Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 iunie 2012
procedural · adoptat tacit
Ilie Sârbu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Domnule președinte, avem un pachet de inițiative legislative pe care propunem să le retrimitem la comisie, și anume:
– punctul 32 din ordinea de zi – Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spațiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice;
– punctul 33 din ordinea de zi – Propunerea legislativă privind trecerea colecției de timbre a României de la Compania Națională „Poșta Română” în patrimoniul Băncii Naționale a României;
– punctul 34 din ordinea de zi – Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (3) al art. 56 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul;
– punctul 35 din ordinea de zi – Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80 din 28 septembrie 2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;
– punctul 36 din ordinea de zi – Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici;
– punctul 37 din ordinea de zi – Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe;
– punctul 42 din ordinea de zi – Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 7 din 19 ianuarie 2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din spațiul rural, aprobată prin Legea nr. 71/2007.
Se apropie și finalul programului...
Dacă sunteți de acord să le votăm în bloc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.