Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 octombrie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Ioan Balan
Discurs
„Dezinteresul ultimelor guverne produce o nouă generație de sacrificiu”
Evenimentele pe care le trăim de mai bine de 9 luni, mai precis de când PSD și ALDE au câștigat alegerile și au preluat guvernarea, ne demonstrează cât se poate de clar faptul că liderii celor două partide au cu totul altă agendă decât cea care ar trebui să cuprindă problemele reale ale societății românești.
Cea mai mare parte a promisiunilor electorale, cuprinse și în programul de guvernare, au trecut la capitolul „discutate și uitate”. Așa se face că, de 9 luni, România nu a făcut niciun progres vizibil, ci, dimpotrivă, regresele sunt semnificative. De exemplu, ultima evaluare internațională, făcută de Forumul Economic Mondial, ne arată că lipsa investițiilor în
infrastructură ne-a dus pe locul 120 în lume, după state precum Burundi, Zimbabwe, Liberia sau Tanzania, din punctul de vedere al calității infrastructurii de transport rutier. Despre calitatea infrastructurii școlare, a celei din sistemul de sănătate, ar fi de prisos să mă mai exprim, pentru că o vedem cu toții, zi de zi, și intrăm în contact nemijlocit.
Un guvern responsabil nu poate să stea nepăsător și să nu aibă niciun fel de viziune, niciun fel de preocupare, niciun fel de soluție față de viitorul țării pe care o conduce.
Dar ce este, în fapt, viitorul unei țări? Viitorul unei țări nu poate fi altul decât viitorul copiilor, viitorul elevilor și al tinerilor care merg la școală și într-o zi termină școala.
Din păcate, oricât ne-am strădui să găsim o preocupare guvernamentală față de soarta copiilor și a tinerilor, nu găsim niciun indiciu în acest sens. Nu găsim niciun motiv să apreciem politicile guvernamentale. Pentru copii, semnul suprem de dispreț îl reprezintă modul defectuos în care a început școala în acest an: fără manuale, fără îmbunătățiri substanțiale ale infrastructurii școlare, fără salarii decente pentru dascăli.
Apoi, de mai bine de 6 ani, de când a încetat minciuna cu ratele uriașe de promovare la bacalaureat, Guvernul numără neputincios sute de mii de absolvenți de liceu care nici măcar nu se mai înscriu la proba de bacalaureat, dar să mai obțină și diploma! În numai 6 ani, sute de mii de tineri au fost abandonați în stradă de guverne, fie ele politice, fie tehnocrate, dintr-o lipsă totală de preocupare și dintr-o vădită incompetență.
Și dacă soarta unui singur tânăr ar fi fost în pericol, Guvernul ar fi trebuit să acționeze! Din păcate, vorbim de sute de mii de tineri de ale căror destine nu-i pasă nimănui!
Consecințele acestei situații nu au întârziat să apară. Miercuri, 27 septembrie, Institutul Național de Statistică al României ne-a prezentat date statistice de o gravitate absolută. Astfel, INS ne spune că rata de ocupare a tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 ani este de 27,3%, față de peste 70% în categoria de vârstă următoare. Mai mult decât atât, rata totală a șomajului este mică, însă rata șomajului în rândul tinerilor a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii zeci de ani, ea ridicându-se la peste 15,4%. Și mai grav, șomajul în rândul tinerilor din mediul rural se apropie cu pași rapizi de 19%!