Florian Popa

„Deziderate în învățământul medical universitar”

În România, numărul de medici la 100.000 locuitori este de 192, mai mic decât cel din Uniunea Europeană, iar sistemul de sănătate se caracterizează prin management ineficient în spitalele publice, inegalități privind finanțarea regională, deficit de medici în mediul rural.

Îmbunătățirea sistemului de sănătate impune eforturi convergente ale instituțiilor de învățământ medical, ale organismelor Ministerului Sănătății, ale Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate, dar și ale comunităților locale.

Se impun modificări ale politicii medicamentului, prin recalcularea prețurilor și relansarea producției de medicamente și produse biologice de uz uman în România.

De asemenea, trebuie găsite metode de stimulare a medicilor care își desfășoară activitatea în mediul rural. Mai mult decât în oricare alt domeniu, în domeniul medical pregătirea pe băncile facultății și pregătirea profesională continuă ulterioară sunt singurele modalități de a putea răspunde așteptărilor populației de la comunitatea academică medicală, atât în ceea ce privește obținerea de performanțe în îngrijirea sănătății populației, cât și pentru progresul cercetării în acest domeniu.

Așadar, în învățământul universitar medical, membrii comunității academice, cadrele didactice–medici din învățământul universitar medical și farmaceutic trebuie să obțină performanțe colective în beneficiul comunității, pentru a răspunde nevoilor de sănătate ale populației. Fiecare membru al comunității universitare are datoria să contribuie individual la performanțele colective și trebuie să se perfecționeze continuu în activitățile academice și clinice.

Dacă în țările avansate ale lumii misiunea învățământului universitar medical este promovarea excelenței în procesul didactic și în cercetare, dar și satisfacerea cerințelor de îngrijire a sănătății populației _,_ în țări ca România învățământului universitar medical îi revine suplimentar sarcina să recupereze decalajele față de țările avansate, să atingă nivelul de performanță european în activitatea educațională și clinică, să atingă standardele internaționale în calitatea pregătirii studenților.

Raportat la Uniunea Europeană, în România, pregătirea pentru rezidențiat este prea lungă, între 3 și 7 ani. Se impune o legislație stabilă, armonizată cu legislația Uniunii Europene, și realizarea unui capitol special dedicat învățământului medical în Legea învățământului.

Este necesară diversificarea rezidențiatelor cu noi specializări, sprijin bugetar pentru centre de excelență în medicină, accesarea de fonduri de la Banca Mondială pentru realizarea unor clinici private.

Având în vedere autonomia universitară și nevoia unei descentralizări autentice, finanțarea ministerială trebuie făcută în funcție de performanțele universităților de medicină publice și private. În acest fel, învățământul universitar medical are șansa să mențină dialogul cu lumea științifică internațională de pe poziții egale, pentru a putea contribui la progresul real al asistenței medicale din România.