Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 septembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Emil Boc
Dezbaterea Proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii (PL-x 323/2010)
Discurs
## Distinși colegi,
Vă mulțumesc pentru invitația adresată.
Aș vrea să precizez că am crezut că la acest microfon sunt intervenții în cunoștință de cauză, mai ales din partea unor colegi care provin din comisia de specialitate.
După cum știți, a fost adoptată Legea nr. 119/2010. Această lege a început procesul de integrare a pensiilor speciale în sistemul unitar al pensiilor, prin recalcularea acestora.
De aceea au dispărut pensiile de lux și se recalculează pensiile speciale.
Sper că acest lucru îl cunoașteți. În luna iulie nu știu dacă ați fost prezentă la Parlament sau nu, doamnă deputat, dar trebuie să știți că răspunsul la această întrebare a dumneavoastră există încă din luna iulie.
Doamnă președinte,
Am o rugăminte. Am stabilit de comun... au fost dezbateri pe durată, pe timp, vă rog tare mult să respectăm... și aveți această posibilitate de a întrerupe inclusiv microfonul, că dacă pentru fiecare punct încercăm să facem declarații politice plus jigniri care nu-și au rostul, și să profite de situația că e domnul prim-ministru aici și să-i pună întrebări, cred că nu-și are rostul această dezbatere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.