Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 iunie 2019
Dezbatere proiect de lege · vot amânat
Gabi Ionașcu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Mă pun în pielea primarului oricărei localități care trebuie să plătească subvenții. Am trecut printr-o astfel de experiență.
Proiectul de lege aflat în discuție vizează achitarea unei obligații a altei entități a statului român de către autoritățile publice locale. Este vorba de subvenții. În situația aceasta nu cred că autoritatea publică locală poate fi făcută vinovată că au crescut accizele la resursele energetice, că nu știu ce s-a mai schimbat ca urmare a politicii guvernamentale, ca să mă rezum la acest lucru. Și-atunci nu putem obliga, pe principiul acesta, autoritățile locale să ia un împrumut din Trezorerie, pe care să-l plătească în numele statului român, fără să aibă autoritatea publică locală vreo vină.
Al doilea lucru. Este vorba de fondurile din privatizare pe care le gestionează Trezoreria Statului. Eu cred că aceste fonduri de privatizare ar trebuie să meargă în economie și, bineînțeles, să producă fructe, nu să le dăm pe cheltuieli care nu se mai întorc înapoi, fiindcă deja autoritățile locale... Și vă dau exemplul bugetului municipiului Slobozia, în care trăiesc și pe care l-am păstorit o vreme. În 2017, domnilor colegi și doamnelor, avea 102 milioane venituri totale, în 2018 avea venituri de 85,4 milioane, iar acum, cu mare greutate, cu niște fonduri venite din PNDL 2, atinge valoarea de 83,4 milioane, dacă îmi aduc bine aminte. Deci, dacă vedem, bugetele locale au scăzut în valoare nominală, ca urmare, evident, și a modificării cotei din impozitul pe venit de la 16 la 10%, și, evident, nu facem altceva decât să împovărăm mai mult bugetele locale. Să nu uităm că anvelopa salarială, până în prezent, din 2017, la autoritățile publice locale, a atins deja 42%. Și-atunci din ce mai fac investiții?
Un al patrulea considerent, domnule președinte, și cu aceasta închei: derogări de la Legea finanțelor publice locale cred că, în practica cel puțin a Senatului, n-ar mai trebui să existe. De ce? Fiindcă Legea finanțelor publice locale spune că astfel de împrumuturi se iau pentru investiții sau pentru refinanțarea creditelor obținute până în prezent. Și un al doilea lucru prin care se face rabat din lege: că limita de 30% de împrumut a bugetului local poate fi depășită. Unde vrem să ducem autoritățile locale?
Sigur, din punctul meu de vedere, fac îndemnul de a respinge acest proiect de lege și, evident, Guvernul României poate veni, dacă aceste cheltuieli sunt cuprinse pe cheltuiala, pe baza bugetului consolidat al statului.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.