Iusein Ibram

„Disputa turco-armeană privind evenimentele din 1915” Noi onorăm memoria armenilor otomani care și-au pierdut viața în circumstanțele tragice ale Primului Război Mondial și împărtășim suferința urmașilor lor. Într-adevăr, Turcia recunoaște în mod public suferințele îndurate de armenii otomani în timpul Primului Război Mondial și acordă condoleanțe descendenților acestora.

Noi nu contestăm suferința imensă a armenilor otomani. Ceea ce contestăm este reprezentarea acestor evenimente tragice drept genocid comis de o parte împotriva celeilalte, desconsiderând suferința trăită de celelalte comunități ale imperiului și istoria complexă din spatele lor.

Istoria nu poate fi construită pe memorii selective și revendicări contestate. Turci, armeni, kurzi, arabi, musulmani, creștini – milioane au murit și milioane au fost răniți, forțați să emigreze, și-au pierdut casele și li s-au distrus viețile în timpul unui război mondial în care Turcia otomană lupta împotriva forțelor rusești în est, pierzând un sfert de milion de concetățeni în războaiele din vest, la Galiapoli, în 1915. Cu toții trebuie să deplângem această pierdere imensă. Este o durere împărtășită.

Printr-un demers comun al istoricilor turci și armeni, ar trebui să găsim o modalitate de a stabili o memorie corectă a acestei perioade și credem că aceasta va deschide calea către o reconciliere durabilă. Propunerea Turciei, din 2005, privind stabilirea unei comisii istorice comune este încă valabilă. Turcia a declarat public că este gata să accepte rezultatele demersului acestei comisii. De asemenea, credem că protocoalele de la Zurich din 2009 vor ajuta la normalizarea relațiilor dintre cele două țări.

Referințele la genocid nu pot fi considerate fapte istorice dovedite. Istorici occidentali renumiți, cum ar fi Stanford Shaw, Guenter Lewy, Bernard Lewis, Justin Mc-Carthy, Michael Gunter, Norman Stone și Jeremy Salt, precum și numeroși istorici turci infirmă teza genocidului, susținând că otomanii nu au efectuat un masacru sistematic împotriva vreunui grup, inclusiv armeni. Arhivele turcești, rusești, britanice, franceze și germane oferă dovezi convingătoare privind intrigile statelor beligerante, în special Rusia, de a incita armenii împotriva statului otoman și a populațiilor sale.

Totodată, nu există niciun temei legal pentru a accepta teza genocidului. Într-adevăr, deciziile recente ale Curții Europene a Drepturilor Omului și ale Curții Constituționale franceze din 2016 au susținut în mod clar poziția turcă în această privință, subliniind faptul că natura evenimentelor

din 1915 e un subiect ce ține de dezbaterea științifică. În cazul Perincek din Elveția, CEDO a concluzionat că nu are competența de a califica evenimentele din 1915 drept genocid, conform dreptului internațional. De altfel, Curtea a anunțat că problema e deschisă discuțiilor și e o chestiune de dezbatere.

În mod similar, evenimentele istorice nu pot fi decise prin decizii parlamentare. Nu este de datoria parlamentelor să emită sentințe cu privire la evenimentele istorice care au avut loc în alte țări. Politizarea istoriei cu scopul atingerii unor obiective pe termen scurt face mai mult rău decât bine, ceea ce, în cele din urmă, îngreunează procesul de reconciliere dintre cele două popoare.