Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 octombrie 2016
other
Tudor Barbu
Discurs
Ba da, credeți-mă! Nu are sens acum să facem polemică, minutele sunt puține.
Vreau doar să-mi rog colegii să nu ia în calcul doar acest proiect legislativ, pentru că el poate părea mai inofensiv decât următoarele două, care, cu certitudine, subsecvențial, vor veni, acela al căsătoriei, care, în mod clar, cum s-a spus de la aceste microfoane, trebuie să fie subiect de analiză populară, adică vocea poporului să decidă, și acela al înfierilor. Aceștia sunt cei trei pași care s-au consumat subsecvent în toate, în toate cazurile unde s-a început prin parteneriat și s-a terminat prin adopție de către cupluri formate din același... pereche de persoane de același sex – înfierea de copii.
Eu, Tudor Barbu – nu știu cum va decide marele Partid Național Liberal, probabil că în înțelepciunea lui va decide în așa fel încât să reprezinte voința poporului, pe care, liberali sau nu, îl reprezentăm toți aici –, dar eu, Tudor Barbu, nu voi vota.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.