Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 iunie 2019
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Doina Elena Federovici
Discurs
## Dezbateri?
Nu sunt intervenții.
Declar încheiate dezbaterile generale, iar votul îl vom avea după epuizarea punctului 3 de pe ordinea de zi, fiind o inițiativă organică.
La punctul 3 al ordinii de zi este înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare (L180/2019).
Declar deschise dezbaterile generale asupra propunerii legislative.
Dau cuvântul inițiatorului, pentru susținerea propunerii legislative.
Nu este.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru prezentarea punctului de vedere al Executivului, domnul secretar de stat de la Ministerul Apărării Naționale, domnul Mihai Chirică.
Microfonul 10.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.