Ion Melinte

„Dezvoltarea rurală are picioare scurte”

Odată cu creșterea gradului de urbanizare până la nivelul la care, într-o bună parte a lumii, urbanul devine preponderent, diferențele dintre cele două medii se accentuează, dar interesul pentru rural crește, pentru aceeași simplă și convingătoare rațiune: ruralul producător de alimente, urbanul consumator de alimente.

Așa cum urbanizarea s-a produs, la noi, haotic și necontrolat, tot așa și reruralizarea sau falsa ruralizare – fără programe bine fundamentate, fără legi severe și fără asigurarea respectării lor. Ruralul poate deveni groapa de gunoi a urbanului, cu frumoasele și cochetele cvartale rezidențiale unde se caută nu atât virtuțile naturii, cât un spațiu de etalare a surplusurilor financiare ale unei pături sociale care a depășit bariera celor 3.000 de calorii și simte nevoia să iasă la aer.

Numeroase cartiere noi, amplasate în poieni, pe malul râurilor și lacurilor, sufocând și poluând peisajul, nu sunt altceva decât agresiuni asupra ruralului și, ceea ce e mult mai grav, asupra spațiului de hrană. Valorificarea eficientă a spațiului rural necesită însă programe de amenajare și de dezvoltare la care trebuie să contribuie atât puterea publică, cât și comunitățile locale.

Implantarea unui număr sporit de activități neagricole în spațiul rural trebuie făcută cu multă atenție, fără a afecta caracteristicile fundamentale ale acestuia.

Mutațiile majore în rural, prin implantarea unor activități nerurale, ar duce, de fapt, nu la neoruralizare, ci la urbanizare. Industrializarea mediului rural conduce, implicit, la deruralizarea spațiilor și la trecerea la spațiul urban – industrializat.

Guvernanții României trebuie să accelereze, prin sprijin real, dezvoltarea rurală, pentru a deveni un factor de dezvoltare.