Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Mircea Diaconu
Discurs
## **Domnul Mircea Diaconu:**
Vă mulțumesc.
Pentru deliciul dumneavoastră, iată, cândva eram tânăr și am contactat – este un termen actual – o hepatită groaznică, fără licitație, și în cabina în care m-am reîntors după concediu, tratamente și așa mai departe jucau table alți cinci colegi – celebri, bineînțeles – și fumau. Eu beam pe un scaun un ceai de sunătoare, în liniștea mea. La un moment dat, unul dintre colegi, jucând table, se întoarce spre mine și zice:
„ – Da’ tu nu ai avut hepatită?”
„ – Ba da”, am zis eu modest.
Cu multă grijă și iubire, mi-a zis următorul lucru: „Păi ieși mă afară! Mă!”
Cam aceasta este relația – să zic așa –, astăzi, ieri, între noi care nu și între dânșii care da. Acum, teorie făcând, orice libertate care lezează libertatea celuilalt nu este cazul să...
Mergând mai departe, turismul, în general, se face pentru aerul curat, dacă nu mă înșel eu. Poate greșesc.
Bun. La Singapore, pentru că veni vorba, unde ne-am dori cu toții să facem concediile, apropo de turism, nu se fumează nicăieri, iar dacă arunci o hârtie pe jos, amenda este de 10.000 de dolari. Vă place? Ei, o astfel de dictatură îmi doresc și eu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.