Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 martie 2019
Dezbatere proiect de lege · respins
Eleonora Carmen Hărău
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Stimați colegi, este vorba de inițiativa unor colegi parlamentari.
Din întâmplare, Domniile Lor sunt, în marea majoritate, aproape în cvasitotalitate, sunt pesediști. Guvernul ne spune, ne povestește despre o inițiativă, despre o transpunere a unor directive europene, dar vin niște colegi de ai noștri, câteva zeci de colegi de ai noștri, care au o inițiativă, o propunere legislativă, ce înlătură o anumită discriminare, respectiv propune acordarea unui concediu paternal, comparativ cu concediul maternal, pentru un bebeluș.
Întrebare: de ce să nu votăm inițiativa legislativă a colegilor noștri, că doar suntem mândri că suntem români, și să așteptăm până la calendele grecești transpunerea unor inițiative... unor directive europene?
Partidul Național Liberal va vota împotriva respingerii inițiativei colegilor noștri de la PSD. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.