o dezbatere pe acest proiect, trimiterea lui în Parlament cu ceva timp înainte de finalul anului ar fi o alegere bună.
În condițiile în care proiectul de buget pentru anul 2011 se anunță a fi unul la fel de auster ca și cel de anul acesta, este cu atât mai important să ne asigurăm că veniturile statului vor fi cheltuite cu inteligență, eliminându-se risipa. Bunăoară, ne interesează care va fi opțiunea Guvernului privind viitorul lucrărilor de modernizare demarate sub finanțare publică prin Ordonanța nr. 7/2006. Dacă anul trecut a fost alocată o sumă, ce-i drept derizorie, pentru continuarea unora dintre lucrările începute de autoritățile locale, anul acesta se pare că Guvernul a decis abandonarea totală a proiectelor de modernizare a infrastructurii locale.
Acest fapt este cu atât mai regretabil cu cât Guvernul decide să deschidă noi proiecte de investiții din bani guvernamentali, în condițiile în care nu a reușit să finalizeze și să valorifice în folosul cetățenilor proiectele de infrastructură în baza OG nr. 7. Sunt zone în țară unde locuitorii comunelor nu au poduri care să le faciliteze transportul în anumite perioade ale anului sau localități unde copiii învață încă în condiții foarte proaste pentru că nu au fost finalizate lucrările de modernizare a școlilor și grădinițelor, în timp ce Guvernul alocă milioane de euro pentru construcția de piscine la marginea Capitalei.
Conform unei corespondențe pe care am inițiat-o în luna martie anul curent cu autoritățile locale, procentul rămas de finanțat pentru finalizarea lucrărilor demarate pe baza OG nr. 7 este absolut impresionant, depășind la nivel național cifra de 47% din valoarea totală.
Numai în județul Mureș, pe care îl reprezint în Parlament, avem un număr de 86 de proiecte în valoare totală de 185.410 mii lei, pentru care suma rămasă de finanțat este de peste 50%. Desigur, în alte județe situația este și mai gravă: Giurgiu așteaptă bani pentru încă 72% din valoarea proiectelor demarate, Teleorman – 69%, Ialomița – 70%.
Această situație are un impact negativ asupra mediului economic, se răsfrânge dramatic asupra activității firmelor de construcții care nu pot continua lucrările și deci nu își încasează banii datorați prin contracte.
Personal consider că prioritatea în alocările bugetare ar trebui să fie finalizarea șantierelor aflate deja în lucru, indiferent de obiectivul de investiție sau de culoarea politică a primarului din localitate, și accelerarea acestui proces care are potențialul să absoarbă, pe perioadă de criză economică, fonduri guvernamentale și forță de muncă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .