Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 februarie 2016
Dezbatere proiect de lege · respins
Anca Daniela Boagiu
Discurs
## **Doamna Anca Daniela Boagiu:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Cele două propuneri de COM-uri, 634 și 635 final, au fost dezbătute și analizate în cadrul Comisiei pentru afaceri europene. Aceste două propuneri de directivă au ca obiectiv principal asigurarea unei mai bune protecții consumatorilor care fac cumpărături on-line în Uniunea Europeană și, în egală măsură, au menirea de a permite întreprinderilor să-și dezvolte vânzările on-line.
Ca urmare a constatărilor pe care comisia le-a făcut, urmărind obiectivele specifice ale acesteia, facem următoarele recomandări: asigurarea unui nivel de securitate corespunzător schimbului de date cu caracter personal, asigurarea unui nivel de securitate corespunzător plăților on-line, revizuirea periodică a standardelor minime de calitate și a reglementărilor tehnice pentru a se asigura conformitatea cu cerințele europene în domeniu.
Membrii Comisiei pentru afaceri europene solicită definirea explicită a sintagmei „produse digitale”, care apare în articolul 3 al proiectului de directivă... din alineatul (2), pardon.
În urma dezbaterii, membrii Comisiei pentru afaceri europene au hotărât, cu majoritate de voturi, că pachetul de propuneri lansate de Comisie, în contextul punerii în aplicare a strategiei privind piața unică digitală, respectă principiul subsidiarității și al proporționalității, însă am constatat că există o serie de observații și am decis să formulăm o opinie. De aceea,
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.