Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·31 martie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Emil Marius Pașcan
Discurs
## Stimați colegi,
Vă amintesc că, tot în acest for, noi am votat un act normativ prin care stipulăm că medicii reprezintă o profesie liberală, neasimilabilă funcționarilor publici. Or, noi nu putem decât să fim consecvenți cu ce am hotărât. Deci, dacă nu sunt funcționari publici, nu li se aplică ultrajul. Sigur, asta nu înseamnă că nu suntem de acord cu faptul că organele..., corpul medical aflat în exercițiul funcțiunii, în situația în care este agresat, suferă violențe, cei vinovați trebuie automat sancționați, și mult mai dur decât în alte situații, cu atât mai mult cu cât sunt în exercițiul funcțiunii, dar nu putem, în același timp, să-i asimilăm funcționarilor publici, să li se aplice ultrajul, care, prin legislația actuală, este destinat categoriei funcționarilor publici. N-am face decât să producem confuzii și mai mari. Adică, la bine, sunt funcționari; la rău, nu mai sunt funcționari. Și invers.
Nu e în regulă.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.