Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 iunie 2009
Declarații politice
Cristian Mihai Adomniței
Discurs
„Din nou despre Guvernul PD-L și PSD”
De șase luni România este condusă de un guvern incapabil să gestioneze problemele reale ale țării, dar care cheltuiește după bunul-plac banii publici, în loc să ajute cetățenii să treacă de această perioadă dificilă de criză economică. PD-L demonstrează că acționează după același model – modelul Guvernului Năstase –, pe care acum mai bine de cinci ani fruntașii democrați îl dezaprobau.
În ultima perioadă au ieși la iveală unele nereguli în ceea ce îi privește pe unii miniștri și comportamentul lor abuziv în cheltuirea banului public.
Unul dintre aceștia este ministrul Monica Iacob-Ridzi, care a dovedit un comportament abuziv, asupra căruia colegii din PD-L, cât și Traian Băsescu, manifestă o toleranță excesivă.
Imaginea doamnei Ridzi este compromisă de multă vreme, nu doar prin scandalul cheltuirii celor 650.000 de euro. Domniei Sale i s-a creat un minister, mărindu-se aparatul birocratic, i s-au dat bani pe mână, în an de criză economică. Sub comanda Domniei Sale au apărut tot felul de personaje pitorești la comanda direcțiilor județene de tineret și, nu în ultimul rând, afacerile de familie ale clanului Ridzi din Valea Jiului.
Un alt exemplu este cel al ministrului Nemirschi, care este anchetat pentru modul cum a cheltuit bani publici.
În ultima perioadă, presa a adus la cunoștință că însuși premierul Boc ar fi favorizat firme ale oamenilor săi de la Cluj, și exemplele vor mai continua, pentru că nu se vor opri aici.
Este ciudat cum aflăm, pe zi ce trece, că acest Guvern este unul al clanurilor, în care se împart posturi, se creează locuri de muncă pentru clientela politică, se folosesc bani publici în mod abuziv pentru interesele partidelor de la guvernare și, în tot acest timp, cetățenii se străduiesc să existe, într-o țară dominată de criza economică și de spectrul șomajului.
Alături de colegii mei, nu vom lăsa nesancționat niciun asemenea comportament abuziv și vom aplica același tratament tuturor reprezentanților autorității publice, indiferent de partid, dacă este vorba despre suspiciuni legate de felul în care se utilizează banul public.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.