Vasilică Toma

„Dialogul social în România în vremea guvernării mimării și a formalismului”

„Pentru asigurarea climatului de stabilitate și pace socială, prin lege sunt reglementate modalitățile de consultări și dialog permanent între partenerii sociali” – articolul 211 din Codul muncii.

Rând pe rând, guvernarea austerității și a formalismului transformă toate drepturile garantate prin lege în exerciții exclusive de imagine și de mimare a unor obligații de care sunt direct răspunzători.

Practic, în toată această perioadă au reușit să creeze două Românii. Una a lor, fantasmagorică, în care totul este minunat. Economia merge strună, oamenii sunt fericiți și li se asigură toate condițiile de care au nevoie. Cealaltă, a noastră, reală, în care problemele curg în continuu, iar soluțiile lipsesc cu desăvârșire. Și, cumva, în această lume

distopică, creată de actuala guvernare, își are locul ei binemeritat, pe post de condiment, și austeritatea, pentru că, nu-i așa?, prea multă fericire strică! O austeritate pe care ei, evident, nu o vor, dar e necesară pentru binele românilor. Pe modelul „Noi nu vrem, dar este pentru binele vostru!”.

Zi de zi apar proiecte de acte normative pentru care dialogul social reprezintă nu doar o utilitate, ci și o obligație. De luni de zile, România trebuia să pregătească Planul național de redresare și reziliență, în care dialogul social era mai mult decât necesar.

În schimb, autoritățile au ales să mimeze consultările publice și să trateze dialogul social drept o cantitate neglijabilă. Un simplu act bifat doar de dragul imaginii și îndeplinirii unor formalități în urma căruia urmează, de fiecare dată, lauda de sine pentru cea mai transparentă guvernare posibilă.

Printre multele sale realizări, toate consemnate în cartea cea mai neagră a istoriei României și în manualul de distrugere a unei țări, guvernarea „ne facem că facem” a reușit și performanța de a transforma dialogul social într-un dialog al muților și surzilor, anulându-l complet1