Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 decembrie 2018
Comemorativ · adoptat tacit
Florina Raluca Presadă
Păstrarea unui moment de reculegere în memoria Majestății Sale Mihai I, Regele României 15
Discurs
## Doamnelor și domnilor senatori,
Mărturisesc că mă surprinde foarte mult raportul de respingere dat de către comisia de fond, pentru că prin această propunere legislativă am fi avut ocazia să îmbunătățim întrucâtva situația persoanelor celor mai vulnerabile. Și mă refer aici la persoanele fără adăpost. Pentru că prin propunerea asta DGASPC-urile sau instituțiile care ar fi avut în grijă, de exemplu, persoane vulnerabile sau fără adăpost care nu au un cod numeric personal ar fi putut să genereze, în numele acestora, acest CNP.
În lipsa acestui CNP cetățenii români nu pot beneficia de niciun fel de servicii publice sau de asistență socială, așa că noi credem aici, la USR, că este imperativ ca acești cetățeni români să poată beneficia de o minimă protecție din partea statului român. Se mai propune ca prin această inițiativă cartea de identitate provizorie care se acordă de obicei persoanelor fără adăpost să aibă un termen de valabilitate mai mare. Acest termen să crească la doi ani, în loc de un an, cum este acum.
Deci iată două idei care se regăsesc..., două soluții cuprinse în această propunere legislativă: DGASPC-urile să poată cere, în numele unor beneficiari sau potențial beneficiari, un CNP, iar cartea de identitate provizorie, pe care o au cele mai multe persoane fără adăpost, să aibă un termen de valabilitate mai mare. Pentru că noi credem în bunăvoința și dorința de a face mai bine cetățenilor români, cred că ar fi bine să reîntoarcem la comisie această propunere legislativă și să vedem cum noi toți putem să o facem mai bună, să o facem aplicabilă.
Așa că vă rog, domnule președinte, să supuneți la vot retrimiterea la comisie a acestei propuneri legislative.
În orice caz, dacă această propunere de retrimitere la comisie nu trece, noi, la USR, vom vota împotriva raportului de respingere.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.