Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 martie 2018
Declarații politice · retras
Carmen Ileana Mihălcescu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Din partea UDMR, domnul Benedek Zacharie? Vă rog.
M-ar interesa să aflăm de la conducerea CNAIR ce firme au executat în anul 2017 astfel de lucrări pe DN 1 București–Brașov–Sibiu, pe DN 7 Pitești–Râmnicu Vâlcea–Sibiu sau pe autostrada A1 București–Pitești, deoarece, nu-i așa?, plombările sunt încă în garanție, iar firmele executante răspund de calitatea lucrărilor.
Așadar sunt convins că la nivelul CNAIR se pot lua măsuri raționale de a considera astfel de plombări ca lucrări punctuale, soluții de maximă urgență și cu un termen ce nu depășește o jumătate de an, urmând să se intervină ulterior cu soluția înlocuirii stratului de uzură pe toată suprafața afectată. O astfel de soluție, deși la prima vedere pare mai scumpă, pe termen mediu și lung își demonstrează atât eficiența pentru participanții la trafic, cât și economicitatea în privința utilizării banului public.
Mai am o observație. Pe aceleași tronsoane, la care m-am referit deja, conducerea CNAIR ar trebui să prezinte rapoartele auditorilor pentru siguranța circulației, întocmite pentru aceste lucrări și pentru această perioadă, respectiv măsurile luate de inspectorii de siguranța circulației în privința parapetelor direcționali, pe lungimi importante, aceștia lipsind cu desăvârșire, iar în multe locuri fiind îndoiți, ruginiți, rupți, pe scurt, aceste elemente ale drumurilor neputând să asigure participanților la trafic siguranța în circulație.
În legătură cu aceste parapete, am și o întrebare concretă. Ce face CNAIR cu banii obținuți de la șoferi sau asiguratori, cu titlu de prejudiciu pentru deformarea, distrugerea acestor elemente?
În concluzie, întrebarea „De ce nu avem autostrăzi noi?” a devenit o replică dintr-o piesă de teatru absurd.
Așadar întrebarea corectă ar fi: de ce nu avem grijă, nu întreținem și nu reparăm eficient drumurile pe care le avem și pe care deocamdată le putem utiliza?
Benedek Zacharie, deputat al UDMR.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.