Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 martie 2019
procedural · adoptat tacit
Gheorghe Baciu
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 11–16 martie a.c 16–17
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
De la început vreau să spun că voi vota cu toată inima acest proiect de lege.
Fac precizarea că și anul trecut, când un proiect de lege asemănător a fost pus pe ordinea de zi, dar care nu a avut succes, am vorbit de la microfonul central și am susținut că acele persoane cu handicap, care au un handicap permanent, vizibil, care n-au nicio șansă să se recupereze pe cale medicală sau altfel, trebuie să beneficieze de acest drept sau, mai bine zis, să nu se mai prezinte în fața comisiilor pentru a vedea dacă le-a crescut piciorul sau mâna sau ce s-a întâmplat.
Desigur că ministerul, prin secretarul de stat care este aici, și Guvernul trebuie să gândească ca, în viitor, și pentru alte categorii de handicap permanent să elaboreze un proiect de lege, care să fie cam în aceeași schemă cum este cel discutat astăzi.
Și în cazul celor care au vederea afectată permanent, și al celor cu auz sau altor, altor categorii de handicap permanent trebuie să acordăm această șansă, de a nu-i mai umili pe la ghișee și de a nu-i mai plimba fără rost, știind că nu pot fi recuperați.
Voi vota pentru. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.