Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 octombrie 2009
Dezbatere proiect de lege
Toni Greblă
Discurs
Din studierea textelor Constituției, a Legii privind organizarea și desfășurarea referendumului și a altor acte normative incidente, se poate constata faptul că astăzi, în România, nu poate fi organizat un referendum, pentru că mai multe articole ale Legii privind organizarea și desfășurarea referendumului au fost declarate neconstituționale, nemaifiind astăzi în vigoare.
Tocmai de aceea, Guvernul a trimis Parlamentului, acum 10 zile, o ordonanță de urgență prin care suplinea astfel de lipsuri în legislația cu privire la organizarea referendumului.
Senatul României a respins proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului, cu mai multe motivații, una fiind legată de faptul că ordonanța de urgență a Guvernului este vădit neconstituțională.
Potrivit art. 115 alin. (6) din Constituția României, ordonanțe de urgență ale Guvernului nu pot fi adoptate, printre altele, în domeniul drepturilor electorale.
Probabil și Camera Deputaților va respinge ordonanța de urgență a Guvernului.
Pe de altă parte, Comisia de la Veneția recomandă, după adoptarea, respectiv modificarea Legii privind organizarea și desfășurarea referendumului, care trebuie făcută prin lege organică, să treacă cel puțin un an până când se organizează un referendum. Aceasta pentru că legea nu trebuie modificată în funcție de circumstanțe speciale sau personale care să determine o anumită procedură de desfășurare a referendumului în funcție de interese imediate.
În condițiile în care legislația României nu respectă prevederile Comisiei de la Veneția, după ce se desfășoară campania electorală – probabil în cursul anului viitor –,
trebuie găsit un alt moment în care să putem, eventual, consulta populația, cu mențiunea că legislația actuală necorelată cu dreptul european în materie nu permite organizarea unui referendum.
Motivarea împotriva avizului comun.
Dispozițiile art. 12 din Legea nr. 3/2000, cu modificările și completările ulterioare...
Decizia Curții Constituționale nr. 567/2006, publicată în Monitorul Oficial al României din 11 iulie 2006, a declarat neconstituționale dispozițiile art. 12, întrucât ar fi îngrădit dreptul Președintelui României în ceea ce privește interesul național și l-ar fi limitat la cele șapte domenii care au fost prevăzute în mod expres la acel moment.
Pe cale de consecință, din punct de vedere al încadrării acestui referendum în categoria problemelor de interes național, nu ar exista păreri contrare.
În ceea ce privește invocarea unui vid legislativ în domeniul organizării referendumului odată cu alegerea Președintelui României, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2009 a completat acest vid legislativ, iar o eventuală neconstituționalitate a acestei ordonanțe nu poate fi invocată atâta timp cât nu există o decizie a Curții Constituționale în acest sens.
Referitor la dispozițiile art. 150 și 151, care au fost invocate, acestea sunt cuprinse în titlul VII al Constituției României și reglementează, practic, procedura de revizuire a Constituției.