Anghel Stanciu

Nu știu dacă istoria fără Iorga ar mai rămâne cu multe pagini între coperți! Nu știu dacă literatura română fără Eminescu ar arăta ca acum. Și, atunci, venim, și nu vă cerem nici autostradă, nici linie de centură, nu vă cerem nici aeroport la Botoșani, ci vă cerem, stimați colegi, un crâmpei de drum. Un crâmpei!

Evident că distinsul nostru coleg – și în legislatura 1996–2000, dacă nu mă înșel, senator de Iași, acum, prin voia celui de sus de la Cotroceni, ministrul finanțelor – circulă și el pe bucățica aceea, pe crâmpeiul acela de drum.

Nu știm dacă vom obține întreaga sumă, dar cred că jumătate, domnule ministru Vosganian, ați putea să dați.

Ce înseamnă o jumătate dintr-un crâmpei? Mai ales că dânsul este și poet... Și acum îl rog să fie finanțist, nu în sensul rău, ci în sensul bun, și să dea drumul la suma respectivă, pentru că atunci când au venit tătarii, cum am învățat noi la literatură, au cerut să se împletească „un crâmpei de funie de nisip” și după aceea tinerii de aici au fost obligați să-i omoare pe bătrâni, doar de unul au avut grijă să-l lase în viață – cum avem noi de președintele de onoare – și l-au ascuns în pădure. Când s-au dus la bătrân să-l întrebe ce să facă, el le-a spus: „duceți-vă la tătari și spuneți-le să vă dea ei un crâmpei, să nu înnodăm noi funia de nisip altfel decât vor ei”. Când s-au dus cu răspunsul la tătari, li s-a spus: „Nu i-ați omorât pe toți bătrânii!”.

Așa că, domnule ministru Vosganian, dă-ne un crâmpei de drum, să nu ne omori pe toți