Camelia Gavrilă

## Distinsă doamnă președinte, Stimați colegi,

Declarația mea se numește „Epilogul unei crize politice” – presupunând că ne apropiem de un epilog – și este o invitație la analiză și reflecție asupra evenimentelor recente care au marcat scena politică, polarizând societatea și întreținând o criză cu profunde consecințe și reverberații.

Surprinzător și nefiresc, un guvern legitim, un vot semnificativ obținut cu două luni în urmă în favoarea Partidului Social Democrat, un program coerent și complex, toate au trecut în plan secund, au fost umbrite, în contextul unor decizii și opțiuni legislative poate insuficient explicate. Celebra Ordonanță a Guvernului nr. 13 a deschis un timp al contestărilor, al revoltelor, al generalizărilor incorecte, a divizat oameni, categorii sociale, vârste și opțiuni valorice.

Sigur că trebuie să privim cu realism această situație, atât din perspectiva străzii, cât și din perspectiva partidului de guvernământ, învestit cu încrederea a milioane de români.

Pe de o parte, avem obligația de a aplica hotărârile Curții Constituționale, în logica unei armonizări legislative. Pe de altă parte, trebuie să admitem absența unei comunicări, mai ales în domenii sensibile, cum sunt cel al justiției și al consecvenței în lupta anticorupție.

Lecția majoră care trebuie asumată, indiferent de simpatiile politice, este că politicienii și guvernanții, în aceeași măsură, trebuie să explice constant, să detalieze, să comunice prin mesaje clare, accesibile, să transmită complet și constant deciziile majore, dar și rațiunile, argumentele din spatele acestora și, evident, să facă și referiri la practicile comparative din domeniul european în domeniul respectiv.

Ca profesor, ca umanist, mă preocupă major prezența tinerilor în stradă, neîncrederea lor în clasa politică, neliniștea societății civile, virulența lozincilor, stigmatul atașat în mod nedrept politicilor social-democrate, cu atât mai mult cu cât programul nostru este deja intrat în demersul guvernamental de aplicare și de translare în practică, fiind o dovadă de seriozitate, de competență și solidaritate socială, prin măsuri care vizează fără echivoc bunăstarea, dar și prin filosofia generală de susținere a oamenilor și de dezvoltare personală într-o societate prosperă.

Suntem acum la capătul unei etape în care s-au consumat demisii, s-au dat explicații, s-au asumat responsabilități și totuși aceeași mecanică, aproape absurdă, a contestărilor, a demonstrațiilor, o nesfârșită vocație a negației pe care o vedem în stradă.

Reflecția și analiza sunt necesare, cu atât mai mult că ne aflăm la un început de mandat, iar statutul parlamentarului trebuie să fie recredibilizat, reașezat, aducând mai mult la masa dialogului autentic toate problemele delicate, transferând deciziile majore din domeniul legislativ în această instituție, acolo unde-i este locul, pentru a legifera, pentru a discuta în comisii sau în plenul Parlamentului.