Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 decembrie 2014
Informare · respins
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
Vă mulțumesc.
Doamnelor și domnilor, deschid dezbaterile. Dau cuvântul comisiei...
Nu, dau cuvântul reprezentantului Guvernului, domnul secretar de stat în Ministerul Justiției, domnul Stancu. Microfonul 8.
## **Domnul Liviu Stancu** _– secretar de stat în Ministerul Justiției_ **:**
Distinse domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori,
Măsurile propuse sunt de natură a afecta integritatea fizică și psihică a persoanei, prin afectarea funcțiilor organismului uman, și pot ridica probleme în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, a tratatelor privind drepturile omului la care România este parte, precum și Constituția României.
Măsura care astăzi se propune nu este încă verificată în mod medical. Nu avem niciun fel de date în legătură cu efectele de lungă durată ale acestei măsuri, nu avem niciun fel de date prezentate în legătură cu efectele pe care măsura le poate avea asupra psihicului uman și, ca urmare, nu putem susține un astfel de punct de vedere.
Măsura respectivă dacă ar fi fost însoțită de o documentare certă, garantată de organele abilitate ale statului, respectiv Ministerul Sănătății și Institutul de Medicină Legală, s-ar fi putut realiza o evaluare completă a efectelor acesteia. Până la momentul la care vor exista asemenea cercetări, concluziile pe care adineauri le-am prezentat, în legătură cu potențiala afectare a integrității fizice și psihice a persoanei, cu efect în zona aplicării drepturilor fundamentale ale omului în materia asta, sunt susținute de către Guvern, care, repet, nu înțelege să sprijine acest act normativ. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.