Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 aprilie 2024
Declarații politice · adoptat
Ștefan Mușoiu
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară mixtă · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„Dincolo de retoricele campaniei electorale, integrarea integrală în spațiul Schengen rămâne o prioritate pentru PSD*”
Precampania electorală și campania în sine par să edulcoreze din scopurile de țară din cauza războiului declarativ și a gesturilor cu iz electoral ale unei părți a politicienilor. Probabil că, parțial, se și întâmplă acest lucru cu intențiile unor formațiuni politice autohtone. Dar nu și cu planurile pe termen lung ale Partidului Social Democrat.
Noi, cei de la PSD, nu am lăsat nicio clipă de-o parte aceste deziderate ale României, cu implicații geopolitice și geostrategice fundamentale. Una dintre aceste priorități a rămas integrarea integrală în spațiul Schengen. Nu am renunțat să continuăm demersurile noastre politice, negocierile la nivel extern legate de această finalitate, ci le derulăm în același ritm susținut. Vizibilitatea continuării strategiilor PSD aplicate la nivel parlamentar, europarlamentar și guvernamental poate părea mai puțin accentuată și pe fondul scrutinurilor din majoritatea statelor membre, dublate și de alegerile europarlamentare din 9 iunie.
Însă țin să subliniez pentru toți românii că factorii decizionali, cu care am purtat tratative îndelungi pe subiectul aderării totale a României la spațiul Schengen, fac parte din
familii politice care ne susțin acest proiect național, pentru că este, în continuare, perfect legitim!
Românii trebuie să aibă aceleași drepturi pe care le au toți cetățenii europeni!*