Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 martie 2023
Declarații politice · respins
Ștefan Mușoiu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Dezvoltăm schemele de investiții cu efect de multiplicare în economia din sudul și estul României!”
Eforturile ministrului finanțelor și cele ale ministrului economiei, precum și ale celorlalți colegi social-democrați cu responsabilități în domeniul financiar vor deveni, în sfârșit, și mai vizibile pentru zonele de dezvoltare din sudul și estul României. Grație perseverenței negociatorilor PSD de la vârful celor două ministere, precum și suportului oferit de europarlamentarii noștri, am reușit să convingem Comisia Europeană să aprobe modificarea hărții ajutoarelor regionale pentru România aferente perioadei 2022–2027.
De departe, este o veste deosebit de bună și pentru Ialomița*, precum și pentru celelalte județe aflate în proximitatea sa. Prin demersul de la Bruxelles, precum și prin intermediul deciziilor luate de Florin Spătaru și Florin Câciu, PSD vrea să reducă toate decalajele de dezvoltare de la nivelul României.*
Unul dintre angajamentele principale pe care le-am luat odată cu accederea noastră la guvernare, alături de PNL, UDMR și minoritățile naționale