Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 aprilie 2011
other · adoptat
Costică Macaleți
Discurs
„Din nou despre sănătate”
Declarația se referă din nou la situația deosebit de grea în care este scufundat sistemul sanitar românesc. O să mă refer numai la județul Botoșani, pe care-l reprezint în Parlament, deși aș putea lesne vorbi despre o criză profundă și generalizată la nivelul întregii țări din pricina guvernării actuale.
Într-o nebunie a tăierilor, angajați ai Spitalului Comunal Trușești, Spitalului Orășenesc Darabani și Sanatoriului de Pneumoftiziologie Guranda, unități desființate de la 1 aprilie 2011, au ajuns la Direcția de Sănătate Publică (DSP) pentru a le fi repartizate posturi în spitalele din județ. Însă, chiar și redistribuite pe posturile vacante, acestea ar putea rămâne în continuare fără un loc de muncă, decizia finală aparținându-le managerilor de spitale. Sunt unele spitale care au comunicat că nu pot primi noi angajați. Asta ar însemna să depășească plafonul salarial de 70% din bugetul unității, impus prin lege.
Personalul trebuie să se prezinte la unitatea sanitară la care a fost repartizat. Dacă angajații distribuiți sunt refuzați, urmează încă două etape de redistribuire, prima pe 14–15 aprilie, pentru județe limitrofe, iar pe 28–29 aprilie pentru redistribuirea în țară, asistenți cu câțiva ani până la pensie putând fi trimiși la muncă în oricare spital din țară. Dacă refuză locul de muncă oferit, aceste persoane nu pot cere nici măcar ajutor de șomaj.
În aceste condiții, o parte din asistenții medicali ce provin din spitalele desființate și care au fost redistribuiți în alte unități medicale au cerut negații de la manageri și vor să treacă în șomaj, și asta deoarece din salariul pe care îl vor obține vor fi nevoiți să-și plătească naveta de la localitatea de domiciliu la noul loc de muncă. Însă, chiar dacă vor primi negații din partea spitalelor la care au fost redistribuiți, asistenții nu vor putea obține ajutor de șomaj.
Pe de altă parte, din cauza desființării spitalului de la Trușești și a imposibilității Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) de a face față solicitărilor, Echipajul de Prim Ajutor (EPA) Dorohoi va acoperi pe perioada zilei zona de la Trușești, alături de cele două echipaje ale SJA.
Potrivit cadrelor medicale, situația de la Trușești este cea mai sensibilă, și asta deoarece câteva zeci de mii de locuitori din zonă nu mai au acces la servicii medicale de specialitate decât prin intermediul ambulanțelor care să-i transporte la Botoșani. Așadar, nu există cuvinte să descriem ce se întâmplă în sănătatea botoșăneană. Sau am putea să-i spunem mai degrabă boala terminală a sistemului?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.