Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 februarie 2026
other · respins
Eduard-Tatian Mititelu
deputat
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Stimate doamne senator,
Stimați domni senatori,
Vin în fața dumneavoastră astăzi cu o inițiativă legislativă*, după cum spunea și domnul președinte, de modificare a Codului administrativ.
O să vin cu o prezentare tehnică a măsurilor din această inițiativă legislativă.
Ea cuprinde două aspecte importante:
– permiterea desfășurării ședințelor consiliilor locale în format mixt;
– și un al doilea element important este stabilirea datei de validare a mandatelor de supleanți în cadrul consiliilor locale la 10 zile de la data constatării încetării mandatelor celor pe care aceștia trebuie să-i înlocuiască.
Ce presupune acest lucru? O eficientizare, pentru că știm că există o diferență între data încetării de drept și data constatării, ceea ce poate aduce diverse blocaje în cadrul consiliilor locale. De asemenea, cred că vorbim de o inițiativă legislativă oportună, pentru consiliile locale, pentru desfășurarea activității acestora, din perspectiva transparenței, și anume vor... și eficienței, pentru că aceștia vor putea, în convocarea ședințelor, să menționeze că acestea se desfășoară în format mixt.
Mulțumesc Comisiilor de administrație, Comisiei juridice din Senat, pentru că au promovat și au dat un raport favorabil, de adoptare, acestei inițiative și, de asemenea, mulțumesc și Camerei Deputaților, care a adoptat acest proiect.
Și Guvernul susține acest proiect, cu observații, care au fost integrate