Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 decembrie 2014
Informare · respins
Octavian Motoc
Discurs
## **Domnul Octavian Motoc:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Cine sunt beneficiarii potențiali ai acestei modificări legislative? Cetățenii plătitori de impozite, care vin să solicite documente de la instituțiile publice, reprezentanții presei, inclusiv ai presei locale – și știți care este situația presei locale, că a ajuns la limita subzistenței, și o să râdeți, dar unele dintre ziarele de la nivel local nu-și pot permite nici
măcar plata acestor copii de pe documentele pe care le solicită, pentru că e vorba, uneori, de foarte multe documente –, și eu zic că cetățeanul plătitor de impozite, odată ce a făcut acest lucru, a plătit impozitele către stat, poate să și beneficieze de niște servicii la un nivel european. Și cred că nu sărăcesc nici Guvernul și nici această țară dacă aceste materiale vor fi puse la dispoziția acestor cetățeni fără să plătească contravaloarea copiilor respective.
În aceste circumstanțe, stimați colegi,
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.