Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 aprilie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Alina Ștefania Gorghiu
Discurs
## **Doamna Alina Ștefania Gorghiu:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Trebuie să precizez, în numele Grupului Partidului Național Liberal, că inițiativa, deși tardivă, e una bună, care poate fi îmbunătățită.
Pornind de la cifre – da, comunicarea oficială o știm –, în 2016, peste 36.664 de victime, 191 de decese comunicate de Ministerul Public, s-au eliberat 2.574 de ordine de protecție, dintre care, surprinzător, 743 au fost încălcate.
Evident că statistica e rece, nu mai interesează pe nimeni, suntem interesați doar atunci când vedem câte un caz de gravitate extremă, mediatizat de televiziunile din România. Și aș vrea să răspund la un aspect invocat de colegii noștri, și anume: cum protejăm dreptul de proprietate? Nu cred că acesta este aspectul cel mai relevant. Cred că e reglementare, una corectă, pentru că n-ai cum să protejezi victima dacă nu emiți acest ordin provizoriu, care înlătură agresorul imediat din domiciliu, un ordin provizoriu emis de polițist.
Spun lucrul ăsta pentru că s-au întâmplat sute de cazuri, stimați colegi, în care, până la emiterea ordinului de protecție de către instanță, în familia respectivă au urmat după prima bătaie următoarele 10 sau decesul victimei, până instanța a eliberat acel ordin de protecție. De aceea este imperios necesar să reglementăm această măsură a ordinului de restricție provizoriu, care în 24 de ore este confirmat de un procuror, pe baza probatoriului strâns, acest ordin fiind cu tot probatoriul înaintat instanței.
Deci n-ar trebui să ne facem griji că se pot săvârși pe bandă rulantă abuzuri la emiterea acestui ordin provizoriu.
În altă ordine de idei, vreau să vă spun că plusul acestei inițiative legislative constă în supravegherea electronică pentru respectarea obligației agresorului în cazul ordinului de protecție provizoriu și al celui de protecție. Pentru că eu cred că este o măsură care va duce la diminuarea încălcării acestor ordine, ceea ce este un lucru extraordinar de bun.
În rest, mai sunt, evident, aspecte pe care le-am comentat, le-am criticat și în comisie. Evident că vom face amendamente, care sper să fie adoptate în Camera Deputaților, dar, una peste alta, repet, deși tardiv, mă bucur că această Convenție de la Istanbul este... face parte integrantă din legislația internă.
Vă mulțumesc.
Stimați colegi, dacă uităm faptul că toate drepturile sunt construite pe un drept fundamental, care este dreptul la viață și integritate al persoanei, nu putem să legiferăm în țara asta, în niciun domeniu. Ele trebuie să rămână totdeauna baza de la care plecăm.
Vom vota pentru proiect.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.