Alina Ștefania Gorghiu

## **Doamna Alina Ștefania Gorghiu:**

Bună ziua, domnule președinte!

Bună ziua, stimați colegi!

Astăzi vin în fața dumneavoastră cu speranța și cu emoția unui om care s-a născut în comunism, care a crescut în perioada de tranziție și care a trăit fiecare moment din istoria recentă și pentru care, așa cum reprezintă pentru mulți din cei din generația mea, momentul 1989 rămâne cea mai mare șansă a vieții mele. Momentul în care românii au făcut un pas către altă viață. Ceea ce a pierdut România în anii comunismului este incomensurabil, indiferent din ce perspectivă vorbim. Că vorbim de valoare, că vorbim de demnitate, că vorbim de identitate națională, de patrimoniu, de întârziere față de Europa, sunt pierderi care nu pot fi măsurate.

Cel mai mare dușman al regimului comunist a fost libertatea. Și, din perspectiva unui președinte al unui partid istoric, partid care a pierdut în temnițele comuniste și foști președinți de partide, și foști premieri ai acestei țări, și miniștri, aproape toată elita sa interbelică, vă spun astăzi că Revoluția din 1989 a însemnat nașterea Partidului Național Liberal pentru a doua oară. A rămas partidul pe care-l conduc astăzi, acel partid politic românesc pentru care discursul anticomunist este unul real, este unul vibrant și este unul testamentar.

Trebuie să facem un bilanț, pentru că în urma Revoluției au murit 1.100 de oameni, în special tineri, iar peste 3.500 au fost răniți. Cu toate acestea, din păcate, bilanțul concret al condamnării comunismului conține în continuare prea multe întrebări care nu au reușit să primească răspuns nici în ziua de astăzi. Crimele împotriva comunismului, crimele împotriva poporului român, scuzați-mă, nu se pot prescrie, iar statul român are obligația să afle adevărul. De aceea, cred

că dosarul Revoluției nu poate fi închis și cred în justiție, chiar la decenii distanță.

Reamintesc, de asemenea, că după 1989, Dumnezeu știe din ce motiv, nu am reușit să avem o lege a lustrației. N-am avut, din păcate, securiști condamnați. Ba mai mult, astăzi pensiile securiștilor sunt uriașe în raport cu cele ale victimelor. Nu avem un muzeu al dictaturii comuniste. Gestionarea Arhivelor Naționale rămâne o problemă discutabilă. Sunt încă mari probleme în a privi cu maturitate trecutul. Toate aceste lucruri sunt datorii ale clasei politice de 26 de ani. Rămân restanțe și pentru 2016 și sper să reușim să le rezolvăm.

Românii privesc astăzi cei 26 de ani trecuți de la Revoluție în culori amestecate. Acum 26 de ani, niciunul din partidele care astăzi se află în Parlament nu exista ca atare recunoscut, nu exista un parlament bicameral propriu-zis, nu exista aproape nimic din ceea ce astăzi dezbatem și legiferăm. România era cât un lagăr și noi eram locuitorii ei, prizonieri în acest lagăr.

Avem în continuare, desigur, multe lucruri de făcut, pentru că comunismul, tranziția, democrația au schimbat națiunea, însă peste 4 milioane de români, de cetățeni români, sunt în afara granițelor țării, în cea mai mare parte pentru că patria lor nu le-a putut oferi un trai decent. Românii din Basarabia rămân și ei nu doar în afara României, ci în afara Uniunii Europene.