Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 iunie 2018
other · respins
Severica Rodica Covaciu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea mea se adresează domnului Petre Daea, ministrul agriculturii, și are ca obiect: „Falimentarea Stațiunii de Cercetare și Producție pentru Creșterea Bovinelor Sighet”. ## Stimate domnule ministru,
Bruna de Maramureș este una dintre cele mai importante rase de bovine, având cea mai mare durată medie a vieții productive. În urmă cu aproape trei decenii, prin efortul specialiștilor de la acea vreme, la Sighetu Marmației s-a reușit performanța deosebită de a obține o producție de peste 11.000 de litri de lapte în 300 de zile. Acest lucru a fost realizat la Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea Bovinelor Sighetu Marmației.
Recent, această stațiune a fost propusă spre fuzionare cu Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor din Sângeorzu de Mureș. Mai clar spus, activitatea instituției tinde spre zero, până la desființarea totală fiind doar un pas.
Domnule ministru, vă rog să-mi comunicați care sunt motivele care stau la baza acestei decizii, cine a dispus fuzionarea celor două stațiuni și în ce regim va funcționa noua entitate (care sunt activitățile, obiectivele urmărite). De asemenea, vă rog să-mi explicați cauzele pentru care s-a ajuns ca, de la rezultate record, obținute în 1990, să fim acum în situația de a închide, practic, stațiunea din Sighetu Marmației. De ce ministerul pe care îl conduceți nu a conceput și implementat un plan de repunere în valoare a Centrului de Cercetare și Producție Sighetu Marmației, în loc să dispună desființarea sa?
Vă mulțumesc.
Aștept răspuns în scris. Senator de Maramureș, Severica Rodica Covaciu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.