Varujan Vosganian

Văd că nu mai am decât două-trei minute. Aș vrea să rezum puțin.

În 2001, un act normativ dat de ministrul Rodica Stănoiu, de comun acord cu judecătorii și procurorii, ducea la anularea sporului de 50% cu condiția creșterii salariilor cu 65%. Așadar, se retrăgea un drept, sporul de 50%, dar se majorau salariile cu mai mult decât sporurile respective.

După câțiva ani, prin 2005-2006, unii dintre procurori și judecători au constatat că actul, care dăduse acest drept și pe care ei l-au folosit în toată această perioadă, era o ordonanță simplă care modifica o ordonanță de urgență, motiv pentru care a fost acționat în instanță statul român și obligat să plătească și sporurile, după ce majorase salariile, din 2001 până în 2006.

De ce am dorit să spun acest lucru?

Eu nu-l contrazic deloc pe Frunda György, eu nu pun în discuție legitimitatea hotărârii judecătorești: banii trebuie dați!

Am fost pus însă în situația, în 2007 și 2008, să plătesc peste jumătate de miliard de euro din cauza erorilor legislative din perioada 2001–2004. Numai anul trecut 0,3% din PIB, din deficitul bugetar, se datorează integral acestor acțiuni. Este vorba de sute de milioane de euro pe care i-am plătit din cauza unor erori de natură legislativă. Probabil că dacă sumele ar fi fost mult mai mici, Curtea de Conturi sau cineva s-ar fi sesizat. Așa nu se sesizează nimeni.

Date fiind însă sumele imense, vă mărturisesc că, în fața unui deficit tot mai tensionat, a trebuit să aloc un miliard de lei, numai în ultimul trimestru, în fața amenințării judecătorilor și procurorilor cu blocarea actului de justiție și în fața presiunilor Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, pentru că banii pentru derularea proceselor îi dădea pentru plata acestor sume, așadar să forțez deficitul bugetar cu 0,3% numai în ultimul trimestru și, împreună cu Consiliul Superior al Magistraturii, împreună cu Parchetul General, am găsit această formulă de defalcare în două etape, pentru a face sustenabilă plata de la buget.

Deci, domnule Frunda, nu este vorba de un abuz. Este vorba de un act care s-a făcut de comun acord cu beneficiarii hotărârilor respective și care au semnat, prin reprezentanții lor, cu statul român plata eșalonată, înțelegând cu maturitate că statul – pus să vedem de cine! – nu poate onora toate obligațiile decât cu riscuri mari. Deci nu aș lua-o ca un abuz.

Eu susțin această măsură și salut receptivitatea Consiliului Superior al Magistraturii și a Parchetului General, care au dat statului această posibilitate.