Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 iunie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Liviu Stancu
Discurs
Distinse domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori,
Guvernul încă nu a emis un punct de vedere în legătură cu acest subiect.
Noi, Ministerul Justiției, în momentul în care am primit subiectul la analiză, am emis un punct de vedere în care arătăm că este atributul Parlamentului să dispună în legătură cu conținutul acestui text, însă rugăm a se avea în vedere necesitățile de claritate, de previzibilitate ale textului, astfel încât acesta să producă efecte juridice.
În formula inițială pe care noi am primit-o erau o serie de elemente care alterau – spuneam noi atunci – textul, însă am observat că s-a depus un amendament în cadrul acestui text.
De asemenea, noi am ridicat și un... am solicitat și o analiză în legătură cu eventualul impact pe care textul l-ar putea avea asupra MCV-ului, urmând ca, așa cum spuneam, Parlamentul să decidă asupra modului în care textul propus spre modificare va fi realizat.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.