Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 octombrie 2003
other
Anca Daniela Boagiu
Discurs
## **Doamna Anca Daniela Boagiu:**
Domnule Pre∫edinte al Rom‚niei,
Domnilor pre∫edin˛i ai Senatului ∫i Camerei Deputa˛ilor, Domnule secretar general, Doamn„ vicepre∫edinte, Doamnelor ∫i domnilor parlamentari, Stima˛i ∫i distin∫i oaspe˛i,
Colapsul regimurilor totalitare comuniste din ˛„rile sudestului Europei, captive aproape 50 de ani, a oferit acestora ∫ansa recupl„rii la vestul continentului, unde statul de drept ∫i economia de pia˛„ erau deja c‚∫tiguri de necontestat. Aceasta presupunea mai mult dec‚t o simpl„ al„turare fizic„. Era nevoie de un proiect amplu care s„ reuneasc„ cele dou„ p„r˛i ale continentului din punct de vedere politic, economic, institu˛ional, normativ ∫i comportamental.
Arta de a guverna democratic trebuia reÓnv„˛at„ de genera˛ii care nu aveau nici o experien˛„, arta guvern„rii Óncep‚nd cu drepturile omului. Œn acest context, Óntr-un moment c‚nd numai cutez„torii Óndr„zneau s„ viseze la Uniunea European„ ∫i NATO, Consiliul Europei a fost institu˛ia care, prin natura misiunii sale, a devenit prima organiza˛ie din spa˛iul democratic continental care a contactat ∫i care a fost solicitat„ de noile democra˛ii europene.
Principalele preocup„ri ale Consiliului Europei, protejarea drepturilor omului, a democra˛iei pluraliste ∫i a statului de drept, consolidarea stabilit„˛ii democratice prin sprijinirea reformelor politice, legislative ∫i constitu˛ionale, promovarea ∫i dezvoltarea identit„˛ii culturale ∫i a diversit„˛ii europene, g„sirea solu˛iilor pentru problemele societ„˛ii europene se armonizau cu necesit„˛ile Ónceputului foii de parcurs a na˛iunilor abia sc„pate de comunism.
Aderarea Rom‚niei la 7 octombrie 1993 a marcat recunoa∫terea primelor realiz„ri democratice ale statului rom‚n postcomunist ∫i a fost primul pas logic c„tre asimilarea valorilor Ón vederea integr„rii Ón institu˛iile europene ∫i euroatlantice. Contribu˛ia Consiliului Europei la procesul de normare democratic„ Ón Rom‚nia a debutat Ónainte de apartenen˛a _de jure_ la institu˛ia de la Strasbourg, manifest‚ndu-se activ ∫i Ón prezent.
Colaborarea dintre Rom‚nia ∫i Consiliul Europei a stimulat g„sirea unor solu˛ii constitu˛ionale, legislative ∫i institu˛ionale Ón domenii variate de la coeziunea economic„ ∫i social„, educa˛ia ∫i cultura, protec˛ia s„n„t„˛ii, promovarea egalit„˛ii Óntre femei ∫i b„rba˛i, libertatea presei, problemele de mediu ∫i democra˛ia local„ p‚n„ la lupta Ómpotriva rasismului, xenofobiei, antisemitismului ∫i intoleran˛ei.
At‚t Constitu˛ia din 1991, c‚t ∫i actualul proiect de revizuire a Constitu˛iei poart„ amprenta apartenen˛ei la Consiliul Europei. Noua Constitu˛ie reprezint„ un pas Ónainte Ón ceea ce prive∫te alinierea la standardele europene.
Dreptul la proces echitabil ∫i la solu˛ionarea cauzelor Óntr-un termen rezonabil, dispunerea de c„tre instan˛„ a m„surii arest„rii preventive sunt doar c‚teva exemple.