Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 februarie 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Marius Ovidiu Isăilă
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea este adresată domnului Eugen Nicolăescu, ministrul sănătății, și are ca obiect: „Subfinanțarea sistemului de sănătate”.
Domnule ministru,
Subfinanțarea sistemului de sănătate amenință să împiedice accesul românilor la tratamente farmaceutice noi, să elimine de pe piață medicamentele cu preț accesibil și să anuleze investițiile industriei în capacitatea de producție și dezvoltare.
Producătorii de medicamente cer Guvernului actualizarea bugetului de referință la nivelul consumului real, introducerea calculului diferențiat al taxei clawback, actualizarea imediată a listei medicamentelor compensate și distribuirea echitabilă a poverii fiscale de-a lungul lanțului de comercializare a medicamentelor.
Pentru trimestrul IV al anului 2013, taxa clawback a ajuns la nivelul de 20% din vânzările medicamentelor compensate, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 30% față de celelalte trimestre. Această creștere nu este susținută de evoluția pieței, se va menține și chiar accelera în trimestrele următoare, în condițiile în care bugetul de referință pentru calculul taxei clawback este la nivelul consumului de medicamente din anul 2011. Consider importante dezvoltarea și adoptarea unor strategii naționale care să ducă la creșterea progresivă a finanțării sistemului public de sănătate pentru a atinge nivelul mediu european în următorii trei ani.
Având în vedere aceste aspecte, vă întreb, domnule ministru: care sunt măsurile pe care intenționați să le adoptați pentru prevenirea acestui fenomen?
Vă mulțumesc.
Solicit răspuns în scris.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.