Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 septembrie 2019
Declarații politice · respins
Florina Raluca Presadă
Discurs
## **Doamna Florina Raluca Presadă:**
Este absolut regretabil că Guvernul României vine cu o nouă ordonanță de urgență prin care include sub incidența Legii privind activitățile desfășurate de către zilieri un nou domeniu de activitate, pentru că anul trecut, în decembrie,
odată cu Ordonanța de urgență nr. 114, aproape toate domeniile au fost scoase de sub incidența legii și, practic, nu se mai puteau folosi zilieri decât foarte, foarte puțin. Legea respectivă fusese modificată în numeroase rânduri, în urma unor dezbateri destul de ample, chiar în Parlament.
Și este la fel de regretabil că nu am avut ocazia aici, în Senat, să îndreptăm ceea ce a făcut prost OUG nr. 114, pentru că la fel cum a trecut tacit... sau va trece tacit Codul administrativ de Senat, așa a trecut și OUG nr. 114, tacit, de Senat, pentru că aveam amendamente pe care noi puteam să le discutăm și să facem o lege mai bună – da? –, care să poată fi aplicată și să poată fi folosită așa cum trebuie.
Nu știu pe unde se mai află acum Ordonanța nr. 114, probabil e blocată la Camera Deputaților...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.