Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 aprilie 2010
procedural · adoptat
Lia Olguța Vasilescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Doamna Lia Olguța Vasilescu:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule ministru,
## Doamnelor și domnilor senatori,
Profit de faptul că îi avem în sală pe liderii de sindicat, ca să-i salut și pe Domniile Lor, și chiar mi-aș începe discursul cu o discuție pe care am avut-o, în urmă cu ceva vreme, cu un lider de sindicat din Craiova, care îmi spunea că, de fiecare dată când vine un ministru nou, profesorii spun: „Mai slab ca acesta nu se poate!”, și, de fiecare dată, realitatea îi contrazice.
Sunteți de foarte puțin timp ministru și credeam, până de curând, că aveți atuul că sunteți tânăr, că ați umblat prin lume. Mă așteptam să aveți alte reacții, să veniți cu idei novatoare, mă așteptam ca dumneavoastră să schimbați programa școlară, și nu să reduceți 15.000 de posturi, fără niciun fel de logică și fără niciun fel de studiu de impact, și vă informez, domnule ministru, dacă nu știați cumva, că 15.000 de norme nu înseamnă 15.000 de profesori, înseamnă mai mult, pentru că un profesor poate să aibă o
normă de 9 ore, iar dumneavoastră, anulând 15.000 de norme, de fapt, dați afară mai mult de 15.000 de profesori din sistem. Poate nu v-a comunicat doamna Melania Mandas Vergu?!
Mă așteptam să vă văd protestând pentru faptul că în manualele de istorie continuă să scrie că doamna Monica Macovei a fost principalul atu al României în integrarea europeană. Mă așteptam, de asemenea, să vă văd bătând cu pumnul în masă pentru că Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Iancu de Hunedoara sunt înghesuiți pe o singură pagină în manualul de istorie, în timp ce Grupul de Dialog Social se lăfăie pe vreo 20 de pagini. Mă așteptam să vă văd strigând pentru faptul că în manualele de limba română Blaga beneficiază de 20 de rânduri, Eminescu de trei pagini, iar un poetaș de curte al actualului președinte beneficiază de vreo șapte pagini.
Sigur, mă așteptam și să sesizați că în România continuă să se plătească taxe ilegale, deși învățământul este gratuit prin Constituție, să se plătească fondul clasei, fondul școlii, fondul comitetului de părinți, chiar dacă copiii nu-și permit, chiar dacă este un an de criză.
Mă așteptam să constatați faptul că salariile profesorilor sunt mici, că un vârf de generație, care este asistent universitar, are un salariu minim pe economie, că un profesor care a ajuns la vârsta pensionării din preuniversitar are un salariu de 22 de milioane de lei și mă așteptam să vedeți cum cadrele nedidactice, pe noua lege a salarizării, pe care și dumneavoastră ați girat-o, au ajuns în situația în care au sub salariul minim pe economie.
Și v-aș ruga să faceți un test, domnule ministru. O bucătăreasă are o normă de 40 de copii, ca să gătească pentru ei la cantină. Se ajunge, de regulă, la vreo 80 de copii. V-aș invita, într-o zi, să curățați cartofi pentru 80 de copii și să spuneți, după aceea, dacă ați prefera să faceți asta, zilnic, pe un salariu de 6 milioane de lei.