Eugen Bejinariu

Discursul public devine din ce în ce mai simplist și mai agresiv. Ideea de competiție politică se transformă din ce în ce mai apăsat în dușmănie, iar confruntarea între dușmani permite și instrumente mârșave, nu-i așa?

S-a instalat în retorica adresată publicului larg sintagma „partide vechi”, partide pe care opoziția progresistă încearcă să le înzestreze doar cu atribute negative.* De când încoace s-ar fi ivit, oare, în percepția lor „partidele noi”? Căci cel mai nou dintre ele nu este USR, autorul acestei diferențieri fără substanță, ci AUR – partid care a dobândit cea mai însemnată parte de alegători tocmai din rândul foștilor votanți USR-iști.

Pentru noi, cei de la PSD, politicienii nu se împart în „nou” sau „vechi” – ar putea părea arogant și pentru că deseori „mai matur” înseamnă „mai valoros” –, partidele nu se categorisesc în „cele de mai demult” și „cele recent concepute”, poate și pentru că cele mai experimentate au conturat destinul euroatlantic al României, în care s-au ivit și partidele mai recente.

Pentru noi, cei de la PSD, politicienii au valoarea pe care o conferă suma faptelor concrete ale fiecărui individ. Fiecare om înseamnă cât amprenta pe care și-a pus-o concret pentru binele comunității, în decizii, măsuri și împliniri care au contribuit la o viață mai bună a oamenilor.

În timp ce discursul partidelor din opoziție se concentrează pe idei populiste și pe cuvinte cât mai simple, politicienii de la putere gestionează un context mai aspru și mai complicat decât a străbătut România în ultima jumătate de secol. Ieșirile publice ale politicienilor opoziției sunt agresive, dar lipsite de substanța faptelor