Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 septembrie 2010
Declarații politice · adoptat
Marius Rogin
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## „Diplomația română: priorități 2011”
În perioada 1–2 septembrie 2010, la București, Ministerul Afacerilor Externe a organizat Reuniunea Anuală a Diplomației Române cu tema „Diplomația română: priorități 2011”.
Ziua Diplomației Române se celebrează în fiecare an în luna septembrie. În acest context, Ministerul Afacerilor Externe organizează anual Reuniunea Diplomației Române, care oferă cadrul realizării unui bilanț obiectiv al activității Ministerului Afacerilor Externe din ultimul an, analizării provocărilor cărora România trebuie să le facă față în viitor, precum și stabilirii principalelor direcții de acțiune ale Ministerului Afacerilor Externe.
La sesiunea de deschidere au participat prim-ministrul României, Emil Boc, președintele Senatului, Mircea Geoană, ministrul administrației și internelor, Vasile Blaga, ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri, Adriean Videanu, și ministrul dezvoltării regionale și turismului, Elena Udrea.
Ediția din acest an a Reuniunii Anuale a Diplomației Române s-a bucurat de prezența ministrului afacerilor externe al Republicii Ungare, János Martonyi. Discursul ministrului ungar s-a axat în principal pe anunțarea obiectivelor președinției ungare a Consiliului Uniunii Europene în primul semestru din anul 2011 și ale colaborării româno-ungare în această perioadă.
În discursul de deschidere a reuniunii, ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi, a prezentat prioritățile diplomației române pentru anul 2011, raportate la conjunctura economică actuală. Șeful diplomației române a evidențiat câteva planuri asupra cărora se va axa activitatea diplomatică din perioada următoare: modalitățile de depășire a crizei economice, securitate, politica energetică, agenda europeană, relațiile cu statele din vecinătate, dimensiunea multilaterală a politicii externe, asigurarea serviciilor consulare de înaltă calitate, reorganizarea instituțională, diplomația publică și culturală.
În prima zi s-a desfășurat sesiunea plenară intitulată „Nișe de oportunitate ale României în UE – modalități de implementare” și a oferit cadrul unei dezbateri asupra priorităților României într-un context complex, definit atât de criza economică globală, cât și de actualele evoluții instituționale din cadrul UE. S-au analizat modalități de implementare a obiectivelor legate de o integrare completă a României în UE, prin încheierea Mecanismului de Cooperare și Verificare, aderarea la spațiul Schengen și adoptarea monedei euro. În cea de-a doua zi a reuniunii, au fost organizate șase ateliere de lucru dedicate corpului diplomatic român.
Dezbaterile au prilejuit o analiză a profilului regional al României, accentuând rolul diplomației române în conturarea unei viziuni strategice integrate a politicii UE pentru vecinătatea estică, precum și o evaluare a adaptării politicii externe românești la noile realități geostrategice.