Monitorul Oficial·Partea II·8 martie 2004
other · respins
Smaranda Dobrescu
Discurs
Din propunerile acestei ini˛iative legislative, comisia a p„strat ∫i a formulat dou„, iar cu una nu a fost de acord, aceea cu repara˛ia privind locuin˛ele. De ce nu a fost de acord? Pentru c„ ne-am uitat ∫i noi prin arhive ∫i prin legisla˛ie, f„r„ s„ Óncerc„m s„ spunem c„ noi ∫tim exact situa˛ia. Sunt sigur„ c„ distinsul nostru coleg o cunoa∫te mai bine, dar, at‚ta c‚t„ este ∫i la Óndem‚na tuturor, am v„zut c„ Ón ceea ce prive∫te situa˛ia bunurilor confiscate sau na˛ionalizate ca urmare a aplic„rii m„surilor discriminatorii, prin Legea nr. 641/1944, s-a dispus c„: îBunurile ∫i drepturile de orice fel intrate Ón patrimoniul statului, respectiv al Centrului Na˛ional de Rom‚nizare sau a oric„rui alt dob‚nditor, se socotesc c„ n-au ie∫it niciodat„ din patrimoniul titularilor deposeda˛i ∫i vor fi restituite acestora, f„r„ Óndeplinirea vreunei formalit„˛i de transcriere sau intabulare“.
Totodat„, exist„ Ordonan˛a de urgen˛„ a Guvernului nr. 21/1997 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apar˛inut comunit„˛ilor evreie∫ti din Rom‚nia, aprobat„ prin Legea nr. 140/1997. Exist„ Ordonan˛a Guvernului nr. 112/1998 privind, de asemenea, restituirea unor bunuri imobile care au apar˛inut comunit„˛ilor —organiza˛ii, culte religioase — minorit„˛ilor na˛ionale din Rom‚nia, aprobat„ prin Legea nr. 176 ∫i, nu Ón ultimul r‚nd, Ordonan˛a de urgen˛„ a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au apar˛inut comunit„˛ilor cet„˛enilor apar˛in‚nd minorit„˛ilor na˛ionale. Deci o legisla˛ie reparatorie exist„.
Am putea s„ spunem, Ón privin˛a termenului, c„ prin modific„rile aduse Ón comisie a disp„rut termenul existent Ón Ordonan˛a nr. 105 modificat„, devenit„ Legea nr. 586/2002, acel termen de depunere a dosarelor, ∫i anume 31 decembrie 2003, a disp„rut din corpul legii. M„rturisim c„ am avut Óndelungate discu˛ii cu Consiliul Legislativ, cu Departamentul legislativ, cum s„ facem ca s„ nu deranj„m nici proiectele de lege care au modificat ordonan˛a ini˛ial„, Ón a∫a fel Ónc‚t s„ nu mai avem men˛iunea termenului de 31 decembrie 2003 de depunere a dosarelor. Œn acest moment nu mai exist„ acest termen, deci dosare se pot primi Ón continuare.
Am re˛inut ideea ca cei care au suferit masacre Ón mas„ s„ poate s„ se constituie, urma∫ii lor direc˛i, ei sau urma∫ii lor, Ón categorie care s„ extind„ prevederile ini˛iale ale Ordonan˛ei nr. 105 ∫i Legii nr. 586. Deci am re˛inut acest lucru ca o m„sur„ de extindere reparatorie pentru aceast„ categorie: îmasacru Ón mas„“.
Cred c„ titlul generic al ordonan˛ei, respectiv al Legii nr. 586, chiar dac„ vorbim de perioada 6 septembrie 1940—6 martie 1945, Óntruc‚t avem aceast„ sintagm„, îmasacru Ón mas„“, se Óncadreaz„ ∫i va fi considerat ∫i prin norme, ∫i prin modul de interpretare al nostru, ca un titlu generic al persecu˛iilor pe motive etnice.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .